Imobile confiscate abuziv. Lipsa răspunsului primarului la notificarea de restituire în natură a unor terenuri. Lipsa calității procesuale pasive (NCPC, Legea nr. 10/2001)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1469/2017

NCPC: art. 304 pct. 7 și 9, art. 306 alin. (2), art. 312 alin. (2), art. 315 alin. (1); Legea nr. 10/2001: art. 21 alin. (4), art. 25; Legea nr. 215/2001: art. 19; Legea nr. 165/2013, modificată și completată prin Legea nr. 368/2013: art. 1 alin. (2)

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Oraș Eforie și a Primarului Orașului Eforie invocată în cuprinsul motivelor de recurs de către recurentul-pârât Orașul Eforie prin Primar, Înalta Curte constată că, în primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 670 din data de 22 martie 2007, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Orașului Eforie, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea lipsei răspunsului pârâtului la notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reținând că dispozițiile art. 21 alin. (4) din actul normativ anterior menționat stabilesc obligația primarilor localităților de a emite dispoziție motivată de soluționare a notificării.

Însă, apelul formulat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 303/C din data de 24 septembrie 2007, prin care a fost desființată hotărârea apelată, iar cauza a fost trimisă pentru soluționarea fondului la aceeași instanță.

Referitor la lipsa capacității de folosință (pe care se grefează calitatea procesuală pasivă invocată) a Consiliului Local Oraș Eforie și a Primarului Orașului Eforie – o excepție de fond, peremptorie și absolută, care se poate invoca de oricare dintre părți, în tot cursul procesului, Înalta Curte urmează să analizeze acest motiv de recurs, care este de ordine publică în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., din perspectiva legii aplicabile raportului juridic dedus judecății, respectiv a temeiului de drept al cererii de chemare în judecată.

Capacitatea procesuală de folosință este aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual.

Consiliul Local și Primarul au capacitate procesuală de folosință, deoarece la momentul înregistrării acțiunii deduse judecății, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar raportul juridic izvorât din aplicarea acestei legi ia naștere între entitatea obligată la restituire și persoana îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de lege.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, primăria comunei sau orașului este o structură funcțională cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale, însă, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, în care ne aflăm în speță, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, iar primarului calitatea de a emite dispoziție motivată de soluționare a notificării prin art. 21 alin. (4) din lege.

Acest text, anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, dispunea: „În cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București”.

Deoarece, potrivit textului citat, primăria era entitatea obligată la restituire, iar în cazul primăriei, prin lege, abilitat să emită dispoziția ca organ de conducere era numai primarul, notificarea formulată de petenți a fost adresată primăriei, iar aceasta ca unitate deținătoare notificată și primarul ca organ abilitat să emită dispoziția aveau capacitate procesuală de folosință, adică aveau drepturi și își puteau asuma obligații pe plan procesual în acțiunea formulată în temeiul art. 25 din lege.

Prin art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, după republicare, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unității administrativ-teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria și primarul au avut-o, potrivit legii, la data formulării notificării, la care nu au răspuns, fapt care îi obligă pe plan procesual în cazul dat.

Pentru argumentele expuse, susținerile recurentului-pârât cu privire la excepția lipsei capacității de folosință, respectiv a calității procesuale pasive a Consiliului Local Oraș Eforie și a Primarului Orașului Eforie nu pot fi primite, considerent pentru care vor fi înlăturate ca atare.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, ce poate fi subsumat cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la faptul că dispozițiile Legii nr. 10/2001 au fost examinate formal, fără a fi cercetată situația juridică efectivă a imobilului teren în suprafață de 1500 mp pentru a se stabili dacă se impune restituirea în natură în totalitate sau măsuri de restituire în compensare sau echivalent, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Se constată că, în rejudecarea apelului, în contextul limitelor fixate prin deciziile de casare pronunțate în cauză, instanța de apel trebuia să țină seama, sub rezerva verificării situației juridice actuale, de terenurile cu privire la care s-a stabilit în ciclul procesual anterior că pot fi atribuite în compensare, de valoarea lor raportat la valoarea terenului imposibil de restituit în natură și de împrejurarea că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, modificată și completată prin Legea nr. 368/2013, este posibilă cumularea celor două forme de reparație în echivalent prevăzute de lege, respectiv compensarea cu bunuri și cea prin puncte.

De asemenea, în rejudecarea apelului, instanța trebuia să aibă în vedere hotărârea irevocabilă pronunțată în Dosarul nr. x/118/2011, prin care s-a dispus, cu putere de lucru judecat, restituirea în natură a suprafeței totale de 275 mp din terenul de 1.500 mp ce formează obiectul cauzei pendinte, urmând ca reparația în echivalent să vizeze diferența de 1.225 mp.

Astfel, se constată că, în mod judicios, instanța de apel a reținut că statuările succesive ale hotărârilor pronunțate în cauză au limitat obiectul cercetării judecătorești în rejudecare, la aspectele ce s-au impus a fi analizate de către instanța de trimitere, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., vizând doar posibilitatea atribuirii în compensare a terenurilor indicate în adresa nr. 22708 din 02 noiembrie 2011 a Primăriei Eforie, respectiv a loturilor nr. 267, 268 și 550, indiferent că sunt sau nu înscrise pe listele cu bunuri disponibile a fi acordate în compensare întocmite de entitatea învestită cu soluționarea notificării și stabilirea gradului în care măsura compensării cu bunuri se completează cu cea a compensării prin puncte, în limita suprafeței de 1.225 mp.

Nu se poate reține ca fiind veridică afirmația recurentului-pârât conform căreia dispozițiile Legii nr. 10/2001 au fost examinate formal de către instanța de apel, fără a fi cercetată situația juridică efectivă a imobilului teren, având în vedere probele administrate de către instanță (adresele nr. 36521 din 25 ianuarie 2016 și nr. 24300 din 18 aprilie 2016 emise de Orașul Eforie, expertiza tehnică imobiliară efectuată de expert H.) și considerentele ample ale deciziei pronunțate de curtea de apel, în cuprinsul cărora instanța, verificând posibilitatea atribuirii în compensare a loturilor nr. 267,268 și 550 din perspectiva probatoriilor administrate, a constatat că acestea figurează în domeniul privat al orașului Eforie, nu sunt afectate de contracte de concesiune sau folosință, nu sunt afectate de rețele edilitare și nu au făcut obiectul unei alte notificări formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, concluzionând astfel că pot fi atribuite în compensarea terenului imposibil de restituit în natură care a aparținut autorilor reclamanților.

Așadar, soluția instanței de apel este argumentată și susținută atât de precizările exprese existente în cuprinsul adreselor emise chiar de către recurentul-pârât Orașul Eforie, cât și de concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză, care nu a fost contestat de părți.

Mai mult decât atât, prin concluziile orale consemnate în încheierea din data de 26 octombrie 2016 de amânare a pronunțării, parte integrantă a deciziei recurate, apelanții-pârâți, prin apărător, au arătat că sunt de acord cu acordarea în compensare în natură a loturilor expertizate, totalizând 408,33 mp, iar pentru diferența de teren de 2/3 rămasă au precizat că sunt de acord să se dispună acordarea de măsuri reparatorii.

Prin urmare, contrar aserțiunilor recurentului-pârât, nu se poate reține că instanța de apel a analizat formal dispozițiile Legii nr. 10/2001, fără a fi cercetată situația juridică efectivă a imobilului teren.

Susținerile recurentului-pârât referitoare la faptul că s-a reținut formal, pe baza raportului de expertiză, că terenul în litigiu are un grad de ocupare de 100%, că nu s-au administrat probe referitoare la legalitatea deținerii și folosirii lui de către SC G. SA, nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie a hotărârii, ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Cu privire la indicarea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, se constată că menționarea acestui text de lege este pur formală, în cuprinsul cererii de recurs nefiind detaliate argumentele pentru care recurenta susține acest motiv de recurs.

Or, pentru a se realiza un control al aplicării legii de către instanța de apel, nu este suficientă simpla menționare a unui motiv de recurs, ci recurentul trebuia să aducă critici reale, argumentate, împotriva celor reținute de către instanța de apel, cu indicarea concretă a motivelor pe care le consideră contradictorii ori străine de natura pricinii, având în vedere faptul că instanța de control judiciar analizează modul de aplicare a legii de către instanța de apel prin prisma criticilor formulate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, în raport de prevederile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.