Infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Recurs în casație respins ca nefondat (NCPP, NCP, VCP)

6 nov. 2020
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 261
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 130/RC/2020

NCPP: art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, art. 275 alin. (2), art. 438 alin. (1) pct. 7; NCP: art. 5, art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 335 alin. (2); O.U.G. nr. 195/2002: art. 85, art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) și (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1) și la art. 92 alin. (3) și (5), art. 96 alin. (2) lit. b), art. 97 alin. (3), art. 103 alin. (3), art. 111 alin. (3); VCP: art. 25, art. 41 alin. (2), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b), art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 290, art. 291 alin. (1); L. nr. 187/2012: art. 12 alin. (1) 

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casație și Justiție în calea extraordinară de atac a recursului în casație este limitată exclusiv în drept. Așadar, statuările în fapt ale instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Cazul de casare invocat de inculpatul A. are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune.

În analiza acestui caz de recurs în casație se pot supune verificării instanței critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate sunt cele iterate și în fața instanței de apel, referitor la faptul că, atâta timp cât pentru faptele săvârșite la datele de 2 februarie 2015 și 7 februarie 2015, s-a constatat că nu a încălcat legea penală, nu îi poate fi îngrădit dreptul de a conduce autovehicule, drept dobândit cu respectarea tuturor dispozițiilor legale. A arătat că, deși exista o dispoziție a organelor abilitate prin care i-a fost adusă la cunoștință suspendarea dreptului de a conduce, motivat de faptul că este cercetat într-un dosar penal ce privește infracțiuni cu intenție la regimul rutier, această procedură administrativă nu poate prevala în fata dreptului oricărui cetățean de a conduce autovehicule, atâta timp cât nu s-a constatat printr-o hotărâre definitivă că ar fi încălcat legea penală și nici nu se poate considera că aceasta prevalează unei acuzații penale nefondate, mai ales în speța pendinte în care, pentru presupusele infracțiuni săvârșite la datele de 2 februarie 2015 și 7 februarie 2015, s-a dispus clasarea cauzei.

A apreciat recurentul inculpat că nu poate fi condamnat pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, având în vedere că dispoziția prin care i-a fost suspendat acest drept a fost dispusă în baza unei proceduri penale finalizate prin soluția de netrimitere în judecată – clasare, soluție prin care s-a constatat că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni cu intenție la regimul rutier, așa cum prevăd dispozițiile legale.

Față de argumentele expuse, recurentul inculpat a susținut că se impune admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate și pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Prin prisma celuilalt caz de recurs în casație invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul inculpat a susținut că pedeapsa stabilită prin hotărârea recurată nu este în limitele prevăzute de lege, având în vedere că modalitatea de contopire este incorectă.

În consecință, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare, să se stabilească pedeapsa rezultantă ținând seama de regulile de contopire prevăzute de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., raportat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare, dispusă prin sentința de condamnare nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași, iar nu prin descontopirea tuturor pedepselor stabilite prin această din urma hotărâre.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

În cauză, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere pentru care a fost condamnat inculpatul, corespund faptei reținute în concret în sarcina sa:

Astfel, s-a reținut, pe baza probelor, că, la data de 7 februarie 2015, în jurul orelor 21:35, inculpatul a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliției Rutiere, constatându-se că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în perioada 25 februarie 2014 – 22 februarie 2015, moment la care a fost informat că are dreptul de a conduce suspendat, i s-a reținut permisul de conducere, eliberându-i-se, totodată, dovada seria x nr. x din 7 februarie 2015, dovadă înlocuitoare fără drept de circulație potrivit art. 111 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 97 alin. (3) din ordonanță.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În data de 19 februarie 2015, ora 19:00, inculpatul A., deși avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată, a condus pe str. x din mun. Bârlad autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x.

Dispozițiile art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 prevăd că perioada în care titularului permisului de conducere i se interzice dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se consideră suspendare, conform dispozițiilor art. 96 alin. (2) lit. b).

Potrivit art. 111 alin. (1) lit. b), permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține când titularul acestuia a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 85, art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) și (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1) și la art. 92 alin. (3) și (5).

Alineatul al treilea al aceluiași text de lege arată că, în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b) și la art. 102 alin. (3), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație.

Astfel cum rezultă din lecturarea actelor dosarului, la data săvârșirii infracțiunii, de 19 februarie 2015, era îndeplinită situația premisă pentru existența infracțiunii, aceea că inculpatul nu avea permis de conducere, în condițiile în care era suspendat și, potrivit dispozițiilor art. 111 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, dovada înlocuitoare a permisului de conducere s-a eliberat fără drept de circulație.

De altfel, la data de 7 februarie 2015, recurentul inculpat a semnat procesul-verbal constatator al infracțiunii și a predat permisul de conducere, astfel că avea cunoștință că nu are dreptul să mai conducă pe drumurile publice.

În consecință, acțiunea inculpatului de a conduce autovehiculul fără a avea drept de circulație, corespunde textului legal de incriminare a faptei reținută de instanțe în sarcina sa.

Susținerea apărării inculpatului, în sensul că perioada de suspendare expirase la data de 23 ianuarie 2015, după cele 60 de zile de suspendare, astfel că la momentul când a fost depistat de organele de poliție în trafic, 19 februarie 2015, inculpatul nu mai avea permisul suspendat, a fost în mod corect respinsă de instanța de apel.

Astfel cum rezultă din lecturarea dosarului de urmărire penală, respectiv din adresa înaintată către recurent la data de 10 decembrie 2015 de către șeful serviciului rutier al I.P.J. Vaslui, precum și din fișa de evidență auto, acestuia i s-a adus la cunoștință că i-a fost suspendată exercitarea dreptului de conducere pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25 decembrie 2014. Drept urmare, raportat la această perioadă comunicată oficial de Serviciul Rutier, la data săvârșirii infracțiunii avea permisul de conducere suspendat, până la data de 22 februarie 2015.

Totodată, potrivit art. 103 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule operează începând cu ziua imediat următoare predării permisului de conducere, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data aplicării ultimelor puncte de penalizare.

Or, în cauză, dat fiind că inculpatul nu a predat permisul de conducere în termenul de 5 zile, astfel cum i s-a pus în vedere prin Adresa din 17 noiembrie 2014, de la data de 25 noiembrie 2014, a început să curgă termenul de 30 de zile până la momentul începerii suspendării exercitării dreptului de a conduce, 25 decembrie 2014.

De altfel, se constată că fondul criticii formulată pe calea recursului în casație – că fapta nu există, întrucât inculpatul nu avea dreptul de a conduce suspendat, această perioadă de suspendare fiind expirată – pornește de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Examinând recursul în casație, din perspectiva motivului de recurs în casație privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se constată că nu este întemeiat.

Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite cenzurarea instituțiilor penale sau procesual penale reținute prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței acestor instituții, precum cauze de reducere a pedepsei, concursul de infracțiuni, aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică, etc.

În cauză, prin sentința primei instanțe, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că fapta anterior menționată, pentru care s-a stabilit pedeapsa închisorii, a fost comisă în condițiile concursului real de infracțiuni cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentința penală nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași, pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani și 7 (șapte) luni închisoare.

În temeiul art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. raportat la art. 97 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani și 7 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași.

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează:

1 – pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

2 – pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

3 – pedeapsa de 2 ani și 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

4 – pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 40 alin. (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 38 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, stabilită în prezenta cauză, cu pedepsele de: 4 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., 2 ani și 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., stabilite prin sentința penală nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 7 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 3 ani și 3 luni închisoare.

S-a constatat că, prin Sentința penală nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Prin decizia instanței de apel, s-a respins ca nefondat apelul inculpatului.

Examinând eventualele erori produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau a unui cuantum al pedepsei superioare ori inferioare limitelor legale speciale, Înalta Curte constată că, în cauză, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare și pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, este legală.

În ce privește pedeapsa de 10 luni închisoare, cuantumul acesteia se încadrează în limitele minimului și maximului pedepsei prevăzute de textul de lege (conform art. 335 alin. (2) C. pen., infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă).

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în M.Of. 757 din 12 noiembrie 2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

În cauză, prima instanță, în baza operațiunii de apreciere a legii penale mai favorabile, a făcut aplicarea acestor dispoziții legale și, constatând că infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere a fost comisă în condițiile concursului real de infracțiuni, cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin decizia penală nr. 632/30 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași, pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani și 7 (șapte) luni închisoare, în temeiul art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. raportat la art. 97 alin. (1) C. pen., a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante anterior menționate.

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani și 7 (șapte) luni închisoare, stabilită prin Sentința penală nr. 207 din 10 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Bârlad, definitivă prin Decizia penală nr. 632 din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, iar, în temeiul art. 40 alin. (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 38 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, stabilită în prezenta cauză, cu pedepsele componente.

În consecință, modalitatea de contopire efectuată de către instanțe este corectă și se întemeiază pe dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, având în vedere că sunt comise infracțiuni atât înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen., cât și ulterior și, prin urmare, tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni este cel prevăzut de legea nouă.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu sunt incidente cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 573 din 28 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Recurs în casație respins ca nefondat (NCPP, NCP, VCP) was last modified: noiembrie 4th, 2020 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter