Invocarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiunea revocatorie. Respingerea excepţiei tardivităţii formulării acţiunii (NCC, NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 233/2021

NCC: art. 1562, art. 1564; NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b), art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8, art. 497

În cauză, se constată că reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat o acțiune întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1562 și următoarele C. civ., cauza acțiunii fiind reprezentată de încheierea actului de donație încheiat de pârâta B. în favoarea fiicei sale C. Iulia, pentru un bun imobil.

Reclamanta a susținut că încheierea contractului menționat a creat un prejudiciu, care a constat în imposibilitatea executării creanței în sumă de 2.271.448,06 RON deținută de reclamantă, urmare avalizării de către pârâta B. a biletelor la ordin emise în favoarea reclamantei de către S.C. C. S.R.L..

Reclamanta a mai arătat că încheierea contractului de donație are caracter fraudulos, întrucât a avut cunoștință că prin aceasta o va prejudicia pe creditoarea sa, prin crearea stării de insolvabilitate.

În apărare, intimatele-pârâte au invocat falsul biletelor la ordin enumerate în cererea de chemare în judecată, întrucât acestea nu sunt scrise și semnate de B..

De asemenea, pârâtele au invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiunea revocatorie, față de termenul de 1 an prevăzut de art. 1564 C. civ.. În susținerea acestei excepții, pârâtele au invocat că reclamanta a cunoscut prejudiciul cel mai târziu la data refuzării la plată a biletelor la ordin, respectiv ultima prezentare fiind 22.12.2015, cu consecința împlinirii termenului la 22.12.2016.

Prin încheierea din 07.03.2018 Tribunalul Argeș, secția Civilă a respins excepția tardivității formulării acțiunii invocată de pârâta B., având în vedere că data când a luat cunoștință partea și până la data formulării cererii de chemare în judecată nu s-a împlinit termenul legal.

Criticile formulate în apel de către pârâte au vizat soluția privind excepția tardivității, încheierea din 20.03.2019 privind respingerea cererii de probatorii și a obiecțiunilor la expertiză, precum și condițiile acțiunii revocatorii.

În cadrul recursului formulat, recurentele-pârâte au invocat nelegalitatea deciziei atacate, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentele-pârâte au susținut în esență lipsa motivării soluției în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel apreciind că soluția dată în aplicarea art. 1564 C. civ. nu se impune a fi cenzurată.

Înalta Curte constată că, recurenta-pârâtă invocă în mod explicit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar din felul în care au fost dezvoltate argumentele în cadrul cererii rezultă incidența acest motiv de recurs, calea extraordinară de atac fiind analizată din această perspectivă.

Verificând decizia instanței de apel prin prisma motivului invocat, se constată că nu poate fi realizată o analiză în concret a criticilor, deoarece decizia atacată nu conține o dezvoltare corespunzătoare a motivelor pentru care instanța a considerat că excepția prescripției dreptului material la acțiune este neîntemeiată.

În acest context, Înalta Curte reține că instanța de apel a efectuat o analiză incompletă, întrucât, din dispozițiile art. 1564 C. civ., examinarea s-a rezumat la constatarea importanței momentului la care creditorul a luat cunoștință de existența acestuia, fără a stabili, în concret, care este acest moment.

În acest sens, se constată că, potrivit art. 1564 C. civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acțiunea revocatorie se prescrie în termen de un an, de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.

Înalta Curte reține, în privința excepției prescripției dreptului material la acțiune că instanțele devolutive au efectuat o analiză insuficientă din perspectiva stabilirii momentului la care creditorul a luat cunoștință de existența prejudiciului, limitându-se doar la constatarea că soluția dată în aplicarea art. 1564 C. civ. nu se impune a fi cenzurată, aspect ce echivalează cu nemotivarea hotărârii în înțelesul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Se constată că instanța de apel nu a examinat toate elementele de fapt necesare pentru stabilirea momentului la care creditorul a luat cunoștință de existența prejudiciului.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârile judecătorești trebuie să cuprindă motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligația instanței de a menționa în mod expres și explicit în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susțină soluția pronunțată apare ca esențială, din perspectiva textelor normative evocate, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea unei hotărâri.

Nu în ultimul rând trebuie reținut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în același timp, o garanție procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești (cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României).

Neprocedând în acest mod, instanța de recurs se află în imposibilitate de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său, întrucât nu se poate aprecia concordanța dintre argumentele instanței de apel în măsură să susțină soluția pronunțată cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, situație ce echivalează cu o nemotivare în înțelesul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și atrage nulitatea hotărârii, conform art. 175 alin. (1) din același act normativ.

Pentru considerentele arătate, constatând că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 497 teza I din același act normativ, va admite recursul declarat de pârâtele C. Iulia și J., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În consecință, în raport cu soluția pronunțată, analiza celorlalte critici ale recurentei-pârâte întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se mai impune.

Sursa informației: www.scj.ro.