Festina lente sau cum poate uzurpa legiuitorul delegat și excepțional atribuțiile de esență ale unui parlament

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

V. Concluzii

În România, Guvernul modifică în mod repetat normele privind funcționarea sistemului judiciar, la intervale scurte de timp, neexistând posibilitatea unui control a priori al Curții Constituționale, dar nici a unui control rapid a posteriori (în cazul celor cinci ordonanțe de urgență anterior prezentate, Avocatul Poporului refuzând să inițieze excepții de neconstituționalitate^[31], iar Curtea Constituțională nestabilind termene pentru soluționarea excepțiilor formulate prin intermediul instanțelor judecătorești nici la peste 1 an de la data primirii lor. Așa cum am precizat anterior, excepția ridicată de Avocatul Poporului în luna februarie a anului 2020 se referă la o ordonanță de urgență a Guvernului ce nu are ca obiect de reglementare „legile justiției”, ci domeniul achizițiilor publice). Ca soluție posibilă pentru judecarea cu celeritate a cauzelor referitoare la prevederi ale ordonanțelor de urgență adoptate de Guvern, de către Curtea Constituțională, apreciem că în legea privind organizarea și funcționarea acesteia ar trebui introduse termene rezonabile.

Încă din anul 2012, Comisia de la Veneția alerta cu privire la o atare situație constituțională, reținând, în Avizul nr.685 din 17 decembrie 2012, CDL-AD(2012)026, că „79. Problema ordonanțelor de urgență ale Guvernului ar trebui rezolvată. Unul dintre motivele pentru utilizarea excesivă a unor astfel de ordonanțe (140 ordonanțe de urgență în 2011) pare să se regăsească în procedurile legislative greoaie din Parlament. Reformarea Parlamentului ar trebui astfel să fie pe ordinea de zi. În cazul în care ar fi într-adevăr necesară o acțiune chiar mai rapidă printr-o intervenție a Guvernului, legislația de urgență ar trebui să fie adoptată prin delegare legislativă (alin.1-3 din art.115 din Constituție). Prin simplificarea procedurii legislative și prin recurgerea la delegarea legislativă, necesitatea adoptării de ordonanțe de urgență ale Guvernului ar trebui să dispară aproape complet, iar alin. 4-8 ale art.115 din Constituție privind ordonanțele de urgență ale Guvernului ar putea deveni redundante. Cel puțin, încurajarea utilizării acestor ordonanțe atât de des, și anume menținerea valabilității ordonanțelor cazul în care Parlamentul nu le respinge în mod explicit, ar trebui să fie eliminată prin introducerea unui termen fix pentru aprobare de către Parlament.”

Șapte ani mai târziu lucrurile par identice ori chiar mai complicate, legiferarea în valuri realizată de Guvern afectând calitatea legislației și ignorând principiul echilibrului puterilor, reglementat de art.1 alin.(4) din Constituția României, puterea executivă arogându-și un rol esențial și continuu în activitatea de legiferare.

Prin recenta Decizie nr.28 din 29 ianuarie 2020^[32], însăși Curtea Constituțională a României observa un atare dezechilibru, apreciind că „decizia Guvernului de a-și angaja răspunderea nu reflectă o urgență de a reglementa într-un domeniu dat, nu reprezintă o măsură luată in extremis, ci mai degrabă asumarea unei opțiuni cu caracter de oportunitate, de prelungire în timp a unor măsuri temporare dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.7/2019 și de înlăturare de la aplicare a prevederilor Legii nr.242/2018. Totodată, rezultă că nu se impunea adoptarea unei asemenea măsuri cu maximă celeritate, eventual putând fi adoptată numai în condițiile în care „provocările majore” generate de Legea nr.242/2018 nu puteau fi depășite. 88. Cu privire la importanța domeniului reglementat, se constată că, de principiu, domeniul justiției este unul în care Guvernul își poate angaja răspunderea [a se vedea, spre exemplu, Decizia nr.375 din 6 iulie 2005]. (…) 90. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că legea criticată încalcă art.114 din Constituție și, în mod implicit, art.61 alin.(1) din Constituție, prin limitarea excesivă a rolului Parlamentului. Rezultă, astfel, și o încălcare a principiului constituțional al echilibrului puterilor [art.1 alin.(4) din Constituție] din moment ce una dintre puterile statului, cea executivă, și-a arogat un rol preeminent în activitatea de legiferare, folosind excesiv o procedură de legiferare, care, prin natura, sa este una de excepție.”

Astfel, se ajunge frecvent la instabilitate în reglementare, deficiențe sau lipsă totală de consultare publică și afectarea independenței sistemului judiciar în cazul ordonanțelor de urgență emise în materia organizării judiciare.

Acestei panorame i se adaugă lipsa oricărei atitudini indubitabile a Parlamentului pentru limitarea situației atipice într-un stat democratic, caracterizat prin previzibilitatea și claritatea legislației. Intervalele de timp considerabile în care Parlamentul aprobă sau respinge actele normative emise de Guvern, în lipsa unor termene limită prevăzute în Constituția României, au un efect faptic de subordonare, contrar principiul echilibrului puterilor.

Într-un asemenea context, până la o așteptată revizuire constituțională, o posibilă soluție s-ar găsi în principiul colaborării loiale și al respectului reciproc între autoritățile/instituțiile statului, în scopul asigurării echilibrului între puterile statului, principiu a cărui importanță în cadrul mecanismelor inerente statului de drept a fost relevată printr-o jurisprudență constantă a Curții Constituționale a României, în termenii Avizului Comisiei de la Veneția nr.685 din 17 decembrie 2012, CDL-AD(2012)026^[33].

Anexa nr. 1 – Tabel cuprinzând ordonanțele sau ordonanțele de urgență pentru aprobarea sau respingerea cărora Parlamentul României a avut nevoie de un interval de timp mai mare de trei ani (perioada 2010 – februarie 2020)

Anexa nr. 2 – Tabel privind situația actelor normative adoptate în România în perioada 2010-2019

^[31] Avocatul Poporului are atribuția expresă de a sesiza Curtea Constituțională cu privire la legi și ordonanțe, iar aceasta nu este limitată la protecția drepturilor omului, rolul său trebuind să fie extrem de activ în apărarea statului de drept, prin urmare și a angajamentelor internaționale luate în acest sens de Statul român (a se vedea Avizul nr. 685 din 17 decembrie 2012, CDL-AD(2012)026, Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept – Comisia de la Veneția).

^[32] Decizia nr.28 din 29 ianuarie 2020 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii privind unele măsuri aplicabile în anul 2020 referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari.

^[33] A se vedea, spre exemplu, Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragrafele 270 și 286, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 30, Decizia nr. 681 din 23 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1000 din 13 decembrie 2016, paragraful 21.