Hotărârea CEDO în Cauza Timar şi alţii împotriva României

S-a publicat Hotărârea CEDO din 7 ianuarie 2014 în Cauza Timar și alții împotriva României. Reproducem mai jos textul hotărârii, așa cum a fost acesta publicat în Monitorul Oficial:

Hotărârea (CEDO) din 7 ianuarie 2014 în Cauza Timar și alții împotriva României

(Cererile nr. 26.856/06 și alte șapte)

– M. Of. nr. 577 din data de 19 iulie 2017 –

– (extras) –

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află opt cereri îndreptate împotriva României, prin care cinci resortisanți români, două societăți române și o parohie calvinistă din România au sesizat Curtea la datele indicate în tabelul anexat, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”). Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

2. După ce, la 20 aprilie 2013, a survenit decesul domnului Horea Mircea Timar, reclamantul din Cererea nr. 26.856/06, moștenitorii săi, doamna Gabriela Timar (soție) și doamna Mihaela Timar (fiică), și-au exprimat dorința de a continua procedura în numele lui. Din motive practice, domnul Horea Mircea Timar va fi denumit în continuare „reclamantul”, deși doamna Gabriela Timar și doamna Mihaela Timar trebuie considerate în prezent ca atare [a se vedea Dalban împotriva României (MC), nr. 28.114/95, pct. 1, CEDO 1999-VI].

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

3. Lista reclamanților, precum și detaliile relevante privind cererile sunt prezentate în tabelul anexat.

4. Reclamanții au pierdut în instanță procesele civile care au fost desfășurate în absența lor. Aceștia au fost înștiințați cu privire la procedură doar prin afișarea citațiilor pe ușă sau pe gard (denumită în continuare „citarea prin afișare”). Toți au susținut, în cadrul căilor de atac formulate ulterior, fie că era vorba de recurs (pentru citațiile comunicate în faza judecății în primă instanță sau în apel), fie că era vorba de contestații în anulare (pentru citațiile comunicate în timpul judecății în fața instanței de ultim grad de jurisdicție), că nu au luat cunoștință de termenul de judecată deoarece nu au primit citațiile din partea instanțelor. Plângerile lor în acest sens au fost respinse de instanțe, cu motivarea că citarea prin afișare era prevăzută de lege. În consecință, căile de atac au fost respinse fără o examinare pe fond.

II. Dreptul intern relevant

5. Dreptul intern relevant, în vigoare la momentul comunicării actelor de procedură prin afișare, este rezumat în hotărârea Curții din Cauza S.C. Raisa M. Shipping S.R.L. împotriva României (nr. 37.576/05, pct. 18, 8 ianuarie 2013).

ÎN DREPT

I. Cu privire la conexarea cererilor

6. În conformitate cu art. 42 § 1 din Regulamentul Curții, Curtea decide conexarea cererilor și examinarea lor în cadrul unei singure hotărâri, având în vedere faptul că acestea privesc evenimente similare și ridică probleme identice în temeiul Convenției.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenție din cauza lipsei accesului la o instanță

7. Reclamanții s-au plâns că dreptul lor de acces la o instanță a fost încălcat în măsura în care nu au primit citațiile și, prin urmare, nu au fost în măsură să participe la procedurile judiciare.

Aceștia au invocat art. 6 § 1 din Convenție, care prevede următoarele:

„Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil […] de către o instanță […], care va hotărî […] asupra […] drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil […]”

A. Cu privire la admisibilitate

8. Guvernul a ridicat o serie de excepții preliminare. Curtea le va examina în funcție de fiecare cerere căreia îi corespund.

9. Exercitarea abuzivă a dreptului de a introduce o cerere (Cererea nr. 61.815/09)

10. Guvernul a pretins că reclamantul a abuzat de dreptul său de a introduce o cerere individuală. În opinia sa, acesta ar fi trebuit să aibă cunoștință de cursul procesului împotriva sa, întrucât documentele instanței au fost comunicate prin afișare la adresa unui fost partener de afaceri. În plus, ar fi trebuit să aibă cunoștință de procedura falimentului inițiată împotriva fostei sale societăți.

11. Reclamantul contestă aceste argumente.

12. Curtea reiterează că o cerere poate fi respinsă ca fiind o exercitare abuzivă a dreptului de a introduce o cerere individuală dacă, printre alte motive, s-a bazat cu bună știință pe fapte neadevărate [a se vedea Gross împotriva Elveției (MC), nr. 67.810/10, pct. 28, CEDO 2014]. Totuși, este incontestabil, în cauza de față, că în cadrul procedurii civile îndreptate împotriva sa reclamantul a fost citat doar prin afișare. Plângerea introdusă în fața Curții se referă numai la acest aspect, iar circumstanțele indicate de Guvern nu sunt suficiente pentru a stabili dincolo de orice îndoială rezonabilă că reclamantul avea cunoștință de termenul de judecată.

13. Prin urmare, excepția Guvernului trebuie să fie respinsă.

14. Excepția de neepuizare a căilor interne de atac (cererile nr. 26.856/06, 58.287/10 și 63.120/10)

15. Guvernul a susținut că reclamanții, în cererile nr. 26.856/06 și 58.287/10, nu au epuizat căile de atac interne, în măsura în care nu au uzat de posibilitatea de a formula o plângere penală pentru înscriere în fals împotriva agentului procedural însărcinat cu comunicarea actelor de procedură. Cu toate acestea, Curtea a examinat deja o excepție similară și a respins-o, pe motiv că reclamantul care a epuizat o cale de atac aparent efectivă și suficientă nu poate fi obligat să recurgă și la alte căi de atac pe care le avea la dispoziție, dar care, probabil, nu aveau șanse mai mari de reușită (a se vedea S.C. Raisa M. Shipping S.R.L. împotriva României, nr. 37.576/05, pct. 24-25, 8 ianuarie 2013).

16. Guvernul a susținut că societatea reclamantului din Cererea nr. 63.120/10 ar fi trebuit să conteste ordonanța în baza legii speciale privind procedura de plată în raporturile comerciale, și nu în temeiul Codului de procedură civilă. Cu toate acestea, Curtea observă că societatea reclamantă și-a formulat cererea întemeindu-se pe ambele motive și că ambele au fost respinse de instanțele naționale.

17. Pentru aceste motive, Curtea respinge această excepție în privința celor trei cereri.

18. Alte motive de inadmisibilitate

19. Curtea remarcă că aceste capete de cerere privind accesul la o instanță nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție. De asemenea constată că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile.

B. Cu privire la fond

17. Guvernul a susținut că dreptul de acces la o instanță nu este absolut, ci poate fi supus unor limitări. Acesta a argumentat că, în legislația națională, comunicarea actelor de procedură prin afișare era prevăzută ca o alternativă la comunicarea directă și ca mijloc de prevenire a exercitării abuzive de drepturi procesuale de către părți. De asemenea, instanțele au examinat sistematic legalitatea comunicării actelor de procedură. Guvernul a subliniat faptul că legislația internă permitea judecarea cauzei în lipsa unei părți, cu condiția ca, în speță, comunicarea actelor de procedură să se fi efectuat în mod corect.

18. Reclamanții și-au menținut susținerile.

19. Curtea reiterează că nu are competența de a se pronunța cu privire la faptele care au condus la adoptarea unei anumite decizii de către o instanță națională; în caz contrar, ar acționa ca o instanță de al patrulea grad, ceea ce ar însemna să nu țină seama de limitele impuse acțiunii sale [a se vedea Avotips împotriva Letoniei (MC), nr. 17.502/07, pct. 99, 23 mai 2016]. În continuare, reiterează faptul că dreptul de acces la o instanță, principiul contradictorialității, precum și principiul egalității armelor, consacrate la art. 6 § 1 din Convenție, se aplică, de asemenea, în domeniul specific al comunicării actelor de procedură părților (a se vedea S.C. Raisa M. Shipping S.R.L., citată anterior, pct. 29, și, ca exemplu recent, Avotips, citată anterior, pct. 119).

20. În hotărârea în Cauza S.C. Raisa M. Shipping S.R.L. împotriva României, Curtea a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție, deoarece societatea reclamantă a fost citată în instanță exclusiv prin afișare pe parcursul judecării cauzei pe fond. Curtea a considerat că, deși legislația națională în vigoare la momentul respectiv prevedea comunicarea citației prin afișare [art. 92 alin. (4) din Codul de procedură civilă], instanțele românești au aplicat legislația într-un mod prea formalist. Instanțele nu au dat dovadă de diligență în ceea ce privește asigurarea informării reclamanților cu privire la data termenelor de judecată și, prin urmare, nu au respectat obligația de a asigura participarea efectivă la proces (a se vedea S.C. Raisa M. Shipping S.R.L., citată anterior, pct. 32-35).

21. În prezentele cereri, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să o convingă să se îndepărteze de la jurisprudența sa anterioară. Reclamanții au fost citați exclusiv prin afișare la domiciliul sau la sediul lor și au subliniat că nu au primit citațiile. Prin urmare, aceștia nu au luat cunoștință de termenele ședințelor de judecată și nu s-au putut prezenta în instanță. În ciuda absenței de la proces a reclamanților, instanțele naționale nu au încercat în niciun fel să se asigure că aceștia au fost informați cu privire la termenele ședințelor de judecată și că puteau să participe la procesele care priveau drepturile lor civile, în special prin dispunerea amânării ședințelor și repetarea procedurii de comunicare.

22. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție sub aspectul lipsei accesului la instanță al reclamanților.

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție

23. În cererile nr. 26.856/06 și 36.942/11 a fost invocat un capăt de cerere suplimentar, referitor la pretinsa încălcare a drepturilor garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

24. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamanților de acces la o instanță (supra, pct. 22), Curtea consideră că nu este necesar să pronunțe o decizie separată cu privire la admisibilitatea și fondul capătului de cerere formulat în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea S.C. Raisa M. Shipping S.R.L., citată anterior, pct. 38; S.C. Carbochim S.A. Cluj-Napoca și S.C. Fenega Import-Export S.R.L. împotriva României, nr. 45.621/05, 46.691/07, 27.314/08 și 1.150/09, pct. 30, 6 decembrie 2016).

IV. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenției

25. În cele din urmă, Curtea reține că reclamanții au invocat alte capete de cerere în temeiul art. 6 din Convenție.

26. Cu toate acestea, luând în considerare toate elementele aflate la dispoziția sa și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că nu rezultă nicio încălcare aparentă a drepturilor și a libertăților stabilite în Convenție sau în protocoalele la aceasta.

27. În consecință, capetele de cerere sunt în mod vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) și 4 din Convenție.

V. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

28. Art. 41 din Convenție prevede:

„În cazul în care Curtea constată că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă”.

A. Prejudiciu

29. Reclamanții au solicitat următoarele sume cu titlu de daune materiale și morale:

(a) Cererea nr. 26.856/06: 500.000 de euro (EUR) cu titlu de daune materiale;

(b) Cererea nr. 26.449/08:

– 7.500 EUR cu titlu de daune materiale și
– 50.000 EUR cu titlu de daune morale.

(c) Cererea nr. 61.815/09:

– 1.379.940 EUR cu titlu de daune materiale și
– 10.000 EUR cu titlu de daune morale.

(d) Cererea nr. 30.395/10:

– 7.804 EUR cu titlu de daune materiale și
– 10.000 EUR cu titlu de daune morale.

(e) Cererea nr. 50.999/10: 10.000 EUR cu titlu de daune morale.

(f) Cererea nr. 58.287/10:

– 60.000 EUR cu titlu de daune materiale și
– 40.000 EUR cu titlu de daune morale.

(g) cererile nr. 63.120/10 și 36.942/11: nu a fost formulată nicio cerere în temeiul acestui articol.

30. Guvernul a contestat sumele solicitate. Acesta a considerat că reclamanții nu și-au justificat pretențiile și nici nu au dovedit existența unei legături de cauzalitate între pretinsele încălcări și prejudiciul suferit. De asemenea a argumentat că sumele solicitate cu titlu de daune morale sunt excesive și că o constatare a încălcării ar constitui o reparație echitabilă suficientă.

31. Curtea constată că reclamanții nu au dovedit existența unei legături de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul suferit; prin urmare, respinge pretențiile cu privire la daunele materiale. Pe de altă parte, având în vedere toate circumstanțele prezentelor cauze, Curtea admite că reclamanții trebuie să fi suferit un prejudiciu moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei încălcări. Pronunțându-se în echitate, Curtea acordă reclamanților următoarele sume, cu titlul de daune morale, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlul de impozit de reclamanți:

(a) 3.600 EUR în Cererea nr. 26.449/08;
(b) 3.600 EUR în Cererea nr. 61.815/09;
(c) 3.600 EUR în Cererea nr. 30.395/10;
(d) 3.600 EUR în Cererea nr. 50.999/10;
(e) 3.600 EUR în Cererea nr. 58.287/10.

32. În plus, Curtea observă că art. 509 alin. (10) din noul Cod de procedură civilă permite redeschiderea procedurii interne, în vederea remedierii încălcărilor constatate de aceasta. Având în vedere natura capetelor de cerere formulate de reclamanți și motivele pentru care Curtea a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție, Curtea consideră că, în prezentele cauze, cea mai adecvată formă de reparație ar fi redeschiderea în timp util a procedurilor criticate, la solicitarea reclamanților (a se vedea, pentru o soluție similară în temeiul dispozițiilor vechiului Cod de procedură civilă, S.C. Raisa M. Shipping S.R.L., citată anterior, pct. 44).

B. Cheltuieli de judecată

33. Reclamanții au solicitat, de asemenea, următoarele sume pentru cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor naționale și a Curții:

(a) în Cererea nr. 30.395/10: 1.000 lei (RON), reprezentând cheltuieli de judecată, atestate printr-o factură emisă de reprezentantul reclamantului;

(b) în Cererea nr. 50.999/10: reclamantul a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată fără a le cuantifica;

(c) în Cererea nr. 58.287/10: 7.000 RON sau 1.500 EUR; societatea reclamantă a depus o factură care atestă plata a 3.000 RON avocatului său;

(d) în Cererea nr. 36.942/11: 4.821 RON reprezentând onorariile avocaților, cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor naționale și cheltuielile de traducere efectuate în fața Curții; parohia reclamantă a prezentat dovada relevantă a plății.

34. Guvernul a susținut că reclamanții nu au demonstrat că au suportat efectiv cheltuielile de judecată solicitate. A considerat, de asemenea, că unele dintre cheltuielile de judecată nu erau relevante pentru încălcarea pretinsă în fața Curții.

35. Ținând seama de documentele pe care le deține și de jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabil să acorde sumele următoare, pentru toate cheltuielile:

(a) 220 EUR în Cererea nr. 30.395/10;

(b) 3.600 EUR în Cererea nr. 58.287/10;

(c) 1.000 EUR în Cererea nr. 36.942/11.

C. Dobânzi moratorii

36. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

1. decide să conexeze cererile;

2. declară admisibile capetele de cerere privind accesul la instanță;

3. hotărăște că nu este necesar să fie examinate admisibilitatea și fondul capătului de cerere formulat în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în cadrul cererilor nr. 26.856/06 și 36.942/11);

4. declară restul capetelor de cerere inadmisibile;

5. hotărăște că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție sub aspectul lipsei de acces la o instanță al reclamanților, cauzată de comunicarea actelor de procedură;

6. hotărăște:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(i) 3.600 EUR (trei mii șase sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, reclamantului din Cererea nr. 26.449/08, cu titlu de daune morale;
(ii) 3.600 EUR (trei mii șase sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, reclamantului din Cererea nr. 61.815/09, cu titlu de daune morale;
(iii) 3.600 EUR (trei mii șase sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, reclamantului din Cererea nr. 30.395/10, cu titlu de daune morale;
(iv) 3.600 EUR (trei mii șase sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, reclamantului din Cererea nr. 50.999/10, cu titlu de daune morale;
(v) 3.600 EUR (trei mii șase sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, reclamantului din Cererea nr. 58.287/10, cu titlu de daune morale;
(vi) 220 EUR (două sute douăzeci de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit, în Cererea nr. 30.395/10, pentru cheltuieli de judecată;
(vii) 700 EUR (șapte sute euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de societatea reclamantă cu titlu de impozit, în Cererea nr. 58.287/10, pentru cheltuieli de judecată;
(viii) 1.000 EUR (o mie euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de parohia reclamantă cu titlu de impozit, în Cererea nr. 36.942/11, pentru cheltuieli de judecată;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

7. respinge restul solicitărilor reclamanților în ceea ce privește satisfacția echitabilă.