Exercitarea abuzivă a dreptului procesual de sesizare a instanţei (NCPP)

18 aug. 2021
Vizualizari: 447
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 104/A/2021

NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 283 alin. (4) lit. n), art. 421 pct. 1 lit. b), art. 459 alin. (3) lit. a) și alin. (5)

Prin Decizia penală nr. 881 din data de 17 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020 în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul formulat de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 714 din 16 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2020.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul să plătească suma de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 627 RON a rămas în sarcina statului.

În baza dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen., a fost aplicată inculpatului amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON pentru exercitarea abuzivă a dreptului procesual de sesizare a instanței.

Pentru a hotărî astfel, în esență, s-a reținut că prin Sentința penală nr. 714 din 16 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2020 în baza art. 459 alin. (3) lit. a) și alin. (5) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 532 din 10 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalului Iași în dosarul nr. x/2006, formulată de revizuentul-condamnat A..

De asemenea, s-a reținut că la data de 7 august 2020 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași cererea de revizuire formulată de către condamnatul A., împotriva Sentinței penale nr. 532 din 10 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalului Iași în dosarul nr. x/2006.

În ședința de judecată din data de 22 iunie 2020, condamnatul A. a precizat că nu a formulat nicio cerere de revizuire și nici nu înțelege să și-o însușească.

În raport de aceste considerente, instanța, constatând că cererea formulată nu îi aparține persoanei private de libertate A., nefiind făcută de către aceasta și nici de către o alta persoană în numele său, a respins-o ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel condamnatul A..

La termenul din data de 17 noiembrie 2020, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, condamnatul A. a declarat că nu își însușește apelul formulat împotriva Sentinței penale nr. 714 din 16 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2020.

Instanța de apel a apreciat că există date pentru a se concluziona că declarația de apel aparține apelantului A., în condițiile în care acest aspect este atestat de semnătura unui agent la locului de deținere în data de 22 septembrie 2020. Tot pe acest formulat este menționată declarația persoanei condamnate de luare la cunoștință de conținutul sentinței apelate. Declarația cuprinde de asemenea data nașterii declarantului și numele părinților acestuia. În consecință instanța a apreciat că declarația de apel aparține apelantului A..

Față de aceste împrejurări, apelul a fost respins ca nefondat, dispunându-se amendarea apelantului cu o amendă în cuantum de 1.000 RON pentru abaterea judiciară prev. de art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen., respectiv exercitarea abuzivă a dreptului procesual de sesizare a instanței.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

La data de 15 februarie 2021 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași o cerere de contestație împotriva Deciziei penale nr. 881 din data de 17 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 februarie 2021.

La data de 22 martie 2021, Penitenciarul Iași, locul de deținere a condamnatului a transmis instanței supreme cererea condamnatului A. prin care învederează că cererea de revizuire nu este formulată de acesta, precum și faptul că nu înțelege să și-o însușească.

Prin urmare, constatând că nu a formulat cale de atac în cauză, astfel că va lua act că A. nu a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 881 din data de 17 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în sumă de 313 RON, urmează să se plătească din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Exercitarea abuzivă a dreptului procesual de sesizare a instanței (NCPP) was last modified: august 18th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.