Indisponibilizarea instituită prin sechestru. Substanţa dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse sechestrului până la dovedirea vinovăţiei în materie penală

• Constituţia României: art. 1 alin. (3)
• Constituţia României: art. 21 alin. (3)
• Constituţia României: art. 23 alin. (11)
• Constituţia României: art. 53
• Legea nr. 241/2005: art. 11
• Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. (4)
• NCPP: art. 249
• NCPP: art. 275 alin. (3)

Măsurile asigurătorii sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile ce aparțin suspectului, inculpatului, părții responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 975 din 25 noiembrie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, prevăd că: „În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.”

Raportat la jurisprudența constantă și neechivocă a Curții Constituționale în materia criticilor ce au vizat încălcarea accesului la justiție, a dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale menționate de apărătorul ales al recurentului, respectiv dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituția României, referitoare la statul de drept în componenta sa privind garantarea drepturilor cetățenilor, art. 1 alin. (5) din Constituția României, care consacră principiul legalității, art. 21 alin. (3) din Constituția României, care consacră dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (11) din Constituția României, care consacră prezumția de nevinovăție, art. 53 din Constituția României, privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Măsurile asigurătorii sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile ce aparțin suspectului, inculpatului, părții responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Potrivit art. 249 alin. (3) – (5) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului; în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate; în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părții civile, prin ordonanță motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părții civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-și efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunțării hotărârii definitive în dosarul penal.

Privitor la indisponibilizarea instituită prin sechestru, Înalta Curte constată că nu este afectată substanța dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse sechestrului, până la dovedirea vinovăției în materie penală.

Cu privire la luarea obligatorie a măsurilor asigurătorii prevăzută de art. 11 din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte reține că reglementarea acestor situații de excepție a fost determinată de importanța relațiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni și de pericolul social crescut al faptelor incriminate.

Astfel, prin prisma particularităților infracțiunilor reglementate prin Legea nr. 241/2005, obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii apare ca fiind justificată, datorită pericolului social ridicat al acestor infracțiuni, luarea măsurilor asigurătorii asigurând posibilitatea acoperirii parțiale sau totale a pagubelor provocate prin săvârșirea infracțiunilor ce au un obiect material care poate atinge valori foarte mari.

Totodată, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016, Curtea Constituțională a constatat că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu și preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârșirea unei infracțiuni nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție a proprietarului sau a posesorului acestora, prezumție care subzistă până la constatarea vinovăției acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

În același timp, prin Decizia nr. 303 din 09 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1013 din 30 octombrie 2020, Curtea Constituțională a statuat referitor la sensul sintagmei „s-a săvârșit o infracțiune” din cuprinsul textului criticat, că din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, în ansamblul prevederilor legale ce reglementează măsurile asigurătorii, noțiunea de „infracțiune” este folosită de legiuitor în sens larg, prin aceasta înțelegându-se „faptă prevăzută de legea penală”. Acest din urmă sens rezultă, în mod direct, din natura și modalitatea de reglementare a măsurilor asigurătorii, care, potrivit art. 249 și următoarele din C. proc. pen., sunt măsuri ce pot fi dispuse de organele judiciare pe parcursul procesului penal, anterior pronunțării unei hotărâri judecătorești de condamnare. Așa fiind, dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 nu pot avea în vedere decât constatarea de către organele judiciare a săvârșirii unei fapte dintre cele incriminate prin actul normativ anterior menționat, anterior pronunțării unei hotărâri de condamnare. Prin urmare, sintagma „s-a săvârșit o infracțiune” din cuprinsul textului criticat este clară, precisă și previzibilă, întrunind exigențele impuse de principiul legalității incriminării, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituție.

În aceste condiții, constatând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 din cuprinsul încheierii penale nr. 503/CP din data de 27 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021.1.

Va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005.

În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.