Interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate. Inadmisibilitatea exceptiei invocate (L. nr. 176/2010, Constituţia României, L. nr. 47/1992, L. nr. 554/2004, NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 544/2019

L. nr. 176/2010: art. 8 alin. (1) teza I, art. 10 lit. e); Constituția României: la art. 1 alin. (5), art. 20, art. 21 alin. (3); L. nr. 47/1992: art. 29 alin. (1), (2) și (3); L. nr. 554/2004: art. 20 alin. (1); NCPC: art. 496 alin. (1)

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 29 aprilie 2015 întocmit în lucrarea nr. 23223/A din 20 aprilie 2015 de către Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate.

Acțiunea a fost respinsă de către Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 112 din 18 aprilie 2016, împotriva căreia reclamantul A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul de judecată din 7 noiembrie 2018, în dosarul de recurs, recurentul-reclamant A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza I și art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, soluție împărtășită în cauză și de către instanța de control judiciar.

Potrivit art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992:

„Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”.

Din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Instanța de control judiciar constată că, într-adevăr, excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv nu îndeplinește condiția existenței unei legături între soluționarea cauzei deduse judecății și soluția pe care instanța de contencios constituțional ar urma să o dea excepției de neconstituționalitate invocate.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate sub acest aspect, textele de lege invocate a fi neconstituționale – art. 8 alin. (1) teza I și art. 10 lit. e) din Legea nr. 176/2010 – vizând scopul Agenției Naționale de Integritate și atribuția inspectorilor de integritate referitoare la evaluarea conflictelor de interese sau incompatibilităților persoanelor care ocupă demnități sau funcții publice.

Or, aceste prevederi nu au legătură cu soluția în ceea ce privește conflictul de interese reținut pe seama recurentului și întemeiat pe prevederile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004, astfel cum reiese din Raportul de evaluare nr. x din 29 aprilie 2015 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu este generată de simpla tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței de judecată.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

În consecință, lipsa unei condiții cerute de legiuitor a fi îndeplinită în mod cumulativ, conduce la inadmisibilitatea excepției invocate cu nerespectarea condițiilor prevăzute la art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992.

De altfel, criticile formulate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs vizează aspecte de fond privind excepția de neconstituționalitate și nu critici concrete de nelegalitate aduse hotărârii pronunțate de prima instanță, apte să determinarea casarea acesteia și pronunțarea unei alte soluții de către instanța de recurs.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din data de 21 noiembrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015/a4, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.