JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contractarea infecţiei nosocomiale pe perioada internării. Răspunderea civilă obiectivă a furnizorului de servicii medicale. Sarcina probei

4 mart. 2019
Vizualizari: 40
  • Codul civil: art. 1349
  • Titlul XV din Legea nr. 95/2006

Răspunderea medicală a unității sanitare, așa cum a fost ea reglementată prin Legea nr. 95/2006, prezintă particularități specifice față de dreptul comun, determinate tocmai de obiectul de activitate al unității ce implică o rigoare deosebită în respectarea condițiilor de cazare, igienă, alimentație și de prevenire a infecțiilor nozocomiale. Dacă, potrivit art. 1357 și următoarele C. civ., sarcina probei revine celui care reclamă săvârșirea faptei ilicite cu vinovăție și producerea prejudiciului, din perspectiva Legii nr. 95/2006 culpa unității medicale nu are nici o importanță, răspunderea unității medicale fiind obiectivă, întemeiată pe ideea de garanție. Întrucât raportul obligațional vizează integritatea corporală și viața pacientului, obligația de securitate reglementată de art. 168 a fost considerată de rezultat, tocmai în considerarea dreptului de a beneficia de îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate (art. 2 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacienților). Astfel că orice atingere adusă acestui drept atrage răspunderea celui care a săvârșit fapta păgubitoare, chiar dacă nu i se poate reproșa nicio culpă.
Relevant în angajarea răspunderii reglementată de Legea nr. 95/2006 este ca partea reclamantă să facă dovada contractării infecției nosocomiale în perioada de internare, când unitatea sanitară avea obligația respectării tuturor protocoalelor medicale legale ce privesc condițiile de igienă și protecție a pacienților, responsabilitatea fiind prezumată, dacă nu se face dovada cauzei externe ce împiedică reținerea faptei ilicite.
Neefectuarea screening ului epidemiologic, la momentul internării, prin care să se confirme/infirme existența infecției nu poate fi imputat reclamanților, căci organizarea activității de screening al pacienților pentru depistarea infecțiilor nosocomiale, în conformitate cu prevederile programului propriu de supraveghere, prevenire și control aparține unității sanitare, depistarea/identificarea, înregistrarea și declararea/raportarea infecțiilor nosocomiale de către orice unitate sanitară fiind obligatorii (art. 2 și 3 din Ordinul nr. 916 din 27 iulie 2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și control al infecțiilor nosocomiale în unitățile sanitare).

(Curtea de Apel București, s. a III-a civ., decizia nr. 295/A din data de 4 martie 2019)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contractarea infecției nosocomiale pe perioada internării. Răspunderea civilă obiectivă a furnizorului de servicii medicale. Sarcina probei was last modified: decembrie 12th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.