Hotărârea CEDO din 26 februarie 2019 în Cauza Ana Ionescu şi alţii împotriva României

23 oct. 2019
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 903

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Hotărârea CEDO din 26 februarie 2019 în Cauza Ana Ionescu și alții împotriva României

SMART LAW CONFERENCES. Psihologia judiciară în procesul penal

 

 

Istoricul dreptului și practicii interne relevante în ceea ce privește recunoașterea proprietăților naționalizate în mod nelegal vândute de către stat către terțe părți a fost rezumat în hotărârile Curții în cauzele Brumărescu împotriva României (MC) (nr. 28.342/95, pct. 34 – 35, CEDO 1999-VII); Străin și alții (citată anterior, pct. 19 – 23); Maria Atanasiu și alții împotriva României (nr. 30.767/05 și 33.800/06, pct. 44 și urm., 12 octombrie 2010); Preda și alții (citată anterior, pct. 68 – 74); și Dickmann și Gion împotriva României (nr. 10.346/03 și 10.893/04, pct. 52 – 58, 24 octombrie 2017)

 

În M. Of. nr. 816 din din 8 octombrie 2019, s-a publicat Hotărârea CEDO din 26 februarie 2019 în Cauza Ana Ionescu și alții împotriva României (Cererea nr. 19.788/03 și alte 18 cereri).

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri:

(…)

II. Dreptul și practica interne relevante

8. Istoricul dreptului și practicii interne relevante în ceea ce privește recunoașterea proprietăților naționalizate în mod nelegal vândute de către stat către terțe părți a fost rezumat în hotărârile Curții în cauzele Brumărescu împotriva României (MC) (nr. 28.342/95, pct. 34 – 35, CEDO 1999-VII); Străin și alții (citată anterior, pct. 19 – 23); Maria Atanasiu și alții împotriva României (nr. 30.767/05 și 33.800/06, pct. 44 și urm., 12 octombrie 2010); Preda și alții (citată anterior, pct. 68 – 74); și Dickmann și Gion împotriva României (nr. 10.346/03 și 10.893/04, pct. 52 – 58, 24 octombrie 2017).

(…)

ÎN DREPT

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție

11. Reclamanții au susținut că imposibilitatea de a redobândi posesia proprietăților lor naționalizate în mod nelegal sau de a le fi asigurate compensații, în pofida hotărârilor care le-au recunoscut drepturile de proprietate, a constituit o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.”

Cu privire la fond

(…)

27. Curtea observă că, la fel ca în cazul reclamanților din Cauza Străin și alții, citată anterior, și, totodată, ca în cazul doamnei și domnului Rodan din Cauza Preda și alții, citată anterior, reclamanții din prezenta cauză au obținut hotărâri definitive care recunoșteau nelegalitatea confiscării proprietăților lor de către stat și dreptul lor de proprietate legitim cu efect retroactiv asupra respectivelor proprietăți. Aceste hotărâri nu au fost contestate sau casate până în prezent. Reclamanții nu au fost în măsură, până în prezent, să redobândească posesia proprietăților menționate în tabelul anexat sau să obțină despăgubiri pentru această lipsire de proprietate.

28. Curtea reamintește că în Cauza Preda și alții a constatat că imposibilitatea reclamanților de a redobândi posesia proprietăților lor, în pofida hotărârilor definitive care le recunoșteau retroactiv drepturile de proprietate, a constituit o lipsire de proprietate în sensul celei de a doua teze a art. 1 primul paragraf din Protocolul nr. 1 și că o astfel de lipsire, coroborată cu lipsa totală a unei despăgubiri, le-a impus reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, cu încălcarea dreptului lor la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Preda și alții, citată anterior, pct. 146, 148 și 49).

A reiterat constatările din cauza cea mai recentă și similară, Dickmann și Gion, citată anterior (pct. 103 – 104).

29. De asemenea, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument în măsură să o convingă să ajungă la o concluzie diferită în speță. În special, Legea nr. 165/2013, care, potrivit Curții, nu oferă o cale de atac efectivă pentru situații similare celor din prezenta cauză (a se vedea Preda și alții, citată anterior, pct. 149, Dickman și Gion, citată anterior, pct. 100 – 102, și supra, pct. 23), nu a fost modificată în urma hotărârilor Curții sus-menționate. Nici Guvernul nu a susținut că practica instanțelor interne s-a schimbat ulterior acestor hotărâri pentru a interpreta Legea nr. 165/2013 astfel încât să poată fi considerată ca oferind o cale de atac efectivă pentru reclamanții din speță.

30. Considerentele de mai sus îi sunt suficiente Curții pentru a-i permite să concluzioneze că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

(…)

V. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

33. Art. 41 din Convenție prevede:

„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă”.

34. Reclamanții au depus cereri de acordare a unei reparații echitabile la diferite date, în perioada 2006 – 2010. În 2015 au actualizat aceste cereri la solicitarea Curții.

35. Guvernul a făcut comentarii în replică la cererile inițiale și actualizate ale reclamanților de acordare a unei reparații echitabile.

36. În sprijinul cererilor și susținerilor în ceea ce privește prejudiciul material, reclamanții și Guvernul au transmis unul sau mai multe dintre următoarele documente:

a) rapoarte de expertiză realizate de experți autorizați, fie ai Ministerului Justiției sau membri ai Asociației Naționale a Evaluatorilor (ANEVAR), care este o asociație recunoscută de guvernul român drept asociație de interes public. Rapoartele de expertiză au estimat valoarea de piață a proprietăților pretinse după vizitarea acestora (experții reclamanților), utilizând criteriile definite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2008, care stabilește chiriile proprietăților de stat, standardele și recomandările stabilite de Asociația Națională a Evaluatorilor (ANEVAR) și Standardele internaționale de evaluare (IVS). Experții guvernamentali nu au vizitat proprietățile;

b) deciziile administrative în temeiul Legii nr. 165/2013 care acordă măsuri compensatorii calculate potrivit criteriilor stabilite de legea menționată sau valori estimative calculate de organele administrative competente (a se vedea art. 41 din Legea nr. 165/2013, Preda și alții, citată anterior, pct. 70);

c) copii ale contractelor de vânzare care indică prețul pe metru pătrat pentru proprietățile învecinate.

A. Prejudiciu material

37. Astfel cum Curtea s-a pronunțat în mai multe rânduri, o hotărâre prin care Curtea constată o încălcare impune statului pârât obligația legală de a pune capăt respectivei încălcări și de a-i repara consecințele astfel încât să restabilească pe cât posibil situația existentă înainte de încălcare [a se vedea Iatridis împotriva Greciei (reparație echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 32, CEDO 2000-XI, și Guiso-Gallisay împotriva Italiei (reparație echitabilă) (MC), nr. 58.858/00, pct. 90, 22 decembrie 2009].

38. Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, restituirea proprietăților în discuție va pune reclamanții, pe cât posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.

39. În lipsa unei asemenea restituiri din partea statului pârât, Curtea reține că acesta trebuie să plătească reclamanților, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material, o sumă corespunzătoare cu valoarea actuală a proprietăților (a se vedea Preda și alții, citată anterior, pct. 163).

40. În ceea ce privește suma de bani pretinsă cu titlu de foloase sau beneficii nerealizate din bunurile reclamantelor, Curtea respinge acest capăt de cerere. A acorda o sumă de bani pe această bază ar reprezenta un proces speculativ, având în vedere că foloasele obținute din deținerea proprietății depind de diverși factori [a se vedea Buzatu împotriva României (reparație echitabilă), nr. 34.642/97, pct. 18, 27 ianuarie 2005, și Preda și alții, citată anterior, pct. 164)].

41. Curtea observă discrepanța dintre estimările reclamanților în privința valorii proprietăților lor și cele avansate de Guvern.

42. Având în vedere informațiile de care dispune referitoare la prețurile bunurilor imobile pe piața locală, inclusiv documentele transmise de părți, precum și jurisprudența sa consacrată privind cauze similare (a se vedea Maria Atanasiu și alții, citată anterior, pct. 253; Preda și alții, citată anterior, pct. 164; și Dickmann și Gion, citată anterior, pct. 113-18), Curtea consideră rezonabil și echitabil, astfel cum prevede art. 41, să acorde reclamanților sumele indicate în tabelul anexat, pentru prejudiciul material.

B. Prejudiciu moral

43. Curtea consideră că ingerința gravă în exercitarea dreptului reclamanților la respectarea bunurilor lor nu poate fi compensată în mod adecvat prin simpla constatare a unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1. Pronunțându-se în echitate, în conformitate cu art. 41 din Convenție, Curtea acordă reclamanților sumele indicate în tabelul anexat, pentru prejudiciul moral.

C. Cheltuieli de judecată

44. Unii dintre reclamanți fie nu au formulat cereri pentru rambursarea cheltuielilor de judecată, fie nu au reușit să le justifice. În consecință, Curtea nu consideră că există vreun motiv pentru a le acorda vreo sumă cu acest titlu (a se vedea tabelul anexat).

45. În ceea ce privește capetele de cerere formulate de restul reclamanților, ținând seama de documentele pe care le deține și de jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabil să acorde sumele indicate în tabelul anexat pentru toate cheltuielile de judecată.

D. Dobânzi moratorii

46. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

Hotărârea CEDO din 26 februarie 2019 în Cauza Ana Ionescu și alții împotriva României was last modified: octombrie 23rd, 2019 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter