Infracţiunile de trafic de droguri de risc în formă continuată, introducere în ţară de droguri de risc și deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului. Recurs respins ca nefondat (NCP, NCPP, VCP)

16 sept. 2021
2 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 5 (2 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 176
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 243/RC/2021

NCPP: art. 82, art. 275 alin. (2) și (6), art. 305 alin. (3), art. 438 alin. (1) pct. 7, art. 448 alin. (1) pct. 1; L. nr. 194/2011: art. 16 alin. (1); L. nr. 143/2000: art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1); NCP: art. 35 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b); L. nr. 187/2012: art. 15; VCP: art. 83 alin. (1)

Forumul Național de Drept Bancar, ediția a II-a

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale – inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal – și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale – încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Legiuitorul român a prevăzut în conținutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că „Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Cazul de casare menționat este aplicabil doar în acele situații în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de apel, nu mai era prevăzută ca și infracțiune. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancționează penal o faptă, aceasta nu își mai găsește corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziție legală în vigoare.

De asemenea, s-a statuat în doctrină, dar și pe cale jurisprudențială, că se subsumează noțiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăției prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. -„fapta nu este prevăzută de legea penală”. Același temei include și situațiile referitoare la lipsa situației – premisă a infracțiunii sau neîntrunirea condițiilor privind subiecții acesteia.

În contextul concret al cauzei, instanța de apel și-a însușit baza factuală stabilită de prima instanță, constatând că încadrarea juridică și vinovăția inculpatului A. rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză și nu se impune achitarea sa, în sensul solicitat.

Referitor la infracțiunea de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, instanța de apel a avut în vedere declarațiile date în cursul urmăririi penale de inculpatul C., care a menționat că îl cunoaște foarte bine pe inculpatul A., fiind în relații de prietenie, arătând totodată, faptul că acesta se aproviziona cu substanțe etnobotanice din Constanța, căreia îi trimitea bani prin O., depunând banii pe numele altor persoane, iar după aproximativ 2-3 zile primea din Constanța un pachet cu cantitatea de aproximativ 20 grame substanțe etnobotanice, substanțe pe care inculpatul A. le deținea pentru consumul propriu dar din care și vindea către alte persoane cu suma de 20 RON pliculețul; de inculpatul D., care a precizat că împreună cu inculpatul A. a mers pentru a se aproviziona cu substanțe etnobotanice la Galați de unde A. a cumpărat astfel de substanțe, atât pentru consum propriu, cât și pentru comercializare către alte persoane, activitate pe care o desfășura prin intermediul unui băiat scund de statură numit „P.” de martorul E., care a precizat că îl cunoaște foarte bine că inculpatul A. și că acesta comanda substanțe etnobotanice de la persoane necunoscute din jud. Constanța, trimițând banii prin transfer bancar, inculpatul vânzând apoi aceste substanțe etnobotanice la diferiți tineri, în special elevi și liceeni cu suma de 20 RON pliculețul, inclusiv prin intermediul unor persoane interpuse cum ar fi numitul „Q.”. Martorul a mai arătat că, pentru a face operațiunile de trimitere a banilor și primirea coletelor, inculpatul A. se folosea de cărțile de identitate ale unor tineri până în 18 ani; de martorul F., care a arătat că știa despre faptul că A. vindea substanțe etnobotanice tinerilor liceeni din Focșani, menționând că la solicitarea acestuia i-a dat buletinul său inculpatului pentru ca acesta să îi ia datele de identitate. Martorul a mai arătat că mai mulți colegi de-ai săi au consumat substanțe etnobotanice, iar unora chiar li s-a făcut rău de la acestea, fiind internați în spital.

Instanța de apel a reținut și că în cursul judecății persoanele mai sus arătate și-au nuanțat depozițiile, arătând că nu își mai mențin în întregime declarațiile făcute în cursul urmării penale, însă revenirea asupra celor declarate inițial nu a fost în mod pertinent justificată pentru a avea motive de a nu lua în considerare primele declarații, care, fiind mai aproape de data faptelor apar, și din punct de vedere logic, a fi mai credibile, apreciind, ca nefondată solicitarea inculpatului de achitare pentru infracțiunea antemenționată, pe motiv că nu a comercializat astfel de substanțe ci doar le-a deținut în vederea consumului propriu.

Și referitor la infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., Curtea de Apel Galați a evidențiat că probele administrate atestă cu certitudine că inculpatul a vândut astfel de substanțe unei persoane, instanța de control apreciind că se impune înlăturarea prevederilor art. 35 alin. (1) din C. pen. din încadrarea juridică a infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei aplicate pentru această infracțiune de prima instanță.

În ceea ce privește infracțiunile de introducere în țară de droguri de risc respectiv de deținere fără drept de droguri de risc în vederea consumului, Curtea de Apel Galați a constatat că probele administrate în cauză dovedesc că inculpatul a ajuns în Brașov în jurul orelor 18:00 – 19:00, după care a fost luat la scurt timp cu mașina de către L., astfel că nu avea timp să meargă în centrul Brașovului pentru a căuta să achiziționeze droguri de la persoane necunoscute, în acest sens fiind adresa întocmită de M., operatorul cursei cu autocarul în care s-a aflat inculpatul A., prin care se atestă faptul că autocarul respectiv a sosit în autogara N. din Brașov la data de 23 iulie 2017, orele 19:04, declarația martorului K. (pagina 6 volum II urmărire penală), care arată faptul că inculpatul A. l-a anunțat pe el și pe fratele său că va veni cu autocarul din Franța în Brașov, în jurul orelor 16:00, rugându-i să vină din Focșani cu o mașină pentru a-l duce acasă. Martorul a arătat că, împreună cu fratele său, a ajuns în autogara Brașov, în jurul orelor 19:30 unde inculpatul A. îi aștepta, autocarul cu care venise din Franța fiind sosit, declarația martorului J. (paginile 9 – 10 volum II urmărire penală) care arată că inculpatul A. l-a sunat pe R. la data de 23 iulie 2017 în jurul orelor 12:00, spunându-i că urmează să ajungă mai târziu în Brașov de unde dorește să vină să îl ia și extrasul din mesajele expediate de pe telefonul inculpatului, (paginile 86 – 88 volum II urmărire penală) din care rezultă că la data de 22 iulie 2017, orele 11:24 inculpatului solicită unei persoane să vină în Brașov să-l ia doua zi după amiază la orele 4:5 sau 6 și că la data de 23 iulie 2017 orele 08:55 – 09.00, autocarul în care se afla inculpatul era abia în Budapesta, inculpatul plângându-se că drumul durează foarte mult.

Astfel, instanța de apel a apreciat, în acord cu instanța de fond, că este pe deplin dovedită infracțiunea de introducere în țară a drogurilor de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, la fel cum este dovedită și infracțiunea de deținere fără drept de droguri de risc, în vederea consumului prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000.

Videoconferința regională de insolvență Buzău

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că „dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc – din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului”.

Astfel, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate de recurentul inculpat A., în scris și susținute oral cu privire la inexistența infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 și a celei prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Înalta Curte nu poate avea în vedere nici criticile recurentului inculpat A. formulate în scris cu privire la reevaluarea mijloacelor de probă și excluderea unor mijloace de probă, întrucât în această cale extraordinară de atac a recursului în casație nu se poate face o nouă apreciere a materialului probator administrat, față de natura juridică a acestei căi de atac extraordinare și nici nu se poate antama vreo schimbare de încadrare juridică.

De asemenea, nu se poate reține solicitarea de achitare a recurentul inculpat A., pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. proc. pen., întrucât excede cazului de recurs în casație, prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. ce se referă la condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de lege, intenția legiuitorului fiind aceea de a reglementa strict cazurile de recurs în casație.

În ceea ce privește cel de al doilea caz de casare invocat de recurent, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Acest caz de recurs în casație devine incident ori de câte ori se constată că pedeapsa aplicată de instanță nu se încadrează în limitele stabilite în norma de încriminare pentru infracțiunea consumată, pentru tentativă sau prin reținerea unor cauze de agravare, de atenuare a pedepsei ori reținerea circumstanțelor atenuante judiciare.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A., se constată că acesta nu este incident în cauza dedusă judecății. În cadrul acestui caz de casare, legiuitorul are în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, în raport de încadrarea juridică a faptei și cu cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale, fiind exclusă orice analiză sub aspectul reindividualizării pedepsei. În procedura recursului în casație se verifică legalitatea pedepsei aplicate în raport de încadrarea juridică și circumstanțele de fapt reținute, în mod definitiv, de instanța de apel.

În prezenta cauză, se constată că prin Decizia penală nr. 314/A din 7 martie 2019 a Curții de Apel Galați, a fost admis apelul declarat de inculpatul A., desființată, în parte, Sentința penală nr. 127 din 22 august 2018 a Tribunalului Vrancea, și rejudecând, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente.

A fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fiind înlăturate dispozițiile art. 35 alin. (1) din C. pen., de la 2 și 3 luni închisoare la 2 ani închisoare.

S-au înlăturat prevederile art. 35 alin. (1) din C. pen. din conținutul infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului de 8 luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani și 3 luni închisoare și 4 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 3 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 3 ani, adică 1 an închisoare), în final inculpatul, urmând să execute pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare.

Au fost menținute dispozițiile privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 124 din 29 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 236/A din 2 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, pedeapsă care o va executa alături de cea aplicată prin prezenta sentință, astfel că inculpatul urmează să execute pedeapsa de 5 ani și 3 luni închisoare.

Au fost menținute dispozițiile din sentința penală apelată privind aplicarea față de inculpatul A. a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale, precum și cele privind aplicarea pedepsei accesorii.

Recurentul inculpat critică, în cadrul acestui motiv de recurs pedepsele aplicate pentru infracțiunea de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 și pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 „Fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă”. De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi”.

Astfel, nu poate fi primită susținerea recurentului inculpat în sensul că, pedepsele de 8 luni aplicată pentru infracțiunea de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, respectiv cea de 2 ani stabilită pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost aplicate în afara limitelor legale.

Nu pot fi reținute nici susținerile referitoare la incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 244 din 6 aprilie 2017, întrucât nu dobândise calitatea de inculpat, deoarece instanța de contencios constituțional a reținut în considerentele deciziei antemenționate, la paragraful 34 a statuat că „în funcție de etapa urmăririi penale în care se dispune măsura de supraveghere tehnică, calitatea persoanei vizate de această măsură diferă. Astfel, în cadrul urmăririi penale in rem, persoana vizată de măsura de supraveghere tehnică nu are nicio calitate în dosarul penal, nefiind formulată nicio acuzație împotriva sa. În cadrul urmăririi penale in personam, persoana vizată de măsura de supraveghere tehnică poate avea calitatea de suspect în dosarul penal, potrivit art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală. În cazul în care s-a pus în mișcare acțiunea penală, persoana vizată de măsura de supraveghere tehnică poate avea calitate de inculpat în procesul penal, potrivit art. 82 din C. proc. pen.”, iar la paragraful 35 a reținut că, „atât în cazul urmăririi penale in personam, cât și în cazul în care s- a pus în mișcare acțiunea penală, dispunerea măsurii supravegherii tehnice nu este condiționată de calitatea deținută în dosarul penal (…) pot fi supuse măsurii supravegherii tehnice inclusiv persoane care nu au calitatea de suspect sau inculpat în dosarul penal”.

Cu privire la nelegala revocare a suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 124 din 21 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin Decizia penală nr. 236/A din 2 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, Înalta Curte apreciază că, în mod judicios s-a dispus revocarea, în condițiile în care faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin decizia recurată au fost comise în interiorul termenului de încercare stabilit prin sentința penală antemenționată, astfel că, în mod corect s-a reținut incidența dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., care reglementează în mod explicit situația revocării suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate sub imperiul C. pen. anterior, în sensul că regimul suspendării condiționate este cel reglementat de C. pen. anterior, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acestei pedepse. În acest sens este și Decizia nr. 13/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care face referire în mod explicit la faptul că stabilirea și executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiționate, se realizează potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. raportat la art. 83 alin. (1) din C. pen. anterior.

Astfel, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident în speță cazul de recurs în casație menționat, pedeapsa aplicată recurentului inculpat fiind situată în limitele prevăzute de lege.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 314/A din data de 7 martie 2019 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat S., în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiunile de trafic de droguri de risc în formă continuată, introducere în țară de droguri de risc și deținere fără drept de droguri de risc în vederea consumului. Recurs respins ca nefondat (NCP, NCPP, VCP) was last modified: septembrie 15th, 2021 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter