Infracţiuni informatice, utilizarea ilegală a identităţii altei persoane, obţinerea ilegală a accesului la sisteme informatice (NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 776/2020

L. nr. 302/2004: art. 26, art. 36, art. 58 alin. (1), art. 84 alin. (1), art. 87 lit. c), art. 97 alin. (2), art. 99 alin. (2), art. 110, art. 114 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002.

Potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) în situația prevăzută la art. 97 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;

În cauză, se constată că față de persoana solicitată A. a fost emis mandatul european de arestare la data de 22.09.2020 de către autoritățile judiciare din Republica Estonia, acesta fiind urmărit pentru săvârșirea a 4 infracțiuni de pregătire de infracțiuni informatice/legate de criminalitatea informatică, utilizarea ilegală a identității altei persoane, obținerea ilegală a accesului la sisteme informatice și fraude informatice pe scară largă și efectuate de către un grup, prev. de subsecțiunea 2161 alin. (1), subsecțiunea 1572 alin. (1), art. 217 alin. (2), (2) și art. 213 alin. (2), (3) și 4), toate din C. pen. estonian.

În speță, sunt aplicabile prevederile art. 84 din Legea 302/2004 privind mandatul european de arestare care fac trimitere la solicitarea arestării și predării unei persoane de către un alt stat membru, în scopul efectuării urmăririi penale.

Înalta Curte constată că sunt respectate dispozițiile art. 87 lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 236/2017 care reglementează conținutul și forma mandatului european de arestare și prevede că acesta trebuie tradus în limba română sau în una din limbile engleză și franceză .

De asemenea, se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, infracțiunile pentru care a fost emis mandatul european de arestare regăsindu-se pe lista celor 32 de infracțiuni reglementate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, nefiind necesară verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări (pct. 11 și 20), precum și cele prevăzute de art. 26 privind gravitatea faptei și art. 36 privind condițiile de fond și de formă ale cererii statului emitent.

În ceea ce privește motivele de contestație invocate de către apărare, respectiv motivele de refuz prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c) și lit. e) din Legea nr. 302/2004, instanța constată că acestea sunt facultative și nu conduc instanța la concluzia că este necesar refuzul executării mandatului de arestare.

Astfel, referitor la primul motivul invocat, se constată că art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/004 prevede că autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Or, chiar dacă în cauză apărătorul contestatorului a subliniat faptul că acesta este cetățean român, trăiește în România și nu dorește a fi predat autorităților estoniene, se constată că mandatul european de arestare nu a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță, ci în scopul efectuării urmăririi penale.

În ceea ce privește motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 prin care se poate refuza executarea atunci când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României se constată că, din descrierea faptei și mențiunile din mandatul european de arestare rezultă că nu s-a stabilit cu certitudine că persoana solicitată s-ar fi aflat pe teritoriul României în momentul săvârșirii faptei, precizându-se doar că „există motive pentru a se suspecta că infracțiunile au fost comise în afara teritoriului estonian, probabil pe teritoriul Republicii România și de către cetățenii români, dar împotriva cetățeanului estonian sau împotriva persoanei juridice înregistrate în Estonia”.

În consecință, analizând dispozițiile legale sus-menționate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz obligatoriu al predării persoanei solicitate și, deopotrivă, contestatorului persoană solicitată nu-i este aplicabilă niciuna dintre situațiile de refuz facultativ la predare prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În acest context, Înalta Curte constată că nu există niciun motiv de respingere a solicitării autorităților judiciare estoniene privind predarea în vederea derulării cercetărilor penale privind infracțiunile pentru care a fost emis mandatul european de arestare din data de 22.09.2020.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod legal prima instanță a dispus amânarea predării către autoritățile judiciare din Estonia, în conformitate cu art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, până la soluționarea definitivă a cauzelor ce formează obiectul dosarelor nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, nr. 4139/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București și nr. 3647/D/P/2019 al DIICOT – Structura Centrală, iar, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 191/F din data de 01 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 253 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.