Hotărârea CEDO din 16 octombrie 2018 în Cauza Pop împotriva României

11 iun. 2019
Vizualizari: 3151
Hotărârea CEDO din 16 octombrie 2018 în Cauza Pop împotriva României

 

Vechiul Cod de procedură penală: art. 104 alin. (3) [Art. 159 alin. (10) NCPP: „De asemenea, persoanei percheziționate i se va permite să fie asistată ori reprezentată de o persoană de încredere”], art. 92

 

În M. Of. nr. 464 din 7 iunie 2019, s-a publicat Hotărîrea CEDO din 16 octombrie 2018 în Cauza Pop împotriva României.

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri:

 (…)

II. Dreptul intern relevant

55. Art. 104 alin. (3) din Codul de procedură penală în vigoare la momentul faptelor prevede că percheziția domiciliară trebuia să se efectueze în prezența unor martori asistenți. Codul de procedură penală nu reglementa modalitatea în care martorii asistenți erau desemnați. Art. 92 alin. (2) din Codul de procedură penală prevedea că minorii sub 14 ani, persoanele interesate în cauză și cei care fac parte din aceeași unitate cu organul care efectuează actul procedural nu pot fi martori asistenți.

 

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție

56. Reclamantul se plânge că a fost supus unor rele tratamente și torturii în timpul audierii sale din 21 ianuarie 2011. El susține, de asemenea, că autoritățile naționale nu au efectuat o anchetă efectivă cu privire la acuzațiile sale de tortură.

Acesta invocă art. 3 din Convenție, care prevede că:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”.

(…)

B. Pe fond

2. Evaluarea Curții

60. Curtea face trimitere la principiile generale aplicabile laturii materiale a art. 3 din Convenție, pe care le-a reiterat recent în Hotărârea Bouyid împotriva Belgiei [(MC), nr. 23.380/09, pct. 81 – 90, CEDO 2015]. Aceasta reamintește în special că, din perspectiva art. 3, imposibilitatea de a stabili circumstanțele exacte în care o persoană care se afla sub controlul agenților statului a fost rănită nu o împiedică să ajungă la constatarea încălcării laturii materiale a acestei prevederi, având în vedere culpa Guvernului pârât care nu a stabilit modul de derulare a faptelor de o manieră satisfăcătoare și convingătoare, cu elemente de probă în susținere [Rupa împotriva României (nr. 1), nr. 58.478/00, pct. 100, 16 decembrie 2008, și Alboreo împotriva Franței, Cererea nr. 51.019/08, pct. 91, 20 octombrie 2011].

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

61. În speță, Curtea constată mai întâi că din documentele medicale depuse la dosar reiese că, la 21 ianuarie 2011, reclamantul a suferit leziuni care au necesitat de la 8 la 9 zile de îngrijiri medicale (pct. 26 supra). Nu există nicio îndoială că leziunile în cauză erau de o gravitate suficientă pentru a intra în sfera de aplicare a art. 3 din Convenție.

62. Curtea constată apoi că, deși nu se contestă faptul că reclamantul a fost rănit în mod efectiv la 21 ianuarie 2011, părțile nu sunt de acord cu privire la originea leziunilor. Reclamantul îi acuză pe agenții de poliție că ar fi folosit, în mod nejustificat, forța împotriva sa în timpul audierii, în timp ce Guvernul respinge aceste acuzații.

63. Curtea observă că, în cursul dimineții din 21 ianuarie 2011, agenții de poliție au procedat la abordarea reclamantului la liceul acestuia și apoi l-au însoțit la domiciliul său, unde au efectuat o percheziție (pct. 8 supra). Aceasta constată și că, la finalul percheziției, reclamantul a fost condus direct la secția de poliție (pct. 9 supra), unde a fost audiat. Astfel, între momentul abordării sale la liceu și cel al părăsirii secției de poliție, după audiere (pct. 16 supra), reclamantul s-a aflat sub controlul agenților de poliție.

64. Curtea observă și că din declarațiile martorilor reiese că la momentul interpelării sale nicio urmă de violență asupra reclamantului nu era vizibilă și că anterior nu avusese loc nicio altercație între reclamant și alte persoane (pct. 45 supra). De altfel, procesul-verbal redactat la finalul percheziției nu conține nicio mențiune cu privire la eventuale urme de violență asupra reclamantului (pct. 8 supra), iar dosarul nu conține niciun indiciu sau element indicând că reclamantul a fost rănit înainte sau după perioada în care s-a aflat sub controlul agenților de poliție.

65. Curtea constată apoi că reclamantul a fost examinat de un medic chiar în ziua audierii sale, la puțin timp după ieșirea din secția de poliție. În timpul acestei examinări s-a constatat că reclamantul prezenta dureri la nivelul abdomenului, al celor două mâini și al urechii drepte (pct. 22 supra). Constatările certificatului medical au fost susținute în plus de certificatul medico-legal emis la 24 ianuarie 2011, conform căruia leziunile reclamantului ar fi putut fi cauzate prin loviri aplicate cu un obiect dur de formă alungită (pct. 26 supra), și de Raportul din 14 februarie 2013, care a confirmat că leziunile persoanei în cauză s-ar fi putut produce la 21 ianuarie 2011 (pct. 48 supra).

66. Ținând cont de faptul că mărturiile și instanțele naționale nu au indicat în niciun fel leziuni care ar fi putut fi anterioare abordării reclamantului de către agenții de poliție și că acesta s-a prezentat la scurt timp după plecarea sa de la secția de poliție la un medic care i-a constatat leziunile, Curtea consideră că revine Guvernului obligația de a furniza o explicație plauzibilă în ceea ce privește originea leziunilor în cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Cheydaiev împotriva Rusiei, nr. 65.859/01, pct. 53, 7 decembrie 2006). Ori Guvernul afirmă că nu există probe din care să rezulte că reclamantul a fost rănit în perioada de timp în care se afla la secția de poliție.

67. În acest sens, Curtea reiterează importanța de a consemna în scris toate informațiile care să permită clarificarea ulterioară, dacă este necesar, a circumstanțelor referitoare la prezența persoanelor la o secție de poliție. Neconsemnarea acestor informații reprezintă o deficiență gravă, de natură să permită forțelor de poliție să scape de răspunderea ce le revine în ceea ce privește soarta persoanei care se află sub controlul lor [a se vedea mutatis mutandis, Iambor împotriva României (nr. 1), nr. 64.536/01, pct. 168, 24 iunie 2008, și Timurtaș împotriva Turciei, nr. 23.531/94, pct. 105, CEDO2000-VI]. În cauză, audierea reclamantului a avut loc la 21 ianuarie 2011, după ce față de acesta a fost începută o cercetare penală pentru tâlhărie (pct. 6 supra). Ori, nu reiese din dosar că reclamantul a fost informat cu privire la drepturile sale procedurale în timpul audierii. În plus, Guvernul nu a furnizat niciun document cu privire la prezența persoanei în cauză la secția de poliție în după-amiaza zilei de 21 ianuarie 2011, ca de exemplu o declarație a reclamantului sau un înscris care să indice ora de sosire și ora de plecare din secția de poliție și care să descrie starea sa fizică. Asemenea informații ar fi permis, pe de o parte, desfășurarea unei anchete efective și, pe de altă parte, descărcarea, după caz, a agenților de poliție de orice responsabilitate în ceea ce privește originea leziunilor constatate asupra reclamantului la puțin timp după plecarea acestuia din secția de poliție.

68. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că în cauza prezentă absența totală a unei explicații din partea Guvernului cu privire la leziunile prezentate de reclamant și imposibilitatea de a stabili circumstanțele exacte în care persoana în cauză a fost rănită atunci când se afla sub controlul agenților statului nu o împiedică să constate încălcarea laturii materiale a art. 3 din Convenție (a se vedea de exemplu și mutatis mutandis Alboreo, citată anterior, pct. 100, și Ersin Erkuș și alții împotriva Turciei, nr. 40.952/07, pct. 73, 31 mai 2016).

69. Prin urmare, Curtea concluzionează că reclamantul a suferit tratamente contrare art. 3 din Convenție.

70. Ținând cont de această constatare, Curtea consideră că nu este necesar să examineze dacă a fost încălcat aspectul procedural al acestei prevederi.

 

II. Aplicarea art. 41 din Convenție

71. Art. 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă”.

A. Daune

72. Reclamantul solicită 1.500 euro (EUR) cu titlu de daune pentru prejudiciul material suferit, această sumă corespunzând conform acestuia cheltuielilor medicale suportate în urma leziunilor. Acesta mai solicită și 100.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral pe care consideră că l-a suferit.

(…)

74. Curtea constată că reclamantul nu a depus la dosar niciun document justificativ relevant pentru a-și susține cererea de despăgubire pentru prejudiciul material. Prin urmare, Curtea respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră necesar să acorde reclamantului suma de 9.000 EUR cu titlu de daune morale.

B. Cheltuieli de judecată

75. Reclamantul solicită și 1.466 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată. Acesta precizează că suma corespunde onorariilor avocatului în procedura înaintea Curții, precum și cheltuielilor de traducere și corespondență pentru care face trimitere la două facturi depuse la dosar.

(…)

77. Ținând seama de documentele de care dispune și de jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 1.445 EUR pentru toate cheltuielile și o acordă reclamantului.

 

Hotărârea CEDO din 16 octombrie 2018 în Cauza Pop împotriva României was last modified: iunie 14th, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.