Folosirea unui semn similar pentru produse identice de natură a produce un risc de confuzie între serviciile a doi operatori economici (NCPC, L. nr. 84/1998)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 655/2019

NCPC: art. 488 alin. (1), art. 496 alin. (1); L. nr. 84/1998: art. 90, art. 92

Este nefondat primul motiv de recurs prin care se susține existența unei contradictorialități între faptul că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că drepturile reclamantei privitoare la marca pe care aceasta o deține au fost încălcate de intimată prin folosirea unui semn similar pentru produse identice de natură a produce un risc de confuzie între serviciile celor doi operatori economici și faptul că existența unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi reținută, precum și faptul că întinderea acestuia nu a fost dovedită.

În prima situație reținută, fapta ilicită constă în încălcarea dreptului exclusiv al reclamantei asupra mărcii înregistrate în cauză, drept patrimonial.

„Daunele morale” sunt reprezentate de despăgubirile materiale pentru încălcarea unor drepturi nepatrimoniale.

Or, nu în toate situațiile în care prin săvârșirea unei fapte se încalcă un drept patrimonial, se încalcă și un drept nepatrimonial ca urmare a săvârșirii aceleiași fapte.

De altfel, această interpretare este confirmată și de prevederile art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100 din 14 iulie 2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială potrivit cărora „la stabilirea daunelor-interese instanța judecătorească va lua în considerare toate aspectele corespunzătoare, cum ar fi consecințele economice negative, în special, pierderea câștigului suferită de partea vătămată, beneficiile realizate în mod injust de către persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială protejat și, după caz, elemente, altele decât factorii economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat titularului dreptului încălcat”.

Din aceste prevederi rezultă că nu este obligatoriu ca în situația încălcării unui drept de proprietate industrială protejat, cum este și dreptul la marcă, să existe în toate cazurile și un prejudiciu moral.

Ca atare, nu se poate reține, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea contradictorie a deciziei atacate sub aspectul susținut de către recurent, menționat mai sus.

Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care se susține în esență, că instanța de apel a realizat o aplicare greșită a normelor de drept material referitoare la răspunderea civila delictuală pentru fapta proprie, reținând că, deși exista o fapta ilicită cauzatoare de prejudicii de care se face vinovată intimata, reclamanta nu a probat întinderea prejudiciului moral, în condițiile în care existența prejudiciului moral, constând în suferința morală sau fizică a victimei, trebuia prezumată iar întinderea prejudiciului stabilită în baza criteriului echității.

Prin Decizia civilă nr. 650 din 4 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I Civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 627 din data de 16 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a casat decizia și a trimis cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelului în ceea ce privește daunele morale.

Referitor la soluția de trimitere a cauzei la aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelului în ceea ce privește daunele morale, Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, a reținut următoarele:

„(…) a fost găsit întemeiat motivul de recurs referitor la faptul că instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt cu privire la îndeplinirea cumulativă a condițiilor pentru angajarea răspunderii civile, în componența referitoare la existența unui prejudiciu.

Instanța de apel a menținut obligația stabilită de prima instanță în sarcina pârâtei de plata sumei de 6.000 de RON reprezentând daune morale.

Potrivit dispozițiilor art. 92 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, pentru prejudicii cauzate prin săvârșirea faptelor prevăzute de art. 90, persoanele vinovate pot fi obligate la despăgubiri potrivit dreptului comun, respectiv răspunderea civilă delictuală.

Instanța avea obligația a examina întrunirea cumulativă a elementelor răspunderii civile delictuale. Din considerentele instanței superioare de fond rezultă că cerința existenței unui prejudiciu nu a fost analizat în apel, ci doar dimensiunea acestuia”.

În rejudecare după casare instanța de apel a reținut următoarele:

„În cazul în care fapta ilicită constă în contrafacerea unei mărci, pentru societățile comerciale, prejudiciul moral se constituie în daunele aduse imaginii firmei, prin care i se afectează, pe de o parte, bonitatea societății, materializată în aceea că furnizorii ori băncile manifestă neîncredere în stabilitatea raporturilor comerciale sau atunci când clienții pretind garanții suplimentare pentru a continua raporturile comerciale, iar, pe de altă parte, survine în ipoteza în care serviciile sau produsele societății păgubite nu mai sunt apreciate calitativ, fiind asociate cu activitatea uzurpatorului de marcă și beneficiar de imagine, datorită confuziei create pe piață și este nevoie astfel de o acțiune suplimentară a titularului mărcii pentru a putea reconfirma și consolida renumele comercial.

Prin urmare, este necesar să se facă dovada unor elemente certe, rezonabile și verificabile, vizând alterarea prestigiului societății prin fapta ilicită invocată. Astfel, deși s-a afirmat că reclamanta a suferit un prejudiciu de imagine circumscris sumei de 60.000 RON, existența și întinderea acestuia nu au fost dovedite, astfel că daunele morale nu pot fi acordate.

Considerentele expuse determină admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței prin respingerea cererii de daune morale, cu menținerea celorlalte dispoziții, intrate în puterea de lucru judecat urmare a deciziei de recurs.”

În speță se pretinde acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral produs unei persoane juridice.

Ca atare, referirea recurentei la obligativitatea prezumării prejudiciului moral, constând în suferința morală sau fizică a victimei este străină obiectului cauzei de față. Suferința morală sau fizică este specifică unei persoane fizice iar nu unei persoane juridice.

În cazul unei persoane juridice prejudiciul moral, în legătură cu încălcarea dreptului exclusiv asupra unei mărci înregistrate, poate consta în încălcarea dreptului la reputație, dar nu în toate cazurile în care se încalcă dreptul la marcă există și un prejudiciu moral, acesta trebuind să rezulte din circumstanțele specifice ale fiecărei cauze.

Acest fapt a fost subliniat și în decizia de casare anterioară, nr. 650/2017, prin care i s-a indicat instanței de apel să motiveze prin raportare la circumstanțele specifice ale speței existența prejudiciului moral, și anume cum a fost afectată reputația mărcii sau a firmei prin modalitatea specifică în care s-a săvârșit fapta de încălcare a dreptului la marcă. Astfel, nu se poate reține că referirile instanței de apel la „alterarea prestigiului societății prin fapta ilicită” ar fi străine de obiectul judecății.

Atâta timp cât s-a reținut că nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu moral nu se mai pune problema analizei modalității în care ar fi trebuit să se determine întinderea prejudiciului, operațiune ulterioară și dependentă de îndeplinirea condiției existenței prejudiciului.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

Sursa informației: www.scj.ro.