Invocarea nerespectării principiului contradictorialităţii procesului civil. Recurs respins ca nefondat (NCPC, NCC, L. nr. 85/2014)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1274/2020

NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b), art. 452 și la art. 453 alin. (1), art. 482, art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8, art. 494; L. nr. 85/2014: art. 118 – 122; NCC: art. 1341

Recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu a respectat principiul contradictorialității procesului civil, deoarece nu a avut un rol activ în sensul punerii în discuția părților, pe de o parte, a conținutului încheierii din 7 septembrie 2016 a Tribunalului Specializat Mureș, iar pe de altă parte, nu a pus în discuția părților excepția necompetenței material-funcționale a instanței de drept comun.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Analizând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate cu privire la încălcarea principiului contradictorialității constând în omisiunea tribunalului de a pune în discuția părților încheierea din 7 septembrie 2016, instanța de apel a reținut că, potrivit consemnărilor din această încheiere, prima instanță a solicitat informații suplimentare din dosarul de insolvență al societății reclamante pentru a vedea în ce măsură administratorul judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 118 – 122 din Legea nr. 85/2014, a analizat raportul cambial cu prilejul sarcinilor ce-i revin într-o astfel de etapă, aceasta și pentru a delimita în mod cert propria sa jurisdicție de jurisdicția judecătorului-sindic.

În consecință, s-a concluzionat că nu sunt întemeiate criticile reclamantei cu privire la încălcarea principiului contradictorialității și disponibilității procesului civil, raportat la temeiurile de drept avute în vedere de prima instanță, reținând, totodată, că prevederile Legii nr. 85/2014 au fost invocate de ambele părți litigante.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei se constată că instanța de apel a analizat criticile formulate privind încălcarea principiului contradictorialității și disponibilității și a arătat argumentat motivele pentru care au fost înlăturate aceste critici.

În plus, Înalta Curte observă că este corectă apărarea intimatei în sensul că instanța de apel nu avea obligația de a pune în discuția părților cuprinsul încheierii de ședință din 7 septembrie 2016, aceasta fiind cunoscută părților, având în vedere că a fost pronunțată de către prima instanță, aspectele reținute în cuprinsul încheierii cuprinzând o serie de elemente referitoare la conturarea stării de fapt în ceea ce privește modalitatea în care a fost emis biletul la ordin ce face obiectul litigiului, din perspectiva datei la care a fost emis, precum și a incidenței anumitor dispoziții legale din Legea nr. 85/2014.

Prin urmare, aceste critici vor fi respinse ca nefondate, deoarece nepunerea în discuția contradictorie a părților a împrejurărilor reținute în cuprinsul încheierii de ședință din 7 septembrie 2016 nu echivalează cu încălcarea principiului contradictorialității sau a principiului rolului activ al judecătorului, iar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., derivat din încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. 2 din același cod, va fi înlăturat ca nefondat.

Apoi, recurenta-reclamantă a criticat decizia instanței de apel și pentru că nu a pus în discuția părților excepția necompetenței material-funcțională. În acest sens, recurenta a învederat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât argumentele instanței de apel s-au referit la imposibilitatea aplicării dreptului comun față de insolvența reclamantei, inducând ideea că acțiunea ar fi trebuit adresată judecătorului-sindic.

Analizând decizia recurată, rezultă că instanța de apel a reținut că biletul la ordin s-a emis la o dată la care era deschisă procedura insolvenței, cu toate consecințele aplicabilității dispozițiilor Legii nr. 85/2014, inclusiv sub aspectul competenței materiale. S-a constatat că în cadrul unei acțiuni întemeiate pe instituția juridică a restituirii unei plăți nedatorate nu pot fi examinate aspectele legate de consecințele emiterii unui bilet la ordin sub aspectul interdicțiilor reglementate de Legea nr. 85/2014 și a verificării condițiilor și legalității stingerii obligațiilor de plată cu respectarea unor norme speciale derogatorii de la dreptul comun.

Astfel, s-a subliniat că modalitatea efectivă în care a avut loc stingerea unor debite în cadrul procedurii insolvenței, consecințele emiterii biletului la ordin și realitatea obligației de plată a sumei înscrise într-un instrument de plată a cărui anulare nu s-a solicitat în raport cu dispozițiile Legii nr. 85/2014 exced cadrului procesual dedus judecății și instanței de drept comun sesizată cu restituirea unei plăți nedatorate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că analiza instanței de apel nu a vizat excepția necompetenței material-funcționale, cum eronat a susținut recurenta, ci au fost făcute trimiteri și la dispozițiile Legii nr. 85/2014 pentru a sublinia faptul că exced cadrului procesual aspectele privind condițiile și legalitatea stingerii unor obligații de plată în cadrul procedurii insolvenței a unor sume înscrise într-un instrument de plată care nu a fost anulat.

În consecință, și această critică va fi respinsă ca nefondată, având în vedere că instanța de apel a soluționat litigiul, apreciind că este competentă în acest sens prin raportare la obiectul pricinii.

Criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa unei motivări a instanței de apel prin raportare la ceea ce s-a cerut în cauză. Astfel, s-a învederat că instanța de apel a motivat decizia atacată apreciind că nu este competentă funcțională, dar prin dispozitiv a dat o dezlegare asupra fondului cauzei.

Analizând decizia recurată din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a considerat că tribunalul nu ar fi fost competent material și funcțional să soluționeze cauza, ci a argumentat că în acest litigiu nu poate fi analizată respectarea rigorilor Legii nr. 85/2014 în privința condițiilor și legalității obligațiilor de plată în cadrul procedurii insolvenței, a unor sume de bani înscrise într-un instrument de plată care nu a fost anulat. Faptul că instanțele au făcut trimitere și la dispozițiile Legii nr. 85/2014 nu are semnificația invocării excepției necompetenței materiale a instanței de drept comun, în condițiile în care ambele instanțe de fond au constatat în mod corect că raportat la obiectul cauzei le revine competența soluționării acesteia.

Prin urmare, instanța de recurs va respinge criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care pot fi invocate atunci când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”. În acest sens, se constată că hotărârea recurată cuprinde motivele pentru care s-a respins apelul reclamantei și s-a menținut soluția primei instanțe.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1341 C. civ., deoarece nu a analizat îndeplinirea condițiilor existenței  unei plăți nedatorate.

Cu privire la acest motiv de casare, Înalta Curte observă că, contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a analizat criticile reclamantei conform căreia plata sumei prin operațiunea cambială s-a făcut fără a fi datorată și a confirmat raționamentul tribunalului în sensul că este exclusă utilizarea funcției de garanție invocată de reclamantă drept cauză a emiterii biletului la ordin ce a determinat inițierea mecanismului cambial. Deoarece biletul la ordin nu a fost emis în alb, ci pentru o sumă determinată, cu termen de plată, și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 58/1934, aceasta a creat obligații autonome și abstracte independente de cele rezultate din raportul juridic fundamental, cuprinzând obligația necondiționată de a plăti la scadență suma înscrisă în facturi, și, de asemenea, putea fi transmis prin gir. În aceste condiții, în considerarea caracterului independent al datoriei rezultate din biletul la ordin și în situația în care nu s-a solicitat și obținut anularea sau restituirea în original a instrumentului de plată, nu se poate susține că s-a făcut o plată nedatorată susceptibilă a fi restituită în conformitate cu dispozițiile art. 1341 C. civ.

Distinct de aceste argumente, instanța de apel a mai subliniat că, în cadrul unei acțiuni întemeiate pe instituția juridică a plății nedatorate, este exclusă analizarea aspectelor privind consecințele emiterii unui bilet la ordin din perspectiva interdicțiilor stabilite prin Legea nr. 85/2014 și a verificării legalității stingerii obligațiilor de plată cu respectarea unor norme speciale, derogatorii de la dreptul comun.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod judicios, instanța de apel a apreciat că se impune respingerea apelului reclamantei, fiind expus raționamentul în baza căruia s-a ajuns la această concluzie, argumentele fiind dezvoltate punctual, prin expunerea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la soluția pronunțată, conform dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Față de cele reținute anterior, se constată că decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speță, motivarea instanței de apel fiind una clară, precisă și atașată circumstanțelor cauzei, conducând în mod logic la soluția din dispozitiv.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B.

În ceea ce privește solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. C. S.A., Înalta Curte a admis-o, conform art. 494, raportat la art. 482, la art. 452 și la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că au fost dovedite cheltuielile de judecată, prin depunerea la dosar a înscrisurilor justificative.

În consecință, Înalta Curte a obligat-o pe recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., să achite intimatei-pârâte S.C. C. S.A. suma de 910 lei reprezentând cheltuieli de judecată, conform dovezilor aflate la filele 77-85 din dosar.

Sursa informației: www.scj.ro.