Hotărârea CEDO în Cauza Ovidiu Cristian Stoica împotriva României

21 ian. 2019
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 2.860

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Hotărâre CEDO din 24 aprilie 2018 în Cauza Ovidiu Cristian Stoica împotriva României

Summer Black Friday pe UJmag.ro

 

II. Dreptul intern relevant

32. Dispozițiile relevante în speță ale Codului de procedură penală, în versiunea lor în vigoare la data producerii faptelor, referitoare la competențele instanțelor de recurs sunt descrise în Cauza Găitănaru împotriva României (nr. 26.082/05, paragrafele 17 – 18, 26 iunie 2012)

45. Înalta Curte a oferit de fapt o nouă interpretare declarațiilor martorilor, fără a proceda la o audiere a martorilor în cauză (…) Faptul că Înalta Curte nu i-a audiat pe acești martori înainte de a declara vinovată persoana în cauză i-a redus în mod semnificativ dreptul la apărare.

 

 În M. Of. nr. 42 din 16 ianuarie 2019, s-a publicat Hotărârea CEDO în Cauza Ovidiu Cristian Stoica împotriva României (Cererea nr. 55.116/12).

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri:

 (…)

II. Dreptul intern relevant

32. Dispozițiile relevante în speță ale Codului de procedură penală, în versiunea lor în vigoare la data producerii faptelor, referitoare la competențele instanțelor de recurs sunt descrise în Cauza Găitănaru împotriva României (nr. 26.082/05, paragrafele 17 – 18, 26 iunie 2012).

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenție

33. Reclamantul denunță o încălcare a dreptului său la un proces echitabil. Acesta consideră că, în cadrul procedurii penale îndreptate împotriva sa, instanța de recurs a pronunțat condamnarea în lipsa unei administrări directe a probelor, cu toate că fusese achitat în primă instanță pe baza acelorași probe. Reclamantul invocă art. 6 § 1 din Convenție, ale cărui părți relevante în speță sunt redactate după cum urmează: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] a cauzei sale, de către o instanță […], care va hotărî […] asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa”.

(…)

A. Cu privire la admisibilitate

36. Curtea reamintește că s-a pronunțat deja, în cauze similare, cu privire la argumentul invocat de Guvern conform căruia reclamantul nu a solicitat niciodată el însuși instanței de recurs audierea martorilor. În aceste cauze a considerat că instanța de recurs era obligată să ia din oficiu măsuri în acest sens, în ciuda faptului că nu exista o solicitare expresă din partea reclamantului (Găitănaru împotriva României, nr. 26.082/05, paragraful 34, 26 iunie 2012, Hanu împotriva României, nr. 10.890/04, paragraful 38, 4 iunie 2013, și Moinescu împotriva României, nr. 16.903/12, paragraful 28, 15 septembrie 2015). În plus, în speță, Curtea observă că reclamantului nu i se poate reproșa lipsa de interes în proces (a se vedea Mihaiu împotriva României, nr. 42.512/02, paragraful 39, 4 noiembrie 2008). Prin urmare, excepția ridicată de Guvern trebuie respinsă.

(…)

B. Cu privire la fond

2. Motivarea Curții

40. Curtea reamintește că admisibilitatea probelor intră în primul rând sub incidența normelor de drept intern [Garcia Ruiz împotriva Spaniei (MC), nr. 30.544/96, paragraful 28, CEDO 1999-I], că, în principiu, instanțele naționale sunt cele cărora le revine sarcina de a aprecia probele administrate de acestea și că ea însăși are ca sarcină, potrivit Convenției, să cerceteze dacă procedura considerată în ansamblul său, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil (a se vedea, printre multe altele, Teixeira de Castro împotriva Portugaliei, 9 iunie 1998, paragraful 34, Culegere de hotărâri și decizii 1998-IV).

41. Curtea reamintește că modalitățile de aplicare a art. 6 din Convenție în privința procedurilor de apel depind de caracteristicile procedurii despre care este vorba; trebuie să se țină seama de ansamblul procedurii interne și de rolul atribuit instanței de apel în ordinea juridică națională (Botten împotriva Norvegiei, 19 februarie 1996, paragraful 39, Culegere 1996-I). În special, atunci când o instanță de recurs este sesizată să soluționeze o cauză în fapt și în drept și să examineze, în ansamblu, chestiunea vinovăției sau a nevinovăției, aceasta nu poate, pentru motive de echitate a procedurii, să decidă asupra acestor chestiuni fără aprecierea directă a declarațiilor date în persoană fie de acuzatul care susține că nu a comis actul considerat infracțiune (a se vedea, printre altele, Ekbatani împotriva Suediei, 26 mai 1988, paragraful 32, seria A, nr. 134; Constantinescu împotriva României, nr. 28.871/95, paragraful 55, CEDO 2000-VIII; Dondarini împotriva San-Marino, nr. 50.545/99, paragraful 27, 6 iulie 2004; Igual Coll împotriva Spaniei, nr. 37.496/04, paragraful 27, 10 martie 2009; a se vedea, de asemenea, a contrario, Kashlev împotriva Estoniei, nr. 22.574/08, paragrafele 48 – 50, 26 aprilie 2016), fie de martorii care au fost audiați în timpul procedurii și cu privire la ale căror declarații dorește să dea o nouă interpretare (a se vedea, de exemplu, Dan împotriva Moldovei, nr. 8.999/07, paragrafele 30 – 35, 5 iulie 2011; Găitănaru, citată anterior, paragrafele 29 – 36, și Hogea împotriva României, nr. 31.912/04, paragrafele 49 – 54, 29 octombrie 2013). În fapt, deși, în principiu, este de competența instanței naționale să se pronunțe cu privire la necesitatea sau oportunitatea citării unui martor, circumstanțe excepționale ar putea determina Curtea să concluzioneze că art. 6 din Convenție este incompatibil cu neascultarea unei persoane ca martor (a se vedea, printre multe altele, Bricmont împotriva Belgiei, 7 iulie 1989, paragraful 89, seria A, nr. 158, și Lazu împotriva Moldovei, nr. 46.182/08, paragraful 34, 5 iulie 2016).

42. De asemenea, Curtea a avut posibilitatea de a sublinia că evaluarea credibilității unui martor este o sarcină complexă, care, în mod normal, nu poate fi realizată prin simpla lectură a declarațiilor acestuia conținute în procesele-verbale ale ședințelor (Dan, citată anterior, paragraful 33, și Lazu, citată anterior, paragraful 40).

43. Revenind la faptele cauzei, Curtea observă că competența instanței de recurs nu se limita doar la chestiuni de drept. Astfel, a observat în cauze similare că procedura aplicabilă în cadrul exercitării acestei căi de atac era o procedură completă care urma aceleași reguli ca o procedură pe fond și că instanța de recurs putea fie să confirme achitarea pronunțată de instanța inferioară, fie să declare persoana în cauză vinovată, după o apreciere completă a vinovăției sau a nevinovăției acesteia, administrând, după caz, noi mijloace de probă (Dănilă împotriva României, nr. 53.897/00, paragraful 38, 8 martie 2007, și Găitănaru, citată anterior, paragraful 30). În plus, aspectele pe care Înalta Curte a trebuit să le analizeze pentru a se pronunța cu privire la vinovăția reclamantului aveau un caracter faptic în mod esențial, deoarece era vorba despre a aprecia dacă într-adevăr acesta plasase fotografii în cutii poștale sau trimisese e-mailuri [(a se vedea, mutatis mutandis, Găitănaru, citată anterior, paragraful 30, și, a contrario, Leș împotriva României (dec.) (cameră), nr. 28.841/09, paragraful 20, 13 septembrie 2016].

44. În speță, Curtea observă că achitarea inițială a reclamantului de către curtea de apel a avut loc după audierea mai multor martori. Ea constată că instanța respectivă a considerat că declarațiile martorilor, inclusiv cele ale lui Y, Z și ale locatarilor clădirii în care locuia mama lui Y, precum și celelalte probe din dosar nu erau suficiente pentru a stabili vinovăția reclamantului (supra, paragraful 23). Curtea observă că, pentru a înlocui achitarea pronunțată de curtea de apel cu o condamnare, judecătorii Înaltei Curți nu dispuneau de niciun fel de date noi și s-au bazat exclusiv pe înscrisurile aflate la dosar, inclusiv pe declarațiile martorilor date în fața parchetului și a primei instanțe. Astfel, Înalta Curte a analizat declarațiile martorilor doar pe baza declarațiilor scrise obținute de parchet și a notelor de ședință ale primei instanțe și a concluzionat că unele dintre acestea erau sincere și suficiente pentru a sta la baza stabilirii vinovăției. Curtea observă că, de exemplu, instanța supremă a exclus din dosar depoziția martorului Z făcută în fața curții de apel și a considerat că cea făcută în fața parchetului era credibilă (supra, paragraful 28). Observă, de asemenea, că Înalta Curte a considerat că declarațiile anumitor martori, care indicaseră că au găsit fotografii obscene în cutiile lor poștale la 14 aprilie 2010 (supra, paragraful 28), erau credibile și utile, în timp ce instanța de prim grad subliniase caracterul contradictoriu al declarațiilor menționate (supra, paragraful 23).

45. În opinia Curții, în speță, Înalta Curte a oferit de fapt o nouă interpretare declarațiilor martorilor, fără a proceda la o audiere a martorilor în cauză. Fără îndoială, instanța de recurs avea competența de apreciere în privința diferitelor informații obținute. Nu este mai puțin adevărat că reclamantul a fost declarat vinovat pe baza declarațiilor martorilor pe care judecătorii în primă instanță le consideraseră insuficiente pentru a-l condamna pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de materiale obscene. În aceste condiții, faptul că Înalta Curte nu i-a audiat pe acești martori înainte de a declara vinovată persoana în cauză i-a redus în mod semnificativ dreptul la apărare (a se vedea, mutatis mutandis, Destrehem împotriva Franței, nr. 56.651/00, paragraful 45, 18 mai 2004; Marcos Barrios împotriva Spaniei, nr. 17.122/07, paragrafele 40 – 41, 21 septembrie 2010, și Lacadena Calero împotriva Spaniei, nr. 23.002/07, paragraful 49, 22 noiembrie 2011).

46. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că condamnarea reclamantului pentru răspândirea de materiale obscene în cutiile poștale ale vecinilor mamei lui Y, pronunțată în lipsa unei noi audieri a martorilor, în timp ce instanța inferioară considerase că nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii respective, este contrară cerințelor unui proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenție.

47. Prin urmare, a fost încălcată această dispoziție.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

48. Potrivit art. 41 din Convenție, „Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă”.

A. Prejudiciu

49. Reclamantul solicită 217.863,75 RON [adică aproximativ 49.000 euro (EUR)], precum și 145.242,5 RON [adică aproximativ 33.000 euro (EUR)] pe an ca urmare a pierderii calității de notar, pentru prejudiciul material pe care consideră că l-a suferit. Afirmă că prima sumă corespunde veniturilor neîncasate în calitate de notar până la 1 noiembrie 2013 și că a doua sumă reprezintă venitul anual neîncasat după această dată. În sprijinul cererii sale, reclamantul prezintă un raport de expertiză contabilă. De asemenea solicită acordarea sumei de 19.652 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a efectelor condamnării sale asupra reputației sale, a imposibilității exercitării profesiei de notar sau a oricărei alte profesii juridice, a pierderii clientelei și a biroului notarial, a deprecierii calităților sale profesionale și a intruziunii SRI în viața sa privată.

(…)

51. Curtea consideră că reclamantul nu a reușit să demonstreze existența unei legături de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pe care îl pretinde.

52. În plus, Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, constatarea unei nerespectări a cerințelor art. 6 oferă reclamantului o reparație echitabilă adecvată în ceea ce privește prejudiciul moral suferit.

53. În sfârșit, subliniază că, în cazul în care un particular, precum în speță, a fost condamnat, în urma unei proceduri afectate de nerespectarea cerințelor art. 6 din Convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii la cererea persoanei în cauză reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de remediere a încălcării constatate [a se vedea Gençel împotriva Turciei, nr. 53.431/99, paragraful 27, 23 octombrie 2003, și, recent, Moreira Ferreira împotriva Portugaliei (nr. 2) (MC), nr. 19.867/12, paragrafele 48 – 50, 11 iulie 2017]. În această privință observă că art. 465 din noul Cod de procedură penală, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, permite revizuirea unui proces pe plan intern în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale unui reclamant (Moinescu, citată anterior, paragraful 48).

B. Cheltuieli de judecată

54. Reclamantul solicită, de asemenea, 7.558,12 EUR și 243,73 RON pentru cheltuielile de judecată pe care afirmă că le-a suportat în fața instanțelor interne și în fața Curții. Acesta susține că sumele citate anterior corespund onorariilor avocatului pentru procedurile penale în fața instanțelor interne, pentru procedura care a avut drept scop anularea ordinului prin care acesta a fost exclus din profesia de notar public (supra, paragraful 31) și pentru procedura în fața Curții. Sumele includ, de asemenea, cheltuielile de judecată, cheltuielile de cazare în București și cheltuielile de transport pentru a participa la ședințele instanțelor și pentru a compărea în fața parchetului, cheltuielile de traducere și corespondență și expertiza contabilă prezentată în fața Curții (supra, paragraful 49).

(…)

56. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilesc caracterul real, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului acestora [Morice împotriva Franței (MC), nr. 29.369/10, paragraful 186, 23 aprilie 2015]. Ținând seama de documentele de care dispune și de jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 2.300 EUR pentru procedura în fața Curții și o acordă reclamantului.

C. Dobânzi moratorii

57. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

Hotărârea CEDO în Cauza Ovidiu Cristian Stoica împotriva României was last modified: ianuarie 21st, 2019 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter