Invocarea drepturilor proprii rezultate din raporturile de serviciu derulate în cadrul pârâtului. Soluţionarea conflictelor individuale de muncă (NCPC, C. muncii, L. nr. 62/2011)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 451/2021

NCPC: art. 59, art. 133 pct. 2, art. 135; C. muncii: art. 269; L. nr. 62/2011: art. 210

Înalta Curte, fiind sesizată conform art. 135 C. proc. civ., constată că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, motiv pentru care va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, pentru următoarele considerente:

În cauza dedusă judecății, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii reclamanților privind unele drepturi salariale.

Cauza a fost disjunsă în ce-l privește pe reclamantul F. cu domiciliul în județul Hunedoara, fiind astfel format prezentul dosar.

Potrivit art. 269 din Codul muncii, conflictele de muncă se judecă de către instanța competentă în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, în timp ce art. 210 din  prevede că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, fiind, deci, reglementată în mod expres competența teritorială exclusivă în privința litigiilor de muncă.

Dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii permit derogarea de la normele de competență teritorială exclusivă în caz de coparticipare procesuală activă, dar numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., coparticiparea procesuală activă este permisă dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile părților au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Or, reclamantul a invocat drepturi proprii rezultate din raporturile de serviciu derulate în cadrul pârâtului, fără însă a se constata existența unei legături suficient de strânse cu drepturile proprii ale celorlalți reclamanți solicitate în contradictoriu cu același pârât, pentru a justifica judecarea acestora împreună.

Prorogarea de competență este înlăturată de faptul că în cauză nu există decât formal o coparticipare procesuală activă, întrucât hotărârea asupra uneia dintre cereri nu este de natură să influențeze hotărârea asupra alteia, fiecare dintre reclamanți solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă derulat cu unitatea angajatoare.

Prin urmare, față de inexistența coparticipării procesuale active, prorogarea de competență teritorială a Tribunalului București, nu devine incidentă, fiind aplicabile dispozițiile enunțate anterior cu privire la instanța competentă să soluționeze litigiile de muncă.

Față de considerentele expuse, prin raportare la domiciliul reclamantului, astfel cum este indicat în înscrisurile atașate dosarului, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ. va stabili competența de soluționare în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Sursa informației: www.scj.ro.