Infracţiunea de trafic de migranţi. Examinarea faptei prin trimitere la infracţiunile disponibile în statul de executare (NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 406/2020

NCP: art. 263 alin. (1), art. 275 alin. (2); L. nr. 302/2004: art. 3, art. 20 alin. (3), art. 21, art. 22, art. 36 alin. (2), art. 52 alin. (1) lit. c)

Înalta Curte reține că faptele pentru care se solicită extrădarea, pentru a fi cercetată persoana extrădabilă A., de autoritățile judiciare americane, Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul de Sud al Statului California, se circumscriu infracțiunii de trafic de migranți.

În acest sens, Înalta Curte observă că potrivit legislației din România fapta pentru care urmează a fi cercetată persoana extrădabilă nu are o corespondență perfectă între toate elementele componente ale infracțiunii, în sensul că frontiera trecută de acesta cu migranții a fost frontiera statului american, însă procesul de conversie implică o anumita flexibilitate în cadrul căreia fapta respectivă este examinată prin trimitere la infracțiunile disponibile în statul de executare.

Astfel, în cauza Jozef Grundza contra Cehiei – cauza C-289/15, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat:

„Condiția dublei incriminări trebuie considerată îndeplinită în cazul în care elementele de fapt care stau la baza infracțiunii, astfel cum sunt reflectate în hotărârea judecătorească pronunțată de autoritatea competentă din statul emitent, ar fi pasibile, ca atare, de o sancțiune penală și pe teritoriul statului de executare dacă s-ar fi produs pe acest teritoriu”. Or, în considerentele hotărârii în Cauza Jozef Grundza contra Cehiei s-a precizat că: „Astfel cum reiese din chiar modul de redactare a acestui articol 7 alin. (3), condiția necesară și suficientă pentru aprecierea dublei incriminări este ca faptele pentru care s-a pronunțat pedeapsa în statul emitent să constituie infracțiune și în statul de executare. Prin urmare, nu este necesar ca infracțiunile să fie identice în cele două state membre vizate.

Această interpretare este confirmată de termenii „oricare ar fi elementele constitutive ale acesteia și oricum ar fi descrisă” infracțiunea în statul de executare, de unde reiese cu claritate, (…), că o corespondență perfectă nu este necesară nici între elementele constitutive ale infracțiunii, astfel cum este descrisă de dreptul statului emitent și de cel al statului de executare, nici în denumirea sau în clasificarea acestei infracțiuni potrivit legislațiilor naționale respective.

Prin urmare, această dispoziție consacră o abordare flexibilă din partea autorității competente din statul de executare cu ocazia aprecierii condiției dublei incriminări, atât în ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunii, cât și descrierea acesteia.

În acest sens, elementul relevant pentru aprecierea dublei incriminări constă, potrivit chiar textului articolului 7 alin. (3) din Decizia-cadru 2008/909, în corespondența dintre, pe de o parte, elementele de fapt care stau la baza infracțiunii, astfel cum sunt reflectate în hotărârea judecătorească pronunțată în statul emitent, și, pe de altă parte, definirea infracțiunii conform legislației statului de executare.

Rezultă din considerațiile care precedă că, în cadrul aprecierii dublei incriminări, autorității competente din statul de executare îi revine sarcina de a verifica dacă elementele de fapt care stau la baza infracțiunii, astfel cum sunt reflectate în hotărârea judecătorească pronunțată de autoritatea competentă din statul emitent, ar fi de asemenea, ca atare, în ipoteza în care ar fi avut loc pe teritoriul statului de executare, pasibile de o sancțiune penală pe acest teritoriu”.

Astfel, din această perspectivă, Înalta Curte consideră că este necesar a se verifica dacă faptele de care este acuzată persoana extrădabilă și care sunt sancționate de autoritățile americane ar fi pasibile de o sancțiune penală și pe teritoriul României, dacă s-ar fi produs pe acest teritoriu.

În aceste condiții, Înalta Curte reține, pe de o parte, că faptele pentru care persoana extrădabilă A. este cercetată, constau în încălcarea legilor de imigrare ale S.U.A, cu intenție, în sensul că a introdus pe teritoriul acestui stat mai multe persoane, ignorând faptul că migranții nu au obținut autorizarea anterioară, cu scopul de a obține un avantaj comercial sau un câștig personal.

Pe de altă parte, potrivit art. 263 alin. (1) din C. pen., traficul de migranți este incriminat în legislația românească și este fapta ce constă în racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau adăpostirea unei persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României.

Or, infracțiunile la regimul frontierii de stat sunt prin specificul lor marcate de protecția granițelor proprii, având un caracter teritorial. Este normal că legislația internă care sancționează abateri de la regimul frontierii de stat să se refere la frontiera propriului stat. Astfel, statul român, pentru a-și proteja propriile frontiere de stat, incriminează fapte identice cu cele presupus comise de persoana extrădabilă. Astfel, statul român, incriminează fapte identice pentru a-și proteja aceleași valori situate pe teritoriul său.

În această ordine de idei, Înalta Curte apreciază ca fiind îndeplinită condiția dublei incriminări în cazul traficului de migranți presupus a fi săvârșit cu privire la frontiera Statelor Unite ale Americii, fapta reținută în sarcina persoanei extrădabilă A. având corespondent în legislația penală română, aceasta realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 263 din C. pen.

Cât privește celelalte condiții necesare pentru a se admite cererea de extrădare, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite.

Astfel, în analiza condițiilor pentru extrădare prevăzute în Legea nr. 302/2004, republicată și art. 1 – 23 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, Înalta Curte constată că, în mod corect prima instanță a constatat că, în cauză, sunt întrunite condițiile extrădării privind pe persoana extrădabilă A., reținându-se, în concret, următoarele:

– persoana extrădabilă A. are cetățenia română;

– raportat la dispozițiile art. 3 din Tratatul bilateral este îndeplinită condiția reciprocității prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 302/2004;

– între România și Statele Unite ale Americii este aplicabil Tratatul de extrădare semnat la București la 10 septembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008,

– cererea de extrădare și documentația aferentă au fost transmise, prin intermediul Ministerului Justiției, de către autoritățile judiciare americane, în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fiind atașate documentele prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, traduse în limba română;

– din datele deținute rezultă că nu este incidentă niciuna din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din Legea nr. 302/2004 republicată;

– nu este incident niciunul din motivele obligatorii sau opționale de refuz privind extrădarea, prevăzute în art. 21 și 22 din Legea nr. 302/2004 republicată;

– faptele de care este acuzată persoana extrădabilă au corespondent în legea penală română, fiind incriminate de disp. art. 263 alin. (1) din C. pen.

– faptele anterior menționate sunt sancționate de legea penală a ambelor state cu pedepse mai mari de 1 an închisoare, fiind, așadar, îndeplinită condiția prevăzută de art. 2 alin. (1) din Tratat.

De altfel, Înalta Curte nu poate reține nici critica apărătorului ales care a arătat că persoana extrădabilă a fost deja judecată de instanțele din România pentru aceleași fapte, deoarece, în acord cu prima instanță, constată că faptele pentru care inculpatul a fost achitat prin Sentința penală nr. 940 din 8 iulie 2014 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 1080 din 23 iulie 2015, viza perioada 2011 – 2012, iar faptele pentru care s-a solicitat extrădarea vizează perioada 2013 – 2019, nefiind în discuție aceleași fapte.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că, în mod legal și temeinic motivat, prima instanță a constatat ca fiind întrunite condițiile extrădării, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată și în temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 și art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România și S.U.A., ratificat de România prin Legea nr. 111/2008 și a admis cererea de extrădare formulată de S.U.A., dispunând extrădarea și predarea către autoritățile judiciare americane a persoanei extrădabile A..

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinței penale nr. 102/2020 din data de 25 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.