JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acțiune în contrafacere. Conflict între o marcă și un nume comercial. Invocarea notorietății mărcii. Condiții

4 feb. 2020
Vizualizari: 42
  • Legea nr. 84/1998: art. 3
  • Legea nr. 84/1998: art. 36

Elementul esențial pentru dobândirea notorietății nu îl constituie simpla folosire a semnului, ci cunoașterea acestuia de către segmentul de public vizat de produsele și serviciile pe care se aplică.
Astfel, invocata folosire a semnului începând din anul 2003, cifrele de afaceri (de vânzări) importante ale societății comerciale reclamante și relațiile comerciale ale acesteia cu lanțuri de farmacii și de magazine nu puteau constitui, prin ele însele, argumente apte a impune o constatare în sensul că respectivul semn constituie o marcă notorie. Pentru a ajunge la o asemenea concluzie, în raport de rigorile ce rezidă din prevederile art. 3 lit. d) din Legea nr. 84/1998, era necesar ca instanța să stabilească în baza probelor și următoarele: dacă produsele comercializate sub acest semn s-au bucurat de o largă cunoaștere din partea publicului vizat, pe o parte însemnată a teritoriului României; dacă semnul a fost perceput, anterior înregistrării numelui comercial, ca o indicație a provenienței produselor de la titularul mărcii, îndeplinind astfel funcția de marcă, funcția esențială a mărcii fiind aceea de a indica originea produselor pe care se aplică față de persoanele care pot face alegerea de a cumpăra respectivele produse spre a le utiliza potrivit destinației/funcției pe care o au.

(ICCJ, secția I civilă, decizia nr. 284 din 4 februarie 2020)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acțiune în contrafacere. Conflict între o marcă și un nume comercial. Invocarea notorietății mărcii. Condiții was last modified: noiembrie 22nd, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.