Încălcarea normelor de procedură ce reglementează modificarea obiectului cererii. Nesocotirea principiului disponibilităţii în privinţa limitelor judecăţii (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1623/2019

NCPC: art. 389, art. 392, art. 488 pct. 6 și 8, art. 496

Recursul recurentei-reclamantei a fost fundamentat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., așadar supune analizei instanței de recurs greșita aplicare a normelor de drept material, respectiv lipsa motivării sau motivarea contradictorie ori necorespunzătoare a hotărârii recurate, cu referire la modalitatea eronată de soluționare de către instanța de apel a motivului de apel privind acordarea de către prima instanță a mai mult decât s-a cerut prin cererea inițială a reclamantei (plus petita) și fără luarea în considerare a restrângerii cuantumului pretențiilor realizată de aceasta în fața instanței de fond.

În analiza recursului, Înalta Curte reține că despăgubirile solicitate de recurenta-reclamantă au fost fundamentate pe costurile închirierii unor utilaje în anul agricol 2013 – 2014 pentru executarea lucrărilor, ca urmare a reținerii nejustificate, de către recurenta-pârâtă, a unor utilaje aparținând reclamantei și, de asemenea, pe contravaloarea serviciilor și lucrărilor agricole prestate către pârâtă de recurenta-reclamantă, în anul agricol 2012 – 2013.

În conținutul memoriului cuprinzând motivele de recurs nu se menționează care sunt normele materiale a căror interpretare sau aplicare greșită au condus la pronunțarea hotărârii, în ceea ce privește aspectul criticat.

În lipsa unei astfel de precizări, nu se poate aprecia că în speță ar fi incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cât privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că, în realitate, dezvoltarea criticilor formulate se subsumează cazului de casare prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., referitor la încălcarea de către instanțe a unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În esență, criticile recurentei-reclamante deduc analizei instanței de recurs, pe de o parte, faptul că instanța de apel a greșit atunci când a considerat că în cauză nu a survenit modificarea cuantumul obiectului cererii inițiale, prin ajustarea la acest cuantum a sumei despăgubirilor rezultate din expertiză și, pe de altă parte, faptul că instanța de apel a stabilit, în mod eronat, că instanța de fond ar fi acordat recurentei-reclamante despăgubiri cu 222.393 RON mai mari decât s-a cerut (plus petita).

Reținând că respectivele critici pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta sunt nefondate.

Astfel, se consideră corectă soluția instanței de apel care a decis că apelul formulat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. este fondat, sub aspectul motivului referitor la acordarea de către prima instanță a unor sume în plus, raportat la sumele solicitate inițial prin cererea formulată de recurenta-reclamantă.

Din criticile formulate în recurs rezultă că ceea ce se contestă nu este modalitatea de analiză și calcul prin care instanța de apel a ajuns la concluzia că, pentru anumite categorii de costuri (închirieri, lucrări agricole, etc.), instanța de fond a acordat, în baza sumelor determinate prin raportul de expertiză, despăgubiri mai mari, respectiv mai mici decât cele ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată, ci faptul că instanța de apel nu a dat eficiență cererii de restrângere a cuantumului obiectului cererii, pe care recurenta-reclamantă susține că a formulat-o în fața instanței de fond.

Sub acest aspect, se reține că prejudiciul total pretins în cauză a fost defalcat în mod precis de reclamanta S.C. A. S.R.L., pe categorii de componente, cu indicarea sumelor solicitate pentru fiecare dintre acestea.

Instanța de apel a examinat critica dedusă judecății prin cererea de apel în raport cu sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată, constatând că parte dintre valorile solicitate prin acțiune sunt mai mici decât cele acordate de prima instanță, în absența unei majorări punctuale a valorii lucrărilor sau valorii închirierii utilajelor agricole.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a realizat o corectă analiză a limitelor învestirii instanței.

Astfel, deși apărătorul recurentei-reclamante a arătat în fața instanței de fond, la termenul din 15 martie 2017, că valoarea totală a pretențiilor este aceea de 1.160.865 RON, conform concluziilor raportului de expertiză, în cauză nu se poate reține o modificare a cuantumului pretențiilor solicitate inițial, în condițiile în care momentul la care recurenta-reclamantă a declarat că restrânge cuantumul total al pretențiilor sale s-a situat după încheierea cercetării judecătorești, cu ocazia cuvântului în dezbaterea fondului cauzei.

Or, o modificare a cuantumului pretențiilor deduse judecății sau a obiectului acțiunii, în general, nu mai era posibilă la acel moment procesual, în raport cu dispozițiile art. 389 din C. proc. civ., raportat la cele ale art. 392 din C. proc. civ., astfel încât instanța de fond era ținută de limitele judecății trasate de parte prin cererea introductivă, în baza principiului disponibilității prevăzut de textul art. 9 din C. proc. civ.

În aplicarea acestui principiu, instanța este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în conținutul cererii de chemare în judecată.

Rezultă că în mod corect a stabilit instanța de apel că în speță nu s-a formulat o cerere de modificare a cuantumului obiectului cererii, împrejurare care a determinat acordarea, în mod eronat, de către instanța de fond, prin sentința pronunțată, a unor sume mai mari decât cele cerute de recurenta-reclamantă prin acțiune (plus petita).

Având în vedere aspectele anterior menționate, nu se poate susține că instanța de apel ar fi judecat pricina cu încălcarea normelor de procedură ce reglementează modificarea obiectului cererii și cu nesocotirea principiului disponibilității în privința limitelor judecății.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând, pe de o parte, că recurenta-reclamantă nu a formulat critici subsumate motivului de casare prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și, pe de altă parte, că sunt neîntemeiate criticile invocate în cererea de recurs, circumscrise cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul formulat.

Sursa informației: www.scj.ro.