Impunerea indicării hotărârii care se atacă, inclusiv a hotărârilor date în cauză cu titlu premergător. Declanşarea mecanismului controlului judiciar (NCC, NCPC, L. nr. 31/1990, L. nr. 26/1990, L. nr. 677/2001)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 575/2021

NCPC: art. 64, art. 430 alin. (1) și (4), art. 483 alin. (1), art. 486 alin. (1) lit. c), art. 488 alin. (1), art. 497, art. 499; L. nr. 31/1990: art. 178; L. nr. 26/1990: art. 4; L. nr. 677/2001: art. 3; NCC: art. 5, art. 6

Analizând, mai departe, recursul, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va răspunde în considerentele care urmează numai motivelor de casare invocate de recurenți încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, un prim motiv al recursului a vizat încălcarea, de instanța de apel, a dispozițiilor de procedură prin declararea admisibilității cererilor de intervenție accesorie formulate de intervenienții J., K., L., M., N., O. și P., în condițiile în care a reținut greșit că aceștia au calitatea de acționari în H. S.A., fără nicio dovadă în acest sens.

Deși au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., critica va fi reîncadrată, iar motivul de casare va fi analizat din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât critica deduce instanței de control ignorarea dispozițiilor impuse de lege pentru admisibilitatea intervenției, iar nu soluția de admitere a acesteia pe fond.

Or, instanța de recurs arată părților că, sub acest aspect, dispozițiile art. 64 C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, impune părții interesate formularea căii de atac împotriva încheierii de admitere în principiu a intervenției odată cu fondul.

Din acest punct de vedere, art. 483 alin. (1) și art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. impun recurentului indicarea hotărârii care se atacă, inclusiv a hotărârilor date în cauză cu titlu premergător (încheierile) care, fără a soluționa procesul, rezolvă o chestiune litigioasă în cursul acestuia.

Necesitatea indicării exhaustive a hotărârilor atacate cu recurs se impune și prin prisma art. 430 alin. (1) și (4) C. proc. civ., deoarece legiuitorul atașează tuturor încheierilor interlocutorii autoritate de lucru judecat provizorie încă de la pronunțare, efect care depinde așadar de atacarea hotărârii respective în mod expres, in lipsa căreia se consolidează.

Declanșarea mecanismului controlului judiciar nu poate fi subînțeles ori implicit, prin invocarea unei motiv de casare împotriva măsurii dispuse în cursul procesului cu caracter interlocutoriu, deoarece, în măsura în care recursul nu a inclus în cadrul obiectului său încheierea premergătoare, cu privire la aceasta, efectul autorității lucrului judecat s-a consolidat, iar verificarea motivului de casare referitor la actul de procedură neatacat este nepermisă.

Un al doilea motiv de casare a deciziei recurate a vizat aplicarea greșită a normelor de drept material, mai precis, aplicarea unor dispoziții abrogate, aflate în dezacord cu dreptul comunitar, în rezolvarea raportului juridic litigios.

Au arătat recurenții prin acest motiv că datele solicitate în privința distribuției acțiunilor H. S.A. sunt supuse regimului stabilit prin Regulamentul UE 2016/679 privind protecția datelor cu caracter personal și libera circulație a acestora. Au susținut recurenții că acțiunea lor s-a fundamentat pe dreptul acționarilor de a fi informați permanent asupra persoanelor împreună cu care sunt co-acționari, aceste chestiuni excedând sfera informațiilor cu caracter personal, nereprezentând o operațiune de prelucrare a acestor date și vizând o categorie de informații la care Regulamentul UE 2016/679 le recunoaște accesul.

Recurenții au subliniat în continuare că și legea internă recunoaște acționarilor accesul la această categorie de informații, drept consfințit prin art. 178 din Legea nr. 31/1990 și art. 4 din Legea nr. 26/1990, iar instanța de apel s-a raportat greșit la dispozițiile Legii nr. 677/2001 – ale cărei dispoziții erau abrogate la data pronunțării deciziei din apel și la Decizia nr. 37/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – care a avut în vedere accesul la informațiile de interes public care rezultă din activitatea unei autorități ori instituții publice.

Restricționarea accesului la datele solicitate de către instanța de apel este contrară, în opinia recurenților, Regulamentului UE 2016/679 și Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 care a fost transpusă, pe perioada derulării litigiului, în dreptul intern prin Legea nr. 129/2019, act prin care se recunoaște reclamanților calitatea de beneficiari reali ai informațiilor solicitate.

Criticile recurenților, încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate.

Instanța de apel a fundamentat soluția adoptată prin referirea directă și univocă la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 677/2001 și la Decizia nr. 37/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a statuat asupra aplicării dispozițiilor din Legea nr. 544/2001 al cărei domeniu de aplicare vizează accesul la informațiile de interes public în relația dintre persoane și autoritățile publice.

Fără a distinge diferențele specifice între domeniile de aplicare a celor două acte normative și fără a evalua în ce măsură dezlegările cu valoare obligatorie stabilite prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se aplică la situația juridică descrisă în litigiu, instanța de apel a omis și să aibă în vedere împrejurarea că Legea nr. 667/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date a fost în întregime abrogată prin art. V din Legea nr. 129/2018 – în vigoare la data pronunțării deciziei din apel, dar și că, potrivit alin. (2) al aceluiași articol se menționează expres că toate trimiterile din alte acte normative la actul normativ abrogat se vor considera în mod direct făcute la Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.

Abrogarea dispozițiilor legale pe care s-a fundamentat soluția în litigiu producea un efect imediat, iar actul normativ substanțial care trebuia să sprijine soluția în cauză era, conform art. 5-6 C. civ., Regulamentul (UE) 2016/679, act normativ cu aplicabilitate directă, ale cărui dispoziții nu au fost considerate, după cum nu au fost avute în vedere nici cele ale directivelor europene care reglementează acest domeniu, în măsura în care au fost implementate ori sunt în curs de implementare în dreptul intern.

Instanța avea îndatorirea aplicării legii incidente raportului juridic dedus judecății, ceea ce înglobează obligația de a verifica incidența normelor legale în timp, prin raportare la durata lor de aplicare, fiind, din acest punct de vedere, lipsită de fundament apărarea intimaților care au subliniat că indicarea depozițiilor normative europene și efectul acestora în dreptul național nu au legătură cu cauza și nu pot conduce la concluzia aplicării greșite a legii.

În sensul celor reținute, instanța de apel a aplicat dispoziții normative abrogate, ignorând și efectul direct al dreptului european statuat prin acte normative cu aplicare directă ori transpuse în legislația națională, astfel încât a aplicat greșit legea în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., determinată tocmai de aspectele reținute.

De aceea, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul fundamentat pe temeiul arătat mai sus și, constatând că raportul juridic dedus judecății nu a primit o dezlegare concordantă dreptului pozitiv incident, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel, pentru o aplicare corectă a legii.

Vor fi avute în vedere, de asemenea, cu prilejul rejudecării, și cererile accesorii ale părților vizând acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs și solicitate de părți cu prilejul dezbaterilor, cărora instanța de recurs nu le poate da rezolvare, dată fiind decizia de rejudecare a procesului în apel.

Sursa informației: www.scj.ro.