JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acţiune în anularea hotărârii arbitrale. Nedesemnarea arbitrilor prin clauza compromisorie. Consecinţe

31 mai 2011
Vizualizari: 64
  • C. proc. civ.: art. 343^1
  • C. proc. civ.: art. 351
  • C. proc. civ.: art. 364

Chiar dacă desemnarea arbitrilor prin clauza compromisorie (fie prin arătarea numelor acestora, fie prin precizarea modalității de numire a lor) trebuie făcută, legiuitorul nu a reglementat nicio sancțiune în situația în care co-contractanții nu se conformează acestei obligații, așa cum a făcut-o, prin art. 343^2 C. proc. civ., în cazul compromisului, text care prevede expres că prin compromis părțile convin ca un litigiu ivit între ele să fie soluționat pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancțiunea nulității, obiectul litigiului și numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.
În caz de neînțelegere între părți cu privire la numirea arbitrului unic sau dacă o parte nu numește arbitrul ori dacă cei doi arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, partea care vrea să recurgă la arbitraj poate cere instanței judecătorești să procedeze la numirea arbitrului ori, după caz, a supraarbitrului, încheierea de numire urmând să se dea în termen de 10 zile de la sesizare, cu citarea părților, ea nefiind supusă căilor de atac.

(Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, decizia nr. 171 din 31 mai 2011)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acțiune în anularea hotărârii arbitrale. Nedesemnarea arbitrilor prin clauza compromisorie. Consecințe was last modified: octombrie 28th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.