Invocarea ulterioară a necompetenţei completului specializat. Respingerea recursului declarat (NCC, NCPC, L. nr. 2/2013, C. muncii)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1016/2019

NCPC: art. 130 alin. (1), art. 248 alin. (1), art. 483 alin. (2), art. 493 alin. (5), art. 634 alin. (1) pct. 4; L. nr. 2/2013: art. XVIII alin. (2); NCC: art. 1349, art. 1373, art. 2517, art. 2528; C. muncii: art. 253 

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare și reținută prin raport, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflicte de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel.

Cu privire la natura litigiului inițiat de reclamantul A., Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, a fost întemeiată pe următoarele dispoziții legale: C. civ., art. 1349, art. 1373, art. 2517 și art. 2528 C. civ., art. 8 din Decretul nr. 167/1958, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Constituția României din 1965, Regulamentul Disciplinei Militare aprobat prin Ordinul general nr. 10/1973 al ministrului Apărării Naționale, Dispozițiunea Ministerului Apărării Naționale nr. A7/101/08.07.1988, art. 4 din Legea nr. 554/2004 și O.U.G. nr. 80/2013.

La judecata în primă instanță, cererea a fost calificată ca având natura juridică a unui conflict de muncă, fiind cercetată din perspectiva art. 253 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii. Mai mult, în primă instanță cauza a fost soluționată de un complet specializat în litigii de muncă.

Referitor la susținerea recurentului-reclamant că fundamentul juridic al litigiului de față îl constituie răspunderea civilă delictuală, iar nu drepturile de natură salarială și drepturile de asigurări sociale, Înalta Curte constată că este nefondată, deoarece, din analiza cererii de chemare în judecată, pretențiile deduse judecății sunt de natură salarială și de asigurări sociale, iar temeiul de drept invocat de reclamant a fost, printre altele, Legea nr. 10 din 25 noiembrie 1972 (C. muncii), respectiv Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, Legea nr. 164 din 7 aprilie 2001 privind pensiile militare de stat, Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, art. 1349, art. 1373, art. 2517 și art. 2528 din C. civ., respectiv art. 8 din Decretul nr. 167/1958, art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, în primă instanță, dosarul a fost soluționat de un complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, iar reclamantul nu a contestat competența funcțională a instanței de judecată.

De altfel, prin Decizia nr. 17/17 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 872/16.10.2018, s-a stabilit că necompetența materială a secției/completului specializat este de ordine publică, iar această excepție poate fi invocată de părți ori de judecător la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Prin urmare, având în vedere că necompetența materială procesuală a completului specializat este de ordine publică, că instanța s-a declarat competentă, iar părțile nu au invocat necompetența completului specializat la primul termen de judecată, această instanță a rămas competentă să soluționeze cauza; invocarea ulterioară a necompetenței completului specializat apare ca fiind făcută cu încălcarea termenului imperativ prevăzut de art. 130 alin. (1) C. proc. civ.

Față de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată că Decizia civilă nr. 624 din 25 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2016, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 624/2018 din data de 25 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, ca inadmisibil.

Sursa informației: www.scj.ro.