Infracţiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional și infracțiunea de furt. Pluralitatea de infracţiuni sub forma concursului real (NCPP, NCP, L. nr. 46/2008)

23 sept. 2021
Vizualizari: 1860
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 229/RC/2021

NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 434, art. 435 din, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437, art. 438, art. 440, art. 447; L. nr. 46/2008: art. 107, art. 108, art. 109, art. 110, art. 123; NCP: art. 228 alin. (1)

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații C. și A. și inculpata persoană juridică SC X. SRL, în conformitate cu dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte a reținut următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1), (2) și (4) din C. proc. pen.:

„(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

(4) În cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434 – 438, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație”.

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate, rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, instanța examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436 și art. 438 din C. proc. pen. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Instanța constată că Decizia nr. 1315/A/2020, din data de 17 noiembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, dată în Dosarul nr. x/2016, a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluțiile enumerate de art. 434 alin. (2) din C. proc. pen.

Cererile de recurs în casație au fost formulate în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condițiile prevăzute art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen.

Referitor la îndeplinirea condiției impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că recurenții inculpați C., A. și inculpata persoană juridică SC X. SR au invocat cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) și art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Înalta Curte a reținut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel.

Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Relativ la cele ce preced, având în vedere că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, Înalta Curte verifică doar corespondența formală între elementele faptice reținute în hotărârile recurate și conținutul constitutiv al infracțiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În acest sens, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că „dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc – din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului” (Decizia nr. 350/RC/2015 – Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Înalta Curte a constatat că recursul în casație este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., doar în ceea ce privește verificarea în drept a situației de fapt cu privire la problema de drept invocată, respectiv dacă de la data săvârșirii faptelor și până la data pronunțării deciziei atacate au existat perioade de timp în care a lipsit norma completatoare cu consecința unei dezîmcriminări a faptelor pe anumite perioade de timp, și dacă inculpații au fost condamnați pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel cum s-a menționat anterior, analiza acestui aspect se poate realiza strict în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conținutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., aceste dispoziții sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută și menținută prin hotărârea atacată, precum și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond sau de apel.

S-a apreciat că recursul în casație este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., doar în ceea ce privește verificarea reținerii în concurs a art. 109 din Legea nr. 46/2008 (ca infracțiune scop) cu art. 107 din Legea nr. 46/2008 (ca infracțiune mijloc).

Această critică nu presupune chestiuni de apreciere privind individualizarea pedepsei și a modalității de executare, ci vizează strict reținerea în concurs a art. 109 din Legea nr. 46/2008 (ca infracțiune scop) cu art. 107 din Legea nr. 46/2008 (ca infracțiune mijloc).

Analiza acestui aspect se va realiza strict în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre a fost atacată.

Față de cele ce preced, având în vedere că cererile de recurs în casație formulate de inculpații C., A. și inculpata persoană juridică SC X. SRL îndeplinesc, în limitele anterior expuse (pentru cazurile prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen.), cerințele prevăzute de art. 434 – 438 din C. proc. pen., au fost admise în principiu și trimise completului competent, în vederea judecării pe fond, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.

D. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile în casație declarate de inculpații C., A. și SC X. SRL sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În același sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanța de casație nu judecă procesul propriu – zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării „dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală” și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 6 mai 2021, Înalta Curte a constatat că recursul în casație este admisibil pentru inculpați, pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., doar în ceea ce privește verificarea în drept a situației de fapt cu privire la problema de drept invocată, respectiv dacă de la data săvârșirii faptelor și până la data pronunțării deciziei atacate au existat perioade de timp în care a lipsit norma completatoare cu consecința unei dezîmcriminări a faptelor pe anumite perioade de timp, și dacă inculpații au fost condamnați pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, Înalta Curte reține că ceea ce se critică este faptul că lipsește norma completatoare ceea ce determină dezincriminarea faptelor în intervalul scurs de la data săvârșirii acestora și până la pronunțarea deciziei atacate. În acest sens, s-a menționat că în data de 1 februarie 2014 au intrat noile reglementări în materie penală ocazie cu care s-a stabilit că „prețul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior” se stabilește anual, prin lege (art. 123 din Legea nr. 46/2008 la acel moment, devenit ulterior republicării legii art. 116). Se arată, totodată, că prin art. 94 din Legea nr. 133/2015 (publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 10 iunie 2015) a fost modificat art. 123 din Legea nr. 46/2008 în sensul că „prețul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior” se stabilește tot anual dar prin hotărâre a Guvernului. Concluzionând, s-a apreciat că, deoarece în perioada 2015 – 2020 nu au fost emise hotărâri de guvern care să stabilească valoarea unui metru cub de masă lemnoasă, faptele ar fi dezincriminate.

În acest sens, instanța învestită cu judecarea recursurilor în casație reține că Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 6 din 20 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015 – când, având de pronunțat o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă succesiunea de acte normative cu privire la prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior a avut sau nu ca efect imposibilitatea stabilirii acestui preț, cu consecința dezincriminării, în concret, a infracțiunilor prevăzute de art. 108 și art. 110 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic) -, a statuat următoarele: „Având însă în vedere că prin Legea nr. 4/2015 pentru aprobarea prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2015, s-a modificat valoarea unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, de la 85 RON la 115 RON, suntem în ipoteza intervenirii mai multor dispoziții cu caracter normativ, prin care s-a modificat criteriul de stabilire a valorii pagubei, ce determină prin cuantum incriminarea faptei sau agravarea încadrării juridice pentru faptele aflate în curs de judecată, se pune problema aplicării legii penale mai favorabile. Ca atare, majorarea valorii acestuia poate atrage, pentru cauzele aflate în curs de judecată, ce au ca obiect infracțiunile prevăzute de art. 110 din Legea nr. 46/2008, fie incidența dispozițiilor art. 4 din C. pen. și ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, fie incidența dispozițiilor art. 5 din C. pen., după caz”.

Tot prin Decizia nr. 6 din 20 martie 2015 s-a menționat că, „în interpretarea dispozițiilor art. 4 din C. pen., succesiunea de acte normative cu privire la prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior (Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 3.283/2012; art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură nr. 76/2014 și Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură nr. 118/2014) nu a avut ca efect imposibilitatea stabilirii acestui preț și, pe cale de consecință, nu a condus la dezincriminarea in concreto a infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prevăzută de art. 108 din Legea nr. 46/2008, și de furt de arbori din fondul forestier național, prevăzută de art. 110 din Legea nr. 46/2008”.

Totodată, referitor la criticile apărării, cu privire la faptul că modificările legislative ulterioare acestei hotărâri prealabile obligatorii a ÎCCJ din martie 2015 ridică serioase probleme juridice, în sensul că ulterior datei de 10 iunie 2015 când a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 133/2015 care a modificat Legea nr. 46/2008 în sensul că „prețul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior” se stabilește prin hotărâre de Guvern, iar legiuitorul nu a intervenit și nu a adoptat vreo hotărâre de Guvern, Înalta Curte are în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 353 din 7 mai 2019.

Astfel, în considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat următoarele: „pct. 28. Curtea a constatat că, în intervalul 2008-31 ianuarie 2014, potrivit art. 123 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabilea anual, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, fiind emise asemenea ordine, ultimele fiind Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 3.283/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 24 septembrie 2012, prin care s-a aprobat prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în valoare de 85 RON, și Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură nr. 76/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, prin care s-a aprobat prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în valoare de 101 RON. Prin Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură nr. 118/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 4 martie 2014, s-a abrogat Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură nr. 76/2014, deoarece, potrivit art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare, și care, potrivit art. 247, a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, „Prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabilește anual, prin lege, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură”.

29. Ulterior, prin art. I pct. 94 din Legea nr. 133/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 10 iunie 2015, „Prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabilește anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură”.

30. Prin urmare, în intervalul 1 februarie 2014 – 10 iunie 2015, potrivit Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, astfel cum a fost modificată prin art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior a fost stabilit anual, prin lege. În acest sens, prin Legea nr. 4/2015 pentru aprobarea prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2015, s-a aprobat prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în valoare de 115 RON. Prin art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 20 septembrie 2016, Legea nr. 4/2015 a fost însă abrogată în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a actului abrogator, abrogare care a fost prorogată până la data de 15 august 2017 (a se vedea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2017 privind prorogarea termenului prevăzut la art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, precum și pentru stabilirea de măsuri în acordarea unor beneficii de asistență socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 16 ianuarie 2017) și, ulterior, până la data de 31 decembrie 2017 (a se vedea Ordonanța Guvernului nr. 9/2017 privind prorogarea termenului prevăzut la art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 10 august 2017).

31. Prin art. II din Legea nr. 265/2017 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 9/2017 privind prorogarea termenului prevăzut la art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.021 din 22 decembrie 2017, s-a reglementat că „De la data de 1 ianuarie 2018 se stabilește prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la valoarea de 164 RON”.

32. Cu toate că, în fapt, începând cu 1 februarie 2014 și până în prezent, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior a fost de 115 RON și, respectiv, 164 RON, stabilit prin lege, dispozițiile legale criticate acceptă posibilitatea ca începând cu 13 iunie 2015, ca urmare a Legii nr. 133/2015 prin care s-a modificat conținutul art. 123 din Legea nr. 46/2008, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior să se stabilească anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, normă care a fost menținută și după republicarea Legii nr. 46/2008, în art. 116 criticat. (…).

40. Curtea a constatat că – la nivelul legii – sunt satisfăcute exigențele minimale ale principiului constituțional al legalității incriminării, atât timp cât autoritatea de reglementare stabilește prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior pe baza unor parametri de natură legală ce impun operațiuni obiective, nediscreționare și fără adăugiri la voința legiuitorului. Chiar dacă, din punctul de vedere al tehnicii legislative, este preferabilă indicarea concretă, prin lege, a cuantumului valorii minime a pagubei produse prin infracțiune, Curtea constată că această opțiune legislativă poate fi determinată de dinamica prețurilor în cadrul unei economii de piață”.

Tot în cuprinsul acestei decizii s-a făcut referire la Decizia nr. 326 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 22 iunie 2012, prin care Curtea Constituțională a statuat că soluția aleasă a fost confirmată de puterea legiuitoare, care a delegat Guvernului prerogativa de a actualiza permanent anumite liste și nicidecum de a incrimina.

Prin urmare, în raport cu cele expuse, Înalta Curte constată că, deși, „prețul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior” nu a fost stabilit anual printr-o hotărâre de Guvern, așa cum prevedea art. 123 din Legea nr. 46/2008 modificat prin art. 94 din Legea nr. 133/2015 (publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 10 iunie 2015), a existat o continuitate a incriminării, prețul fiind stabilit prin lege, acesta putând fi stabilit și prin hotărâre de Guvern (se acceptă posibilitatea ca începând cu 13 iunie 2015, ca urmare a Legii nr. 133/2015 prin care s-a modificat conținutul art. 123 din Legea nr. 46/2008, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior să se stabilească anual, prin hotărâre a Guvernului – Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 22 ianuarie 2019).

În ceea ce privește cel de-al doilea caz de recurs în casație, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., acesta a fost invocat doar de inculpații C. și A.

În argumentare, s-a susținut că sancționarea atât în baza art. 107 cât și a art. 109 din Legea 46/2008 încalcă principiul „ne bis in idem”, apreciind că infracțiunea prevăzută de art. 109 din Legea nr. 46/2008 (art. 110 anterior) absoarbe infracțiunea prevăzută de art. 107 din Legea nr. 46/2008 (art. 108 anterior), cele două neputând fi reținute în concurs. Se impune așadar înlăturarea sporului, aplicat în urma contopirii celor două pedepse.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare. Astfel, prin „pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cu cauzele de atenuare sau agravare ale pedepsei ale căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, prevede că: „Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică.

Analizând conținutul constitutiv, se observă că elementul material al laturii obiective este alternativ, fapta putând fi săvârșită în oricare din următoarele modalități: tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră din afara acestuia.

Art. 109 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, prevede că: (1) Furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național constituie infracțiune.

Astfel, obiectul material al infracțiunii de furt reglementate la art. 109 din Legea nr. 46/2008 este format din arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori; puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și orice alte produse specifice ale fondului forestier național.

Totodată, aceasta reprezintă o formă particulară a infracțiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen., particularitatea constând în obiectul material al infracțiunii, respectiv arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național; elementul material constând într-o acțiune de luare, specifică infracțiunii de furt, în accepțiunea art. 228 alin. (1) din C. pen.

Argumentarea apărării în această privință a vizat faptul că furtul unor arbori din pădure nu se poate realiza decât prin tăierea sau scoaterea din rădăcini a acestora, iar acestea ar reprezenta componentele infracțiunii prevăzute la art. 107 din Codul silvic. Practic tăierea sau scoaterea din rădăcini a unor arbori ar constitui modalități inerente acțiunii de furt. Astfel, dacă s-ar aplica regulile de la concursul de infracțiuni ar însemna a admite dubla sancționare a persoanei, în temeiul a două norme de incriminare, pentru o acțiune singulară de furt, având în vedere că scoaterea din rădăcini a unor arbori sunt acțiuni absorbite în infracțiunea de furt.

În acest sens, Înalta Curte reține că, concursul real de infracțiuni se caracterizează prin faptul că faptele sunt săvârșite prin acțiuni sau inacțiuni distincte, care prezintă conținutul unor infracțiuni distincte.

Potrivit art. 38 din C. pen.: există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni.

Din examinarea definiției date prin dispoziția înscrisă în art. 38 din C. pen. rezultă că pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului real este subordonată funcționării unei singure condiții și anume aceea a existenței a cel puțin două sau mai multe acțiuni sau inacțiuni distincte care să întrunească, fiecare, conținutul unei infracțiuni distincte. Din punctul de vedere al acestei condiții, nu prezintă importanță faptul dacă între cele două acțiuni sau inacțiuni distincte există vreo legătură, împrejurare ce atribuie concursului real o sferă foarte largă, ci faptul ca aceste acțiuni sau inacțiuni să se constituie în conținutul concret a două sau mai multe infracțiuni distincte, indiferent dacă sunt de aceeași natură sau de naturi diferite.

De altfel, pentru a clarifica cât mai bine problema dacă existența concursului de infracțiuni este sau nu subordonată și vreunei condiții de tipul unei relații sau legături între două sau mai multe infracțiuni comise de una și aceeași persoană, legiuitorul a inserat în cuprinsul aceluiași text precizarea că există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni.

Este adevărat că în literatura juridică mai veche s-a conturat la un moment dat și teoria unității infracționale între infracțiunile mijloc și infracțiunea scop, iar infracțiunea scop să fie considerată ca absorbită în infracțiunea mijloc, însă soluția apare ca artificioasă, absorbția funcționând în toate cazurile de infracțiuni complexe legal constituite în direcția infracțiunii scop, singura direcție de constituire pe acest tip de legătură a unor unități legale de infracțiuni.

În raport cu considerațiile de ordin teoretic, Înalta Curte reține că, conținutul constitutiv al celor două infracțiuni, respectiv al infracțiunilor prevăzute de art. 107 și art. 109 din Codul silvic, este diferit, fiind două infracțiuni distincte, în sensul că se poate săvârși doar infracțiunea de tăiere ilegală de arbori, fără ca aceștia să fie ulterior furați și, pot fi furați niște arbori care au fost tăiați anterior, în alte împrejurări.

În același timp, Înalta Curte observă că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. c) din Legea nr. 46/2008 este închisoare de la 2 la 7 ani, iar limitele speciale ale pedepselor se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârșite în pădurea situată în arii naturale protejate de interes național; iar infracțiunea prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. c) din Legea nr. 46/2008 se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar limitele speciale ale pedepselor se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârșite în pădurea situată în arii naturale protejate de interes național.

Or, inculpatul A. a fost condamnat la 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare atât pentru infracțiunea prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. c) din Legea nr. 46/2008 și cea prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. c) din Legea nr. 46/2008, iar, în temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că infracțiunile săvârșite de inculpat sunt concurente, iar în baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite pentru acestea și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea (2 ani și 6 luni închisoare), sporită cu 1 an și 6 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), în final rezultând pedeapsa de: 4 (patru) ani închisoare, cu executare în regim de detenție.

Inculpatul C. a fost condamnat la 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare atât pentru infracțiunea prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. c) din Legea nr. 46/2008 și cea prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. c) din Legea nr. 46/2008, iar, în temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că infracțiunile săvârșite de inculpat sunt concurente, iar în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite pentru acestea și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea (2 ani și 6 luni închisoare), sporită cu 10 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă), în final rezultând pedeapsa de: 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

În acest context, Înalta Curte reține că pedepsele aplicate inculpaților sunt în limitele prevăzute de lege.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații C., A. și SC X. SRL împotriva Deciziei penale nr. 1315/A/2020 din data de 17 noiembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată SC X. SRL, în sumă de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și infracțiunea de furt. Pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului real (NCPP, NCP, L. nr. 46/2008) was last modified: septembrie 23rd, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.