Hotărârea CEDO din 12 decembrie 2023 în Cauza P. împotriva României (Cererea nr. 36.049/21)

De Redacția ProLege

7 mart. 2024

Vizualizari: 246

În M. Of. nr. 184 din data de 6 martie 2024 s-a publicat Hotărârea CEDO din 12 decembrie 2023 în Cauza P. împotriva României (Cererea nr. 36.049/21).

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri.

1. Cererea are ca obiect violența domestică a cărei victimă pretinde că a fost reclamanta. Persoana în cauză afirmă că atât ea, cât și copiii săi, născuți în 2014 și 2016, au fost supuși din partea soțului său, T., unor abuzuri fizice repetate, constatate prin certificatele medico-legale din martie și iulie 2017, precum și unor abuzuri psihologice, susținute de rapoarte de expertiză, inclusiv de un raport de evaluare psihologică privind cei doi copii întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului la 9 aprilie 2019, care atestă consecințele psihologice ale violențelor la care au fost supuse persoanele în cauză. Acest raport a fost depus la dosarul de urmărire penală.

2. La 24 septembrie 2018, reclamanta a depus o plângere penală pentru violență domestică, amenințare și șantaj privind fapte de violență săvârșite între ianuarie 2015 și august 2018.

3. La 11 februarie 2020, în cadrul urmăririi penale, poliția l-a informat pe suspectul T. cu privire la acuzațiile formulate împotriva lui. La 21 iulie 2020, T. a fost audiat de poliție, după ce aceasta din urmă i-a trimis două citații la 31 octombrie 2019 și la 4 februarie 2020, la care T. nu a răspuns. În declarația sa, el a recunoscut că a amenințat-o pe reclamantă cu moartea, dar a adăugat că a făcut-o pentru că era supărat și că nu îi dorea niciun rău.

4. În același timp, la 21 septembrie și 24 octombrie 2018 și la 28 ianuarie 2019, reclamanta a obținut ordine de protecție succesive pentru ea și pentru copiii săi, pentru o perioadă cumulată de nouă luni, în temeiul Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.

5. Printr-o hotărâre din 26 februarie 2020, Judecătoria Alexandria a pronunțat divorțul dintre reclamantă și T. și i-a încredințat mamei copiii. Printr-o hotărâre din 8 ianuarie 2021, Tribunalul Teleorman a admis apelul declarat de T. și a decis că autoritatea părintească va fi exercitată în comun de ambii părinți, că domiciliul copiilor va fi stabilit la mamă și că tatăl va avea drept de vizitare.

6. Prin ordonanța din 4 martie 2021, parchetul de pe lângă judecătoria de sector competentă din București a dispus clasarea parțială a cauzei în ceea ce privește mai multe acte de violență comise între 2015 și sfârșitul anului 2017 și continuarea cercetărilor în ceea ce privește actele de violență comise între aprilie și august 2018, inclusiv un episod care a avut loc în noaptea de 16 spre 17 august 2018, în urma căruia reclamanta și-a dus copiii la spitalul din localitate, deoarece aceștia vomitaseră după ce fuseseră bătuți de tatăl lor.

(…)

12. Invocând art. 3 din Convenție și, în esență, art. 8, reclamanta s-a plâns că autoritățile nu au acționat și nu au luat măsurile necesare pentru a-i proteja copiii și pe ea însăși. Ea le reproșează tergiversarea urmăririi penale privind plângerea sa pentru violență domestică. Reclamanta consideră că viața și sănătatea sa, precum și ale copiilor săi sunt în continuare în pericol.

13. Invocând art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 2 și 3, consideră că autoritățile locale de protecție a copilului au învinovățit-o, în calitate de soție și mamă a copiilor săi, pentru situația conflictuală cu fostul soț și au fost reticente în a-i oferi asistența necesară, în pofida hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea sa.

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție

14. Reclamanta susține că urmărirea penală având ca obiect violența domestică nu a fost efectivă.

15. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenție, Curtea îl declară admisibil.

(…)

18. Curtea observă că, la 24 septembrie 2018, reclamanta a sesizat autoritățile cu privire la comportamentul violent al soțului său (supra, pct. 2). Invocând certificatele medico-legale (supra, pct. 1), reclamanta s-a referit în special la amenințările proferate de soțul său și la violențele exercitate de acesta asupra sa. Cu toate acestea, Curtea observă că cercetările privind violența domestică de care s-a plâns reclamanta au durat aproape cinci ani în fața parchetului și că acest interval de timp a dus la prescripția răspunderii penale a suspectului pentru unele dintre faptele denunțate (supra, pct. 10).

19. În plus, Curtea observă că, în cursul urmăririi penale care a avut o durată excesiv de lungă, judecătoria a pronunțat trei hotărâri judecătorești în favoarea reclamantei, în care a stabilit în trei rânduri termene de finalizare a procedurii care nu au fost respectate de autoritățile competente cu efectuarea urmăririi penale (supra, pct. 9).

20. De asemenea, observă că organele de cercetare nu l-au audiat pe suspect decât în iulie 2020, adică la un an și zece luni după ce reclamanta a depus plângerea pentru violență domestică. Într-o cauză similară cu prezenta speță, care privea presupuse acte de violență domestică, Curtea a considerat că revenea autorităților competente cu efectuarea urmăririi penale sarcina de a lua cu promptitudine măsurile necesare pentru a clarifica circumstanțele cauzei (Buturugă, citată anterior, pct. 68).

21. Curtea observă că parchetul a concluzionat, de asemenea, că nu existau suficiente probe care să îl incrimineze pe T., în pofida probelor furnizate, cum ar fi raportul de evaluare psihologică întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului la 9 aprilie 2019 (supra, pct. 1). În ceea ce privește probele considerate insuficiente, Curtea observă, de asemenea, că autoritățile nu par să fi depus toate eforturile pentru a găsi și a audia anumiți martori cu promptitudinea pe care o impune o plângere penală privind fapte de violență domestică care implică copii (supra, pct. 9). În consecință, Curtea nu este convinsă că astfel de concluzii ar avea un efect disuasiv de natură să limiteze un fenomen atât de grav precum violența domestică (Buturugă, citată anterior, pct. 68).

22. Aceasta accentuează diligența deosebită necesară în soluționarea plângerilor pentru violență domestică și consideră că în cadrul procedurilor interne trebuie să se țină seama de caracteristicile specifice ale faptelor de violență domestică, astfel cum sunt recunoscute în Convenția de la Istanbul (supra, pct. 17). În speță, constată că ancheta internă efectuată de autoritățile naționale nu a luat în considerare aceste caracteristici specifice, cum ar fi luarea în considerare ca o circumstanță agravantă a faptului că infracțiunea a fost comisă în prezența copiilor (ibid., pct. 67).

23. Este adevărat că reclamanta a invocat cu succes dispozițiile Legii nr. 217/2003 și că judecătoria a emis ordine de protecție în favoarea reclamantei și a copiilor săi pentru o perioadă totală de nouă luni (supra, pct. 4). Curtea observă în această privință că ordinele în cauză au fost emise într-o perioadă ulterioară incidentelor denunțate de reclamantă, care au avut loc între 2015 și august 2018, și că efectele acestor ordine nu au avut consecințe asupra caracterului efectiv al urmăririi penale efectuate în speță. În consecință, Curtea consideră că, deși cadrul juridic instituit de statul pârât i-a oferit reclamantei o formă de protecție, această protecție i-a fost acordată după ce faptele violente au fost denunțate și nu a putut să remedieze deficiențele din cadrul urmăririi penale (ibid., pct. 72).

24. Ținând seama de deficiențele sus-menționate, Curtea consideră că reclamanta nu a beneficiat de o anchetă care să răspundă cerințelor art. 3 din Convenție.

(…)

II. Cu privire la celelalte capete de cerere

26. Reclamanta a formulat și alte capete de cerere în temeiul art. 8 și 14 din Convenție coroborat cu art. 2 și 3. Având în vedere faptele speței, argumentele părților și concluziile menționate mai sus, Curtea consideră că a statuat asupra principalelor probleme juridice ridicate de prezenta cauză și că nu este necesar să examineze admisibilitatea și temeinicia celorlalte capete de cerere [Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României (MC), nr. 47.848/08, pct. 156, CEDO 2014].

Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

27. Reclamanta solicită 15.000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral pe care consideră că l-a suferit.

28. În această privință, Guvernul lasă acest aspect la aprecierea Curții.

29. Curtea acordă reclamantei 12.500 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru aceasta.

Hotărârea Curții:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăște că a fost încălcat art. 3 din Convenție;

3. hotărăște că nu este necesară examinarea admisibilității și temeiniciei celorlalte capete de cerere formulate în temeiul altor dispoziții ale Convenției;

4. hotărăște:

a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantei, în termen de trei luni, 12.500 EUR (douăsprezece mii cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru aceasta, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, care va fi convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte;

5. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Hotărârea CEDO din 12 decembrie 2023 în Cauza P. împotriva României (Cererea nr. 36.049/21) was last modified: martie 7th, 2024 by Redacția ProLege