Instituirea unor măsuri pentru stimularea investiţiilor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienţei energetice (O.U.G. nr. 112/2022)

19 iul. 2022
Vizualizari: 676
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Actul publicat în Monitorul Oficial

Sumar
 

Ordonanță de Urgență a Guvernului (O.U.G.) nr. 112/2022 privind instituirea unor măsuri pentru stimularea investițiilor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienței energetice, resurselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari și întreprinderi mici și mijlocii, energiei verzi din surse regenerabile destinate autorităților publice locale, precum și unele măsuri în domeniul specializării inteligente, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

(M. Of. 721 din data de 18 iulie 2022)

Prezenta Ordonanță de Urgență reglementează cadrul general de instituire a unor măsuri de eficiență energetică/utilizarea surselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari și IMM-uri cu finanțare din fonduri externe nerambursabile alocate în cadrul Programului operațional Infrastructură mare, denumit în continuare POIM

În M. Of. nr. 721 din data de 18 iulie 2022 s-a publicat Ordonanță de Urgență a Guvernului (O.U.G.) nr. 112/2022 privind instituirea unor măsuri pentru stimularea investițiilor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienței energetice, resurselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari și întreprinderi mici și mijlocii, energiei verzi din surse regenerabile destinate autorităților publice locale, precum și unele măsuri în domeniul specializării inteligente, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Vă prezentăm, în continuare, structura O.U.G.

Structura

Capitolul I: Instituirea unor măsuri de eficiență energetică, utilizarea surselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari și IMM-uri, cu finanțare din fonduri externe nerambursabile alocate în cadrul Programului operațional Infrastructură mare

Capitolul II: Instituirea unor măsuri pentru producerea energiei din surse regenerabile destinate autorităților publice locale care au în responsabilitate servicii publice de interes local

Capitolul III: Instituirea unor măsuri pentru stimularea investițiilor, crearea de locuri de muncă în domeniile de specializare inteligentă și organizarea și funcționarea parcurilor de specializare inteligentă

Secțiunea 1: Dispoziții generale

Secțiunea 2: Emiterea și condițiile privind titlul de parc de specializare inteligentă

Secțiunea 3: Atribuțiile și activitățile părților

Secțiunea 4: Facilități fiscale acordate parcurilor de specializare inteligentă și cercetătorilor implicați în derularea proiectelor de specializare inteligentă și măsuri de sprijin pentru stimularea activităților din cadrul acestor parcuri

Secțiunea 5: Condiții pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile pentru finanțarea parcurilor de specializare inteligentă

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Secțiunea 6: Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 1

(1) Prezenta Ordonanță de Urgență reglementează cadrul general de instituire a unor măsuri de eficiență energetică/utilizarea surselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari și IMM-uri cu finanțare din fonduri externe nerambursabile alocate în cadrul Programului operațional Infrastructură mare, denumit în continuare POIM, cu scopul de a sprijini mediul de afaceri pentru a dobândi independență energetică prin realizarea de economii de energie specifice clădirilor industriale/prestărilor de servicii și construcțiilor anexe, precum și celor specifice proceselor tehnologice, precum și pentru producerea de energie verde pentru consum propriu din resurse regenerabile.

(2) Măsurile de eficiență energetică/Utilizarea surselor regenerabile de energie se finanțează sub formă de grant din fonduri nerambursabile alocate în cadrul POIM din resursele financiare alocate României prin Fondul de coeziune și din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul perioadei de programare 2014-2020, ținând cont și de prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă, în aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratat, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Pentru realizarea scopului prevăzut la alin. (1) prin măsurile de eficiență energetică/utilizarea surselor regenerabile de energie sunt sprijinite investiții în înlocuirea echipamentelor, retehnologizarea/modernizarea și realizarea investițiilor în monitorizarea și optimizarea consumului de energie la nivelul IMM-urilor și întreprinderilor mari, cu impact direct în eficientizarea proceselor tehnologice și realizarea unor economii considerabile de energie la nivelul întreprinderilor, utilizarea energiei produse din surse regenerabile pentru asigurarea consumului propriu, precum și reducerea intensității energetice si a emisiilor de gaze cu efect de seră.

(…)

Art. 12

(1) Pentru măsurile de eficiență energetică, utilizarea surselor regenerabile de energie destinate IMM-urilor și întreprinderilor mari, beneficiarii propun investiții care să contribuie la indicatorii de realizare și de rezultat ai POIM, așa cum vor fi evidențiați în ghidul solicitantului.

(2) Beneficiarii trebuie să finalizeze proiectele de investiții menționate la alin. (1) până la data de 31 decembrie 2023.

(…)

Art. 18

(1) Prezenta Ordonanță de Urgență reglementează cadrul general pentru instituirea unor măsuri de producere a energiei din surse regenerabile destinate autorităților administrației publice locale care au în responsabilitate servicii publice de interes local pentru consumul propriu al acestora, cu scopul de a asigura creșterea nivelului de independență energetică și/sau pentru comercializarea energiei din surse regenerabile, cu excepția biomasei.

(2) Prin consum propriu se înțelege consumul aferent clădirilor publice deținute și ocupate de autoritățile și instituțiile publice locale, precum și consumul aferent sectorului de iluminat public, aflat în directa administrare a unităților administrativ-teritoriale.

(3) Măsurile de producere a energiei din surse regenerabile se finanțează din fonduri externe nerambursabile alocate în cadrul POIM, din resursele financiare alocate României prin Fondul de coeziune, în cadrul perioadei de programare 2014-2020, ținând cont și de prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014.

(4) Pentru măsurile ce vizează producerea de energie din surse regenerabile în vederea comercializării sunt aplicabile regulile ajutorului de stat.

(5) Pentru măsurile ce vizează producerea de energie din surse regenerabile pentru consum propriu nu sunt aplicabile regulile ajutorului de stat.

(6) Prin măsurile de producere a energiei din surse regenerabile sunt sprijinite la finanțare investiții în echipamente, utilaje, dotări și alte active de asemenea natură care produc energie din surse regenerabile destinate atât consumului propriu de energie al autorităților publice locale, cât și pentru comercializarea energiei din surse regenerabile, după caz, precum și investițiile în unitățile de cogenerare, trigenerare care funcționează pe baza surselor regenerabile.

(…)

Art. 36

Proiectele de investiții elaborate pentru înființarea și organizarea parcurilor de specializare inteligentă au două componente obligatorii care vizează:

a) activități de funcționare/operaționalizare și investiții în active corporale și necorporale pentru crearea/dezvoltarea/modernizarea parcurilor derulate de fondatorii parcului;

b) activități desfășurate în parc, conform prevederilor art. 34 alin. (1) lit. a) și alin. (2), derulate de rezidenții parcului.

(…)

Art. 60

(1) În cazul investițiilor realizate conform art. 36 lit. b, se încheie contracte subsidiare cu întreprinderile/organizațiile de cercetare ulterior contractului de finanțare.

(2) Contractele subsidiare prevăzute la alin. (1) sunt parte integrantă din contractele de finanțare și trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informații:

a) datele de identificare ale autorității publice locale/asociației de dezvoltare intercomunitară/asocierii și ale întreprinderii/organizației de cercetare;

b) drepturile și obligațiile autorității publice locale/asociației de dezvoltare intercomunitară/asocierii și ale întreprinderii/organizației de cercetare;

c) valoarea totală a contractului și a fiecărei activități, defalcată pentru autoritatea publică locală/asociația de dezvoltare intercomunitară/asociere, și ale întreprinderii/organizației de cercetare;

d) contribuția financiară proprie a întreprinderii/organizației de cercetare;

e) conturile bancare deschise de către întreprindere/organizație de cercetare;

f) prevederi referitoare la răspunderea fiecărei părți privind recuperarea cheltuielilor afectate de nereguli aferente activităților proprii din cadrul proiectului;

g) cuantumul ajutorului de tip minimis, respectiv ajutorului de stat, de care beneficiază întreprinderea/organizația de cercetare ca urmare a semnării contractului subsidiar;

h) obligația întreprinderii/organizației de cercetare beneficiare ale contractelor subsidiare de a respecta cerințele minime cu privire la informarea și publicitatea privind operațiunea finanțată din fonduri europene, conform Regulamentului (UE) 2021/1.060.

(3) Prevederile referitoare la lider de parteneriat/parteneri din prezenta ordonanță de urgență, privind acordarea prefinanțării, mecanismul cererilor de plată și rambursare, precum și recuperarea sumelor acordate necuvenit prevăzute în O.U.G. nr. 133/2021 se aplică în mod corespunzător și parteneriatelor pentru acordare de granturi întreprinderilor/organizațiilor de cercetare destinate activităților de specializare inteligentă în cadrul programelor operaționale.

(4) În cazul parteneriatelor destinate activităților de specializare inteligentă finanțate din fonduri europene nerambursabile, autoritățile de management virează sumele aferente activităților proprii ale autorităților administrației publice locale, organizațiilor de cercetare, respectiv ale întreprinderilor, în conturile corespunzătoare deschise de acestea conform prevederilor legale în vigoare.

(5) Pentru neregulile identificate în cadrul proiectelor implementate în parteneriat pentru realizarea parcurilor de specializare inteligentă, notificările și titlurile de creanță se emit pe numele autorității publice locale/organizației de cercetare/întreprinderii care a efectuat cheltuielile afectate de nereguli, conform contractului subsidiar, conform O.U.G. nr. 66/2011.

 

 

Instituirea unor măsuri pentru stimularea investițiilor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienței energetice (O.U.G. nr. 112/2022) was last modified: iulie 19th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.