Infracțiuni de terorism și omor. Respingerea cererii de recunoaștere a hotărârii judecătorești a instanței românești și achitarea de către instanța judecătorească străină. Cerere de revizuire (VCP, NCPP, Legea nr. 535/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 330/A/2017

VCP: art. 26, art. 33 lit. a) – art. 34 alin. (1) lit. b), art. 64 lit. a), b), art. 189 alin. (1) și (2); NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 417 alin. (2), art. 421 alin. (1) lit. b), art. 426 lit. i), art. 453, art. 455, art. 456 alin. (2) și (3), art. 459 alin. (3) și (5); Legea nr. 535/2004: art. 32 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a), art. 35 alin. (2)

Prin sentința penală nr. 120/F din data de 16 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (nr. x/2017), a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 122 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2006.

A fost obligat revizuentul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul interpretului de limba arabă s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut că prin cererea înregistrată la data de 27 martie 2017, persoana condamnată A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 122 din 24 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2006.

În esență, s-a arătat că sunt incidente cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 lit. a) și e) C. proc. pen., având în vedere că, ulterior pronunțării în România a unei hotărâri definitive de condamnare, judecat fiind pentru aceleași fapte, de către Consiliului Judiciar Superior – Curtea Federala de Casație din Republica Irak, revizuentul a fost achitat la data de 30 octombrie 2011 (Hotărârea nr. 193, Completul Public/2011-Procedura nr. 609), în urma desfășurării unui proces echitabil, în care a avut posibilitatea de a se apăra față de acuzațiile aduse de organele judiciare române, fiind încarcerat pe teritoriul statului irakian și prezent la termenele de judecată.

Revizuentul a mai precizat că judecata în fața Curții de Apel București s-a desfășurat fără să fie legal citat și fără a lua la cunoștință de vreo citație emisă pe numele său, astfel că pe tot parcursul judecății în Dosarul nr. x/2/2006 a fost în imposibilitate de a se prezenta în fata instanței și totodată, în imposibilitate de a înștiința instanța despre acest fapt.

A fost atașat Dosarul nr. x/2/2006 al Curții de Apel București, secția I penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 122 din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 raportat la art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) – art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 și art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969 s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. din 1969 pe o durată de 5 ani.

Sentința a rămas definitivă prin nerecurare la data de 16 mai 2008.

Curtea de Apel București a apreciat că nu există date pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, din următoarele considerente:

Revizuirea este prevăzută de legiuitor ca o cale extraordinară de atac ce are menirea de a conduce la anularea unei hotărâri definitive care conține erori esențiale de fapt, puse în lumină de descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute instanței. Aceasta nu înseamnă că în revizuire se poate realiza o reapreciere a probelor deja administrate, o completare a probatoriului, cum se urmărește de apărare, întrucât nu acesta este sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care permit revizuirea unei hotărâri definitive.

Instanța nu a putut accepta argumentul revizuentului în sensul că elementele de noutate ar fi reprezentate de constatările instanțelor irakiene cu privire la modalitatea de desfășurare a anchetei în dosarul instrumentat de autoritățile române în condițiile în care, prin sentința penală nr. 77 din 13 mai 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă cererea de recunoaștere pe cale incidentală a Hotărârii penale nr. 377 din 06 martie 2011 pronunțată de Curtea Penală Centrală din Republica Irak și a Hotărârii nr. 609 din 30 octombrie 2011 pronunțată de Curtea Federală de Casație a Republicii Irak.

Toate aceste aspecte, inclusiv cele referitoare la procedura de citare, au fost prezentate anterior într-o contestație în anulare formulată de petentul-condamnat A., respinsă însă ca inadmisibilă prin sentința penală nr. 77 din 13 mai 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

Așadar, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, considerând că motivele invocate nu pot constitui temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, neîncadrându-se în vreuna din situațiile pe care le are în vedere art. 453 C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 120/F din data de 16 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (nr. x/2017), a formulat apel revizuentul A., solicitând admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în etapa admisibilității în principiu a cererii de revizuire instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4)”.

Rezultă, așadar, că în această procedură, se verifică cererea sub aspectul regularității sale – îndeplinirea condițiilor referitoare la hotărârile ce se atacă, cazurile invocate, titularii cererii și termenul de introducere, dar și din perspectiva încadrării motivelor în cazurile de revizuire invocate (art. 459 alin. (3) lit. f) C. proc. pen.). Îndeplinirea formală a unei condiții, ca de exemplu indicarea unui caz de revizuire prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a căii extraordinare de atac.

Numai dacă se apreciază că cererea este admisibilă, prin prisma criteriilor arătate anterior, instanța procedează la analizarea temeiniciei motivelor invocate de revizuent verificând în ce măsură acestea pot conduce la anularea hotărârii definitive pronunțate.

În prezenta cauză, având în vedere motivele concrete invocate de revizuentul A., Înalta Curte constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă.

Astfel, în susținerea cererii, revizuentul a invocat cazurile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) (s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză) și lit. e) (când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia) C. proc. pen.

Referitor la cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a invocat hotărârea pronunțată de instanțele din Irak (Hotărârea nr. 193/Completul Public/2011 – procedura nr. 609 a Consiliului Judiciar Superior – Curtea Federala de Casație din Republica Irak emisă la 30 octombrie 2011), prin care s-a dispus achitarea revizuentului pentru aceleași fapte pentru care a fost condamnat prin hotărârea a cărei revizuire o solicită, respectiv constatările reținute cu privire la desfășurarea procedurii la Curtea de apel București. În acest sens s-a arătat că judecata în fața Curții de Apel București s-a desfășurat fără a fi legal citat, că pe parcursul judecării Dosarului nr. x/2/2006 al Curții de Apel București, secția I penală, a fost în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței, aflându-se în Penitenciarul din Irak (Complexul militar Camp Crooper), că instanța de fond nu a putut comunica cu autoritățile irakiene, în lipsa unor reglementări privind cooperarea judiciară internațională și din cauza refuzului constant al autorităților judiciare irakiene de a coopera cu Ministerul Justiției din România i-a fost grav încălcat dreptul la apărare, a fost judecat în lipsă, doar pe baza probelor obținute, în mod ilegal, de procurorii români în Irak.

Cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este incident în situația în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Expresia „fapte sau împrejurări”, se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de încetare a procesului penal sau de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei.

Cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. În sensul acestor prevederi, faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unei fapte sau împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Pe calea revizuirii nu sunt, deci, posibile o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări cunoscute de instanță și nici o readministrare sau o reinterpretare a probatoriului administrat. Nu constituie fapte sau împrejurări noi nici apărările care au fost puse în discuție, analizate și lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar.

Înalta Curte constată că motivele susținute de revizuent nu pot fi circumscrise cazului de revizuire analizat, întrucât ceea ce se invocă nu sunt chestiuni de fapt descoperite ulterior, ci reprezintă critici cu privire la modalitatea de desfășurare a procesului penal în România reținute de instanța din Irak. Or, calea extraordinară de atac care permite analiza și înlăturarea erorilor de procedură este contestația în anulare și nu revizuirea, ce are caracterul unei căi de atac de fapt, prin intermediul căreia pot fi constatate și corectate erorile judiciare.

În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., se susține de apărare că acesta vizează inconciliabilitatea dintre sentința penală nr. 122 din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, prin care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 raportat la art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 și la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004 și Hotărârea nr. 193/Completul Public/2011 – procedura nr. 609 a Consiliului Judiciar Superior – Curtea Federala de Casație din Republica Irak emisă la 30 octombrie 2011, prin care s-a dispus achitarea sa pentru aceleași fapte.

Cazul de revizuire pe care se întemeiază apărarea presupune existența a două sau mai multor hotărâri penale definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei și care nu se pot concilia. Acesta este diferit de cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 426 lit. i) C. proc. pen. (încălcarea autorității de lucru judecat), care presupune o dublă identitate, de persoană și de faptă; cazul de revizuire implică fie existența unor hotărâri pronunțate pentru aceeași faptă, dar față de persoane diferite (de exemplu, unul dintre coautorii faptei este condamnat prin hotărâre definitivă pentru săvârșirea acesteia, iar ceilalți coautori, judecați separat, sunt achitați, cu motivarea că fapta nu există), fie existența unor hotărâri pronunțate fața de aceeași persoană, dar pentru fapte diferite (de exemplu, o persoană este condamnată prin hotărâri definitive pentru săvârșirea a două infracțiuni, în același timp, dar în localități diferite), fie chiar existența unor hotărâri pronunțate față de persoane diferite și pentru fapte diferite, dar corelative (de exemplu, o persoană este condamnată prin hotărâre definitivă pentru tăinuire, iar printr-o altă hotărâre definitivă o altă persoană este achitată pentru fapta din care provenea bunul tăinuit, cu motivarea că această faptă nu este prevăzută de legea penală).

Trecând peste faptul că, prin sentința penală nr. 77 din 13 mai 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă cererea de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii penale nr. 377 din 06 martie 2011 pronunțată de Curtea Penală Centrală din Republica Irak și a Hotărârii nr. 609 din 30 octombrie 2011 pronunțată de Curtea Federală de Casație a Republicii Irak, Înalta Curte constată că, și în ipoteza în care hotărârea ar fi fost recunoscută, mijlocul procesual care permitea analiza motivului invocat era cel al contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile de art. 426 lit. i) C. proc. pen., în mod evident nefiind vorba de hotărâri care nu se pot concilia.

În raport de aceste considerente, se constată că în mod corect instanța de fond a dispus respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen.

Drept urmare, conform dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, apelul declarat de A. împotriva sentinței penale nr. 120/F din data de 16 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2017 (nr. x/2017).

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul revizuent A. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă arabă se va suporta din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sursa informației: www.scj.ro.