Existenţa ori inexistenţa unei condiţii legale referitoare la achitarea la zi a taxelor profesionale datorate de mediatori, de care să depindă încetarea calităţii de mediator (NCPC, L. nr. 192/2006)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 3474/2021

L. nr. 192/2006: art. 15 lit. a), art. 8 alin. (9), art. 22 alin. (3) lit. e), art. 29 alin. (28), art. 38, art. 43 alin. (2); NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (1), art. 451 alin. (2), art. 453 alin. (2)

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Problema de drept disputată în cauză este, în esență, aceea a existenței ori inexistenței unei condiții legale referitoare la achitarea la zi a taxelor profesionale datorate de mediatori, de care să depindă încetarea calității de mediator.

Înalta Curte constată că o astfel de condiție nu este expres stipulată nici în Legea nr. 192/2006, nici în Statutul profesiei de mediator („Statutul”) și nici în Hotărârea nr. 5/13.05.2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului de Mediere („Regulamentul”). Prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 192/2006 prevăd încetarea, la cerere, a calității de mediator, dispoziții similare regăsindu-se și în art. 10 alin. (1) lit. a) din Statutul profesiei de mediator. Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de Mediere dispune, prin art. 43 alin. (2), că orice mediator poate să opteze pentru schimbarea sau încetarea formei de exercitare a profesiei de mediator și radierea acesteia din Registrul formelor de exercitare a profesiei, prevedere regăsită, cu o formulare similară, și în art. 22 alin. (1) din Statut.

În lipsa unei dispoziții legale exprese, cerința achitării la zi a taxelor profesionale a fost dedusă de intimatul-pârât, printr-o interpretare ce a fost confirmată de instanța de fond, din cuprinsul dispozițiilor art. 43 alin. (3) lit. e) din Regulament, care prevăd documentația ce se va anexa cererii de încetare a calității de mediator și care menționează obligația depunerii legitimației de mediator vizată la zi, al dispozițiilor art. 22 alin. (3) lit. e) din Statut, ca prevăd obligația de a anexa cererii de încetare a calității de mediator o copie a legitimației vizate la zi, coroborate cu dispozițiile art. 8 alin. (9) și art. 29 alin. (28) din Statut, care prevăd obligația mediatorului de vizare la zi a legitimației, aplicarea vizei fiind condiționată de plata la zi a taxelor profesionale anuale.

Înalta Curte reține că reperul legislativ avut în vedere la stabilirea condițiilor de încetare a calității de mediator este Legea privind medierea și organizarea profesiei de mediator nr. 192/2006, care prevede dreptul mediatorului de a renunța la această calitate prin depunerea unei cereri scrise, fără menționarea unei condiții referitoare la plata la zi a taxelor profesionale. Prin urmare, chiar în ipoteza în care s-ar susține existența unor astfel de prevederi în Statutul profesiei de mediator și Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de Mediere, Înalta Curte reține că acestea nu pot norma diferit ori peste cuprinsul legii în temeiul căreia au fost emise, într-un astfel de caz fiind înlăturate de la aplicare.

Ca atare, interpretarea pârâtului asupra textelor incidente conduce la o adăugire nepermisă la lege, prin care se impune o condiție de admisibilitate a cererii de încetare a calității de mediator ce nu a fost prevăzută prin voința legiuitorului. Necesitatea depunerii unei documentații care însoțește cererea de încetare a calității de mediator nu reprezintă, în sine, o cerință abuzivă, atât timp cât nedepunerea unuia dintre aceste înscrisuri nu este interpretată și aplicată într-o asemenea manieră încât să afecteze însuși dreptul de a obține încetarea calității de mediator la cerere.

În cauză, prin decizia contestată, intimatul-pârât a respins cererea reclamantei motivat de necompletarea dosarului cu înscrisurile solicitate prin corespondența electronică purtată în datele de 08.08.2017 și 09.01.2018, respectiv legitimația de mediator, autorizația de mediator și dovada de achitare a taxelor profesionale la zi. În privința acestora, reclamanta a comunicat pârâtului că nu se mai află în posesia legitimației și autorizației, acestea fiind declarate pierdute, iar în privința achitării taxelor profesionale, a arătat că a achitat parte din suma restantă, fără restanțele aferente anilor 2012-2013, pe care le-a considerat a fi prescrise.

Înalta Curte constată că intimatul nu are dreptul de a condiționa încetarea calității de mediator de plata taxelor profesionale restante, respectiv de depunerea dovezii achitării acestora sau a legitimației de mediator a cărei vizare la zi presupune plata tuturor taxelor. Potrivit art. 38 din Legea nr. 192/2006, neplata taxelor profesionale reprezintă abatere disciplinară și se sancționează conform statutului, demers pe care intimatul-pârât nu l-a inițiat, deși susține că taxele nu au fost achitate de reclamantă din anul 2012. Totodată, intimatul-pârât are la dispoziție mijloacele legale prevăzute de dreptul civil pentru recuperarea debitelor, neputând obține satisfacerea creanțelor prin menținerea forțată în profesie a reclamantei, cu consecința calculării în continuare a taxelor profesionale anuale.

De altfel, prin mesajul electronic transmis reclamantei la data de 08.08.2017, intimatul-pârât a arătat că, în măsura în care nu se va face dovada achitării taxelor, dar se vor depune celelalte înscrisuri solicitate, se va emite hotărârea de încetare a calității de mediator, iar debitul restant va fi recuperat prin intermediul instanței de judecată. Or, reclamanta a depus dovada că înscrisurile solicitate nu se mai află în posesia sa, fiind declarate pierdute, astfel încât intimatul trebuia să procedeze conform mențiunilor anterioare, iar nu să respingă cererea pentru nedepunerea dovezii de plată a taxelor restante.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii în speță, constatând în mod nelegal că pentru formularea unei cereri de încetare a calității de mediator este necesară plata la zi a taxelor profesionale. O astfel de condiție nu rezultă din cuprinsul Legii nr. 192/2006 și nici nu poate fi dedusă, pe cale de interpretare, din prevederile Statutului și Regulamentului, întrucât are ca efect completarea prevederilor actului normativ cu forță juridică superioară.

În consecință, recursul declarat de reclamantă este fondat, fiind necesară reformarea soluției recurate și rejudecarea cauzei de către instanța de control judiciar.

În rejudecare, Înalta Curte va admite în parte acțiunea introductivă, urmând ca, pentru aspectele de nelegalitate anterior arătate, să anuleze Decizia nr. 63 din 26.02.2018, emisă de pârât.

Cât privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de constatare a încetării calității de mediator, Înalta Curte o va admite în parte, respectiv va obliga pârâtul să reanalizeze cererea reclamantei de încetare a calității de mediator, înregistrată sub nr. x/26.07.2017, conform considerentelor prezentei hotărâri, reținând că instanța nu se poate substitui voinței organului administrativ, obligându-l în mod direct la emiterea unei decizii cu un anumit conținut, în condițiile în care singurul aspect analizat de pârât cu ocazia emiterii deciziei a fost acela al neplății taxelor profesionale. Se impune, așadar, reluarea procedurii administrative în vederea analizării efective a cererii de încetare a calității de mediator, formulate de reclamanta A..

Referitor la petitul vizând plata daunelor morale și materiale, Înalta Curte reține, în raport de soluția de obligare a pârâtului la reluarea procedurii administrative, că această pretenție nu poate fi tranșată în prezentul litigiu, cât timp procedura de soluționare a cererii de încetare a calității de mediator nu a fost finalizată și nu se poate stabili, cu caracter definitiv, existența unei vătămări cauzate drepturilor și intereselor legitime reclamantei prin respingerea cererii sale și nici cuantumul pretinsului prejudiciu.

Pentru toate aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de declarat de reclamanta A., va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată, va anula Decizia nr. 63 din 26.02.2018, emisă de pârât și va obligă pârâtul să reanalizeze cererea reclamantei de încetare a calității de mediator, înregistrată sub nr. x/26.07.2017, respingând, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pârâtul Consiliul de Mediere la plata către reclamanta A. a cheltuielilor de judecată parțiale, în sumă totală de 1252 RON, reprezentând taxe judiciare de timbru achitate în fond (152 RON, conform chitanței emise la 10.05.2018 – dosar fond) și recurs (100 RON, conform chitanței emise la 20.11.2018 – dosar recurs), precum și onorariu avocațial dovedit prin depunerea chitanței nr. x/04.09.2018, redus de la 3000 de RON la 1000 de RON, în condițiile art. 451 alin. (2) și art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în raport de admiterea parțială a pretențiilor deduse judecății și de valoarea și complexitatea scăzută a cauzei.

Sursa informației: www.scj.ro.