Exproprierea și stabilirea despăgubirilor. Recurs respins ca nefondat (NCPC, L. nr. 33/1994, L. nr. 198/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 4053/2018

L. nr. 33/1994: art. 26 alin. (2); NCPC: art. 274, art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1); L. nr. 198/2004: art. 6, art. 15

Astfel, reiterând aspectele prezentate în cuprinsul motivelor de apel, pârâtul a arătat că instanțele în mod greșit când au dispus plata prețului terenului către intimatele-reclamante, nu a dispus și în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate de la reclamante la expropriator, ceea ce conduce la situația în care acestea rămân titulare ale dreptului de proprietate asupra terenului situat în București, sector l, str. x, dar încasează și prețul imobilului, situație ce în opinia pârâtului, nu poate fi admisă.

În aceeași idee se arată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel nu au ținut cont că prin pronunțarea hotărârilor judecătorești, obligă expropriatorul la plata unei sume de bani, deloc neglijabilă, dar fără a primi o contraprestație, respectiv proprietatea imobilului teren ce face obiectul prezentei cauze.

Se mai susține că instanța de apel a omologat în mod eronat raportul de expertiză efectuat de către comisia de experți cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care coroborate cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015, prevăd că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii, motiv pentru care se solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel spre rejudecare, pentru administrarea unei expertize cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994.

În acest sens pârâtul arată că prin raportul de expertiză realizat în cauză, au fost înlăturate de experți mai multe comparabile, (exemplu pentru zona de amplasare), deși dispozițiile legale anterior menționate dispun că se avea în vedere cu ocazia întocmirii raportului de expertiză, imobile similare din aceeași unitate administrativă – teritorială, ceea ce permite a se lua în considerare întreg teritoriul Municipiului București, cum de altfel a stabilit instanța de apel.

În același sens pârâtul arată că experții aveau obligația de a aplica toate corecțiile pe care le considerau adecvate, însă au ales un mod părtinitor doar tranzacțiile convenabile pentru a justifica o supraestimare a prețului imobilului expropriat, situație în care instanța ignorând omisiunile comisiei de experți a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea dispozițiilor legale.

Legat de aceste aspecte pârâtul susține că obiecțiunile arătate au fost admise de instanța de apel, dar cu toate acestea instanța prin soluția pronunțată a validat un raport de expertiză efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale.

În aceeași idee, se mai arată că prin suplimentul la raportul de expertiză depus la 3 aprilie 2018 experții nu fac decât să reia concluziile din lucrările anterioare fără a avea în vedere toate contractele de vânzare- cumpărare ce puteau fi utilizate, înlăturând doar la cererea instanței Contractul nr. x/2013. Din perspectiva celor expuse, pârâtul susține că se impunea invalidarea tuturor formelor expertizei realizate de comisia de experți, întrucât nu au fost respectate criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv raportarea la imobile similare.

Recurentul-pârât Municipiul București solicită în principal, admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei recurate, în sensul admiterii în integralitate a apelului formulat, și pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamante.

În subsidiar, solicită admiterea recursului și schimbarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii în integralitate a apelului formulat de apelantul-pârât Municipiul București, cu consecința diminuării cuantumului despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului situat în București, sector 1, str. x.

Intimatele C., B. și D. prin întâmpinarea depusă la 15 noiembrie 2018 au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Nelegalitatea hotărârii instanței de apel este susținută de către pârât prin prisma faptului că deși a fost obligat la plata despăgubirilor către reclamante totuși instanța nu a dispus și transferul dreptului de proprietate de la reclamante fiind astfel încălcate dispozițiile art. 15 din Legea nr. 198/2004. Înalta Curte constată că în condițiile în care în anul 2011 a avut loc o expropriere a terenurilor reclamantelor prin ocuparea și demararea lucrărilor de utilitate publică, precum și în condițiile în care pârâtul nu a urmat etapele legale ale procedurii de expropriere și nici cea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 198/2004, de numire a comisiei de verificare și consemnare a sumelor datorate ca despăgubiri pentru expropriere, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a H.G. nr. 590/2010, prin care a fost aprobată declanșarea procedurilor de expropriere ce vizau și terenul reclamantelor din str. x, emiterea dispoziției administrative de transfer al dreptului de proprietate prin expropriere, stricto sensu- aparținea exclusiv pârâtului, cum bine a reținut de altfel și instanța de apel. Or, în condițiile date, Înalta Curte reține că pârâtul nu-și poate invoca propria culpă pentru a-și argumenta susținerea legată de faptul că prin hotărâre nu s-a dispus transferul dreptului de proprietate de la reclamante la expropriator cu atât mai mult cu cât în Cartea Funciară imobilul din litigiu era notat la 23 noiembrie 2010 ca fiind expropriat, fapt ce rezultă din extrasul de carte funciară de la dosar tribunal.

Nefondată este și critica pârâtului legată de încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, pentru următoarele considerente: Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică. Valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare atât la amplasamentul acestuia, la destinația lui, cât și prin raportare la poziționarea acestuia față de alte localități și de căile de acces. Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt prevăzute, în mod imperativ, de dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Prin urmare, legea impune ca, la calcularea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarului bunului supus exproprierii, experții, precum și instanța să țină seama de două criterii legale (instituite ca atare prin lege, în scopul cuantificării juste și echitabile a despăgubirii), și anume, „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” și respectiv „daunele” aduse proprietarului, scop în care vor fi aduse și alte dovezi. Din perspectiva celor expuse și, în respectarea dispozițiilor legale enunțate instanța de apel prin încheierea din 15 noiembrie 2017 a dispus efectuarea de către comisia de experți a două variante ale raportului de expertiză în ce privește cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor pentru terenul preluat, cu aplicarea corecțiilor corespunzătoare și a criteriilor legale prevăzute de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Cum în varianta a doua (dosarul instanței de apel) comisia de experți a avut în vedere toate comparabilele – contracte de vânzare-cumpărare existente la dosar și cum în această variantă a fost motivată fiecare corecție aplicabilă comparabilelor, Înalta Curte reține că instanța de apel în respectarea atât a dispozițiilor art. 26 cât și a dispozițiilor art. 27din Legea nr. 33/1994 (care prevede că „primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî”) a ales această variantă în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, variantă care corespunde criteriilor legale în ceea ce privește „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel cu cel expropriat în unitatea administrativă teritorială”.

Prin urmare, sunt nefondate criticile pârâtului legate de încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Din perspectiva celor expuse și, cum nici una din criticile aduse hotărârii instanței de apel nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar împotriva Deciziei civile nr. 446 A din data de 2 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a dispune obligarea recurentului pârât la plata sumei de 4658,85 RON (justificate cu chitanța de la fila x) cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatele-reclamante.

Sursa informației: www.scj.ro.