Infracţiunea de facilitare a intrării, circulaţiei sau şederii ilegale a unui străin într-un stat semnatar al Convenţiei Schengen, în grup organizat. Executarea mandatului european de arestare

• Legea nr. 302/2004: art. 104 alin. (3) (4)
• Legea nr. 302/2004: art. 84 alin. (1)
• Legea nr. 302/2004: art. 85
• Legea nr. 302/2004: art. 97 alin. (1)
• Legea nr. 302/2004: art. 99 alin. (2) lit. c)
• NCPP: art. 275 alin. (3)

Prin Sentința penală nr. 48/PI din data de 23 iunie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins cererea formulată de autoritățile judiciare din Franța cu privire la executarea mandatului european de arestare având referința dosarului nr. x din data de 05 mai 2022 emis de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Lille – Franța, față de persoana solicitată A., fiind incident exclusiv motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În ceea ce privește aplicarea art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 99 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, constatând netransmiterea documentelor solicitate de către autoritățile judiciare emitente în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări (17 mai 2022).

A fost informată autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare asupra posibilității de a solicita recunoașterea și executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relația dintre România și statul membru de emitere.

În baza art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010 republicată.

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea și nu a renunțat la regula specialității conform art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În baza art. 242 alin. (1) din C. proc. pen. s-a revocat măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de persoana solicitată A., prin încheierea penală nr. 28/IP/2022 din 09 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 440 din 7 iulie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

„Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate”. Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

„Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002”, modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Înalta Curte reține că în cauza de față, autoritățile judiciare din Franța au emis pe numele persoanei solicitate A. un mandat european de arestare ce are la bază sentința de condamnare din data de 13.10.2021 a Tribunalului Judiciar din Lille, Franța la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de facilitare a intrării, circulației sau șederii ilegale a unui străin în Franța sau într-un stat semnatar al Convenției Schengen, în grup organizat.

De asemenea, se reține că prima instanță a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 referitoare la infracțiunile care dau loc la predare, în speță fiind vorba de o infracțiune din cele expres enumerate de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (infracțiunea de apartenență la un grup infracțional organizat) și la existența unui mandat național de arestare pe care să se întemeieze mandatul european de arestare, respectiv mandatul de arestare emis de Camera Corecțională a J.I.R.S. de pe lângă Tribunalul Judiciar din Lille, Franța la data de 13.10.2021.

Fiind ascultată, în condițiile art. 104 alin. (3), (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată A. a arătat că nu este de acord să execute pedeapsa în statul membru emitent, invocând considerente de ordin socio-familial, în sensul că locuiește cu familia în România, unde are un minor în întreținere și părinții în vârstă și bolnavi.

Astfel, Curtea de Apel Oradea a apreciat incident în cauză motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit căruia autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare „când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent”.

În conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, prima instanță a transmis la data de 17.05.2022 autorității judiciare emitente cererea de transmitere a unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare verificării condițiilor legale pentru recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare.

Întrucât autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare nu a transmis datele și informațiile solicitate, Curtea a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 99 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, considerând termenul de „cel mult 20 de zile de la data primei solicitări” prevăzut în acest text de lege că este unul de decădere.

La data de 28 iunie 2022, în cursul soluționării contestației declarate de către parchet, autoritățile judiciare franceze au înaintat Curții de Apel Oradea certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia cadru 2008/909/JAI și hotărârea de condamnare, care, la rândul ei, le-a înaintat la dosarul cauzei aflat în contestație.

Înalta Curte reține că potrivit jurisprudenței CJUE, C-579/15, Poplawski I, orice refuz de a executa un mandat european de arestare presupune un veritabil angajament din partea statului de executare că va executa pedeapsa. Orice refuz de a executa un mandat european de arestare trebuie să fie precedat de verificarea de către autoritatea judiciară de executare a posibilității de a executa în mod real pedeapsa în conformitate cu dreptul său intern. În cazul în care statul membru de executare este în imposibilitate de a se angaja să pună în executare efectiv pedeapsa, îi revine autorității judiciare de executare sarcina să execute mandatul european de arestare și, prin urmare, să predea persoana căutată statului membru emitent.

Așa cum reiese din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, caracterul obligatoriu al unei decizii-cadru determină în privința autorităților naționale, inclusiv a instanțelor naționale, o obligație de interpretare conformă a dreptului național. La aplicarea dreptului intern, aceste instanțe sunt obligate, așadar, în măsura posibilului, să interpreteze dispozițiile acestuia în lumina textului și a finalității deciziei-cadru pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta. Aceasta obligație de interpretare conformă a dreptului național este inerentă sistemului Tratatului FUE, în măsura în care permite instanțelor naționale să asigure, în cadrul competențelor lor, deplina eficacitate a dreptului Uniunii atunci când judecă litigiile cu care sunt sesizate (Hotărârea din 8 noiembrie 2016, Ognyanov, C-554/14. EU:C:2016:835, pct. 58 și 59).

Înalta Curte, contrar celor reținute de prima instanță, constată că dispozițiile art. 99 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 nu reglementează un termen imperativ în care autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare să transmită informațiile necesare recunoașterii pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare, cu consecința că nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii. În realitate, termenul de „cel mult 20 de zile de la data primei solicitări” este un termen de recomandare, care nu împiedică la continuarea procedurii de recunoaștere și executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relația dintre România și statul membru de emitere ori pe baza reciprocității.

Art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată nu permite o derogare absolută de la obligația generală de a executa mandatul european de arestare, consacrată de art. 1 alin. (2) din Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, în modalitatea executării hotărârii penale în statul de executare și nici de la obligația de a proceda la recunoașterea hotărârii penale străine pe cale incidentală.

Prin urmare, în contextul în care, la data de 28 iunie 2022, autoritățile judiciare franceze au înaintat Curții de Apel Oradea certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia cadru 2008/909/JAI și hotărârea de condamnare, Înalta Curte constată că se impune reevaluarea solicitării formulate de acestea privind persoana solicitată A., condamnată de Tribunalul Judiciar din Lille, din Franța la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de facilitare a intrării, circulației sau șederii ilegale a unui străin în Franța sau într-un stat semnatar al Convenției Schengen, în grup organizat.

În acord cu principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de CEDO, transpus și în legislația națională, urmează să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a-i da persoanei solicitate posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare, având în vedere că instanțelor naționale le revine obligația de a se asigura ca drepturile garantate de Convenție „să fie concrete și efective, nu teoretice și iluzorii”, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art. 6 parag. 1 și 3 din Convenție.

Astfel, pronunțarea unei soluții de recunoaștere a hotărârii penale străine de condamnare direct în contestație, ar face ca persoana solicitată să nu aibă acces la exercitarea controlului judiciar asupra unei asemenea decizii, întrucât este definitivă, fapt ce ar conduce la încălcarea dreptului său la apărare și a dreptului la dublul grad de jurisdicție consacrate de art. 6 din Convenție, drepturi care reprezintă componente ale unei proceduri echitabile.

Inexistența unui al doilea grad de jurisdicție (drept recunoscut în materie penală prin Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului) ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicție în materie penală. În același sens este și jurisprudența CEDO, cauza Grecu contra România din 30 noiembrie 2006, în care Curtea Europeană a constatat că recurentul a fost lipsit de dreptul de a i se examina cauza penală în două grade de jurisdicție, ceea ce a atras încălcarea art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenție.

Sub acest aspect, instanța de contencios european a statuat, în mod constant, că, deși Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale nu impune statelor crearea unui dublu nivel de jurisdicție, dacă acestea hotărăsc că implementeze un asemenea sistem, au obligația să vegheze ca justițiabilii să se bucure în fața instanțelor de apel de garanțiile fundamentale prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenție (cauzele Delcourt împotriva Belgiei, 17 ianuarie 1970, seria x nr. x, și Iorga împotriva României, cererea nr. 4.227/02, 25 ianuarie 2007).

Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Sentinței penale nr. 48/PI din data de 23 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022.

Va desființa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Va menține măsura controlului judiciar pe o durată de 30 de zile, de la data de 09.07.2022 până la data de 07.08.2022 inclusiv.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în cuantum de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.