Infracțiuni de înșelăciune, fals și uz de fals. Mandat european de arestare. Analiza unor motive de refuz al executării (NCP, NCPP, Legea nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 40/2018

NCP: art. 162 alin. (1) lit. b); NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b); Legea nr. 302/2004: art. 8, art. 84, art. 85 și urm., art. 86 alin. (1), 96 alin. (1) pct. 20, 98 alin. (1) și (2), art. 103 alin. (1^1) teza finală

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acestui text statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial ai Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002″.

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială – art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 – care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la verificarea incidenței motivelor de refuz a predării.

înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis la data de 23 octombrie 2017 de către Procurorul Republicii de la Tribunalul Instanței Supreme din Montpellier, pe numele persoanei solicitate A., are forma și conținutul prevăzute la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aspecte care nu fac obiectul criticii contestatorului și că acesta nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

Totodată, în acord cu judecătorul fondului, observă că faptele pentru care s-a dispus emiterea mandatului european de arestare, respectiv infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 313 – 1, alin. (1), (2), art. 313 – 7, art. 313 – 8 C. pen. francez și infracțiunile de fals și uz de fals, fapte prevăzute și pedepsite de art. 441 – 1, 441 – 1 alin. (2), 441 – 10, 441 – 11 C. pen. francez, se sancționează cu o pedeapsă maximă de 5 de ani închisoare, conform mențiunilor din cuprinsul mandatului european de arestare (fila 25, dup) și este exceptată de la verificarea condiției dublei incriminări, conform art. 96 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește motivele pentru care autoritatea judiciară română de executare refuză sau poate refuza executarea mandatului european de arestare, se constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004.

Motivul facultativ de refuz a executării prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, invocat de contestator, nu este aplicabil în speță, deși se constată că persoanei solicitate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, față de împrejurarea că, așa cum se menționează la pct. 3.4 din mandatul european de arestare (fila 25 dup) imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

În ceea ce privește motivul de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 – când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române – Înalta Curte constată, în acord cu instanța fondului, ca prezenta cauză are ca obiect executarea unui mandat european de arestare în urma unei hotărâri de condamnare definitive, împrejurare în care nu poate constata intervenirea prescripției răspunderii penale a persoanei solicitate în raport de data săvârșirii faptelor, respectiv octombrie 2003 ci, cel mult, împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei de 8 ani prevăzut de art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., ceea ce nu este cazul, raportat la pedeapsa aplicată, de 3 ani închisoare și la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv 21 noiembrie 2016.

Referitor la celelalte motivele pentru care contestatorul-persoană solicitată refuză să fie predat autorităților franceze, respectiv solicitarea Curții de Apel Catania de a fi pus în libertate pentru a se prezenta la termenul din 31 ianuarie 2018 în cauza pendinte privind punerea în executare a mandatului european de arestare ce face obiectul prezentei cauze, precum și faptul că pe rolul Curții de Apel Catania este înregistrată o cauză având același obiect, se reține că acestea nu se încadrează în motivele de refuz expres și limitativ prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.

Este de menționat că, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 8 din Legea nr. 302/2004, admisibilitatea cooperării judiciare internaționale nefiind condiționată de unicitatea procedurii de punere în executare a unui mandat european de arestare, ci doar de pronunțarea unei hotărâri definitive privind fapta care face obiectul mandatului în România sau în orice alt stat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca ne fondată, contestația formulată de persoana solicitată A.

Sursa informației: www.scj.ro.