Infracţiunea de fals intelectual. Inserarea în procesul-verbal de licitaţie şi în actul de adjudecare a unui imobil care nu făcea obiectul executării silite (NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 184/A/2021

NCP: art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, art. 175 alin. (2), art. 297, art. 298, art. 321, art. 386 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (2) și (3), art. 495, art. 496, art. 497 alin. (1), art. 500 alin. (2)

Înalta Curte, în raport de situația de fapt reținută mai sus, va analiza infracțiunile imputate inculpatei urmând a face referiri și la alte mijloace de probă administrate, în special declarațiile persoanelor audiate în fața instanțelor de fond și de apel.

În acest demers, Înalta Curte va face în prealabil un examen cu privire la existența infracțiunii de fals intelectual, exclusiv prin raportare la cele prezentate în situația de fapt reținută.

Astfel, infracțiunea de fals intelectual, potrivit art. 321 C. pen., constă în falsificarea unui înscris cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.

În cauză, așa cum s-a reținut, ceea ce i se impută inculpatei A. este faptul să a inserat în procesul-verbal de licitație și în actul de adjudecare a unui imobil care nu făcea obiectul executării silite începută de biroul de executori judecătorești la care aceasta își desfășura activitate și pe care îl avea în lucru.

Inculpata avea calitatea de funcționar public, potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (2) C. pen., aceasta fiind la momentul săvârșirii faptelor executor judecătoresc, respectiv o persoană care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice.

Totodată, se constată că actul a fost întocmit în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv în procedura executării silite pe care o instrumenta.

Pe de altă parte, elementul material al infracțiunii de fals intelectual se prezintă sub două modalități alternative, una dintre acestea, cu relevanță în cauză de față, fiind atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. În această modalitate funcționarul public atestă, confirmă, înregistrează în mod nereal fapte/împrejurări care nu au avut loc sau care, deși au avut loc, s-au petrecut în alt mod decât cel consemnat.

În speță însă, inculpata A. nu atestat împrejurări nereale, ci a inclus în procesul-verbal de licitație și în actul de adjudecare – ambele întocmite de către aceasta – și un imobilul care nu făcea obiectul executării silite desfășurate de către inculpată, respectiv construcția edificată fără forme legale pe terenul de 40,95 mp asupra căruia debitorul C. (parte civilă în cauză) avea un drept de folosință conform contractului de închiriere/concesionare nr. x/4.06.2007.

Înalta Curte constată că această construcție exista în realitate, fiind învecinată de cea care făcea obiectul executării silite și care era menționată în toate actele de executare, de la debutul procedurii de executare silită și până la ultimul act de executare, respectiv actul de adjudecare. Așadar, construcția edificată fără forme legale pe terenul de 40,95 mp asupra căruia partea civilă C. avea un dreptul de folosință exista în realitate, însă a fost inclusă în mod nelegal în procesul-verbal de licitație și în actul de adjudecare întocmite de către inculpata A. în calitatea de executor judecătoresc, aspecte care însă vor fi analizate în continuare din perspectiva săvârșirii de către aceasta a infracțiunii de abuz în serviciu.

Așadar, Înalta Curte constată că nu a existat o acțiune de falsificare a unui înscris oficial de către inculpata A., prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și în consecință fapta reținută în sarcina inculpatei nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpatei A., Înalta Curte reține următoarele:

Acuzația sub acest aspect constă în faptul că inculpata a vândut numitului I. la licitația din data de 16.10.2014, organizată în cadrul procedurii de executare silită ce a format obiectul dosarului de executare nr. 1613/2012, pe lângă parcela de teren intravilan, situată în Iași, str. x, corp B. cu suprafața de 55,75 mp și construcția edificată pe acest teren, cu suprafața construită de 55,75 mp, evaluate la suma de 96.165 RON (imobile ce au fost identificate, evaluate și menționate în somația imobiliară comunicată debitorului și B.C.P.I. Iași) și construcția edificată de debitorul C. pe terenul de 40,95 mp pe un teren concesionat de la primăria Iași, prin încălcare dispozițiilor din vechiul C. proc. civ. care reglementează executarea silită asupra bunurilor imobile.

Se constată, că în mod corect a reținut prima instanța că, procedând astfel, inculpata A. a încălcat dispozițiile art. 495 C. proc. civ. anterior, privitoare la obligația îndeplinirii procedurii de vânzare prin licitație pentru fiecare bun în parte al debitorului; art. 496 din același cod, privitor la obligația de descriere cât mai amănunțită a imobilului urmărit în procesul-verbal de situație; art. 497 alin. (1) din același cod, privind obligația de menționare a datelor de identificare a imobilului și în somația comunicată debitorului; art. 500 alin. (2), ce prevede obligația de evaluare a bunului urmărit; art. 504, ce prevede obligația de menționare a datelor de identificare a imobilului în publicația de vânzare; art. 509, ce prevede obligația de a oferi spre vânzare la licitație imobilul menționat în publicația de vânzare.

Pentru a reține aceste încălcări ale dispozițiilor legale, pe lângă înscrisurile depuse la dosar, sunt relevante declarațiile persoanelor audiate.

Astfel, partea civilă C., în declarația data în fața primei instanțe arată: „Arăt că inculpata nu a venit niciodată la mine în curte sau în imobil pentru a efectua fotografii. A venit dl evaluator. Acesta a efectuat poze la fața locului și în baza actelor pe care le avea m-a întrebat dacă mai există o anexă. Atunci i-am prezentat imobilul pe care îl edificam, pe suprafața concesionată de la primărie. Era un imobil pe care îl pregăteam, construiam pentru cazul în care pierdeam contestația la executare (…). În somația de executare pe care am primit-o nu se făcea referire la anexa pe care o construiam. Când am mers la biroul inculpatei i-am precizat că dețin și alte proprietăți. Nu i-am vorbit despre anexă pentru că nu mă așteptam să fie vizată de executarea silită. Pentru mine a fost surprinzător să văd în actul de adjudecare că era menționată inclusiv construcția anexă”.

Totodată, inculpata A. a declarat în fața instanței de apel: „În acest litigiu, a existat o primă etapă, respectiv aceea în care am vândut imobilul la licitație în dosarul meu de executare în urma identificării imobilului efectuată de soțul meu. Identificarea pe teren era făcută de soțul meu. Eu semnam actele care rezultau de la secretariat și consilierii juridici. Volumul de muncă fiind foarte mare la nivelul anului 2012 și pentru că la secretariat se realizau niște lucrări foarte bune, nu mi-am putut pune problema că s-ar putea strecura vreo greșeală care să aducă vreun prejudiciu cuiva.

Niciodată nu am avut reprezentarea că acea conjuncție „precum și” ar duce la înțelegerea faptului că, prin actul de adjudecare aș face transmiterea dreptului de proprietate și asupra acelei construcții aflate pe terenul în concesiune.

La momentul la care am semnat actul și având în vedere și explicațiile primite de la soțul meu care a fost pe teren, practic, eu am perceput-o ca fiind o individualizare a imobilului vândut și nu ar fi făcut obiectul vânzării și aceasta pentru că, în acea curte unde este o cale de acces de aproximativ 2 metri, se face accesul în mai multe locuințe. Clădirea sau corpul B din care face parte imobilul vândut aparține mai multor proprietari. Practic, este o clădire vagon. Alăturat, în aceeași curte, mai este un corp A și pentru a evita neclarități în ceea ce privește vecinătățile imobilului vândut, mențiunea făcută în procesul-verbal rezultat la licitație în care s-a reținut conjuncția „precum și”, am perceput-o ca fiind o individualizare, o așezare între vecinătăți.

Practic, eu, despre existența acelui imobil am luat cunoștință în momentul în care expertul a adus raportul de expertiză și în una dintre fotografii era un loc ca de o ușă acoperit cu o pătură.

A avut loc vânzarea și s-a trecut la cel de-al doilea moment. În actul de adjudecare, fetele de la secretariat luau cu copy-paste din procesul-verbal de licitație”.

La întrebarea adresată de către apărătorul inculpatei dacă procesul-verbal de licitație și actul de adjudecare au fost întocmite de către aceasta, inculpata a răspuns că doar a semnat aceste acte și nu și-a pus problema că ar putea să creeze dificultăți, arătând totodată că nu își amintește cine a tehnoredactat cele două acte.

Relevantă este și declarația martorului H., dată în fața instanței de apel în care arată următoarele: „Arăt că în calitate de expert am fost desemnat de către inculpată să întocmesc, un raport de expertiză având ca obiectiv evaluarea unui imobil vizat de executarea silită. În acest sens, am primit înștiințare de la biroul doamnei executor, un proces-verbal întocmit de inculpată în care era menționată adresa imobilului supus expertizei, suprafața și era descris imobilul. De asemenea, am avut la dispoziție o adresă a Primăriei Mun. Iași din care rezulta că imobilul era impozitat și suprafața cu care era înscris în evidența Direcției Locale de Taxe și Impozite. Ajuns la fața locului, m-am întâlnit cu domnul C. și acesta mi-a pus la dispoziție o schiță a imobilului supus evaluării. Arăt că toate aceste documente era concordante în ceea ce privește imobilul supus evaluării, suprafața acestuia. La fața locului am observat ca era o curte comună. Mai era un imobil în construcție dar nu am avut nici un dubiu cu privire la imobilul supus expertizei. Eu apreciez că dacă ai două imobile pe același palier, unul supus executării silite și altul proprietate personală, executarea se face doar cu privire la acel imobil ce face obiectul executării silite. Arăt că la fața locului am efectuat și fotografii pe care le-am anexat expertizei. Nu am avut nicio discuție nemijlocită cu inculpata legată de expertiză întrucât nu obișnuiesc acest lucru câtă vreme am primit înștiințarea și documentele anterior menționate în baza cărora am procedat la expertiză. Arăt că eu personal nu am observat la momentul la care am ajuns la fața locului imobilul în construcție, nu am dat relevanță situației de la fața locului pentru că am făcut expertiza în baza înscrisurilor mai sus menționate, iar expertiza avea în vedere un imobil de la acea adresă în suprafață de 54 mp”.

Așadar, rezultă cu claritate că executarea silită începută nu viza și construcția edificată de partea civilă C. pe terenul de 40,95 mp pe terenul concesionat de la primăria Iași. De altfel, această construcție nu a fost menționată în procesul-verbal de situație, prin care a fost identificat imobilul ce făcea obiectul executării silite, nici în somația imobiliară și procesul-verbal de numirea a expertului evaluator (martorul H.), și nici în publicația de vânzare.

Mai mult, chiar și oferta de cumpărare depusă de către adjudecatar (martorul I.), viza doar imobilul pentru care se începuse executării silite, fără a cuprinde și această construcție „la roșu”, edificată de către partea civilă C..

În legătură cu aceste aspecte martorul I., fiind audiat în fața instanței de fond (depoziția fiind menținută în fața instanței de apel) a declarat: „Eu căutam să achiziționez un imobil, iar un agent imobiliar mi-a prezentat mai multe propuneri de licitație. Am ales una dintre propuneri, am depus suma necesară pentru a participa la licitație, am completat oferta pe care am depus-o la executor. Licitația avea ca obiect un imobil în stadiul finalizat, situat pe strada x, în Iași. Acesta era obiectul licitației pentru care m-am înscris, aspect care mi-a reieșit cu claritate din acte dar am fost și la fața locului. La finalizarea licitației am așteptat să se completeze actele, după care m-am prezentat la adresa imobilului și am discutat cu domnul C. despre predarea acestuia.

Ulterior, domnul C. mi-a spus că mai este concesionată o suprafață de teren pe care era în curs de edificare o clădire pe care mi-a oferit o spre vânzare contra sumei de 80.000 euro. Arăt că despre imobilul în construcție am aflat de la domnul C., întrucât prima data când am fost nu l-am observat, acest imobil se vedea cumva din lateral, trebuia să intri în interiorul curții ca să îl observi, este o curte comună cu mai multe imobile. Această construcție se află în spatele casei pe care am obținut-o la licitație”.

Față de cele reținute, Înalta Curte constată că inculpata A., în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin încălcarea dispozițiilor legislației primare (C. proc. civ.) cauzându-i o pagubă părții civile C., fiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii pentru care aceasta a fost trimisă în judecată – abuz în serviciu.

Sub acest aspect, se constată că este nefondată susținerea inculpatei A. vizând lipsa elementelor de tipicitate obiectivă a acestei infracțiuni, cu consecința achitării sale în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.

Totodată, Înalta Curte consideră că nefondată este și solicitare inculpatei în sensul achitării sale în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât sunt dovezi dincolo de orice dubiu că aceasta a săvârșit infracțiunea, astfel cum s-a arătat în cele ce preced.

În ceea ce privește latura subiectivă, element constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen., Înalta Curte constată că inculpata A. nu a săvârșită infracțiunea cu intenție (directă sau indirectă), existând însă dovezi că a fost săvârșită din culpă. La această apreciere, Înalta Curte are în vedere atât declarația dată de către inculpată, cât și declarațiile martorilor reaudiați în fața instanței de apel.

Astfel, inculpata A. a declarat, așa cum s-a arătat mai sus, că procesul-verbal de situație a fost întocmit de către soțul acesteia care s-a deplasat la fața locului, iar actele ulterioare au fost întocmite pe baza acestuia. Inculpata a mai declarat că volumul de muncă era foarte mare la nivelul anului 2012, că aceasta semna actele întocmite la secretariat și de către consilierii juridici, iar pentru că la secretariat se realizau niște lucrări foarte bune, nu și-a pus pune problema că s-ar putea strecura vreo greșeală care să aducă vreun prejudiciu cuiva.

Martora M. a declarat în fața instanței de apel: „am fost secretară la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați E. și A.. În prezent, sunt în concediu de creștere copil.

Din 2009 până în 2012 am fost secretară și ulterior consilier juridic.

Din câte îmi amintesc din tehnoredactarea documentelor, tot ce ținea de birou, întâlniri, licitații se ocupa doamna executor.

Știu că domnul executor a încercat să stabilească cu exactitate coordonatele imobilului și să vadă situația juridică din teren.

În 2012, dl executor E. era cel care făcea partea de teren, respectiv se deplasa la fața locului. Revenea la birou cu datele din teren și ne transmitea nouă ceea ce el constata la fața locului iar noi tehnoredactam în proces-verbal.

A. se ocupa de creditorii noștri care veneau la birou, realiza strict activitatea de birou. A. nu făcea deplasările în teren.

Precizez că din decembrie 2011, a avut loc asocierea dl. executori A. și E. iar din 2012, s-a desfășurat activitatea în modul descris mai sus. (…) Actele erau tehnoredactate de către noi, consilierii biroului, în funcție de cum eram disponibili la momentul respectiv, sub îndrumarea doamnei executor A. sau a domnului executor”.

Martorul H. (expertul evaluator) a declarat în fața instanței de apel, răspunzând întrebărilor adresate de către apărătorul inculpatei: „De regulă, eu țineam legătura cu dl. E. care era asociat la biroul de executori dar în cauza de față nu îmi mai amintesc dacă acesta mi l-a furnizat (n.n. procesul-verbal de situație).

Eu primeam solicitarea de a face evaluarea, o făceam și ulterior mergeam la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați E. și A. și îl predam acolo cred că secretarei”.

Din probele prezentate, rezultă fără dubiu că obiectul executării silite nu a făcut obiectul construcția edificată „la roșu” de către parte civilă C., nefiind inclusă în actele inițiale de executare. Ulterior însă, având în vedere modalitatea în care și-au îndeplinit atribuțiile inculpata și angajații biroului (secretarele și consilierii juridici), este posibil să fi fost inclus din eroare în procesul-verbal de licitație și apoi preluat „cu copy-paste” și în actul de adjudecare. Această eroare este însă imputabilă inculpatei A., care avea obligația de a verifica actele întocmite de către angajații biroului înainte de a le semna.

Așadar, fapta săvârșită îi este imputabilă inculpatei A. sub forma culpei, aceasta trebuind și putând să prevadă consecințele faptei sale, apreciere la care se are în vedere și calitatea de profesionist al dreptului, precum și cea de specialist în materia executării silite.

Față de acestea, Înalta Curte, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică din infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută de art. 298 C. pen.

Înalta Curte nu poate reține apărarea inculpatei, în sensul, că prin folosirea sintagmei „precum și construcția (…)” în procesul-verbal de situație și în actul de adjudecare, s-a dorit să se facă o identificarea a imobilului ce făcea obiectul vânzării la licitație, întrucât sensul acesteia este foarte clar, acela de a adăuga ceva și nu de a delimita un obiect.

De asemenea, este nefondată și susținerea inculpatei în sensul că ar fi fost vorba despre o simplă eroare materială ce a fost îndreptată ulterior, întrucât această operațiune a avut loc mult mai târziu, după formularea contestației la executare de către C., și nu a mai produs niciun efect juridic, întrucât, urmare admiterii contestației la executare, s-au anulat toate formele de executare silită întocmite de către inculpata A. cu privire la acel imobil.

Totodată, nu se poate reține că nu s-a produs nicio pagubă debitorului întrucât, urmare a actelor întocmite cu încălcarea legii, debitorul a pierdut proprietatea și asupra imobilului edificat „la roșu” și care nu făcea obiectul executării silite. Astfel, din actele dosarului, a reieșit că adjudecatarul I. a obținut în data de 03.06.2015 înscrierea provizorie în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului construcție cu suprafața de 40,95 mp.

Abia ulterior, prin Sentința civilă nr. 454/23.01.2019 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia civilă nr. 293/28.11.2019 a Tribunalului Iași, s-a admis în parte contestația la executare formulată de către C., în contradictoriu cu intimații N., BEJA E. și A. și intervenientul I.. S-a anulat în parte procesul-verbal de rezultat la vânzarea la licitație urmat de adjudecarea bunului întocmit la data de 16.10.2014 de BEJA E. și A., în dosarul de executare silită nr. x/2012 și a actului de adjudecare nr. 184/19.11.2014, din același dosar de executare silită, cu privire la construcția edificată fără forme legale pe terenul de 40.95 mp asupra căruia debitorul are drept de folosință conform contractului de închiriere/concesionare nr. x/04.06.2007 conform adresei Primăriei Iași nr. 4043/07.11.2012.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curtea apreciază că se impune a se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, fiind îndeplinite condițiile legale.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 80 C. pen., instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit;

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

(2) Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

b) față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat;

c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților;

d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.

Se constată, pe de-o parte, că inculpata nu suferit condamnări anterioare, nu s-a dispus față de aceasta anterior renunțarea la aplicarea pedepsei pentru o altă infracțiune, nu s-a sustras de la urmărire penală sau judecată, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de neglijență în serviciu este mai mică de 5 ani închisoare.

Pe de altă parte, se reține că, deși s-au produs unele consecințe negative pentru partea civilă C. prin pierdere pentru o perioadă de timp a proprietății asupra imobilului construit de acesta, ulterior a reintrat în patrimoniul său, fiind astfel înlăturate urmările infracțiunii săvârșite. Totodată, se constată că mijloacele de săvârșire nu pun în lumină o periculozitate sporită a inculpatei, dimpotrivă, inculpata a săvârșit o infracțiune din culpă, respectiv de neglijență în serviciu.

În final, sunt avute în vedere și circumstanțele personale, respectiv lipsa antecedentelor penale, vârsta, pregătirea profesională, faptul că are relații foarte bune în familie, fiind integrată în societate.

Față de toate acestea, În temeiul art. 80 C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (3) C. proc. pen., va dispune renunțare la aplicarea pedepsei față de inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 298 C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen., va aplica un avertisment inculpatei și îi atrage atenția asupra conduitei sale viitoare, precum și asupra consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată și motivele de apel formulate de Parchet care vizează pedepsele accesorii aplicate și instituțiile la care s-a dispus a se executa munca în folosul comunității, Înalta Curte nu le va mai analiza.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, astfel cum s-a reținut, prin Sentința civilă nr. 454/23.01.2019 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia civilă nr. 293/28.11.2019 a Tribunalului Iași, imobilul executat nelegal a reintrat în patrimoniul părții civile C., astfel încât nu există vreun prejudiciu referitor la acest imobil ce ar putea fi acoperit.

Totodată, în mod corect a constatat prima instanță că nu există un prejudiciu rezultat din lipsa de folosință a imobilului de 40,95 mp întrucât acesta nu era finalizat (fiind realizat „la roșu” și nu putea produce niciun beneficiu părții civile.

În ceea ce privește o eventuală diferență de valoare a bunului vândut la licitație, urmare a procedurii de executare silită, și valoarea creditului, se constată că aceste aspecte au fost cenzurate de instanțele civile, ca de altfel, și sumele avansate de către partea civilă în procedurile judiciare privitoare la executarea silită.

Față de acestea, Înalta Curte constată că este nefondat apelul formulat de către partea civilă C. sub toate aspectele criticate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și intimata inculpată A. împotriva Sentinței penale nr. 21 din data de 10.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va desființa sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică din infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută de art. 298 C. pen.

În temeiul art. 80 C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (3) C. proc. pen., va renunța la aplicarea pedepsei față de inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 298 C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen., va aplica un avertisment inculpatei și va atrage atenția asupra conduitei sale viitoare, precum și asupra consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și intimata inculpată A. vor rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului de Justiție, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta intimată inculpată, în cuantum de 217 RON, va rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul parte civilă C. împotriva aceleiași decizii penale.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul parte civilă C. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.