Hotărârea CEDO 18 mai 2021 în Cauza Z. împotriva României (Cererea nr. 14.132/14)

3 sept. 2021
3.337 views

Hotărârea CEDO 18 mai 2021 în Cauza Z. împotriva României (Cererea nr. 14.132/14)

Cadrul juridic intern relevant

Art. 257 Codul penal în vigoare la momentul faptelor pedepsea infracțiunea de trafic de influență în următorii termeni:

„1. Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani”.

Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală în vigoare la momentul faptelor referitoare la interceptarea comunicațiilor telefonice și altele sunt descrise în Hotărârea Pruteanu împotriva României.

Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală în vigoare la momentul faptelor referitoare la percheziție sunt descrise în Hotărârea Cacuci și S.C. Virra & Cont Pad S.R.L. împotriva României.

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor cuprinde următoarele dispoziții relevante în speță:

Art. 95

„1. Judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți pot fi percheziționați, reținuți sau arestați preventiv numai cu încuviințarea secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii.

În caz de infracțiune flagrantă, judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți pot fi reținuți și supuși percheziției potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii fiind informat de îndată de organul care a dispus reținerea sau perchiziția”.

 

În M. Of. nr. 841 din data de 2 septembrie 2021 s-a publicat Hotărârea CEDO 18 mai 2021 în Cauza Z. împotriva României.

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri.

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din Convenție

„41. Reclamantul susține că supravegherea constantă la care a fost supus și percheziționarea biroului său au reprezentat ingerințe în exercitarea dreptului său la respectarea vieții private și a domiciliului și că aceste ingerințe nu erau prevăzute de lege și nu erau necesare într-o societate democratică (…).

A. Cu privire la admisibilitate

42. Guvernul nu a ridicat formal nicio excepție de inadmisibilitate în ceea ce privește art. 8 din Convenție. Cu toate acestea, expune faptul că biroul reclamantului nu intra în noțiunea de «domiciliu» și, prin urmare, acest capăt de cerere nu intră în domeniul de aplicare al art. 8 din Convenție.

43. Reclamantul pretinde protejarea «domiciliului» său în sensul jurisprudenței Curții, în măsura în care ocupa în mod exclusiv un spațiu privat la locul său de muncă, unde trăia în afara orelor de muncă și unde adusese obiecte personale și de uz intim. Adaugă că această situație de fapt era cunoscută de personalul parchetului și de superiorii săi ierarhici. Susține că folosirea în exclusivitate a camerei alăturate biroului său, scopul privat (și neprofesional) al folosirii sale și derularea vieții private și uneori de familie constituiau elemente hotărâtoare în speță. Subliniază că, în orice caz, era în joc protecția «vieții private».

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

44. Deși Guvernul nu a invocat nicio excepție, Curtea reamintește că excepțiile de incompatibilitate ratione materiaeridică problema competenței sale și că trebuie să examineze acest aspect în fiecare etapă a procedurii [Tănase împotriva Moldovei(MC), nr. 7/08, pct. 131, CEDO 2010].

45. Curtea face trimitere la concluziile sale privind aplicabilitatea art. 8 din Convenție într-un context profesional, astfel cum sunt expuse în Hotărârea Bărbulescu împotriva României[(MC), nr. 61.496/08, pct. 69-81, 5 septembrie 2017]. Deși această hotărâre privea supravegherea comunicațiilor electronice ale reclamantului, Curtea consideră că principiile stabilite în acel loc sunt totuși aplicabile în speță, care privește interceptări telefonice, ascultarea reclamantului și percheziționarea biroului său. Într-adevăr, Curtea reamintește că instrucțiunile angajatorului nu pot împiedica exercitarea dreptului la viață privată socială la locul de muncă (ibidem, pct. 80).

46. În prezenta cauză, Curtea consideră că nu este necesar de rezolvat problema dacă reclamantul poate pretinde protejarea «domiciliului» său în măsura în care, aplicând principiile prezentate în Hotărârea Bărbulescu citată anterior, acesta poate invoca în mod corect protecția«vieții sale private» la locul său de muncă. Prin urmare, art. 8 din Convenție este aplicabil.

Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenție, Curtea îl declarată admisibil.

B. Cu privire la fond

(…)

 48. Reclamantul apreciază că supravegherea biroului său amplasat în sediul parchetului reprezintă o ingerință în dreptul său protejat la art. 8 din Convenție și că aceasta nu răspunde niciunuia din cele trei criterii cerute la paragraful 2 al articolului respectiv. Consideră că ingerința nu era «prevăzută de lege» deoarece personalul tehnic care a efectuat înregistrările (personalul Serviciului de Informații) nu făcea parte dintre persoanele cărora legea le atribuia o astfel de competență (procurorul și poliția judiciară). Acesta subliniază, în continuare, că nu a fost stabilită existența unui scop legitim. În sfârșit, pretinde că ingerința nu a fost «necesară» pentru mai multe motive: autorizarea judiciară nu avea o bază factuală convingătoare și instanțele nu au efectuat un control efectiv al cererilor parchetului; înregistrările au durat o lungă perioadă (4 luni) și tehnicienii au pătruns în jur de 50 de ori în domiciliul său; măsura era foarte intruzivă (au fost înregistrate cele mai intime aspecte ale vieții sale private, inclusiv cele sexuale); în sfârșit, parchetul a persistat să pună în executare măsurile de supraveghere pentru a-l putea acuza, deși primele înregistrări demonstrau că era nevinovat de faptele de corupție de care era acuzat inițial.

49. Cu privire la percheziție, reclamantul exprimă îndoieli cu privire la clarificarea aspectului dacă era «prevăzută de lege» și consideră că nu era nici proporțională și nici motivată. Acesta subliniază că modul în care a fost autorizată și efectuată percheziția nu a luat în considerare faptul că viza «domiciliul» său în sensul Convenției. Decizia de autorizare a percheziției nu fixa, potrivit acestuia, niciun obiectiv de atins, niciun scop, nicio limită pentru procuror și poliția judiciară, care dispuneau astfel de o putere discreționară. Nu era motivată și nu justifica în mod convingător ingerința în dreptul său.

(…)

61. Curtea evidențiază și că reclamantul a fost supravegheat constant, urmărindu-se deopotrivă înregistrarea sunetelor, ca și a imaginilor, și aceasta pe o perioadă considerabilă. Consideră că, prin natura și durata lor, măsurile la care a fost supus reclamantul au fost intruzive și că au fost expuse aspecte ale vieții sale private și uneori foarte intime. Curtea observă că Guvernul nu a semnalat cauzele care să justifice continuarea supravegherii, din moment ce ancheta a pus în evidență aspecte privind viața privată a reclamantului, ca și decizia de a proceda în continuare la o măsură atât de intruzivă precum percheziția.

62. În aceste condiții, Curtea apreciază că măsurile la care a fost supus reclamantul nu pot fi privite ca proporționale din cauza caracterului lor intruziv și constant și a prelungirii lor în timp pe o perioadă considerabilă.

63. Prin urmare, a fost încălcat art. 8 din Convenție.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenție

64. Reclamantul se plânge de lipsa caracterului echitabil al procesului penal împotriva sa și, mai cu seamă, de restricțiile impuse drepturilor apărării din cauza refuzului instanțelor de ai pune la dispoziție toate înregistrările care ar fi cuprins elemente utile pentru apărarea sa și de refuzul de a dispune o contraexpertiză a înregistrărilor respective. Acesta invocă art. 6 din Convenție (…).

A. Cu privire la admisibilitate

65. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenție, Curtea îl declarată admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele părților

66. Reclamantul pretinde că înregistrările au constituit proba esențială care a justificat condamnarea sa. Acesta apreciază că procedura a devenit inechitabilă prin cumularea a doi factori: refuzul instanțelor interne de a ține seama de contestarea validității expertizei judiciare a înregistrărilor și respingerea de către aceleași instanțe a depunerii la dosar a tuturor înregistrărilor (inclusiv a celor favorabile reclamantului). Subliniază că a contestat motivat și convingător, în fața instanțelor naționale, autenticitatea și integralitatea înregistrărilor și că și-a motivat în mod corespunzător solicitarea pentru o contraexpertiză a acestor înregistrări, deși instanțele i-au respins cererile fără motivație. În plus, pretinde că procurorul-șef al DNA declarase public că erau disponibile software-uri pentru a fabrica un discurs pornind de la cuvinte rostite de o persoană. În cele din urmă, precizează că a prezentat și o cerere motivată și convingătoare pentru ca toate înregistrările dezincriminatoare realizate să fie depuse la dosar, cerere respinsă de instanțe.

(…)

75. Concluzionând, Curtea reține că condamnarea reclamantului s-a întemeiat pe toate probele și că instanțele naționale au recurs la o analiză echilibrată a tuturor probelor și că au examinat cu prudență valoarea probatorie a acestor elemente, în special pe aceea a înregistrărilor obținute din supravegherea reclamantului. În aceste condiții, apreciază că refuzul instanțelor naționale de a autoriza o contraexpertiză a înregistrărilor în cauză și refuzul de a permite reclamantului accesul la toate înregistrările efectuate în speță nu au adus atingere dreptului la apărare. În concluzie, Curtea apreciază că procedura desfășurată în cauza reclamantului, considerată în ansamblu, nu a încălcat cerințele procesului echitabil (Bykov, citată anterior, pct. 104).

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

(…)

78. Reclamantul cere Curții să dispună instanțelor naționale redeschiderea procedurii prin intermediul revizuirii și arată că își rezervă dreptul de a cere repararea prejudiciului în fața instanțelor interne.

79. Guvernul solicită Curții să nu acorde reclamantului nicio sumă în temeiul art. 41 din Convenție.

80. Curtea reamintește că, atunci când o persoană particulară a fost victima unei proceduri viciate de încălcări ale cerințelor art. 6 din Convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii la solicitarea persoanei în cauză reprezintă în principiu un mijloc adecvat de reparare a încălcării constatate [Cudak împotriva Lituaniei(MC), nr. 15.869/02, pct. 79, CEDO 2010; Cabral împotriva Țărilor de Jos, nr. 37.617/10, pct. 42-43, 28 august 2018]. În prezenta cauză, reamintește că a constatat numai încălcarea art. 8 din Convenție (supra, pct. 63). Cu toate acestea, observă că noul Cod de procedură penală, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, permite revizuirea unui proces pe plan intern în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale unui reclamant (Mischie împotriva României, nr. 50.224/07, pct. 50, 16 septembrie 2014; Pătrașcu împotriva României, nr. 7.600/09, pct. 58, 14 februarie 2017). Reclamantul se poate prevala de dispozițiile respective, dacă dorește (Pătrașcu, citată anterior, pct. 58, cu referințele citate). În plus, în absența unei sume determinate solicitate de către reclamant în baza art. 41 din Convenție, consideră că nu este necesar să i se acorde vreo sumă cu acest titlu”.

Hotărârea Curții: 

„În unanimitate, Curtea:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăște că a fost încălcat art. 8 din Convenție;

3. hotărăște că nu a fost încălcat art. 6 din Convenție;

4. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile”.

 

Hotărârea CEDO 18 mai 2021 în Cauza Z. împotriva României (Cererea nr. 14.132/14) was last modified: septembrie 3rd, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.