Infracţiunea de abuz în serviciu. Contestație la executare respinsă ca nefondată (NCPP, NCP, VCP, L. nr. 187/2012, L. nr. 85/2006, L. nr. 78/2000)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 281/2018

NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), art. 595; NCP: art. 4, art. 6, art. 297; VCP: art. 147 alin. (1), art. 246; L. nr. 187/2012: art. 3 alin. (1); L. nr. 85/2006: art. 11 alin. (1) lit. c); L. nr. 78/2000: art. 132

Potrivit art. 595 C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din C. pen.

Instanța de control judiciar constată faptul că, prin cererea de contestație la executare, în esență, contestatorul solicită să se stabilească că infracțiunea pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată ca urmare a Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curții Constituționale.

În acest sens, Înalta Curte constată că instanța fondului a făcut o corectă analiză a efectelor deciziei Curții Constituționale stabilind că, prin efectul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, conjugat cu absența intervenției legiuitorului în termenul prev. de art. 147 alin. (1), disp. art. 246 C. pen. de la 1969 și art. 297 C. pen. continuă să subziste doar în forma stabilită de Curtea Constituțională ca fiind în acord cu prevederile Legii fundamentale, în sensul restrângerii elementului material al laturii obiective numai la încălcările atribuțiilor de serviciu stabilite expres prin legi sau ordonanțe.

Concret, toate celelalte acțiuni sau inacțiuni constând în încălcări ale unor dispoziții cuprinse în legislația secundară (hotărâri ale guvernului, fișa postului, dispoziții, regulamente, etc.,) nu mai pot primi semnificație penală, faptele săvârșite în această modalitate neavând corespondent în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare astfel reconfigurată.

Ca atare, în aceste circumstanțe, devin aplicabile disp. art. 4 din C. pen. și ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora „dispozițiile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii”, iar mijlocul procedural prin care se dă eficiență dispozițiilor sus evocate este cel prevăzut de art. 595 C. proc. pen.

Raportând cele anterior menționate la speța de față, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, s-a stabilit că activitatea ilicită reținută în sarcina contestatorului prin hotărârea definitivă de condamnare a constat în încălcarea dispozițiilor dintr-o lege primară.

În acest sens, se constată că s-a reținut în hotărârea de condamnare încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, prin desemnarea într-un dosar de insolvență a unei persoane apropiate în calitate de administrator judiciar provizoriu, vătămând interesele legale ale celorlalți practicieni în insolvență participanți la procedură, cu consecința obținerii unui folos necuvenit martorului B., activitate care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

Astfel, atâta timp cât fapta de abuz în serviciu comisă de inculpat a constat în încălcarea unor dispoziții cuprinse într-o lege, restrângerea domeniului de aplicare a disp. art. 246 C. pen. de la 1969 privind infracțiunea de abuz în serviciu, nu a scos în afara ilicitului penal fapta săvârșită în concret de acesta, astfel că nu sunt aplicabile disp. art. 595 C. proc. pen. rap. la 4 C. pen. privind încetarea efectelor hotărârii penale de condamnare la pedeapsa închisorii.

Mai mult decât atât, așa cum reține și instanța fondului, soluția de condamnare a inculpatului a fost pronunțată după publicarea Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, îndeplinirea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpatului fiind verificată atât cu ocazia soluționării cauzei în primă instanță, cât și în calea de atac, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta intrând în puterea lucrului judecat.

PENTru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 17 din data de 26 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.