JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Comunicare de informaţii de interes public. Accesul unei per-soane fizice terţe faţă de un litigiu, la actele de procedură ale părţilor şi ale instanţei de judecată

18 apr. 2019
Vizualizari: 40
  • Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public

Prin art. 12 lit. f) din Legea nr. 544/2001 legiuitorul exceptează de la liberul acces infor¬mațiile privind procedurile judiciare, dacă se aduce atingere asigurării unui proces echitabil sau interesului legitim al părților.
Spre deosebire de Legea nr. 544/2001, Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești a prevăzut în mod expres condiția justificării interesului legitim în accesul la actele de procedură ale instanței sau ale actelor de procedură ale părților și care face parte din actele litigiului aflat pe rolul instanței sau sunt în legătură cu acesta.
Prin noțiunea de „justificare” se înțelege probarea interesului, sarcină ce revine întot-deauna petentului conform art. 249 C. pr. civ. Regulamentul de ordine interioară al instanțelor nu distinge între interesul public și privat. Prin urmare, interesul legitim poate fi public sau privat.

(Curtea de Apel București, s. a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, decizia civilă nr. 78 din data de 18 aprilie 2019, definitivă)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Comunicare de informații de interes public. Accesul unei per-soane fizice terțe față de un litigiu, la actele de procedură ale părților și ale instanței de judecată was last modified: decembrie 26th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.