Guvernul României. O.U.G. privind modificarea O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023 și alte acte normative aprobate în cadrul ședinței din 11 noiembrie 2022

11 nov. 2022
Vizualizari: 757

Guvernul României a făcut publică lista proiectelor de acte normative adoptate în cadrul ședinței din 11 noiembrie 2022, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial (www.gov.ro):

I. ORDONANȚE DE URGENȚĂ

− Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

Actul normativ armonizează cadrul legal privind drepturile salariale de care beneficiază personalul din instituțiile și autoritățile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau în baza legilor pentru ratificarea sau aprobarea acordurilor de împrumut adoptate de Parlamentul României, precum și pentru personalul implicat în implementarea PNRR.

Această armonizare legislativă se stabilește având în vedere activitatea ce urmează să fie desfășurată de angajații implicați în implementarea reformelor din PNRR.

Această activitate presupune responsabilități și competențe cel puțin similare celor necesare pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, iar activitățile specifice atribuțiilor de coordonator de reformă sau investiții sunt de o complexitate deosebită.
Măsura este adoptată și în contextul în care un număr din ce în ce mai redus de personal trebuie să gestioneze atât programele operaționale aferente perioadei de programare 2021-2027, cât și PNRR.

De asemenea, pentru recrutarea și menținerea unui personal înalt calificat, care să asigure implementarea reformelor și investițiilor în termenele asumate, este necesar ca remunerarea să se facă în aceleași condiții pentru toate instituțiile cu atribuții și specificități similare în gestionarea PNRR.

Nu beneficiază de majorări salariale demnitarii, cu excepția funcțiilor de președinte și vicepreședinte al consiliului județean și primar și viceprimar.

Majorările salariale se vor acorda cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite.

− Ordonanța de urgență privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei și a Ordonanței de urgență nr. 119 din 1 septembrie 2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei;

Actul normativ aprobat prevede instituirea unor măsuri temporare, cu rol de atenuare a efectelor economice directe datorate creșterii prețurilor la energie, prin plafonarea veniturilor de pe piață a producătorilor de energie electrică.

Aceste măsuri sunt necesare astfel încât prețurile la energie electrică plătite de către clienții finali să nu agraveze nivelul de sărăcie energetică și să nu conducă la un blocaj al activităților economice la nivel național, ținând cont că este imperios necesară asigurarea unei discipline riguroase a pieței de energie și a unui înalt nivel de protecție a cetățenilor în calitatea lor de consumatori.

Astfel, actul normativ vizează introducerea unui mecanism de achiziție centralizată de energie electrică, menit să limiteze veniturile obținute de producătorii de energie electrică.

Achizitor unic va fi Operatorul pieței de energie electrică și de gaze naturale „OPCOM” S.A., iar prețul de vânzare va fi de 450 lei/MWh.

Mecanismul de achiziție centralizată se aplică producătorilor ale căror capacități de producere totalizează o putere instalată mai mare sau egală cu 10 MW și furnizorilor de energie electrică care au contracte încheiate cu clienți finali, operatorului de transport și de sistem energie electrică și operatorilor de distribuție energie electrică, pentru acoperirea consumului propriu tehnologic al rețelelor exploatate de aceștia.

Mecanismul de achiziție centralizată nu se aplică operatorilor economici, producători de energie electrică din surse regenerabile de energie, capacităților de producere a energiei electrice intrate în funcțiune după data de 1 aprilie 2022, precum și producătorilor cu capacități de producere de energie electrică și termică în cogenerare care livrează energie termică în SACET.

Pe perioada utilizării mecanismului de achiziție centralizată de energie electrică prețul plătit de achizitorul unic producătorilor de energie electrică, pentru cantitățile de energie electrică vândute de aceștia prin intermediul acestui mecanism, este de 450 lei/MWh. În același timp, achizitorul unic vinde cantitățile de energie electrică cumpărate furnizorilor de energie electrică, care au contracte încheiate cu clienți finali, operatorului de transport și de sistem energie electrică și operatorilor de distribuție energie electrică, prin mecanismul de achiziție centralizată de energie electrică, cu prețul de 450 lei/MWh.

Participanții la piață au obligația transmiterii la OPCOM și/sau Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A, după caz, a situațiilor privind prognozele de consum anuale, defalcate pe luni, în vederea considerării acestora în procedurile de achiziție organizate de OPCOM.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

OPCOM organizează o procedura anuală de achiziție, în luna decembrie a anului precedent anului de aplicare, pe baza datelor validate transmise de către ANRE, și câte o procedură de achiziție lunară, pentru suplimentarea cantităților de energie electrică vândute/cumpărate în cadrul procedurii anuale. Cantitățile de energie electrică anuale și lunare rezultate în urma mecanismului de achiziție centralizată constituie obligații ferme ale participanților la piață cărora li se aplică prevederile ordonanței.

Încălcarea mecanismului de achiziție centralizată se pedepsește cu amenzi de la 1 la 5% din cifra de afaceri.

De asemenea, actul normativ prevedere modificarea și abrogarea unor prevederi din actuala O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023.

Mecanismul de achiziție centralizată va fi instituit pe o perioadă de peste 2 ani, pe durata 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025, potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) și alin. (4) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că: „Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al prețurilor pentru o perioadă de cel mult 3 ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să exist.”

Informații suplimentare:

La nivelul UE, a fost adoptat Regulamentul (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie, cu aplicabilitate directă de către toate statele membre, care să permită atenuarea temporară a riscului ca prețurile energiei electrice și costul energiei electrice pentru consumatorii finali să atingă niveluri nesustenabile.

Acest Regulament UE prevede că „veniturile de pe piață ale producătorilor obținute din producerea de energie electrică din anumite surse se plafonează la maximum 180 euro per MWh de energie electrică produsă.” Același Regulament UE prevede că „statele membre pot să mențină sau să introducă măsuri care limitează și mai mult veniturile de pe piață ale producătorilor care produc energie electrică.”
Măsurile trebuie să fie proporționale și nediscriminatorii și să acopere costurile de investiții și de exploatare.

II. MEMORANDUMURI

− Memorandum cu tema: Înființarea Rețelei Oficiilor Române pentru Știință și Tehnologie și operaționalizarea ROSTam în anul 2023
Actul normativ prevede înființarea rețelei de oficii pentru Știință și Tehnologie (ROST), în anul 2023, de facilitare a cooperării în cercetare-inovare și reprezentare axată pe acest domeniu particular. Strategia Națională de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă, adoptată recent de Guvernul României prin HG nr. 933/2022, conține un obiectiv specific dedicat cooperării europene și internaționale.

Astfel, se prevede înființarea cu prioritate, în 2023, a unui birou de reprezentare în San Francisco, denumit Oficiul Român pentru Știință și Tehnologie din SUA (Romanian Office for Science and Technology in the USA, acronim ROSTam), dat fiind că SUA, în general, și Silicon Valley, în particular, constituie un pol global al tehnologiei avansate și al inovării, găzduind unele dintre cele mai mari companii de înaltă tehnologie din lume, numeroase companii inovatoare de început (start-up), fonduri de capital de risc și universități prestigioase.

Deschiderea unui oficiu ROSTam are potențialul de a facilita extinderea pe piața americană, accesarea resurselor de capital și crearea de rețele și schimburi umane pentru întreprinderile românești inovative, pentru afacerile de început și antreprenorii români din domenii cu aport tehnologic ridicat, pentru universități și pentru institutele de cercetare-dezvoltare din România. De asemenea, va înlesni realizarea de parteneriate, cooperări și sinergii în programe de cercetare, de scalare și de comercializare a tehnologiilor, între organizații din SUA și din România.

De asemenea, pe baza bunelor practici alte altor țări și evoluțiilor economice și financiare, în cursul anilor 2024 și 2025, se vor putea deschide Oficii și în Israel și Japonia și Coreea, în acest fel acoperindu-se cooperarea cu unele dintre cele mai puternice țări (din punct de vedere tehnico-științific) din America, Asia și Orientul Mijlociu. Ulterior, pe termen lung, se pot lua în considerare și deschiderea unor Oficii în țări emergente, respectiv India și Africa de Sud.

Informații suplimentare:

În prezent, există Oficiul Român pentru Știință și Tehnologie pe lângă Uniunea Europeană (ROSTeu), înființat în anul 2006, care reprezintă un instrument suport pentru comunitatea științifică din România, atât pentru universități și institute de cercetare cât și pentru companii inovative.

ROSTeu are misiunea de a promova participarea cercetătorilor români, a universităților, a institutelor de cercetare-dezvoltare, a actorilor privați și corporativi și organizațiilor neguvernamentale la programele de cercetare ale Uniunii Europene. De asemenea, se promovează colaborarea dintre companii, universități și institute de cercetare pentru participarea în comun la consorții europene de cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare.

Astfel, ROSTeu joacă un rol crucial în creșterea atractivității organizațiilor românești de cercetare-inovare, precum și în atragerea resurselor financiare europene în România, în sectoare de înaltă tehnologie.

− Memorandum cu tema: Înființarea Comitetului Român pentru Inteligență Artificială și a Unor Inițiative privind Domeniul Inteligenței Artificiale în România;

Memorandumul prevede înființarea Comitetului Român pentru Inteligența Artificială, denumit în continuare Comitet și cu denumirea de prezentare de AI România sau AIR, care va servi ca punct unitar de contact pentru inițiativele IA din România și colaborarea cu organizații private și societatea civilă.

Comitetul va fi creat sub patronajul Prim-Ministrului României, secretariatul tehnic fiind asigurat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID).

Va funcționa ca o entitate umbrelă pentru inițiativele de IA din România și va avea o guvernanță dinamică și flexibilă, coordonând o serie de consilii și grupuri de lucru, totodată facilitând un cadru formal de discuții și colaborare cu toate părțile interesate în IA. De asemenea, va colabora îndeaproape cu Comisia Interinstituțională pentru Elaborarea Strategiei României în domeniul Inteligenței Artificiale (Comisia), aprobată prin Hotărârea CSAT nr. 148 din 27.09.2022, cu Hub-ul Român de Inteligență Artificială, precum și cu alte instituții relevante, furnizând opinii punctuale, politici publice.

Comitetul va fi format din reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Secretariatului General al Guvernului, ai ministerelor și instituțiilor publice din România, care au atribuții în domeniile cercetare-dezvoltare și inovare, educație, digitalizare și securitate națională, și va include și experți consacrați în domeniu, reprezentanți ai mediului academic, privat, ai societății civile ș.a.

Coordonarea Comitetului este asigurată de MCID, care îi va asigura un Regulament de funcționare, precum și bugetul anual.

Comitetul va îndeplini o serie de atribuții în vederea dezvoltării domeniului de IA în România, iar în cadrul acestuia se vor constitui consilii și grupuri de lucru, precum:

a. Consiliul Științific și de Etică a Inteligenței Artificiale;
b. Consiliul pentru Educație în IA;
c. Grupuri de lucru de expertiză.

În termen de 60 de zile de la aprobarea Memorandumului, MCID va crea și va asigura o pagină de internet cu rol de punct de contact și de informare privind inițiativele din domeniul IA în România, reprezentând un canal de comunicare cu experți români din țară și din străinătate, cât și de informare a publicului larg.

Sursa informației

Vezi și Guvernul României. Legea privind organizarea Sistemului Informatic Național de Semnalări și participarea României la Sistemul de Informații Schengen și alte acte normative aprobate în cadrul ședinței din 2 noiembrie 2022

 

Guvernul României. O.U.G. privind modificarea O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023 și alte acte normative aprobate în cadrul ședinței din 11 noiembrie 2022 was last modified: noiembrie 11th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.