Infracțiunea de mărturie mincinoasă. Relatarea unor împrejurări care nu s-au petrecut şi care erau favorabile inculpatului (NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 400/2019

NCP: art. 80, art. 81, art. 273 alin. (1); NCPP: art. 16 alin. (1) lit. a), art. 275 alin. (2) și (6), art. 396 alin. (1) și (3), art. 421 pct. 2 lit. a)

Analizând apărările formulate de către inculpatul A. și pornind de la premisa că nu orice declarație necorespunzătoare adevărului poate conduce la reținerea infracțiunii de mărturie mincinoasă, fiind necesar să se analizeze dacă neconcordanțele nu au la bază eventuale erori de percepție, erori care pot determina o interpretare și o semnificație proprie evenimentelor relatate în calitate de martor, fără a exista intenția de denaturare a adevărului, Înalta Curte reține următoarele:

În primul rând, se remarcă faptul că inculpatul A. a fost ascultat în calitate de martor, pentru prima dată, în cursul cercetării judecătorești efectuată în Dosarul penal nr. x/2013, la data de 26.05.2014, deci la un interval de aproximativ 10 luni de la data incidentului dintre C. și polițistul care asigura escorta (19.07.2013).

De asemenea, din vizionarea casetei video, rezultă că respectivul conflict a fost unul spontan și s-a desfășurat destul de rapid, durând un minut și 30 secunde – 2 minute, că la fața locului erau mai multe persoane (printre care și inculpatul A.), într-un spațiu relativ redus, astfel că circumstanțele în care au fost percepute faptele nu sunt unele favorabile unei relatări fidele, cu atât mai mult că cât aceasta intervine la un interval de timp destul de îndelungat.

În prezenta cauză aceste împrejurări sunt doar aparent favorabile inculpatului, întrucât, din examinarea declarației sale, Înalta Curte reține că poziția procesuală a martorului a fost una clară, fermă, care nu lăsa loc echivocului, acesta subliniind că faptul că „I-am auzit pe polițiști spunând „De ce intri, ți-am spus să nu intri, unde intri, mă interlopule, mă golanule” (…) „am auzit tot ce s-a discutat”.

Inculpatul nu a lăsat nici măcar impresia că ar avea dubii cu privire la cele relatate, că este posibil să fi uitat sau că circumstanțele în care s-au petrecut faptele (gălăgie provocată de prezenta mai multor persoane) nu i-au permis perceperea exactă a discuției dintre C. și polițist, ci, dimpotrivă a accentuat faptul că „am auzit tot” și „am stat rezemat cu spatele la clădire și cred că am perceput tot ce s-a întâmplat”, în condițiile în care incidentul se desfășura chiar în fața sa, la interval de 1 – 2 m. Acesta a relatat împrejurări care nu s-au petrecut și care erau favorabile inculpatului C. (respectiv că polițiștii din escortă l-au bruscat fizic și verbal) și a negat împrejurările nefavorabile acestuia, reținute în acuzare (a susținut că a auzit tot ce s-a discutat și că nu l-a auzit pe inculpatul C. spunând spre vreun polițist „dacă îți dau una îți sare masca” și nu a văzut ca acesta „să fi făcut un gest de amenințare cu brațul față de vreun polițist”).

Din declarațiile martorilor prezenți la incident a rezultat și că faptul că tonul folosit de deținutul C. a fost unul ridicat (martorul M. subliniind faptul că acesta vorbește tare, întrucât suferă de hipoacuzie), astfel că au auzit cuvintele de amenințare adresate de către acesta polițistului din escortă. Instanța de fond a făcut o amplă analiză a acestor declarații, coroborând susținerile martorilor cu datele rezultate din înregistrarea video cu referire la distanța la care se aflau aceste persoane față de deținutul C. și față de inculpatul A., demonstrând astfel că afirmațiile au fost auzite și de persoane care erau poziționate aflau la o distanță mai mare decât cea la care se afla A.. Înalta Curte își va însuși această analiză, adăugând și faptul că, și în cursul cercetării judecătorești în apel, martorul Q. a subliniat că a auzit afirmațiile inculpatului C. deși de afla în interiorul clădirii, iar incidentul s-a petrecut în exterior.

Apărarea pe care și-a formulat-o inculpatul cu ocazia ascultării sale în apel în sensul că „stăteam de vorbă cu M. și S. al cărui frate era arestat și legat de mână cu C. (…). Eu nu am auzit ca el să fi spus ceva polițiștilor pentru că erau vociferări. M. vorbea la telefon, vorbea și S. Nu am fost atenți la incident”, este în totală discordanță cu cele afirmate de către inculpat în fața Tribunalul Iași. Acesta a relatat despre comportamentul și replicile polițistului din escortă și ale lui C., prezentând afirmații insultătoare și gesturi energice și agresive ale primului, împrejurări care impuneau concluzia că a fost extrem de atent, mai ales în condițiile în care avea calitatea de apărător ales al persoanei „agresate” de agenți ai statului.

Așadar, Înalta Curte constată că declarațiile date în calitate de martor de inculpatul A. nu au reprezentat propria sa percepție asupra faptelor relatate, ci, în mod evident, ele cuprind elemente fictive, fără legătură cu realitatea, care au fost infirmate chiar și de inculpatul C.

În prezenta cauză, în fața instanței de fond cât și în apel, inculpatul a încercat să găsească o justificare a declarației sale, susținând că, este posibil să fi făcut o confuzie cu un alt incident la care a asistat. Apărările sale nu sunt credibile și, pe de altă parte, acesta nu a adus la cunoștința instanței, cu ocazia audierii, faptul că ar asistat și la alte incidente ce au avut loc între persoanele private de libertate și cele care le asigurau paza și astfel ar putea să facă anumite confuzii.

Aceeași concluzie se impune și în privința aspectelor de ordin medical, demonstrate prin buletinul de testate audiologică, din care rezultă că are „auzul este la limita cu normalul”, fiind diagnosticat cu „hipoacuzie ușoară fluctuantă”, împrejurări ce nu au fost aduse la cunoștința instanței cu ocazia ascultării sale, inculpatul susținând ferm că a auzit „tot ce s-a discutat”.

Nu în ultimul rând este de subliniat, așa cum în mod corect a evidențiat și prima instanță, faptul că, și în condițiile în ar fi real că inculpatul inculpatul A. nu a auzit afirmațiile deținutului C., împrejurarea nu este de natură a înlătura caracterul mincinos al celorlalte afirmații ale sale, respectiv că acestuia i s-au adresat insulte și a fost agresat fizic de către agenție de poliție. Circumstanțele relatate aveau, și în această ipoteza, caracter esențial, întrucât, pentru a face obiectul ocrotirii speciale prin intermediul ultrajului, funcționarul public nu trebuie să își exercite abuziv atribuțiile prevăzute de lege.

În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză este apt să înlăture prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, demonstrând faptul că acesta a acționat cu intenția de a induce în eroare organele judiciare, prin prezentarea unei situații de fapt favorabile inculpatului C. în care era victima unui comportament abuziv al polițiștilor din escortă, criticile formulate în calea de atac a apelului fiind astfel nefondate.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, Înalta Curte constată că singurul argument pentru care instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă privativă de libertate a fost legat de lipsa consimțământului acestuia referitor la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, poziție asupra căreia inculpatul a revenit cu ocazia audierii sale de către Înalta Curte.

Față de logica regimului sancționator reglementat de actualul C. pen., analizând cauza din perspectiva dispozițiilor art. 80 C. pen. – care consacră dreptul instanței de judecată de a renunța la aplicarea unei pedepse persoanei găsite vinovată de comiterea unei infracțiuni, pentru îndreptarea căreia, ținându-se seama de infracțiunea concret săvârșită, persoana infractorului și de alte condiții, se consideră suficientă aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, unei pedepse, chiar cu amânarea aplicării sau cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, ar risca să producă mai mult rău decât să ajute la recuperarea inculpatului – se rețin următoarele:

În primul rând, în speță nu există niciunul din impedimentele prevăzute de art. 80 alin. (2) C. pen., care să împiedice incidența acestei instituții. Astfel, inculpatul nu a mai suferit anterior o condamnare, față de acesta nu s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat; nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nici nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului (apărările formulate în cauză neputând fi calificate astfel); infracțiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. (1) C. pen. se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, maximul special prevăzut de lege fiind mai mic de 5 ani închisoare, limita inferioară celei prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen.

În ceea ce privește condițiile prev. de art. 80 alin. (1) C. pen. se reține că instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit;

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

În ceea ce privește gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de inculpatul A., Înalta Curte apreciază că, deși au fost lezate relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, atingerea adusă valorii protejate a fost una minimă, în condițiile în care materialul probator administrat în respectivă cauza a permis organului judiciar stabilirea corectă a situației de fapt, declarațiile date de acesta în calitate de martor fiind în mod facil înlăturate.

Referitor la persoana inculpatului, se constată că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are doi copii și are un bun statut profesional, cu un nivel de instrucție ridicat, fiind de profesie avocat, cu o activitate în domeniu de 22 de ani. Toate aceste date ce caracterizează favorabil persoana sa demonstrează faptul că dispune de posibilități reale de îndreptare, că săvârșirea infracțiunii a fost un incident izolat, care l-a pus într-o situație jenantă (pe care o recunoaște) față de familie, de colegi, de societate și chiar față de instanțele în fața cărora anterior a pledat.

Având în vedere ansamblul acestor circumstanțe, Înalta Curte apreciază că adoptarea unei soluții de renunțare la aplicarea pedepsei, aplicarea unui avertisment și atragerea atenției asupra conduitei sale viitoare, precum și asupra consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni, este suficientă pentru reeducarea și coerciția inculpatului, în cauză nefiind oportună stabilirea unei pedepse.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A., va desființa, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen., va renunța la aplicarea pedepsei față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art. 273 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen., va aplica un avertisment inculpatului și îi atrage atenția asupra conduitei sale viitoare, precum și asupra consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

În ceea ce privește apelul inculpatului B., Înalta Curte reține că în principal s-a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. pe susținându-se că fapta nu există, și, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a C. proc. pen.. (fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege).

Ca și în cazul inculpatului A., Înalta Curte arată faptul că analiza cauzei trebuie să pornească de la împrejurările de fapt stabilite cu autoritate de lucru judecat prin Sentința penală nr. 580/13.06.2016 a Tribunalului Iași, care a statuat definitiv că, la data de 19.07.2013, în timp ce se afla în stare de arest preventiv, fiind condus la sediul Palatului de Justiție, la intrarea în clădire, inculpatul C. nemulțumit fiind că a fost oprit de G. (angajat al Inspectoratului Județean de Poliției Iași – Serviciul Acțiuni Speciale, aflat în exercitarea legală a atribuțiilor de serviciu și acționând în limitele acestor atribuții) să înainteze, polițistul atingându-l cu brațul plasat orizontal în zona pieptului, fără a-l brusca sau lovi, s-a întors brusc către acesta, și ridicând ambele mâini, atât cât îi permitea faptul că de mâna dreaptă era încătușat cu o altă persoană, a amenințat pe acesta pe un ton ridicat cu cuvintele „dacă mai pui mâna pe mine, îți dau una de-ți sare masca sau cagula”.

Audiat în calitate de martor cu privire la acest incident, inculpatul B. a susținut că „la data de 19.07.2013 am fost adus la Tribunalul Iași într-o grupă de 6 persoane private de libertate. Arăt că mașina cu care am fost transportat a oprit la circa 5 – 6 metri de ușa tribunalului. Eu am avut loc să cobor și m-am aflat în spatele lui C. Fiind întrebat cu privire la eventuale incidente care să fi avut loc pe parcursul acestui transport, declar că pe scările de la intrarea în tribunal, după ușa de la intrare, un mascat de la forțele de intervenție l-a împins pe C., i-a ridicat mâinile în sus și l-a bruscat, răsucindu-i mâinile la spate. C. le-a spus să îl lase mai ușor că este bolnav. Îmi amintesc că D. și E. erau încătușați câte doi, dar nu rețin cine cu cine. Fiind întrebat, declar că nu l-am auzit pe C. să fi amenințat pe vreunul dintre mascați sau să spună:

„Dacă mai pui mâna pe mine, îți dau una de îți sare masca”.

Întrebare procuror: Există posibilitatea ca inculpatul să se fi adresat și martorul să nu fi auzit?

Răspuns: Declar că nu cred că este posibil să fi avut o discuție între inculpatul C. și cei de la SAS și eu să nu fi auzit.

Întrebare președinte complet: La ce interval de timp a coborât din mașina escortei după inculpatul C.?

Răspuns: După câteva secunde, până la un minut”.

Referitor la motivele de apel, în primul rând, este de menționat faptul că dispozițiile art. 16 lit. a) C. proc. pen.. (fapta nu există) sunt incidente atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, sau, deși există o anume conduită, ea nu este cea prevăzută ca element material al laturii obiective a infracțiunii. Or, în condițiile în care inculpatul a dat o declarație în calitate de martor în Dosarul penal nr. x/2013 al Tribunalului Iași, iar aceasta este în mod evident contrară stării de fapt stabilită de instanță pe baza tuturor probelor administrate, existând deci o acțiune de declarare necorespunzătoare adevărului (mincinoasă), solicitarea de achitare în baza temeiului analizat este vădit nefondată, fiind susținută doar formal.

Și în cazul inculpatului B. s-a invocat neîndeplinirea condițiilor de tipicitate sub aspectul laturii subiective, arătându-se, pe de o parte, că acesta a relatat faptele, așa cum le-a perceput, existând dubii dacă a auzit sau nu replicile adresate de către C. jandarmului, și, pe de altă parte, faptul că, la momentul audierii sale se afla sub un tratament medicamentos.

Înalta Curte reține că, la momentul incidentului din data de inculpatul B. se afla chiar în spatele deținutului C., fiind într-o poziție ce i-a permis observarea întregului incident dintre acesta din urma și jandarmul din escortă. Astfel, din imaginile surprinse de camera video la momentele 10:01:53 și urm. și cadrele foto rezultă că inculpatul acesta se afla încă în dubă în cadrul ușilor deschise.

Similar inculpatului A., inculpatul B. a avat o poziție fermă, clară, lipsită de echivoc, arătând că „nu l-am auzit pe C. să fi amenințat pe vreunul dintre mascați sau să spună:

„Dacă mai pui mâna pe mine, îți dau una de îți sare masca” și că nu crede că este posibil să fi existat „o discuție între inculpatul C. și cei de la SAS și eu să nu fi auzit”.

De asemenea, acesta a descris o situație de fapt în care C. era victima unui comportament abuziv din partea polițiștilor (prin împingere, bruscare, ridicarea mâinilor și răsucirea acestora la spate), incident ce s-ar fi petrecut în interiorul clădirii.

Chiar dacă este de acceptat faptul că, având în vedere intervalul de timp scurs de la data incidentului până la momentul audierii sale (aproximativ 9 luni), inculpatul B. putea să aibă dubii cu privire la locul exact unde s-a petrecut incidentul (în realitate în exteriorul, și nu în interiorul clădirii), celelalte împrejurări relatate sunt total contrare realității, neexistând un asemenea comportament din partea celor care asigurau escorta.

În condițiile în care împrejurările de fapt defavorabile lui C. au fost negate ferm, inculpatul B. răspunzând fără echivoc că nu a auzit vreo amenințare și nici cuvintele în legătură cu care a fost întrebat în mod expres de instanța de judecată afirmând și că nu era posibil să nu audă discuțiile dintre numitul C. și agenții de poliție, dacă ar fi existat, și, totodată a fost „construită” o situație de fapt care să îi fie favorabilă acestuia, Înalta Curte constată că sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenția de a ascunde adevărul, dându-și seama că astfel creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției.

În ceea ce privește faptul că, atât la momentul la care s-a petrecut fapta cât și la cel al audierii sale, inculpatul se afla sub tratament cu un medicament care îi putea afecta percepția și gândirea, Înalta Curte constată că aspectele invocate sunt fără relevanță din perspectivă penală.

Astfel, în fața de urmărire și în cursul cercetării judecătorești la prima instanță s-au făcut în verificări la administrația locului de deținere precum și la Institutul de Psihiatrie Socola Iași cu privire la tratamentul administrat inculpatului, rezultând că la data de 19.07.2013, când a avut loc incidentul, acesta nu urma vreun tratament medical (adresa Centrului Medical Județean Iași din cadrul M.A.I. de la fila x d.u.p., fișa medicală pentru deținuți din data de 15.07.2013, scrisoarea medicală din data de 06.08.2013 întocmită de Spitalul penitenciar București – Rahova).

La data de 28.04.2014, dată ce coincide cu data audierii sale de către Tribunalul Iași, inculpatul a primit tratament psihiatric, respectiv un comprimat de carbamazepină 200 (adresa cu nr. x din 21.11.2016 a Penitenciarului Iași), însă din informațiile comunicate de Institutul de Psihiatrie Socola Iași, rezultă că administrarea unui comprimat de carbamazepină 200 nu poate genera inculpatului tulburări de percepție a realității (adresa cu nr. x/23.11.2016).

Ca atare, Înalta Curte apreciază nefondate toate criticile formulate și constată că atât sub aspectul laturii obiective cât și a celei subiective, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Având în vedere că și sub celelalte aspecte, respectiv individualizarea pedepsei, sentința este legală și temeinică, acestuia fiindu-i aplicată o pedeapsă egală cu minimul prevăzut de lege, în condițiile în care este recidivist postcondamnatoriu, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul B.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 217 RON,va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului de Justiție.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului formulat de acest inculpat vor rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat B., în cuantum de 868 RON va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului de Justiție.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe apelantul inculpat B. la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.