Infracțiunile de fraudă informatică, fals privind identitatea și constituirea unui grup infracţional organizat. Emiterea mandatului european de arestare (NCP, NCPP, L. nr. 302/2004, L. nr. 656/2002)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 317/2020

L. nr. 302/2004: art. 84 alin. (1), art. 97 alin. (1) pct. 1, 8, 9, 23, art. 98, art. 99; NCP: art. 74, art. 248, art. 249, art. 301, art. 327, art. 367, art. 390, art. 392; L. nr. 656/2002: art. 29 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (2)

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prima instanță a dispus, în mod corect, admiterea cererii privind executarea mandatului european de arestare emis la 24 ianuarie 2020 de către autoritățile judiciare din Spania cu privire la persoana solicitată A..

În conformitate cu prevederile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

În virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speță cel din Spania (Judecătoria Centrală de Instrucție nr. 5 de la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2018), în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea efectuării urmăririi penale și judecății, respectiv executării pedepsei, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Conform Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

Înalta Curte, analizând actele dosarului, constată că față de persoana solicitată s-a emis la data de 24.01.2020 de Judecătoria Centrală de Instrucție nr. 5, în dosarul x/2018, mandatul european de arestare în vederea efectuării urmăririi penale sau pentru executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privativă de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de escrocherie – prevăzută de art. 248 și următoarele C. pen., fals în acte – prevăzută de art. 390, art. 392, art. 74 C. pen., apartenența la un grup delictiv – prevăzută de art. 570 C. pen., spălare de bani – prevăzută de art. 301 C. pen., cu corespondent în legislația română în prevederile art. 249 C. pen. (fraudă informatică), art. 327 C. pen. (falsul privind identitatea), art. 367 C. pen. (constituirea unui grup infracțional organizat), art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 (spălare de bani).

În fapt, s-a reținut că începând cu anul 2016, persoana solicitată A., membru al unui grup infracțional organizat, a deschis cinci conturi bancare, folosind două identități false, pe numele B. și C., cu producerea unui prejudiciu material în sumă de 14.966 euro și realizând rambursări în valoare de 11.300 euro.

Infracțiunile pentru care s-a emis mandatul european de arestare sunt sancționate de legea statului emitent cu pedepse de cel mult 6 ani închisoare (pentru escrocherie, fals în acte, spălare de bani) și 8 ani închisoare (pentru apartenența la o organizație criminală), putând da loc la predare, și se verifică și îndeplinirea condiției dublei incriminări, în conformitate cu art. 97 alin. (1) pct. 1, 8, 9, 23 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Astfel, din conținutul mandatului de arestare rezultă că față de persoana solicitată A. s-a emis un mandat în vederea efectuării urmăririi penale sau pentru executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privativă de libertate .

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt întrunite condițiile în vederea efectuării urmăririi penale față de persoana solicitată, în contextul în care, din mențiunile cuprinse în mandatul de arestare rezultă că acesta a fost emis „cu scopul urmăririi penale sau pentru executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate”.

În raport cu dispozițiile legale mai sus-menționate, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestora, constatând îndeplinite cumulativ condițiile privind executarea mandatului european de arestare, prevăzute de dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată.

În ceea ce privește dispozițiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, se constată că instanța fondului, în mod corect, a apreciat că nu există niciun motiv de refuz a executării mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate A..

De asemenea, referitor la susținerile apărătorului ales al contestatorului privind nelegalitatea sentinței atacate ca urmare a admiterii executării mandatului european de arestare, instanța de control judiciar constată că niciunul dintre motivele invocate nu se încadrează în motivele de refuz prevăzute de dispozițiile art. 99 din Legea nr. 302/2004. Astfel, starea de pandemie la care s-a făcut referire, situația familială a contestatorului, faptul că mandatul a fost emis doar în vederea efectuării urmăririi penale și, de asemenea, faptul că acesta este cetățean român și nu a locuit niciodată în străinătate, nu sunt motive apte să conducă la refuzul executării mandatului european de arestare emis la data de 24.01.2020 de Judecătoria Centrală de Instrucție nr. 5, în dosarul x/2018.

În ceea ce privește măsura preventivă dispusă în cauză, Înalta Curte constată că instanța fondului, în mod corect, a făcut trimitere la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, din care reiese că în situația în care se dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea sau, după caz, menținerea arestării provizorii a persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, neexistând posibilitatea ca, în această etapă a procedurii să se dispună măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, astfel cum a solicitat contestatorul.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 48/F din data de 26 mai 2020 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoana solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 79 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.