JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de recunoaştere pe teritoriul României a unei hotărâri străine pronunţate în baza acordului părţilor. Conflict negativ de competenţă

21 apr. 2021
Vizualizari: 61
  • NCPC: art. 1095 - 1102

Recunoașterea pe teritoriul României a unei hotărâri străine este reglementată prin dispozițiile art. 1095-1102 Cod procedură civilă, în acest demers procesual având calitate procesuală activă pentru recunoașterea hotărârii străine partea care se prevalează de respectiva hotărâre, iar calitate procesuală pasivă partea în contradictoriu cu care a fost pronunțată hotărârea a cărei recunoaștere în România se solicită.
În conformitate cu dispozițiile art. 1099 NCPC, competența pentru soluționarea cererii aparține tribunalului în circumscripția căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui care a refuzat recunoașterea, iar în caz de imposibilitate de stabilire potrivit regulii de mai sus, competența aparține Tribunalului București. Astfel fiind, cum hotărârea de divorț a cărei recunoaștere se solicită a fost pronunțată în baza acordului părților, pârâta nu are calitatea de parte care să refuze recunoașterea respectivei hotărâri, situație în care devin incidente dispozițiile art. 1099 alin. (2) NCPC, care reglementează competența Tribunalului București pentru acele situații în care aceasta nu se poate determina potrivit alin. 1 al aceluiași articol.

(ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 924 din 21 aprilie 2021)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de recunoaștere pe teritoriul României a unei hotărâri străine pronunțate în baza acordului părților. Conflict negativ de competență was last modified: noiembrie 25th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.