Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Clarificarea contextului comiterii infracţiunii

• Legea nr. 70/2015: art. 1
• Legea nr. 70/2015: art. 3 alin. (1) lit. a)
• NCP: art. 322 alin. (1)
• NCP: art. 323
• NCP: art. 48 alin. (1)
• NCP: art. 65 alin. (1)
• NCP: art. 66 lit. a) b) g)
• NCP: art. 67 alin. (1)
• NCP: art. 91
• NCP: art. 92
• NCPP: art. 103 alin. (2)
• NCPP: art. 275 alin. (3)
• NCPP: art. 371
• NCPP: art. 417 alin. (2)
• NCPP: art. 421 pct. 2 lit. a)

În baza art. 322 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 7 luni închisoare.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat, pe o perioadă de 1 an începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat, aceasta urmând a se executa în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 7 luni închisoare aplicată inculpatei pe durata unui termen de încercare de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, termen stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 40/A din 28 februarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Ansamblul probator administrat în mod nemijlocit în faza apelului, coroborat cu probele administrate în fazele procesuale anterioare, justifică reținerea unei situații de fapt parțial diferite de cea valorificată prin hotărârea apelată.

În concret, probatoriul a evidențiat că participarea inculpatei A. la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată dedusă judecății s-a concretizat exclusiv în acte de ajutor material și moral la falsificarea chitanței în litigiu, manoperele propriu-zise de realizare a scrierii olografe de pe chitanța în litigiu fiind realizate, însă, de o altă persoană, respectiv martorul G. – soțul inculpatei.

În opoziție cu statuările factuale ale primei instanțe, probatoriul administrat nu a confirmat, în mod neechivoc, nici ipoteza semnării înscrisului contrafăcut de către inculpata A., autorul semnăturii în litigiu neputând fi stabilit cu certitudine, astfel cum se va demonstra în continuare.

Contextul factual și juridic în care a fost plăsmuită și folosită chitanța seria x nr. x din 2 noiembrie 2017 nu a fost contestat în cel de-al doilea grad de jurisdicție.

În condițiile în care obiectul acuzației de fals se rezumă, în speță, la activitatea de întocmire și folosire a acestei chitanțe, succesiunea restului documentelor care au precedat sau succedat înscrisului în litigiu va fi evidențiată în prezenta decizie doar pentru clarificarea contextului comiterii infracțiunii deduse judecății, veridicitatea respectivelor înscrisuri excedând, însă, limitelor analizei propriu-zise a instanței de apel.

Sub rezerva acestor precizări prealabile, Înalta Curte reține că plăsmuirea chitanței seria x nr. x din 2 noiembrie 2017 a intervenit în contextul demarării procedurii de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2461 din 14 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013 (definitivă prin decizia civilă nr. 2051 din 8 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal), prin care s-a dispus, în esență, obligarea pârâtului E. la desființarea lucrărilor realizate în temeiul autorizației de construire nr. 460-G din 15 octombrie 2012 și aducerea terenului la starea existentă înaintea începerii lucrărilor.

Demersurile de executare silită au fost inițiate de creditoarea C. care, la data de 22 septembrie 2017, prin intermediul avocatului A., a depus la B.E.J.A B. cerere de începere a executării silite, fiind format dosarul de executare nr. 1730/2017. Semnătura și ștampila aplicate pe cerere sunt aferente, aparent, titularului Cabinetului Individual de Avocat A., însă înscrisul nu a fost însoțit, la data depunerii, de o împuternicire avocațială din care să rezulte o atare calitate de avocat a semnatarului.

O astfel de împuternicire avocațială cu seria x nr. x, purtând data de 24 septembrie 2017, a fost depusă la dosarul execuțional abia ulterior, la o dată neprecizată, împreună cu factura nr. x din 25 septembrie 2017 emisă de Cabinetul Individual de Avocat A. către C., pentru suma de 45.000 RON reprezentând „contravaloare contract de asistență juridică„.

În baza acestor înscrisuri, prin încheierea din 25 septembrie 2017 dată în dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J.A B., s-a admis cererea creditoarei C. și s-a dispus deschiderea procedurii de executare silită, iar prin încheierea din 5 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2017, s-a dispus încuviințarea executării silite în toate formele prevăzute de lege la solicitarea creditoarei C. împotriva debitorilor E. și Sectorul 5 București prin primar, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2461 din 14 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Subsecvent încuviințării judiciare a executării silite, prin încheierea din data de 27 octombrie 2017, B.E.J.A B. a stabilit cheltuieli de executare silită în dosarul nr. x/2017 în sumă de 52.022,68 RON, din care suma de 45.000 RON reprezenta onorariu avocat în faza executării silite.

La o dată ce nu a putut fi stabilită cu certitudine, plasată de acuzare în intervalul 22 septembrie 2017- 27 octombrie 2017 și situată, în orice caz, cel mai târziu la 2 noiembrie 2017, a fost depusă la dosarul execuțional chitanța seria x nr. x din 2 noiembrie 2017 eliberată de Cabinetului Individual de Avocat A., în cuprinsul căreia s-a consemnat olograf pretinsa primire a sumei de 45.000 RON de la C., reprezentând contravaloare „factură x/25.09.2017”.

Acest înscris sub semnătură privată, purtând semnătura aparentă și ștampila cabinetului de avocat, cuprinde împrejurări de fapt necorespunzătoare adevărului, în condițiile în care, în realitate, C. nu a achitat cabinetului avocațial suma de bani consemnată în fals.

Sub acest aspect, se constată că martora F. a negat în mod constant nu doar plata unei astfel de sume, ci însăși asumarea sa contractuală formală, de vreme ce cuantumul de 45.000 RON depășea cu mult posibilitățile financiare ale asociației. În contextul calității creditoarei – o simplă asociație de proprietari – și al particularităților litigiului, Înalta Curte apreciază credibile declarațiile martorei, acestea fiind întărite, suplimentar, și de un argument de ordin normativ, derivat din prevederile art. 1 și art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar, act normativ care limitează în mod expres valoarea plăților zilnice efectuate, prin stabilirea unui plafon de 5.000 RON/persoană, mult inferior, așadar, celui consemnat în cuprinsul chitanței.

Lipsa de corespondent în realitate a mențiunilor privind remiterea, de către asociația creditoare, a sumei de 45.000 RON nu a mai fost, de altfel, contestată în apel, fiind reconfirmată de probatoriul testimonial administrat în această fază și admisă explicit inclusiv de către apelanta inculpată A..

În schimb, identitatea persoanelor care au procedat în mod efectiv la contrafacerea și folosirea înscrisului în vederea producerii de consecințe juridice a rezultat a fi diferită de cea reținută în primă instanță.

Sub aspectul autorului contrafacerii chitanței prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, din coroborarea probatoriului testimonial cu raportul de expertiză criminalistică nr. 404 din 22 decembrie 2021 întocmit de Ministerul Justiției – Institutul Național de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București a rezultat că scrierea olografă de pe chitanța în litigiu a fost efectuată de către G. (soțul inculpatei, cei doi fiind în prezent, conform propriilor declarații, despărțiți în fapt). Concluziile raportului de expertiză criminalistică confirmă declarațiile celui din urmă în apel și susțin neechivoc o atare stare factuală, expertul criminalist reținând că „Mențiunile manuscrise ce completează rubricile chitanței seria x nr. x/02.11.2017 nu au fost executate de numita A., ci de către G.”.

Prin același raport de expertiză s-a concluzionat că „nu se poate stabili dacă semnătura de la poziția „Casier” de pe chitanța seria x nr. x/02.11.2017 a fost executată de numita A. ori de către G.”.

Impedimentele la stabilirea autorului semnăturii în litigiu au fost evidențiate detaliat în cuprinsul raportului, ele derivând, în esență, din particularitățile de realizare scripturală a semnăturii inculpatei, care prezintă „puține caracteristici particulare care să aibă valoare identificatoare pentru scriptor”, iar „aspectul simplificat și structura simplă a semnăturilor de referință fac ca acestea să aibă rezistență scăzută la contrafacere, putând fi realizate cu ușurință de orice persoană cu abilități scripturale bune”. S-a reținut, de asemenea, că semnăturile realizate de G. în cadrul probelor grafice prelevate la Înalta Curte (prin care martorul a imitat semnătura inculpatei) pun în lumină „construcții grafice similare atât cu semnătura în litigiu, dar și cu semnăturile autentice ale sus-numitei, astfel încât nu s-au putut face diferențieri între autorii semnăturilor”.

Înalta Curte reține deplina fiabilitate a probei criminalistice și îi va da integral eficiență probatorie, având în vedere că raportul de expertiză a fost întocmit pe baza unor înscrisuri originale emanând neîndoielnic de la participanții procesuali interesați, redactate în circumstanțe factuale și perioade de timp diferite, precum și pe baza probelor de scris și semnătură prelevate în mod nemijlocit în apel, atât de la inculpata A., cât și de la martorul G..

Reținând, prin urmare, demonstrat neîndoielnic faptul că martorul G. este autorul scrierii olografe în litigiu, iar în privința semnăturii, există un dubiu rezonabil asupra autorului său real, Înalta Curte constată necesar să clarifice, în mod subsecvent, dacă inculpata A. a fost cea care a folosit înscrisul contrafăcut, acționând, din această perspectivă, ca eventual autor al uzului de fals.

Sub aspectul autorului folosirii înscrisului contrafăcut, probatoriul testimonial administrat în cel de-al doilea grad de jurisdicție a relevat probabilitatea ridicată ca respectiva chitanță să fi fost depusă la biroul executorului judecătoresc tot de către G..

Pe fondul aparentei obișnuințe a acestuia din urmă de a-și asuma, în mod activ și repetat, sarcinile administrative pe care le implica, în mod firesc, exercitarea profesiei de avocat de către soția sa inculpată (cum ar fi depunerea sau transmiterea unor înscrisuri), martorul G. s-a implicat nemijlocit și în circuitul documentar propriu dosarului execuțional nr. x/2017.

Astfel, martora F., reprezentanta creditoarei C., a arătat că a avut două sau trei întâlniri cu inculpata A., „în decursul anilor, în legătură cu acest litigiu, în rest la asociație venind soțul inculpatei pentru a încheia contractele referitoare la procesele avute în decursul anilor”. Cu referire la înțelegerea contractuală corespunzătoare dosarului execuțional nr. x/2017, martora a precizat că „G. a venit la mine să semnăm contractul de asistență juridică”, percepția martorei cu privire la rolul soțului inculpatei fiind că acesta este avocat „întrucât așa se recomanda, inclusiv la asociațiile din vecinătate, iar ulterior am aflat că soția dânsului era avocat și mergea în instanță cu dosarele, G. făcând doar pe intermediarul” (declarația martorei F. din data de 12 octombrie 2021).

La rândul său, martorul D. a reliefat o conduită similară din partea lui G. în raporturile cu biroul executorului judecătoresc, precizând că soțul inculpatei s-a adresat biroului anterior litigiului de interes în speță, „prezentându-se ca fiind avocat” și tot el a fost cel care „a venit cu cererea de începere a executării silite” ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 (declarația martorului D. din data de 12 octombrie 2021).

Cu privire la circumstanțele depunerii, la dosarul de executare, a chitanței nr. x din 2 noiembrie 2017, contrafăcute, probatoriul testimonial nu a permis, însă, stabilirea certă a persoanei care a prezentat biroului executorului judecătoresc înscrisul fals. Deși G. a susținut, în declarația dată în apel, că ar fi fost cel care a depus chitanța în litigiu odată cu cererea de executare silită și restul înscrisurilor, susținerile sale nu prezintă un grad ridicat de fiabilitate, astfel cum se va demonstra în continuare, iar în absența altor mijloace de probă care să le coroboreze, exigențele art. 103 alin. (2) C. proc. pen. se opun unei valorificări necondiționate a acestora la soluționarea cauzei.

Martorul D. a precizat, în opoziție cu susținerile divergente ale lui G., că împuternicirea avocațială, factura și chitanța au fost depuse ulterior cererii de începere a executării silite, la insistențele sale de a se justifica onorariul avocațial pretins, însă nu și-a amintit cine anume a prezentat biroului, în concret, respectiva chitanță.

La rândul său, martora F. a susținut constant că a aflat despre chitanța falsificată de la executorul judecătoresc, care i-a comunicat că a fost adusă de G., interpelând-o în legătură cu mențiunile consemnate în cuprinsul său, referitoare la plata onorariului.

În condițiile în care, pe de o parte, declarațiile celor doi martori sus-menționați nu cuprind elementele factuale necesare stabilirii certe a autorului actului de folosire, inculpata A. negând la rândul său, în apel, orice implicare în activitatea infracțională, iar, pe de altă parte, varianta presupusei contribuții a lui G. la activitatea ilicită pare a fi, cel puțin în parte, plauzibilă, Înalta Curte constată că acuzația adusă inculpatei sub acest aspect nu a fost confirmată dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Pe cale de consecință, dubiul persistent asupra contribuției avute de A. la două dintre acțiunile subsumate elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen. – respectiv, semnarea chitanței falsificate și folosirea acesteia – corelat cu stabilirea certă a neimplicării sale în scrierea olografă ce a completat înscrisul necorespunzător adevărului, legitimează concluzia că activitatea ilicită a inculpatei nu s-a materializat în acte de executare efectivă a laturii obiective proprii falsului, nefiind, prin urmare, specifică autoratului la infracțiunea dedusă judecății.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că normele de incriminare incidente în speță nu sunt cele prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen. ori art. 323 C. pen., contribuția inculpatei A. putând îmbrăca, cel mult, forma unei complicități la săvârșirea falsului în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 48 alin. (1) rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., motiv pentru care, în ședința publică din data de 8 februarie 2022, a procedat la schimbarea în mod corespunzător a încadrării juridice.

Reevaluând în aceste noi coordonate factuale și juridice contribuția inculpatei A. la săvârșirea faptei, Înalta Curte apreciază că probatoriul confirmă neîndoielnic actele sale de înlesnire materială și morală a demersurilor realizate de G..

Pe de o parte, inculpata a fost cea care a facilitat obținerea și completarea în fals a formularului tipizat de chitanță, permițând terților accesul nestingherit la chitanțierul utilizat în activitatea sa profesională.

Conform declarațiilor inculpatei, documentele specifice profesiei puteau fi accesate de soțul său care, așa cum a relatat martora F., era persoana care înmâna în mod obișnuit înscrisuri clienților avocatei inculpate, iar nu doar în litigiul vizat în speță. O atare conduită demonstrează că demersurile martorului în legătură cu dosarul execuțional nr. x/2017 nu au avut caracter izolat, ci s-au înscris în contextul mai larg al unui mod de lucru statornicit anterior, de conivență cu inculpata A..

Pe de altă parte, apelanta inculpată a acceptat și susținut moral utilizarea informațiilor specifice profesiei sale juridice într-un mod ilicit, în vederea producerii consecinței juridice a obținerii frauduloase, de la debitorul E., a unei sume de bani cu titlu de onorariu avocațial în faza de executare silită.

Atât martora F., cât și martorul D. au confirmat faptul că apelanta a fost implicată activ – chiar dacă nu exclusiv – în demersurile de executare silită, discutând nemijlocit atât cu reprezenta asociației creditoare despre necesitatea inițierii procedurilor de executare, cât și cu executorul judecătoresc, pe marginea acelorași proceduri. În plus, inculpata avocat s-a deplasat personal la locul amplasării construcției ce urma a fi demolată, astfel cum rezultă din declarația martorei F. din data de 18 septembrie 2020, coroborată cu procesul-verbal din 29 ianuarie 2018 întocmit de B.E.J.A B., din care rezultă deplasarea inculpatei la fața locului, alături de executorul judecătoresc.

Înalta Curte subliniază că elementele probatorii relevante pentru clarificarea contribuției concrete a inculpatei A. la săvârșirea faptei sunt, preponderent, cele administrate în faza apelului, în care a fost devoalată, pentru prima dată, aparenta implicare a lui G. în activitatea ilicită, strategia de apărare a inculpatei modificându-se în mod subsecvent și concordant.

Probele testimoniale administrate în fazele anterioare ale procesului nu cuprind vreo referire semnificativă la rolul martorului G. în acest mecanism, o atare împrejurare fiind consecința modului în care a fost structurată inițial apărarea inculpatei, care nu a negat, nici în faza de urmărire penală și nici în cursul judecății în primă instanță, că ar fi fost implicată în redactarea și folosirea înscrisului fals. Aceste probe testimoniale vor fi avute în vedere, prin urmare, în măsura în care se coroborează cu restul mijloacelor de probă, mai ales cu cele administrate în apel, singurele susceptibile a clarifica totalitatea împrejurărilor factuale relevante pentru deplina lămurire a cauzei.

Astfel, în declarația din data de 12 octombrie 2021, martorul D. a confirmat interacțiunea repetată avută cu inculpata A. în contextul derulării executării silite ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, arătând că inculpata a venit la biroul său, fie singură, fie împreună cu soțul, purtând discuții repetate despre procedura de executare – „De venit, inculpata a venit la sediul biroului, știu că au existat mai multe discuții la care a asistat și aceasta, având în vedere specificul dosarului de executare, în care se punea problema avansării cheltuielilor necesare demolării imobilului. Îmi amintesc, de asemenea, că au venit fie inculpata, fie soțul acesteia, fie împreună. (…) aceasta a fost la mine la birou de mai multe ori și am discutat despre acest dosar de executare având în vedere specificul său”.

În declarațiile anterioare, martorul D. a arătat, de asemenea, că inculpata a venit la biroul său, s-a interesat de capacitatea de a pune în executare silită titlul executoriu, a depus inițial cererea de executare silită și, ulterior, delegație și factură, participând, de asemenea, la unele discuții purtate între F. și debitori. Aceste declarații nu clarifică, însă, în mod neechivoc, elementele contextuale ale depunerii chitanței falsificate și nici nu cuprind vreo referire la implicarea soțului inculpatei în dialogul avut cu executorul judecătoresc, urmând a fi valorificate, în consecință, numai sub aspectul prezenței active a inculpatei la biroul executorului, în modalitatea descrisă și în apel.

Martora F. a precizat, în declarația din 12 octombrie 2021, că G. a prezentat spre semnare, la sediul asociației, contractul de asistență juridică, așa cum procedase și în alte cazuri în care, anterior contractului în discuție, inculpata acordase asistență juridică aceluiași subiect de drept în alte litigii „Cu doamna avocat A. m-am întâlnit de două sau de trei ori în decursul anilor în legătură cu acest litigiu, în rest, la asociație venind soțul inculpatei pentru a încheia contractele referitoare la procesele avute în decursul anilor, inclusiv cu celelalte asociații din vecinătate. Dl. G. împreună cu inculpata și cu executorul judecătoresc au venit după ce s-a dat decizia de demolare pe cheltuiala debitorului, au văzut despre ce este vorba (…)”.

În faza de urmărire penală, martora F. a detaliat circumstanțele încheierii contractului de asistență juridică cu inculpata A., precizând că în conținutul documentului nu s-a menționat cuantumul onorariului „nu am stabilit o sumă, ci aceasta (n.r. inculpata A.) mi-a spus că dosarul merge la executare silită, însă nu mi-a spus nimic despre bani”. În declarația dată în fața primei instanțe la data de 18.09.2020, martora F. a menținut aceste susțineri, precizând, suplimentar, că G. a venit la asociație pentru încheierea contractului de asistență juridică, inculpata avocată prestând servicii de asistență pentru asociație în alte trei cauze, în schimbul unor onorarii cu valoarea de câte 1000 RON.

Acest detaliu reliefat de către martoră pare a fi determinat, ulterior, schimbarea strategiei de apărare a inculpatei A., în sensul infirmării complete a declarațiilor inițiale, în care susținuse constant realitatea clauzei contractuale privind onorariul de 45.000 RON convenit cu asociația creditoare, oscilând doar între a pretinde că acest onorariu nu a fost plătit efectiv (declarația din 08.02.2019) și a susține inadvertent că respectiva sumă de bani ar fi fost primită în apartamentul soțului (declarația din 26.06.2020).

În faza apelului, inculpata A. a retractat toate aceste susțineri, afirmând că nu a semnat și nu a avut cunoștință de înscrisurile depuse la dosarul de executare silită în numele creditoarei, despre care a aflat abia în faza de urmărire penală, nu a încheiat un contract de asistență juridică cu asociația, nu a prestat activități avocațiale în dosarul de executare silită, totalitatea manoperelor ilicite deduse judecății fiind realizate exclusiv de către soțul său, de conivență cu martorii F. și D..

Declarația martorului G. în apel (precum și autodenunțul scris depus la dosar) coroborează aceste ultime apărări ale inculpatei, martorul pretinzând că rezoluția de întocmire în fals a documentelor referitoare la onorariul avocațial a aparținut persoanelor nominalizate de inculpată, cea din urmă neavând vreo implicare în angrenajul descris.

Înalta Curte subliniază, prioritar, că eventuala implicare, în mecanismul ilicit dedus judecății, a altor persoane decât cele trimise în judecată nu poate face obiectul unei statuări judiciare în apel, date fiind exigențele art. 371 din C. proc. pen. privind obiectul judecății.

Observă, de asemenea, că eventuala contribuție, la activitatea ilicită, a altor persoane nu este de plano incompatibilă cu propria implicare a inculpatei A., esențial fiind a se determina, așadar, dacă cea din urmă a contribuit ea însăși la respectiva activitate și, în caz afirmativ, în ce formă s-a concretizat o atare contribuție.

Aserțiunile martorului G. referitoare la o pretinsă conivență infracțională avută cu F. și D. sunt lipsite de fundament probator și integral neveridice.

Nu există un minimum de elemente obiective din care să rezulte că martorul ar fi avut o relație personală cu reprezentanta creditoarei, de natura celei alegate în apel, ori că executorul judecătoresc ar fi fost el însuși implicat în activitatea de contrafacere a înscrisurilor, în modalitatea pretinsă. Argumentele utilizate de G. pentru a consolida aceste susțineri neveridice reflectă utilizarea speculativă fie a unor pure erori materiale strecurate în actele de executare silită (cum sunt cele referitoare la denumirea corectă a C., iar nu C.), fie a unor demersuri care țin de practica obișnuită a birourilor executorilor judecătorești (cum ar fi achitarea taxelor de timbru necesare încuviințării executării silite, taxe recuperate ulterior de la debitor).

În cazul particular al inadvertențelor referitoare la denumirea asociației, contrar susținerilor martorului G., se remarcă faptul că denumirea corectă a creditoarei – C. – se regăsește în mod concordant în cuprinsul contractului de asistență juridică, singurul înscris pe care F. a admis că l-a semnat. Rezultă, totodată, că pretinsa eroare strecurată în actele de executare cu privire la sediului creditoarei (respectiv, Șos. x, iar nu Str. x) reflectă o simplă preluare de către executor a mențiunilor regăsite în cuprinsul titlului executoriu sub acest aspect, nicidecum o denaturare frauduloasă a elementelor de identificare a creditoarei.

Pe de altă parte, aserțiunile aceluiași martor privind pretinsa falsificare a ștampilei aplicate pe înscrisurile depuse la dosarul execuțional sunt nepertinente raportat la acuzațiile aduse. Infracțiunea de fals dedusă judecății nu s-a comis prin contrafacerea elementelor de scriere, ci prin inserarea, cu ocazia întocmirii chitanței, a unor mențiuni necorespunzătoare adevărului referitoare la plata pretinsă a sumei de 45.000 RON, numai sub acest aspect urmând a se statua prin prezenta decizie.

În fine, împrejurarea că înscrisurile întocmite anterior chitanței în litigiu, în justificarea scriptică a relației contractuale încheiate de creditoare cu avocata A., ar conține și ele mențiuni contrare adevărului excedează vădit limitelor judecății. Instanța a fost sesizată în speță cu cercetarea actelor de falsificare a unui unic înscris, respectiv chitanța datată 02.11.2017, și numai sub aspectul mențiunilor privind plata efectivă a onorariului avocațial, urmând a se pronunța în consecință, strict în aceste limite corespunzătoare obiectului judecății.

Prin urmare, reținând că unica împrejurare factuală relevată de G. și confirmată de restul probatoriului este aceea a realizării scrierii de către o altă persoană decât inculpata, Înalta Curte va da eficiență probatorie declarației date în apel exclusiv sub acest aspect.

În acest context, constată că probatoriul a infirmat apărarea inculpatei în cel de-al doilea grad de jurisdicție, referitoare la inexistența oricărei contribuții la activitatea infracțională.

Faptul că inculpata-avocat de profesie, din proprie inițiativă, a fost cea care a prezentat organului de urmărire penală – cu ocazia primei sale audieri din 08 februarie 2019, în calitate de suspect – originalul contractului de asistență juridică încheiat cu C. (unicul exemplar existent) demonstrează că ea era conștientă de scopul chemării sale la procuror și, implicit, de acuzațiile ce îi puteau fi aduse.

În considerarea acestor acuzații (adresate de altfel, inițial, și în mod informal de către debitorul E.) și în încercarea de a limita elementele de probă în acuzare, inculpata A. a urmărit, pe de o parte, să reintre în posesia înscrisului falsificat anterior începerii urmăririi penale, solicitând executorului judecătoresc, la data de 3 octombrie 2018, de conivență cu G., să îi restituie factura și chitanța. Pe de altă parte, urmărind aceeași finalitate, inculpata a creat ulterior, la data de 10 decembrie 2018, aparența unei pretinse pierderi a înscrisurilor profesionale („carnete, împuterniciri avocațiale, contracțiere, facturier, chitanțier, registru înregistrare contracte avocațiale” etc), publicând în presă – H. – un anunț cu acest conținut .

Realizarea acestor ultime demersuri în contextul preconizatei sale cercetări penale, corelată cu deținerea, exclusiv de către inculpată, a originalului contractului în litigiu (depus ulterior la organele judiciare) demonstrează faptul că inculpata A. era pe deplin conștientă de riscurile inculpării sale și, implicit, de conținutul factual al acuzațiilor ce o vizau, chiar anterior informării sale pe cale oficială, de către procuror.

Apărările apelantei inculpate sub acest ultim aspect sunt inconsistente și contradictorii, ea pretinzând inadvertent fie că a aflat de implicarea soțului său G. abia în faza de urmărire penală, când cel din urmă ar fi amenințat-o pentru a o determina să nu devoaleze acest aspect, fie în cursul judecății în primă instanță (în urma administrării probei testimoniale cu declarația martorei F.).

Elementele probatorii analizate în prezenta decizie demonstrează, însă, lipsa de veridicitate a acestor susțineri.

Fiind implicată nemijlocit în discuții referitoare la executarea silită, atât cu reprezentanta creditoarei, cât și cu executorul judecătoresc, apelanta inculpată a cunoscut obiectul și finalitatea întocmirii dosarului execuțional nr. x/2017 și s-a implicat nemijlocit, chiar dacă sporadic, în derularea acestuia. O atare împrejurare, coroborată cu rolul de intermediar în raporturile cu clienții, asumat anterior în mod repetat de către soțul său G., demonstrează că inculpata a cunoscut demersurile întreprinse de acesta din urmă sub aspectul plăsmuirii chitanței false, demersuri pe care le-a sprijinit material (prin facilitarea accesului la formularele tipizate) și moral (cel puțin prin furnizarea datelor necesare completării).

Înalta Curte constată, suplimentar, inexistența oricărei explicații plauzibile pentru totala pasivitate a inculpatei care, având studii juridice și confruntată cu perspectiva inculpării sale pentru fals, ar fi optat nu doar pentru a nu devoala procurorului suspiciunile avute în privința implicării altor persoane, dar ar fi admis, în plus, chiar propria vinovăție, astfel cum rezultă din declarațiile sale inițiale.

Ipoteza pretinselor amenințări adresate de soț – ca justificare a acestei pasivități – este neconfirmată probator și contrazisă, în schimb, atât de declarațiile martorei F., care a descris practica abordată anterior de inculpată în relațiile profesionale, acceptarea rolului de intermediar asumat în mod repetat de către soțul său și existența unei conivențe între soți sub acest aspect, cât și de observarea nemijlocită, în apel, a dinamicii relațiilor dintre cei doi soți.

În drept, fapta inculpatei A. care, cu intenție, în contextul începerii procedurii de executare silită în dosarul nr. x/2017 al BEJA B., a înlesnit – material și moral – activitatea de falsificare a chitanței seria x nr. x din 2 noiembrie 2017, în cuprinsul căreia s-a consemnat contrar adevărului că, în calitate de avocat, ar fi primit de la C. suma de 45.000 RON, chitanță ce a fost depusă la dosarul de executare ulterior datei de 23.09.2017 și cel mai târziu la data de 02.11.2017, în vederea producerii consecinței juridice a obligării debitorului la plata respectivei sume de bani cu titlu de cheltuieli de executare întrunește conținutul tipic, obiectiv și subiectiv, al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma de participație a complicității, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 322 alin. (1) C. pen.

Apărările apelantei inculpate, expuse în motivele scrise inițiale de apel, sunt neîntemeiate.

Pentru existența falsului incriminat de art. 322 din C. pen., este irelevant dacă s-a produs sau nu un prejudiciu debitorului din dosarul execuțional nr. x/2017, fiind suficient ca prin săvârșirea faptei să se fi urmărit producerea acestei consecințe juridice. În mod asemănător, faptul că înscrisurile care au precedat plăsmuirea chitanței (cu precădere contractul de asistență juridică) nu au fost anulate, nu are semnificație asupra existenței infracțiunii, de vreme ce conținutul factual al acuzației a fost limitat la falsificarea unui singur înscris și numai sub aspectul mențiunilor privind plata onorariului avocațial.

Chestiunile referitoare la erorile materiale strecurate în actele de executare cu privire la denumirea creditoarei, neîncunoștiințarea acesteia din urmă despre cererea de renunțare la onorariu ori împrejurarea că asociația creditoare nu ar fi atacat încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită nu au nicio relevanță sub aspectul infracțiunii deduse judecății. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată s-a consumat odată cu depunerea chitanței la dosarul de executare silită, iar pentru existența infracțiunii este suficient să se constate lipsa de corespondent în realitate a mențiunilor privind pretinsa plată a sumei de 45.000 RON. Pretinsa contribuție a altor persoane la activitatea ilicită, indiferent de forma în care s-ar fi concretizat, nu înlătură existența și relevanța penală a propriei implicări a inculpatei în această activitate.

În fine, solicitările de completare a urmăririi penale ori de rejudecare a cauzei în vederea completării probatoriului sunt nepertinente, de vreme ce, așa cum s-a argumentat în precedent, obiectul judecății este limitat, în speță, la propria contribuție a inculpatei, iar această acuzație a fost pe deplin lămurită.

Reevaluând pedeapsa aplicată din perspectiva infracțiunii concret reținute în sarcina inculpatei, Înalta Curte apreciază că o sancțiune cu durata de 7 luni închisoare, echivalentă celei reținute prin sentința apelată, reflectă adecvat gravitatea concretă a faptei săvârșite și periculozitatea inculpatei.

Împrejurările concrete în care a fost desfășurată activitatea ilicită, mijloacele calificate folosite (mijloace specifice exercițiului profesiei de avocat), starea de pericol creată pentru relațiile sociale ce ocrotesc încrederea în veridicitatea înscrisurilor sub semnătură privată emanând de la un profesionist în domeniul dreptului, dar și circumstanțele personale pozitive ale inculpatei, cu precădere nivelul său de educație, situația personală și familială dificilă și lipsa antecedentelor penale, pun în lumină o gravitate moderată a infracțiunii și o periculozitate similară a persoanei inculpatei.

În contextul tuturor acestor elemente circumstanțiale, atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei este posibilă numai prin aplicarea sancțiunii într-un cuantum situat în limitele speciale prevăzute de lege, nereduse ca efect al reținerii unor eventuale circumstanțe atenuante.

Raportat la natura și gravitatea infracțiunii comise, la împrejurările cauzei și particularitățile persoanei inculpatei, apreciază, similar primei instanțe, că atingerea scopului pedepsei principale și conștientizarea deplină a gravității și urmărilor faptei reclamă aplicarea unei pedepse complementare, concretizate în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen. (dreptul de a exercita profesia de avocat) pe o perioadă de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Sub aspectul modalității de individualizare a executării pedepsei principale, Înalta Curte nu identifică elemente care să justifice impunerea unei forme alternative mai blânde. Persoana inculpatei, conduita avută atât anterior, cât și pe parcursul procesului, precum și posibilitățile sale de îndreptare legitimează concluzia că aplicarea pedepsei este suficientă pentru atingerea scopului său legal și, chiar fără executarea pedepsei, inculpata nu va săvârși alte infracțiuni, fiind necesară, totuși, supravegherea conduitei sale pe o durată determinată, în vederea asigurării unei asumări reale a consecințelor socialmente periculoase ale faptei comise.

Prin urmare, în baza art. 91 din C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 din C. pen., interval în care inculpata va respecta măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite prin sentința penală.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 31/F din data de 17.02.20121 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, va desființa în parte sentința penală apelată și rejudecând, în fond:

În baza art. 48 alin. (1) rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen. va condamna pe inculpată la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma de participație a complicității.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen. (dreptul de a exercita profesia de avocat) pe o perioadă de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. va interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) din C. pen. (dreptul de a exercita profesia de avocat), pedeapsă ce se va executa numai în caz de executare a pedepsei principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile prevăzute de art. 92 din C. pen., termen pe durata căruia inculpata va respecta măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite prin sentința penală.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.