Infracțiunea de conflict de interese. Aplicarea legii penale de dezincriminare (NCPP, NCP, VCP, L. nr. 85/2006)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 69/RC/2020

NCPP: art. 16 alin. (1) lit. b), art. 275 alin. (2), art. 396 alin. (1) și (5), art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d), art. 438 alin. (1), art. 440 alin. (4), art. 448 alin. (1) pct. 2, lit. a); NCP: art. 4, art. 83, art. 9, art. 301; L. nr. 85/2006: art. 11, (1), lit. c), art. 11, (1), lit. c); O.U.G. nr. 86/2006: art. 28 alin. (1); VCP: art. 81, art. 253^1 

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege.

Scopul recursului în casație îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

Astfel, nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea cenzura situația de fapt reținută ori temeinicia deciziei atacate, în limita cazurilor prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 996/2019 din 09 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de recurentul inculpat

Cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen., iar motivul de casație se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

În cuprinsul cererii de recurs în casație, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivare, a menționat că norma penală în baza căreia a fost trimis în judecată nu mai păstrează aceeași configurație juridică. Astfel, prin verificarea conținutului constitutiv al infracțiunii reținute în sarcina sa, atât pe latură obiectivă (situația premisă, elementul material-acțiunea/inacțiunea, urmarea imediată, legătura de cauzalitate, locul și timpul săvârșirii infracțiunii) cât și pe latură subiectivă (formele și modalitățile vinovăției, mobilul, scopul) a considerat ca sunt incidente dispozițiile art. 4 din C. pen., privind aplicarea legii penale de dezincriminare, astfel încât fapta nu mai este prevăzută de legea penală, ceea ce atrage achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

În acest sens, a invocat Decizia nr. 6/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 875/07.11.2017 și art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006.

A precizat că la data depunerii de către administratorul statutar al societății D. SRL, a cererii de deschidere a procedurii insolvenței, respectiv 22 februarie 2011, între C. SRL și D. SRL nu exista nicio relație contractuală.

Or, înscrisul anexat sesizării reprezintă un contract privind organizarea și ținerea contabilității încheiat de D. SRL cu C. SRL, societate membră a CECCAR. Firma are doi asociați și doi administratori, respectiv A. și F.. Contractul a fost încheiat în luna decembrie 2011 și avea o valabilitate de 24 luni începând cu 1 ianuarie 2012 până la 31 decembrie 2013.

S-a menționat că acesta este un contract general ce avea ca obiect evidență contabilitate. A solicitat să se constatate că din obiectul contractului sunt excluse expertizele contabile, evaluări, planuri de afaceri și că în derularea contractului nu a exprimat vreo opinie, în calitate de expert contabil, în legătură cu activitatea sau modul de administrare a societății D. SRL, opinie care să influențeze deciziile pe care le-a luat în calitate de administrator judiciar.

În fapt, acest contract se rezuma la depunerea declarațiilor fiscale și deconturilor în baza documentelor întocmite de contabila societății D. SRL Practic serviciile făcute erau de asistență pentru întocmirea declarațiilor fiscale și a decontului de TVA. Societatea C. nu a ținut efectiv contabilitatea societății D. și nu a fost implicată în nici un fel în administrarea și conducerea acesteia.

A arătat că afirmația conform căreia el a solicitat numirea ca administrator judiciar al societății D. SRL nu este adevărată. În acest sens a menționat că prin cererea depusă la Tribunalul Neamț la data de 22.02.2011 s-a solicitat, în temeiul art. 11, (1), lit. c) din Legea nr. 85/2006, ca administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență A..

Totodată, a menționat că acel contract invocat în sesizare este încheiat la data de 20.12.2011 și produce efecte pentru perioada 01.01.2012 – 31.12.2013.

La data solicitării deschiderii procedurii insolvenței și a solicitării exprese a fostului administrator statutar B., de a fi numit în calitate de administrator judiciar, C. SRL nu avea nici un fel de relații contractuale cu D..

A solicitat admiterea recursului în casație și în baza art. 448 alin. (1) pct. 2, lit. a) din C. proc. pen. achitarea sa, în baza art. 396 alin. (1) și (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza l-a din C. proc. pen. cu aplicarea art. 4 din C. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 301 din C. pen.

În acest context, fiind îndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen., iar motivul de casație încadrându-se în cele expres și limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a recursului în casație.

În consecință, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 996/2019 din data de 09 octombrie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

A trimis cauza Completului C9, în vederea judecării recursului în casație formulat de inculpatul A.. A fixat termen la data de 20 februarie 2020 pentru când se va cita inculpatul.

La termenul de astăzi, apărătorul ales al recurentului inculpat A., având cuvântul în dezbateri asupra recursului în casație declarat a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casație și achitarea inculpatului în baza art. 396 alin. (1) și alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a din C. proc. pen. cu aplicarea art. 4 din C. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese prev. de art. 253^1 din vechiul C. pen. (în actuala reglementare – infracțiunea de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane prev. de art. 301 din noul C. pen.).

În opinia apărării, se impune admiterea recursului în casație în conformitate cu dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., sens în care a solicitat să se aibă în vedere că inculpatul a exercitat această cale extraordinară de atac având în vedere faptul că norma penală în baza căreia a fost trimis în judecată nu mai păstrează configurația juridică de la acel moment, astfel încât se impune verificarea conținutului constitutiv al infracțiunii reținute în sarcina acestuia, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.

Din punctul său de vedere, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 din C. pen. privind aplicarea legii de dezincriminare, întrucât fapta reținută în sarcina inculpatului nu mai este prevăzută de legea penală, fapt care atrage achitarea acestuia.

A arătat că în cuprinsul cererii de recurs în casație a prezentat pe larg motivele pentru care solicită admiterea recursului în casație și a făcut referire la Decizia nr. 6/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care se precizează faptul că „fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015”, „(…) fiind dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei și indiferent de data raporturilor comerciale”. În speță, inculpatul se circumscrie acestei situații de fapt, întrucât a deținut acea funcție publică asimilată funcției publice, respectiv de administrator judiciar, iar societatea la care a fost asociat a furnizat, pentru o perioadă de timp, servicii de contabilitate, apreciind că trebuie să se facă diferența între servicii de contabilitate și funcția de expert contabil. Din acest punct de vedere, a considerat că în speță sunt incidente dispozițiile la care a făcut referire și, pe cale de consecință, se impune admiterea recursului în casație.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului în casație declarat de către recurent, precum și poziția recurentului din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul în casație declarat de inculpat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Legiuitorul român a prevăzut în conținutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că „Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Cazul de casare menționat este aplicabil doar în acele situații în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de apel, nu mai era prevăzută ca și infracțiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operațiune presupune doar ieșirea din vigoare a unei dispoziții legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancționează penal o faptă, aceasta nu își mai găsește corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziție legală în vigoare.

De asemenea, s-a statuat în doctrină dar și pe cale jurisprudențială că se subsumează noțiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăției prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I „fapta nu este prevăzută de legea penală”. Același temei include și situațiile referitoare la lipsa situației – premisă a infracțiunii sau neîntrunirea condițiilor privind subiecții acesteia.

Din analiza cauzei rezultă că prin Decizia penală nr. 996 din 9 octombrie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a stabilit legea penală mai favorabilă, față de momentul derulării activității infracționale a inculpatului A., respectiv perioada 2011 – 2013, când inculpatul a emis documentele financiar-contabile a SC D. SRL în calitate de administrator al SC C. SRL, infracțiunea având un caracter continuat, care s-a epuizat în anul 2013 când erau în vigoare dispozițiilor art. 253^1din C. pen. 1969.

S-a mai arătat că pentru inculpatul A., legea penală mai favorabilă sunt dispozițiile vechiul C. pen. (art. 253^1 din C. pen. 1969), atât sub aspectul limitei minime prevăzute de textele de incriminare care este mai redusă (6 luni închisoare – art. 253^1 din C. pen. 1969 față de 1 an închisoare – art. 301 din C. pen.), cât și sub aspectul modalității de individualizare a pedepsei, suspendarea condiționată a executării pedepsei prevăzută de art. 81 din C. pen. 1969 fiind mai favorabilă decât celelalte instituții de individualizare a pedepselor neexecutorii efectiv, prevăzute de art. 83 și art. 91 din C. pen. (prin prisma obligativității impunerii în sarcina inculpatului a unor obligații și măsuri de supraveghere).

Prin Legea nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 598 din 25 iulie 2017, art. 301 a fost modificat cu următorul cuprins: „Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane art. 301 (1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani. (2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situații: a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative; b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta”.

Așadar, la momentul pronunțării deciziei mai sus arătate, instanța a avut în vedere în stabilirea legii penale mai favorabile dispozițiile art. 253^1 din C. pen. 1969, față de situația de fapt reținută, prin raportare la dispozițiile art. 301 din C. pen., așa cum au fost modificate prin legea mai sus precizată.

Totodată, instanța de apel a reținut că inculpatul în calitate de asociat la SC C. SRL societate ce oferea prestări servicii evidență contabilitate către SC D. S.R.L a continuat să presteze astfel de servicii și după ce a fost desemnat de judecătorul – sindic ca administrator judiciar prin încheierea din 23.02.201 pentru debitoarea societatea SC D. SRL, aflându-se astfel în stare de incompatibilitate, neputând cumula funcția de administrator judiciar și de asociat în cadrul societății care presta servicii evidență contabilă pentru același debitor, stare care generează conflictul de interese.

Or, prin Decizia nr. 6/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 284/24.04.2017 a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispozițiilor art. 253^1 din C. pen. din 1969, în sensul de a lămuri dacă intră sub incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015 [prin care s-a constatat că sintagma „raporturi comerciale” din cuprinsul dispozițiilor art. 301 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională], fiind dezincriminată, fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale în sensul art. 253^1 din C. pen. din 1969, în situația în care atât actul sau decizia funcționarului public, cât și raporturile comerciale cu beneficiarul au avut loc anterior datei de 1.10.2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., când noțiunea de „raport comercial” avea un înțeles normativ determinat și determinabil prin prisma dispozițiilor C. com., cum s-a stabilit în parag. 20 din Decizia Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015” și s-a stabilit:

Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845/13.11.2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndepliniri actului ori a participării la luarea deciziei și indiferent de data raporturilor comerciale.

Înalta Curte constată că, în raport, cu situația de fapt stabilită, în care s-a reținut că inculpatul A. nu putea cumula funcția de administrator judiciar și de asociat în cadrul societății care presta servicii evidență contabilă pentru același debitor, decizia mai sus invocată nu își găsește aplicabilitatea, întrucât aceasta se referă la infracțiunea de conflict de interese în care fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale.

Altfel spus, cumulul de funcții deținute de inculpatul A., respectiv de administrator judiciar și de asociat în cadrul societății care presta servicii evidență contabilă pentru același debitor nu se circumscriu sintagmei de „raporturi comerciale”, așa încât decizia invocată excede cadrului procesual al cauzei.

Înalta Curte constată că instanța de apel, față de situația de fapt reținută a stabilit și norma incriminatoare incidentă faptei comise de inculpatul A., ca fiind art. 253^1 din C. pen. din 1969, iar, în raport cu mijloacele de probă administrate a pronunțat soluția condamnării inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, faptă prevăzută de legea penală, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte reamintește că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, care are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, așa încât criticile recurentului A. care tind spre reținerea unei alte situații de fapt, în contextul cauzei nu pot fi avute în vedere, prin prisma specificului și naturii recursului în casație prin niciunul din cazurile de casare reglementate în art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 996/2019 din data de 09 octombrie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.