Executarea mandatului european de arestare. Retragerea apelului declarat (NCPC, L. nr. 302/2004)

29 mart. 2019
Vizualizari: 1002
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 376/2018

L. nr. 302/2004: art. 98 alin. (2) lit. c) și alin. (3), art. 103 alin. (10), art. 107 alin. (1), art. 111 alin. (1); NCPC: art. 275 alin. (2) și (6), art. 415, art. 425

Prin Sentința penală nr. 28/P.I. din data de 10 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare din Germania cu privire la executarea mandatului european de arestare cu nr. referință dosar x/16 emis de Parchetul Freiburg, secția Lorrach – Germania, la data de 12.02.2018, față de persoana solicitată A., cetățean român, în vederea executării în continuare a măsurii de siguranță privativă de libertate a internării într-un spital de psihiatrie (fără durată maximă) și a restului de pedeapsă de 1650 de zile din pedeapsa privativă de liberate de 5 ani și 10 luni închisoare.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Germania.

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a renunțat la regula specialității

De asemenea, în baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării pe o durată de 22 de zile, începând cu data 10 aprilie 2018 și până la data de 1 mai 2018, inclusiv.

În baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea mandatului de arestare față de persoana solicitată A., iar administrația locului de deținere va reține persoana solicitată la Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor, până la predarea efectivă către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Potrivit dispozițiilor art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus ca predarea să se realizeze în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Totodată, s-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută pe o durată de 24 de ore, prin ordonanța din data de 02.04.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/II.5/2018, începând cu ora 13:51, iar prin încheierea penală nr. 15/IP/2018 din 02.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus arestarea provizorie pe o durată de 15 zile, începând cu data de 02.04.2018, până la data de 16.04.2018, inclusiv.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că, pe numele persoanei solicitate A. a fost emis mandatul european de arestare cu nr. de referință dosar x/16 de Parchetul Freiburg, secția Lorrach, Germania, pentru executarea în continuare a măsurii de internare într-un spital de psihiatrie fără durată maximă și pentru executarea pedepsei privative de libertate ce rezultă din sentința dată de Landgericht Freiburg la data de 12-04-2017 – nr. dosar 1 Ks 90 Js 13545/16.

În mandatul european de arestare s-a precizat că au rămas de executat 1650 de zile din pedeapsa de 5 ani și 10 luni închisoare cu mențiunea că s-a dispus internarea într-un spital de psihiatrie fără durată maximă și pedeapsa privativă de libertate de 5 ani și 10 luni, retragerea permisului de conducere pe o perioadă de interdicție pentru reacordare de 3 ani.

Fiind ascultată de instanță, la termenul din 10 aprilie 2018, persoana solicitată A., întrebată asupra consimțământului irevocabil la predare, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (2) din Legea 302/2004, a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Germania și dorește să își continue tratamentul într-un centru medical din România. De asemenea, persoana solicitată a menționat expres că nu renunță la regula specialității, aspecte consemnate în declarația acestuia.

S-a mai reținut că din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv din cazierul judiciar al persoanei solicitate, rezultă că aceasta nu face obiectul vreunei proceduri judiciare în fața autorităților române.

De asemenea, raportat la dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel Oradea nu a constatat incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În ce privește aplicabilitatea art. 98 alin. (2) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii străine în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, instanța de fond a apreciat că în raport de particularitatea specială a speței nu este oportună recunoașterea hotărârii străine.

Astfel, s-a reținut că persoana solicitată A. a fost condamnată în statul solicitant la internarea într-un spital de psihiatrie, iar alături de măsura de siguranță a internării într-un spital de psihiatrie, fără durată maximă, i s-a aplicat și o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani și 10 luni.

Prin, urmare, s-a apreciat că este imperios necesar a se continua procedurile de tratament începute de autoritățile medicale germane, tot acestea, cunoscând tratamentul actual și trecut al persoanei solicitate, fiind competente să procedeze și la reevaluarea sănătății mintale a acesteia având în vedere că măsura de siguranță a fost dispusă de către instanța germană fără durată maximă. Aceasta înseamnă că, chiar dacă durata pedepsei a fost ispășită, dacă boala persistă persoana continuă să rămână internată și să fie supusă unor tratamente medicale în vederea însănătoșirii sale.

Împotriva acestei sentințe, la data de 13.04.2018, a formulat contestație persoana solicitată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18.04.2018, fixându-se termen de soluționare la data de 20.04.2018, pentru când contestatorul a fost citat și asigurată apărarea acestuia.

Pentru termenul de judecată din 20.04.2018, contestatorul persoana solicitată A., aflat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, a formulat o declarație prin care a arătat că își retrage contestația depusă în acest dosar și că nu dorește să fie prezentat la Înalta Curte pentru termenul din 20.04.2018, conform citației emise de instanță la data de 18.04.2018 . Această cerere a contestatorului a fost înaintată la dosarul cauzei prin adresa I.G.P.R., Inspectoratul de Poliție Județean Bihor.

La termenul de judecată stabilit în cauză, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestator, avocat B., precum și reprezentantul Ministerului au solicitat să se ia act de retragerea contestației de față.

Înalta Curte, având în vedere declarația persoanei solicitate A. în sensul retragerii contestației, reprezentând manifestarea sa de voință valabil exprimată, în baza art. 425 raportat la dispozițiile art. 415 C. proc. pen. potrivit cărora „(1) Până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat”, va lua act de retragerea contestației formulate de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 28/P.I. din data de 10 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Executarea mandatului european de arestare. Retragerea apelului declarat (NCPC, L. nr. 302/2004) was last modified: martie 26th, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.