Întrevederea ministrului justiției cu Președintele Curții Constituționale a Serbiei

27 mart. 2018
Vizualizari: 2031

Potrivit unui comunicat, în data de 26 martie 2018 a avut loc, la sediul Curții Constituționale a Serbiei, întrevederea ministrului justiției, prof. univ. dr. Tudorel Toader, cu doamna Vesna Ilić Prelić, Președintele Curții Constituționale.

Din delegația română au făcut parte doamna conf. univ. dr. Marieta Safta, secretar de stat, E.S. doamna Oana Cristina Popa, Ambasador al României în Serbia și doamna Mihaela Osorio, adjunct-șef misiune.

Astfel, în cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte privitoare la modificările de rang constituțional în perspectiva aderării Serbiei la Uniunea Europeană (UE), precum și colaborarea în domeniul juridic având în vedere negocierile privind aderarea la UE, context în care, ministrul justiției, prof. univ. dr. Tudorel Toader, a menționat faptul că țara noastră își oferă sprijinul în acest parcurs, având în vedere experiența de peste 10 ani a României ca stat membru al Uniunii Europene.

De asemenea, alte subiecte abordate în cadrul întrevederii au vizat domeniul justiției, reprezentând serviciul de interes public de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale și de asigurare a încrederii cetățenilor în actul de justiție, interpretarea în aplicarea legii și interpretarea în procesul de asigurare a conformității cu Constituția, precum și perspectiva României de asigurare a Președinției Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2019.

Vezi și Întrevederea dintre ministrul sârb al Justiției și Tudorel Toader

Întâlnirea a constituit un bun prilej pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniul justiției dintre cele două țări.

Sursa informației

Întrevederea ministrului justiției cu Președintele Curții Constituționale a Serbiei was last modified: martie 27th, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: