Hotârărea CEDO în Cauza Hulpe şi alţii împotriva României

11 oct. 2018
Vizualizari: 5799

Hotârărea CEDO din 27 februarie 2018  în Cauza Hulpe și alții împotriva României (Cererile nr. 24.838/10, nr. 66.252/11, nr. 32.758/13, nr. 49.385/13, nr. 57.813/13)

19. În Cauza S.C. Raisa M. Shipping S.R.L. (citată supra), Curtea a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenție, deoarece societatea reclamantă fusese citată în instanță în procedura privind fondul cauzei sale doar prin afișare. Curtea a considerat că, deși legislația națională în vigoare la momentul respectiv [art. 92 alin. (4) din Codul de procedură civilă] prevedea comunicarea citației prin afișare, modul în care instanțele românești aplicau legislația era prea formalist. În special, instanțele nu au dat dovadă de diligență în ceea ce privește asigurarea informării reclamanților cu privire la termenele de judecată și, prin urmare, nu și-au respectat obligația de a le asigura participarea efectivă la proces (ibid., pct. 32-35). 20. În prezentele cereri, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să o convingă să se îndepărteze de jurisprudența sa. Reclamanții au fost citați numai prin afișare la domiciliul sau sediul lor și au susținut că nu au primit citațiile. Prin urmare, aceștia nu au luat cunoștință de termenele ședințelor de judecată și nu s-au putut prezenta în instanță. În ciuda absenței de la proces a reclamanților, instanțele naționale nu au încercat în niciun fel să se asigure că aceștia fuseseră informați cu privire la termenele ședințelor de judecată și că puteau să participe la procesele care priveau drepturile lor civile, în special prin amânarea ședințelor și repetarea procedurii de comunicare. 22. Mai mult, în ceea ce privește Cauza nr. 49.385/13 (S.C. Vastrans împotriva României), Curtea a reținut că, întrucât societatea reclamantă a fost împiedicată să ia parte la ședință, nu a avut cunoștință despre pledoaria pe care a putut-o prezenta cealaltă parte în instanță. Această neregulă nu putea fi corectată prin simplul fapt de a încuviința ca reclamantul să își trimită observațiile scrise.

 
În M. Of. nr. 836 din 1 octombrie 2018, s-a publicat Hotârărea CEDO din 27 februarie 2018  în Cauza Hulpe și alții împotriva României (Cererile nr. 24.838/10, nr. 66.252/11, nr. 32.758/13, nr. 49.385/13, nr. 57.813/13).

Cu privire la cererea de revizuire, Curtea stabilește următoarele:

„ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

5. Lista reclamanților, precum și detaliile relevante privind cererile sunt prezentate în tabelul anexat.

6. Reclamanții au pierdut în instanță procesele civile desfășurate în absența lor. Aceștia au fost înștiințați cu privire la procedură doar prin afișarea citațiilor pe o ușă sau pe poarta unui imobil (denumită în continuare «citarea prin afișare»). Toți au susținut, în cadrul căilor de atac formulate ulterior, că nu au luat cunoștință de termenul de judecată deoarece nu au primit citațiile din partea instanțelor, atât în cazul recursurilor (când citațiile le-au fost comunicate de instanța de fond sau de apel), cât și în cazul contestațiilor în anulare (când citațiile au fost comunicate la instanța de ultim grad de jurisdicție). Plângerile în acest sens le-au fost respinse de instanțe cu motivarea că citarea prin afișare era prevăzută de lege. În consecință, căile de atac au fost respinse fără o examinare pe fond.

ÎN DREPT

I. Cu privire la conexarea cererilor

8. În conformitate cu art. 42 § 1 din Regulamentul Curții, Curtea decide conexarea cererilor, dat fiind faptul că acestea privesc evenimente similare și ridică probleme identice în temeiul Convenției.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenție

9. Reclamanții s-au plâns că dreptul de acces la o instanță le-a fost încălcat deoarece nu au primit citațiile și, prin urmare, nu au putut să participe la procedurile judiciare.

Aceștia s-au întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenție, redactat după cum urmează:

«Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] de către [o] instanță […], care va hotărî […] asupra […] drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil […].»

A. Cu privire la admisibilitate

1. Excepția de neepuizare a căilor de atac interne (cererile nr. 24.838/10 – Hulpe împotriva României – și 66.252/11 – Dolha împotriva României)

10. Guvernul a susținut că reclamanții, în cererile nr. 24.838/10 și 66.252/11, nu au epuizat căile de atac interne, deoarece nu au făcut uz de posibilitatea de a formula o plângere penală pentru înscriere în fals împotriva agentului procedural desemnat cu comunicarea actelor de procedură.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

11. Curtea a examinat deja o excepție similară și a respins-o, pe motiv că reclamantului care a utilizat o cale de atac aparent efectivă și suficientă nu i se poate reproșa că nu a recurs și la alte căi de atac pe care le avea la dispoziție, dar care, probabil, că nu aveau șanse mai mari de reușită (a se vedea S.C. Raisa M. Shipping S.R.L., citată anterior, pct. 24 – 25). În prezentele cauze, reclamanții din cererile nr. 24.838/10 și 66.252/11 au formulat fără succes contestații la hotărârile definitive și recursuri pe probleme de drept.

12. Pentru aceste motive, Curtea respinge această excepție în privința ambelor cereri.

2. Alte motive de inadmisibilitate

13. Curtea subliniază că aceste capete de cerere privind accesul la o instanță nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție. De asemenea constată că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile.

B. Cu privire la fond

(…)

18. Curtea reiterează că nu are competența de a evalua faptele care au determinat o instanță națională să adopte o decizie anume; în caz contrar, ar acționa ca un al patrulea grad de jurisdicție și nu ar ține seama de limitele impuse acțiunii sale [a se vedea Avotinš împotriva Letoniei (MC), nr. 17.502/07, pct. 99, 23 mai 2016]. În continuare, reiterează faptul că dreptul de acces la o instanță, principiul contradictorialității, precum și principiul egalității armelor, consacrate la art. 6 § 1 din Convenție, se aplică, de asemenea, în domeniul specific al comunicării actelor de procedură părților (a se vedea S.C. Raisa M. Shipping S.R.L., citată anterior, pct. 29, și, ca exemplu recent, Avotin, citată anterior, pct. 119).

19. În Cauza S.C. Raisa M. Shipping S.R.L. (citată supra), Curtea a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenție, deoarece societatea reclamantă fusese citată în instanță în procedura privind fondul cauzei sale doar prin afișare. Curtea a considerat că, deși legislația națională în vigoare la momentul respectiv [art. 92 alin. (4) din Codul de procedură civilă] prevedea comunicarea citației prin afișare, modul în care instanțele românești aplicau legislația era prea formalist. În special, instanțele nu au dat dovadă de diligență în ceea ce privește asigurarea informării reclamanților cu privire la termenele de judecată și, prin urmare, nu și-au respectat obligația de a le asigura participarea efectivă la proces (ibid., pct. 32-35).

20. În prezentele cereri, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să o convingă să se îndepărteze de jurisprudența sa. Reclamanții au fost citați numai prin afișare la domiciliul sau sediul lor și au susținut că nu au primit citațiile. Prin urmare, aceștia nu au luat cunoștință de termenele ședințelor de judecată și nu s-au putut prezenta în instanță. În ciuda absenței de la proces a reclamanților, instanțele naționale nu au încercat în niciun fel să se asigure că aceștia fuseseră informați cu privire la termenele ședințelor de judecată și că puteau să participe la procesele care priveau drepturile lor civile, în special prin amânarea ședințelor și repetarea procedurii de comunicare.

21. Mai exact, situația din cauzele nr. 24.838/10 (Hulpe împotriva României) și 66.252/11 (Dolha împotriva României) nu este comparabilă cu cea din Cauza Halmaghi, în care, chiar dacă citațiile au fost trimise la o adresă greșită, reclamanta avea cunoștință de evoluția cauzei sale și nu a ridicat problema adresei incorecte la curtea de apel (a se vedea Hotărârea Halmaghi, citată anterior, pct. 18), sau cu situația din Cauza Naftule, în care citațiile au fost inițial trimise la o adresă incorectă, dar reclamanții au aflat până la urmă despre evoluția cauzei lor când au primit o scrisoare din partea instanței (a se vedea Hotărârea Naftule, citată supra, pct. 20).

În cauzele supuse prezentei examinări, înștiințările au fost trimise la adresele corecte. Reclamanții nu aveau nimic de corectat în proceduri și nu au suportat nicio consecință negativă până când au depășit termenele pentru a contesta deciziile instanței care fuseseră comunicate doar prin afișare.

22. Mai mult, în ceea ce privește Cauza nr. 49.385/13 (S.C. Vastrans împotriva României), Curtea a reținut că, întrucât societatea reclamantă a fost împiedicată să ia parte la ședință, nu a avut cunoștință despre pledoaria pe care a putut-o prezenta cealaltă parte în instanță. Această neregulă nu putea fi corectată prin simplul fapt de a încuviința ca reclamantul să își trimită observațiile scrise.

23. Pentru aceste motive, Curtea a constatat o încălcare a dreptului de acces la o instanță al reclamanților, drept garantat la art. 6 § 1 din Convenție.

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție

24. Un capăt de cerere suplimentar a fost invocat în cererea nr. 32.758/13 (Stoian împotriva României), referitor la pretinsa încălcare a drepturilor garantate la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

25. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamanților de acces la o instanță (supra, pct. 23), Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe separat cu privire la admisibilitatea și la fondul capătului de cerere formulat în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 [a se vedea, mutatis mutandis, S.C. Raisa M. Shipping S.R.L., citată anterior, pct. 38, și S.C. Carbochim S.A. Cluj-Napoca și S.C. Fenega Import-Export S.R.L. împotriva României (Comitet), nr. 45.621/05, 46.691/07, 27.314/08 și 1.150/09, pct. 30, 17 ianuarie 2017].

Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

26. Art. 41 din Convenție prevede:

«Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă».

A. Prejudiciu

27. Reclamanții au solicitat următoarele sume cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material și moral:

a) în Cererea nr. 24.838/10 (Hulpe împotriva României):

– restituirea imobilului pierdut în instanță sau 232.821 EUR reprezentând valoarea de piață cu titlu de prejudiciu material; și

– 5.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral;

b) în Cererea nr. 66.252/11 (Dolha împotriva României):

– 44.878,36 EUR reprezentând valoarea bunurilor reclamantului confiscate de statul comunist, cu titlu de prejudiciu material; și

– 6.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral;

c) în Cererea nr. 32.758/13 (Stoian împotriva României):

– 4.200 EUR reprezentând valoarea părții din imobil a reclamantului, cu titlu de prejudiciu material; și

– 10.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral;

d) în Cererea nr. 49.385/13 (C. Vastrans împotriva României):

– 151.413 EUR reprezentând pierderea financiară suportată de către societatea reclamantă, cu titlu de prejudiciu material; și

– 100.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral;

e) în Cererea nr. 57.813/13 (Stroe împotriva României):

– 5.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.

28. Guvernul a contestat sumele solicitate. Acesta a susținut că nici reclamanții, nici Curtea nu ar trebui să facă speculații cu privire la rezultatul pe care l-ar fi avut procedurile naționale. De asemenea, acesta a susținut că reclamanții nu și-au susținut cu probe pretențiile și nici nu au dovedit existența unei legături de cauzalitate între pretinsele încălcări și prejudiciul suferit. În continuare, a argumentat că sumele solicitate cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral erau excesive și că o constatare a încălcării ar constitui o reparație echitabilă suficientă.

29. Curtea constată că reclamanții nu au dovedit existența unei legături de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins; prin urmare, respinge pretențiile cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material. Pe de altă parte, având în vedere toate circumstanțele prezentelor cauze, Curtea admite că reclamanții trebuie să fi suferit un prejudiciu moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei încălcări. Pronunțându-se în echitate, Curtea acordă fiecărui reclamant suma de 3.600 EUR plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.

30. În plus, Curtea observă că art. 509 alin. (10) din noul Cod de procedură civilă permite revizuirea procedurii interne în vederea remedierii încălcărilor constatate. Având în vedere natura capetelor de cerere formulate de reclamanți și motivele pentru care Curtea a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție, Curtea consideră că, în prezentele cauze, cea mai adecvată formă de reparație ar fi redeschiderea în timp util a procedurii incriminate, la solicitarea reclamanților (a se vedea, pentru o soluție similară în temeiul dispozițiilor vechiului Cod de procedură civilă, S.C. Raisa M. Shipping S.R.L., citată anterior, pct. 44).

B. Cheltuieli de judecată

31. Reclamanții au solicitat, de asemenea, următoarele sume pentru cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor naționale și în fața Curții:

a) în Cererea nr. 66.252/11 (Dolha împotriva României): 141,02 EUR reprezentând onorariile avocaților și costurile poștale; reclamantul a prezentat dovada relevantă a plății;

b) în Cererea nr. 32.758/13 (Stoian împotriva României): 124,22 EUR reprezentând taxele judiciare, onorariile avocaților și taxele poștale; reclamantul a prezentat dovada relevantă a plății;

c) în Cererea nr. 49.385/13 (C. Vastrans împotriva României): 981,25 EUR pentru onorariile avocaților în procedura în fața Curții și 218,05 EUR pentru onorariile experților; societatea reclamantă a prezentat facturi atestând plata.

32. Nu au fost cerute sume pentru plata cheltuielilor de judecată în cererile nr. 24.838/10 (Hulpe împotriva României) și 57.813/13 (Stroe împotriva României).

33. Guvernul a susținut că reclamanții nu au demonstrat că au suportat efectiv cheltuielile pretinse. A considerat, de asemenea, că unele dintre cheltuieli nu erau relevante pentru încălcarea pretinsă în fața Curții.

34. Ținând seama de documentele pe care le deține și de jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabil să acorde sumele următoare, pentru toate cheltuielile:

a) 141,02 EUR în Cererea nr. 66.252/11 (Dolha împotriva României):

b) 124,22 EUR în Cererea nr. 32.758/13 (Stoian împotriva României):

c) 218,05 EUR în Cererea nr. 49.385/13 (C. Vastrans împotriva României).

Dobânzi moratorii

35. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale”.

Hotârărea CEDO în Cauza Hulpe și alții împotriva României was last modified: octombrie 10th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.