Invocarea greşitei aplicări a normelor de drept material care guvernează instituţia autorităţii lucrului judecat. Recurs respins ca nefondat (NCPC)

29 iul. 2020
Vizualizari: 663
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1625/2019

NCPC: art. 175 alin. (2), art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496

Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă invocă motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că hotărârile pronunțate de instanțele de fond și de apel au fost date cu greșita aplicare a normelor de drept material care guvernează instituția autorității lucrului judecat, în realitate, dezvoltarea criticilor formulate se subsumează cazului de casare prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., referitor la încălcarea de către instanțe a unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Se reține, astfel, că motivele invocate în conținutul cererii de recurs vizează, în realitate, judecarea pricinii cu nesocotirea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare, întrucât ceea ce se reclamă este, pe de o parte, faptul că raportul de expertiză pe baza căruia s-a pronunțat decizia recurată a fost administrat în altă cauză, nefiind pus în discuția părților în speța dedusă judecății, pentru ca acestea să-și exprime punctul de vedere și, pe de altă parte, că în prezenta cauză nu au fost supuse dezbaterii contradictorii a părților considerentele ce au fundamentat hotărârile judecătorești anterioare, condiții în care acestea nu pot produce efectul pozitiv al puterii lucrului judecat.

Analizând criticile formulate din perspectiva motivului de casare prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, cu referire la primul aspect menționat în cadrul recursului, că instanța de apel a răspuns în mod corect susținerilor (identice cu cele din cuprinsul cererii de recurs) prezentate în apel de către reclamantă.

Hotărârile instanțelor de fond și de apel nu au produs recurentei o vătămare de tipul celei prevăzute de textul art. 175 alin. (2) din C. proc. civ., deoarece legalitatea și concludența raportului de expertiză a fost deja verificată în cadrul litigiului în care această probă a fost administrată, în care a fost parte și recurenta-reclamantă, aceasta formulând obiecțiuni și, ulterior, motive de apel privitoare la această probă.

Ca atare, nu se poate susține cu temei că, sub aspectul administrării raportului de expertiză întocmit în Dosarul nr. x/1996 al Tribunalul Neamț, în prezenta speță s-ar fi produs o încălcare a principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare al recurentei-reclamante.

Cât privește nemulțumirea recurentei față de reținerea, de către instanțele de fond și apel, a puterii de lucru judecat, Înalta Curte constată, în acord cu instanțele de fond, că prin Sentința civilă nr. 2898/F din 26 noiembrie 2003 a Tribunalului Neamț, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 262 din 13 august 2004 a Curții de Apel Bacău, s-a statuat asupra faptului că sumele solicitate de reclamantă nu mai pot fi recuperate. Aceeași concluzie a fost reținută și prin considerentele Deciziei civile nr. 15 din 14 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2004, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1743 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2007, litigiu în cadrul căruia s-a stabilit că sumele solicitate de reclamantă nu mai pot fi recuperate, întrucât sumele cerute sunt identice cu acelea pentru care s-a parcurs deja o procedură judiciară, în Dosarul nr. x/1996 al Tribunalul Neamț.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând neîntemeiate criticile formulate de către recurenta-reclamantă, circumscrise cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul formulat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Invocarea greșitei aplicări a normelor de drept material care guvernează instituția autorității lucrului judecat. Recurs respins ca nefondat (NCPC) was last modified: iulie 28th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.