Infracțiunea de înșelăciune. Punerea în executare a mandatului european de arestare (NCP, NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 405/2020

L. nr. 302/2004: art. 84, art. 86, art. 87, art. 89, art. 97, art. 99 alin. (2), art. 104 alin. (11); NCP: art . 244 alin. (2), art. 373 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (2) și (6)

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Din dispozițiile art. 86 și urm. din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Cât privește conținutul și forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 87 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conțină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres și indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 89 și art. 97 din prezenta lege.

Din actele cauzei se constată ca fiind îndeplinite cerințele legii, dat fiind faptul că autoritățile ungare au menționat expres că decizia judiciară ce a stat la baza solicitării adresate autorităților judiciare române o constituie mandatul european de arestare emis la data de 18.06.2020 de către Judecătoria Raională Nyregyhaya, Republica Ungaria.

În ceea ce privește condiția dublei incriminări prev. de art. 97 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte reține, în acord cu prima instanță că fapta reținută în sarcina persoanei solicitate de autoritățile ungare, respectiv infracțiunea de fraudă, prev. de art. 373 alin. (1) din C. pen. maghiar, are corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, fapta prev. de art . 244 alin. (2) din C. pen.

În același timp, Înalta Curte reține că instanța de fond procedând la ascultarea persoanei solicitate a reținut că aceasta nu a formulat obiecțiuni în ceea ce privește identitatea. Totodată, în ultimul cuvând acordat persoanei solicitate în fața Înaltei Curți, aceasta a precizat că nu consimte la predarea sa către autoritățile judiciare ungare, invocând faptul că nu a participat la săvârșirea faptei și este nevinovată.

În acest sens, Înalta Curte menționează că acesta nu poate constitui un motiv opțional de refuz al executării mandatului european de arestare, în sensul dispozițiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

De altfel, în cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă.

În ceea ce privește măsura arestării provizorii luată în vederea predării persoanei solicitate, Înalta Curte reține că aceasta este singura măsura preventivă care poate fi luată în vederea predării.

În cuprinsul art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004 se menționează că: „În situația în care, ulterior, instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă”.

Rezultă, așadar, că spre deosebire de perioada în care solicitarea de punere în executare a mandatului european este în curs de soluționare (când, prin încheiere, se pot lua fie măsura arestării, fie măsuri alternative neprivative de libertate), în cazul unei soluții de admitere, prin sentința prin care instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare, se dispune întotdeauna arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziție fiind în concordanță cu natura acestui mijloc specific de cooperare internațională.

Prin urmare, predarea, ca o consecință directă a punerii în executare a mandatului european, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea mandatului european de arestare pot proceda la reținerea și remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Astfel, cu privire la cererea persoanei solicitate de a se lua o altă măsură preventivă în vederea predării, Înalta Curte reține că în cazul punerii în executare a mandatului european de arestare, în situația în care se dispune predarea, legea nu reglementează posibilitatea luării unei alte măsuri decât aceea a arestării preventive, așa cum reiese din interpretarea art. 104 alin. (11) teza finală, din Legea nr. 302/2004.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 105/F din data de 19 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă engleză se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sursa informației: www.scj.ro.