Infracțiunea de împiedicarea organelor competente de a intra în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Recurs respins ca nefondat

• Legea nr. 241/2005: art. 5
• NCPP: art. 16 lit. b)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 7
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

În baza art. 5 din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de împiedicare, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Constanța sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei/Consiliului Local Eforie sau Primăriei/Consiliului Local Agigea, pe o perioadă de 80 zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul A. la plata sumei de 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În sarcina inculpatului A. s-a reținut că, la data de 11.08.2015, fiind administrator în fapt al SC B. SRL și figurând în mod oficial cu funcția de director comercial, a împiedicat pătrunderea în imobilul din Eforie Nord, str. x, punct de lucru al SC B. SRL) a lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța – Serviciul Investigare a Criminalității Economice, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în vederea efectuării unui control, pe linia verificării prevederilor Legilor nr. 241/2005, nr. 12/1990, nr. 8/1996, nr. 53/2003 și H.G. nr. 237/2001.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 54/RC din 10 februarie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 45/P din data de 22 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, sintagma „fapta nu este prevăzută de legea penală” vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la „vinovăția prevăzută de lege”.

În concordanță cu aceste dispoziții, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Inculpatul A., prin apărător, a susținut, pe de o parte, că potrivit fișei postului (director comercial) nu avea nici o competență să primească sau să refuze organele de control, iar, pe de altă parte, că nu a împiedicat organele de control să pătrundă în incinta unității. Prin urmare a apreciat că infracțiunea pentru care a fost condamnat, art. 5 din Legea nr. 241/2005, se consumă în momentul împiedicării efective ceea ce nu s-a întâmplat, solicitând achitarea în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, potrivit cu care:

„Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale”.

Contrar susținerilor inculpatului, subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 241/2005, poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile legii pentru a răspunde penal. Poate deci fi subiect activ atât un membru al unui organ de conducere al contribuabilului-persoană juridică, cât și orice alt angajat sau chiar prestator de servicii ori o persoană care îndeplinește în fapt o sarcină în beneficiul contribuabilului.

Susținerile inculpatului, potrivit cu care conform fișei postului (director comercial) nu avea nici o competență să primească sau să refuze organele de control, sunt nefondate, din moment ce, în cazul acestei infracțiuni subiectul activ nu este unul calificat, putând fi orice angajat.

Totodată aprecierile inculpatului, potrivit cu care infracțiunea se consumă în momentul împiedicării efective sunt nefondate.

Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care făptuitorul a împiedicat, indiferent de modalitate, intrarea organelor competente, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte sau terenuri,în scopul verificărilor financiare, fiscale sau vamale.

Apărările inculpatului în sensul că nu a împiedicat efectiv efectuarea controlului, întrucât nu a exercitat o opoziție fizică efectivă și nici nu a cerut organelor competente să iasă din incinta, nu au relevanță, din moment ce această infracțiune se consumă instantaneu, odată cu refuzul explicit și categoric al făptuitorului de a permite controlul.

Prin refuzul de a conduce organele de control în incintele vizate – camere de cazare și spații de depozitare a bunurilor și mărfurilor folosite de societate în activitatea curentă – cu justificarea oferită prin declarațiile sale verbale, inculpat A. a împiedicat accesul acestora în incintele menționate, inacțiunea sa fiind de natura elementului material al laturii obiective a infracțiunii în prezenta cauză judecată.

Înalta Curte constă că faptele inculpatului A., care, la data de 11.08.2015, fiind administrator în fapt al SC B. SRL și figurând în mod oficial cu funcția de director comercial, a împiedicat pătrunderea în imobilul din Eforie Nord, str. x, punct de lucru al SC B. SRL) a lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța – Serviciul Investigare a Criminalității Economice, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în vederea efectuării unui control, pe linia verificării prevederilor Legilor nr. 241/2005, nr. 12/1990, nr. 8/1996, nr. 53/2003 și H.G. nr. 237/2001, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de împiedicare, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale faptă prevăzută și pedepsită de art. 5 din Legea nr. 241/2005.

Criticilor formulate de recurentul inculpat țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele ordinare au reținut, pe baza probelor din dosar, existența infracțiunii, sub aspectul laturii obiective și subiective a acesteia.

Înalta Curte constată că prin recursul în casație promovat inculpatul A. invocând cazul de casare art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. urmărește, în realitate, să fie dată o altă interpretare elementului material al infracțiunii, în sensul că acțiunea de „împiedicare” ar putea să constituie infracțiune numai atunci când aceasta constă într-o opoziție fizică a inculpatului.

Or, o asemenea interpretare, având la bază dicționarul explicativ al limbii române, contravine textului de lege care incriminează împiedicarea, sub orice formă, în orice mod, printr-o acțiune sau inacțiune, care are drept urmare imposibilitatea organelor abilitate de a pătrunde în sediul, incinta sau terenul care fac obiectul controlului.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 45/P din data de 22 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosar nr. x/2018.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.