Hotărâre CSM în materie disciplinară. Excepție de neconstituționalitate. Condiții cumulative ale abaterii disciplinare. Recurs (NCPC, Legea nr. 303/2004, Legea nr. 317/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (Complet de 5 judecători) nr. 230/2017

NCPC: art. 264 alin. (1), art. 426 alin. (5), art. 488 alin. (1), art. 496 alin. (1), art. 499; Legea nr. 303/2004: art. 99, art. 100 lit. e); Legea nr. 317/2004: art. 51; Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară: art. 5, art. 10 alin. (1) și (6) și art. 12; Constituția României: art. 1 alin. (5), art. 11 și art. 20; CEDO: art. 6

Dispozițiile criticate pe calea excepției de neconstituționalitate sunt în vigoare și au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât recursul a fost declarat împotriva hotărârii prin care Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, aplicarea sancțiunii disciplinare constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din aceeași lege. Dispozițiile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale din perspectiva criticilor de neconstituționalitate și a dispozițiilor constituționale invocate de recurentă.

Raportat la criticile formulate de autorul excepției, opinia instanței este în sensul că prevederile contestate nu contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5), art. 11 și art. 20 din Constituție corelate cu principiul securității juridice și principiul încrederii legitime, subsumate dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenție și dezvoltat în jurisprudența CEDO, din perspectiva exigențelor referitoare la claritatea, precizia și previzibilitatea legii.

Se apreciază că prevederile criticate răspund exigențelor referitoare la calitatea legii, în acest sens fiind avută în vedere și jurisprudența Curții Constituționale în privința cerințelor de claritate, precizie și previzibilitate a legii (Decizia nr. 492/2017; Decizia nr. 732/2014; Decizia nr. 1/2014).

Cerințele constituționale și convenționale referitoare la calitatea legii nu impun în privința prevederilor legale atacate un plus de precizie ori claritate, în sensul propus de autorul excepției, de stabilire a sancțiunii aplicabile în cazul fiecăreia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Dispozițiile criticate răspund cerințelor de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât destinatarii normei au reprezentarea clară a sancțiunilor disciplinare posibil a fi aplicate în ipoteza săvârșirii vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004. În aplicarea dispozițiilor art. 100 din Legea nr. 303/2004, revine atât instanței de disciplină în fond, cât și instanței de recurs, sarcina de a realiza un proces complex de apreciere a gravității abaterii care stă la baza soluției de aplicare a uneia dintre sancțiunile disciplinare în raport cu circumstanțele concrete și particulare ale fiecărui diferend disciplinar. Însă, un asemenea proces complex constituie esența rolului ce revine instanței de judecată cu precădere în materia răspunderii disciplinare, iar dispozițiile legale criticate, conferind instanței judecătorești sarcina de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale la circumstanțele de fapt și de drept ale raportului juridic dedus judecății, răspund cerințelor de calitate a legii.

Asupra recursului declarat împotriva hotărârii instanței de disciplină

Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă A., care vizează exclusiv soluția de admitere în parte a acțiunii disciplinare și de aplicare a sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Prin hotărârea atacată, instanța de disciplină a reținut în privința pârâtei îndeplinirea condițiilor cumulative ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, întrucât s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat, de către magistratul cercetat a normelor legale ce reglementează îndatorirea de redactare a hotărârilor judecătorești cu respectarea termenului legal, respectiv dispozițiile art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. din 2010 și art. 264 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.

În esență, cu privire la situația de fapt, instanța de disciplină a reținut că probatoriul administrat relevă faptul că magistratul nu a respectat termenul de redactare a hotărârilor judecătorești, după cum urmează: (i) în dosarele cu privire la care au fost formulate sesizările adresate Inspecției Judiciare, hotărârile pronunțate la 06.05.2014 și 02.04.2013 au fost redactate la 01.06.2016, respectiv 20.05.2014; (ii) pârâta judecător înregistra 849 de hotărâri neredactate la data de 03.06.2016, 900 de hotărâri neredactate la 06.07.2016, iar în cursul cercetării disciplinare număr hotărârilor neredactate crescuse la 917 hotărâri; (iii) conform datelor statistice comunicate de instanță, din totalul de 4292 de hotărâri neredactate la nivelul secției, aproximativ o pătrime aparțineau pârâtei; (iv) la data efectuării cercetării disciplinare, cea mai veche dintre hotărârile neredactate era pronunțată în luna februarie 2011.

În ceea ce privește caracterul imputabil al faptei, instanța de disciplină a reținut, în esență, următoarele: (i) nu pot fi primite apărările pârâtei referitoare la volumul mare de muncă, complexitatea ridicată a dosarelor și starea sa de sănătate; (ii) în perioada septembrie-decembrie 2015, în care a fost prezentă la serviciu, pârâta a avut un volumul de activitate aproximativ egal cu al celorlalți judecători, iar în semestrul I 2016, volumul de activitate al pârâtei a reprezentat aproximativ jumătate din volumul majorității judecătorilor secției, întrucât a fost degrevată de unele ședințe de judecată, tocmai pentru a-și redacta hotărârile; (iii) cu referire la problemele de sănătate, pârâta a beneficiat de suportul conducerii instanței, la revenirea în activitate, după concediul medical, fiindu-i repartizat un grefier care să o ajute în activitatea de tehnoredactare. (iv) pârâta nu a respectat planul operațional întocmit de conducerea secției în vederea reducerii numărului hotărârilor neredactate, în pofida faptului că a îndeplinit numai atribuțiile specifice activității de judecată și a beneficiat de alocarea unui grefier pentru tehnoredactarea hotărârilor în considerarea problemelor de sănătate cu care se confrunta; (v) de la data ultimei rezoluții de exercitare a acțiunii disciplinare – 16 februarie 2015 – și până la data întocmirii rezoluției în prezentul dosar, pârâta a redactat doar un număr de 9 hotărâri din cele pronunțate în anii 2011-2014, cea mai veche dintre acestea datând (la data pronunțării instanței de disciplină) din 03.03.2011; (vi) în continuare, pârâta nu motivează hotărârile pentru care s-a constatat existența abaterii disciplinare; (vii) nici după începerea prezentei cercetări disciplinare pârâta nu s-a mobilizat și nu a depus un efort considerabil pentru a reduce numărul foarte mare de hotărâri neredactate în termenul legal; (viii) sub aspectul laturii subiective, din modul în care a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale ce se impuneau pentru redactarea în termen a hotărârilor pronunțate, rezultă că atitudinea psihică a pârâtei a fost de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor; (ix) faptele săvârșite de pârâtă au avut consecințe grave, fiind încălcate drepturile procesuale ale persoanelor care aveau calitatea de părți în cauzele evidențiate mai sus, aducându-se atingere și prestigiului justiției prin nerespectarea cadrului legal de soluționare a acestora; (x) prin neredactarea hotărârilor pronunțate, situație care s-a perpetuat pe o perioadă de mai multe luni de zile, a fost prelungit termenul de soluționare a cauzelor, fiind create premisele încălcării cerinței derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenție.

În circumstanțiere, cu privire la volumul de activitate, instanța de disciplină a reținut că, din cauza volumului mare de activitate, majoritatea judecătorilor din cadrul secției înregistrează întârzieri în redactare, însă mai reduse, atât ca număr, cât și ca durată a depășirii. Totodată, Secția pentru judecători în materie disciplinară a avut în vedere faptul că, la momentul respectiv, complexitatea dosarelor și volumul de activitate la nivelul secției era în creștere cu circa 90 de procente pe căile de atac și 30 de procente pe fonduri, față de trimestrul întâi al anului 2015. Tot în circumstanțiere, instanța de disciplină a reținut că pârâta judecător se găsește în situația analizată din cauza tendinței pe care o are de face lucrurile cât mai bine, fiind un judecător bine pregătit profesional și riguros, care alocă mult timp pentru a se ține la curent cu legislația în continuă schimbare, precum și faptul că președintele secției a afirmat că, după întoarcerea din concediul medical, ritmul de redactare al doamnei judecător a fost mai accelerat.

Criticile recurentei referitoare la încălcarea principiului egalității de arme și expuse la pct. 4 din decizie nu pot primi relevanța propusă. Sub acest aspect, se reține că întemeiat a concluzionat instanța de disciplină în sensul că, prin audierea președintelui secției, au fost obținute lămuriri suficiente cu privire la circumstanțele în care și-a desfășurat activitatea magistratul cercetat disciplinar în perioada de referință, inclusiv la revenirea din concediul medical. Contrar susținerilor din recurs, se reține că instanța de disciplină a avut în vedere problemele de sănătate cu care s-a confruntat pârâta și dificultățile întâmpinate în desfășurarea activității la revenirea din concediul medical. Susținerile recurentei în sensul că depoziția președintelui secției nu a vizat această teză probatorie nu pot fi primite. Pe de o parte, este de observat că în procedura disciplinară nu au fost contestate problemele medicale cu care s-a confruntat pârâta, atât în depoziția președintelui secției, cât și în considerentele din hotărârea recurată reținându-se fără echivoc aceste împrejurări. Totodată, este de remarcat faptul că, în procesul-verbal din 25 iulie 2016, întocmit cu ocazia ascultării în cadrul cercetării disciplinare și semnat de magistratul cercetat, se consemnează faptul că pârâta a fost de acord cu audierea președintelui secției care cunoaște situația activității desfășurate de judecătorii și grefierii din cadrul secției.

Sunt neîntemeiate susținerile recurentei expuse la pct. 5 din decizie referitoare la nulitatea hotărârii atacate pentru nelegala învestire a instanței de disciplină. Sub acest aspect, se reține că, în baza celor două sesizări adresate Inspecției Judiciare, prin Rezoluția nr. 3732/IJ/2033/DIJ/2016 din 06.07.2016, s-a dispus începerea cercetării disciplinare sub aspectul săvârșirii abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, verificările impunând lămurirea aspectelor circumscrise laturii obiective și subiective a abaterii din perspectiva caracterului repetat al conduitei reprobabile, caracter ce nu poate fi infirmat sau confirmat de rezultatul analizei a doar două hotărâri judecătorești. Cu alte cuvinte, aprecierea cu privire la caracterul repetat al conduitei imputabile în sensul abaterii disciplinare reglementate de dispozițiile menționate presupune o analiză care în mod evident nu poate fi limitată doar la două hotărâri judecătorești. În același timp, este de observat că verificările efectuate în cadrul prezentei proceduri disciplinare vizează o singură abatere disciplinară, respectiv cea prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, căreia i se circumscriu aspectele semnalate în cele două sesizări adresate Inspecției Judiciare. Totodată, se reține că niciunul dintre textele indicate de recurenta-pârâtă [art. 5, art. 10 alin. (1) și (6) și art. 12 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, cu modificările ulterioare] nu conțin prevederi care să demonstreze temeinicia susținerilor corelative din cererea de recurs.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, este de observat, cu titlu preliminar, că recurenta-pârâtă nu contestă situația de fapt, astfel cum a fost reținută în hotărârea atacată, ci formulează critici numai în ceea ce privește aprecierea caracterului imputabil al faptei, prin invocarea de circumstanțe legate de volumul de activitate și problemele de sănătate cu care s-a confruntat.

Criticile prin care recurenta tinde să demonstreze existența unei culpe scuzabile justificată de cauze obiective – precum volumul de activitate, complexitatea cauzelor și problemele de sănătate – nu sunt de natură a demonstra contrariul aspectelor reținute de instanța de disciplină sub aspectul caracterului imputabil al conduitei profesionale a pârâtului.

Raportat la apărările pârâtei fundamentate pe problemele de sănătate, Înalta Curte reține că perioada de incapacitate temporară de muncă pe o perioadă de 9 luni invocată de recurenta-pârâtă a intervenit în luna decembrie 2014, iar majoritatea covârșitoare a restanțelor în redactare avute în vedere în analiza abaterii disciplinare vizează hotărâri pronunțate în perioada 2011-2014. Cu alte cuvinte, problemele de sănătate intervenite la sfârșitul anului 2014 nu pot justifica deficiențele constatate în activitatea anterioară și care s-au perpetuat și s-au acutizat inclusiv pe parcursul procedurii disciplinare. Apărările formulate de recurentă din această perspectivă sunt contrabalansate de faptul că, inclusiv în considerarea acestor probleme, pârâta a beneficiat de sprijinul conducerii instanței prin întocmirea unui plan pentru rezolvarea situației restanțelor, prin alocarea unui grefier pentru activitatea de tehnoredactare și prin degrevarea de unele ședințe de judecată.

Astfel, circumstanțele invocate de recurentă nu sunt apte să înlăture temeinicia concluziilor primei instanțe în sensul că volumul de activitate al pârâtei a fost asemănător, nefiind constatate diferențe semnificative față de ceilalți judecători ai secției, ci constatându-se, dimpotrivă, faptul că pârâta a beneficiat de condiții speciale în considerarea circumstanțelor personale. Sunt neîntemeiate criticile recurentei-pârâte în sensul că nu s-a făcut dovada faptului că în semestrul I 2016 a fost degrevată de unele ședințe în scopul rezolvării situației restanțelor în redactarea hotărârilor judecătorești. Sub acest aspect, se constată că aspectele respective sunt dovedite fără echivoc de datele statistice cuprinse în documentul „Operativitatea, complexitatea și numărul de hotărâri repartizate pentru redactare pe fiecare judecător pentru semestrul I 2016”, care reflectă faptul că, în perioada respectivă, numărul de ședințe (14) la care a participat pârâta este mult inferior numărului de 23-42 de ședințe înregistrat de 24 dintre cei 28 de judecători ai secției (doar 3 judecători din cadrul secției au înregistrat un număr de ședințe inferior pârâtei, însă situația acestor magistrați nu face obiectul prezentei analize). Or, aceste date statistice demonstrează fară tăgadă faptul că, în comparație cu cvasi-majoritatea judecătorilor secției, pârâta a beneficiat de sprijinul conducerii instanței în considerarea problemelor cu care se confrunta.

Totodată, este de observat faptul că recurenta nu critică raționamentul și concluziile instanței de disciplină în privința nerespectării termenului legal și rezonabil în care este necesar a fi redactate hotărârile judecătorești și nici consecințe pe care întârzierea în redactarea hotărârilor le-a produs în privința drepturilor procesuale ale justițiabililor.

În consecință, în raport cu situația de fapt, necontestată de recurentă, se reține că instanța de disciplină întemeiat a apreciat că amploarea restanțelor în redactarea hotărârilor și durata întârzierilor în redactare (peste 4 ani, așa cum rezultă din ultima situație a restanțelor în redactare din 21.11.2016, depusă la dosar anterior pronunțării hotărârii recurate) este de natură a produce grave consecințe în privința drepturilor și intereselor legitime ale părților litigante și în privința funcționării sistemului judiciar, iar fapta ilicită, săvârșită cu intenție indirectă, este imputabilă pârâtei, în contextul unui volum de activitate asemănător celorlalți judecători din cadrul secției și în condițiile în care modul defectuos de desfășurare a activității de redactare a hotărârilor s-a perpetuat în timp, inclusiv pe perioada procedurii disciplinare.

Fără a nega nici volumul de activitate al secției și nici preocuparea permanentă a magistratului pentru calitatea redactării hotărârilor judecătorești, Înalta Curte reține că îndatorirea ce incumbă judecătorului de a asigura supremația legii, inclusiv sub aspectul respectării termenelor legale și a principiului termenului rezonabil, presupune asigurarea unui just echilibru între calitatea actului de justiție și gradul de încărcare a activității apt să garanteze satisfacerea interesului public preeminent de înfăptuire a justiției, ca element definitoriu al statului de drept. De asemenea, nu poate fi contestat faptul că exercitarea în mod eficient a atribuțiilor prevăzute de lege în sarcina magistratului presupune obligația corelativă a statului de creare a condițiilor de muncă adecvate. Însă, reafirmând faptul că nu este negat volumul mare de activitate în materia contenciosului administrativ și fiscal, cu precădere în cazul secției în care își desfășoară activitatea recurenta, completul de 5 judecători, în actualul cadru procesual, nu este învestit a aprecia cu privire la conduita Statului Român, prin autoritățile publice competente, în ceea ce privește aspectele susținute de recurentă.

Or, în speță, acest just echilibru a fost semnificativ perturbat în activitatea profesională a pârâtei prin conduita imputabilă constând în nerespectarea termenului legal și a termenului rezonabil de redactare a hotărârilor judecătorești în privința unui număr foarte mare de cauze și pentru perioade îndelungate de timp (până la 4 ani), cu consecințe nefavorabile în privința drepturilor și intereselor legitime ale justițiabililor, subsumat imperativului de funcționare optimă a sistemului judiciar.

La individualizarea sancțiunii disciplinare, realizând o corectă aplicare a principiului aplicării graduale a sancțiunilor disciplinare, instanța de disciplină cu just temei a avut în vedere faptul că nici cercetările disciplinare anterioare, nici sancțiunea avertismentului și nici sancțiunea suspendării din funcție aplicate gradual pârâtei nu și-au atins scopul, întrucât magistratul nu a înțeles ori nu a reușit să își adapteze modul de lucru la condițiile și volumul de muncă și să remedieze deficiențele în desfășurarea activității, ci, dimpotrivă, nu a redactat nici hotărârile pentru care a fost anterior sancționată și nici hotărârile care i-au revenit ulterior spre redactare, atingând un volum foarte mare de restanțe și depășind nejustificat de mult termenul legal și rezonabil de redactare a hotărârilor. Relevant este faptul că, la data de 21.11.2016, recurenta-pârâtă înregistra un număr de 936 de hotărâri neredactate (cele mai vechi hotărâri fiind din luna ianuarie 2012)

În acord cu aprecierea instanței de disciplină, Înalta Curte reține că este justificată aplicarea sancțiunii următoare celei aplicate anterior magistratului cercetat, în circumstanțele concrete ale litigiului dedus judecății, care au reliefat fără echivoc faptul că magistratul fie nu a conștientizat amploarea și gravitatea conduitei sale culpabile, fie nu a fost în măsură să remedieze deficiențele din activitatea sa.

Pentru considerentele arătate, completul de 5 judecători constată că hotărârea Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul criticilor invocate de recurent în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A., judecător în cadrul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.