Excepţia nulităţii cererii de extrădare. Efectuarea examenului de regularitate internaţională. Respingerea cererii de amânare a soluţionării cererii de extrădare

• Legea nr. 302/2004: art. 18 - 35
• Legea nr. 302/2004: art. 20 alin. (1) lit. b)
• Legea nr. 302/2004: art. 21 pct. 1 lit. a)
• Legea nr. 302/2004: art. 36 alin. (1)
• Legea nr. 302/2004: art. 37 alin. (1)
• Legea nr. 302/2004: art. 38 alin. (2)
• Legea nr. 302/2004: art. 4 alin. (1)
• Legea nr. 302/2004: art. 49
• Legea nr. 302/2004: art. 51
• Legea nr. 302/2004: art. 52 alin. (1) şi (2)
• Legea nr. 302/2004: art. 7
• Legea nr. 302/2004: art. 8 alin. (1)
• NCP: art. 14
• NCP: art. 287 alin. (3)
• NCP: art. 82 alin. (3)
• NCP: art. 84
• NCP: art. 90
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. a)
• NCPP: art. 469 alin. (1) pct. 15
• VCP: art. 9

Prin sentința penală nr. 23/F din data de 19 martie 2020, Curtea de Apel Brașov, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a admis cererea de extrădare formulată de Ministerul Justiției din Republica Moldova și a dispus extrădarea persoanei solicitate A., către autoritățile din Republica Moldova, în vederea executării sentinței penale a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, din data de 15.01.2019.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a menținut starea de arest provizoriu în vederea extrădării a persoanei A. până la predarea acesteia autorităților din Republica Moldova, predare care se va efectua cu respectarea art. 57 din Legea nr. 302/2004.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 215 din 31 martie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Obiectul procedurii de față îl constituie cererea nr. x din data de 2 martie 2020, prin care Ministerul Justiției din Republica Moldova, în baza Convenției europene de extrădare încheiată la Paris la 13.12.1957, a solicitat autorităților judiciare române, extrădarea cetățeanului moldovean A., în vederea executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare la care acesta a fost condamnat prin sentința pronunțată de Judecătoria Chișinău (Ciocana), la data de 15 ianuarie 2019, pentru săvârșirea infracțiunii de huliganism prev. de art. 287 alin. (3) din C. pen. al Republicii Moldova.

În considerentele hotărârii judecătorești anterior menționate, rămasă definitivă prin respingerea căilor de atac (apel și recurs) declarate de contestatorul persoană extrădabilă s-a reținut că, la data de 1.07.2016, în jurul orei 22:50, în timp ce acesta se afla în Chișinău, într-un loc public, respectiv în stația de benzină B., la volanul unui autoturism C., a încălcat grav normele de ordine publică, manifestând o lipsă de respect crasă față de societate, insultând intenționat și fără motiv victima D., amenințând-o și făcând uz de arma marca E., trăgând în direcția acesteia.

În acest context factual, prioritar, Înalta Curte va proceda la stabilirea cadrului normativ care guvernează prezenta cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 14 din C. pen., extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internațional la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condițiile legii.

Se observă că în raport cu vechea reglementare a extrădării (art. 9 din C. pen. anterior), care prevedea posibilitatea acordării extrădării și în temeiul legii, art. 14 din C. pen. în vigoare a fost reformulat. Astfel, s-a prevăzut că extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internațional la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condițiile legii. De asemenea, din necesitatea de a se pune de acord reglementarea din legea penală română cu Convenția de la Viena din 1969 pentru dreptul tratatelor, precum și cu Legea nr. 590/2003 privind tratatele, acte în cuprinsul cărora termenul „tratat” reprezintă denumirea generică pentru acte juridice internaționale interstatale indiferent de denumirea dată acestora (convenție, acord, etc.), textul din noul C. pen. folosește termenul de „tratat” în loc de „convenție”, folosit în art. 9 din C. pen. anterior.

Dispozițiile art. 14 din C. pen., anterior menționate, stabilesc nu numai actele juridice internaționale în baza cărora poate fi acordată sau solicitată extrădarea unei persoane, dar și ordinea în care acestea trebuie să funcționeze: mai întâi, tratatele, apoi declarațiile de reciprocitate și numai în lipsa acestora, legea internă.

Normele privind extrădarea din dreptul intern au caracter subsidiar, concluzie ce se desprinde din dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, republicată, care prevăd că, prezenta lege se aplică în baza și pentru executarea normelor interesând cooperare judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate. În absența unei convenții internaționale, Legea nr. 302/2004, republicată, reprezintă, potrivit art. 5, dreptul comun aplicabil în materie, sub rezerva reciprocității.

În cauză, în cuprinsul cererii de extrădare, Ministerul Justiției din Republica Moldova a invocat Convenția europeană de extrădare încheiată la Paris la data de 13.12.1957 .

Atât România cât și Republica Moldova sunt părți semnatare ale Convenției europene de extrădare încheiată la Paris la data de 13.12.1957 (împreună cu cele două Protocoale adiționale la aceasta, primul din 15 octombrie 1975 și cel de-al doilea, din 17 martie 1978), care a fost ratificată de România prin Legea nr. 80 din 9 mai 1997, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 89 din 14 mai 1997, modificată prin Legea nr. 74/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 324 din 18 aprilie 2005. Dispozițiile Convenției europene de extrădare și a celor două protocoale ale sale au fost transpuse în Legea nr. 302/2004, republicată (art. 18- 35 cuprinse în Secțiunea 1 din Capitolul I, Titlul II), care reprezintă dreptul intern în materie.

Totodată, între România și Republica Moldova a fost încheiat la Chișinău, la data de 6 iulie 1996, Tratatul privind asistența juridică în materie civilă și penală, ratificat prin Legea nr. 177/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 310 din 13.11.1997. În preambulul Tratatului se precizează că România și Republica Moldova au hotărât să încheie acest instrument juridic internațional în dorința de a perfecționa colaborarea lor în domeniul asistenței juridice în materie civilă și penală.

Susținerea apărării în sensul că în cauză nu este aplicabilă Convenția europeană de extrădare, ci Tratatul privind asistența juridică în materie civilă și penală, încheiat între România și Republica Moldova (ale cărui dispoziții au fost invocate atât în scris, cât și oral în susținerea motivelor de contestație), întrucât data încheierii și ratificării Tratatului este ulterioară Convenției europene de extrădare, nu poate fi primită.

Art. 28 din Convenția europeană de extrădare având denumirea marginală „Relații între prezenta Convenție și acordurile bilaterale” prevede la alin. (1) că prezenta Convenție abrogă, în ceea ce privește teritoriile cărora se aplică, acele dispoziții din tratate, convenții sau acorduri bilaterale care, între două părți contractante, guvernează materia extrădării, iar la alin. (2) că, părțile contractante nu vor putea încheia între ele acorduri bilaterale sau multilaterale decât pentru completarea dispozițiilor prezentei convenții sau pentru a înlesni aplicarea principiilor cuprinse în acestea.

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că părțile semnatare ale Convenției pot încheia între ele acorduri bilaterale sau multilaterale în materie de extrădare, doar în completarea dispozițiilor Convenției și pentru înlesnirea aplicării principiilor acesteia.

Alineatul 3 al art. 28 din Convenție, invocat de apărare, potrivit căruia, când între două sau mai multe părți contractante extrădarea se practică în temeiul unei legislații uniforme, părțile vor fi libere să-și reglementeze raporturile mutuale în materie de extrădare, sprijinindu-se exclusiv pe acest sistem, independent de dispozițiile prezentei convenții, nu este aplicabil în cauză deoarece, între Republica Moldova și România extrădarea nu se realizează în temeiul unei legislații uniforme.

Constatarea conform căreia Convenția europeană de extrădare este aplicabilă în cauză corespunde și rezultatului controlului de regularitate internațională efectuat în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, de către Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, care prin adresa din 9 martie 2020, de înaintare a cererii de extrădare către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a comunicat, între altele, că între România și Republica Moldova se aplică dispozițiile Convenției europene de extrădare – Paris, 13 decembrie 1957 .

În consecință, extrădarea din România a cetățeanului moldovean A., la solicitarea autorităților din Republica Moldova, este condiționată de îndeplinirea cerințelor prevăzute în Convenția europeană de extrădare încheiată la Paris la data de 13.12.1957 (împreună cu Protocoalele adiționale la aceasta, din 15 octombrie 1975 și 17 martie 1978), în Tratatul privind asistența juridică în materie civilă și penală, încheiat între România și Republica Moldova (în măsura în care nu contravine dispozițiilor Convenției) și în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, republicată.

În acest context legislativ, Înalta Curte va analiza legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, prin raportare la criticile formulate de apărare, astfel cum au fost dezvoltate în scris și susținute oral cu ocazia dezbaterii pe fond a contestației.

Referitor la excepția nulității cererii de extrădare, apărarea a susținut că, în mod greșit a fost respinsă de către instanța de fond cu motivarea că examenul de regularitate internațională efectuat de Ministerul Justiției din România, conform art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată, are rolul să acopere potențiale vicii, cum este și cel privind lipsa semnăturii pe cererea de extrădare, a Ministrului Justiției din statul solicitant. S-a susținut că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată întrucât, pe de o parte, între aspectele verificate de Ministerul Justiției nu se regăsește cerința verificării semnăturii Ministrului Justiției (din statul care cere extrădarea), iar pe de altă parte, procesul de realizare a dreptului aparține puterii judecătorești (respectiv instanțelor de judecată) și nu puterii executive (ministrului sau Ministerului Justiției din România). Judecătorul, exponent al puterii judecătorești, este singurul în măsură să verifice legalitatea unor acte juridice – lato sensu, iar respingerea solicitării apărării adresată instanței de judecată de a verifica dacă semnătura de pe cererea de extrădare aparține Ministrului Justiției, cu motivarea că o asemenea verificare a fost deja realizată de către puterea executivă, admițând în acest fel că îi este opozabilă, echivalează pe de o parte, cu o denegare de dreptate și cu o încălcare a dreptului de acces liber la justiție, iar pe de altă parte, cu o încălcare a principiului separației puterilor în stat. A mai arătat apărarea că motivul pentru care a invocat în fața instanței de fond excepția nulității cererii de extrădare este acela că potrivit legii din Republica Moldova, doar Ministrul Justiției poate semna cererea de extrădare (în cauză, cererea de extrădare nu este semnată de ministrul justiției, acesta nefiind în țară la data semnării cererii).

Prealabil analizării acestor critici, Înalta Curte notează că potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată, cererile adresate autorităților judiciare române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel. O dispoziție similară se regăsește și în art. 16 din Tratatul dintre România și Republica Moldova care în alin. (1) prevede că în executarea unei cereri de asistență juridică, autoritatea competentă solicitată aplică legea statului său. Autoritatea competentă solicitată poate să aplice, la cererea autorității competente solicitante, o procedură specială, în măsura în care nu contravine legii statului său.

Pornind de la aceste dispoziții legale, Înalta Curte va analiza dacă cererea de extrădare, în forma în care a fost transmisă de către statul solicitant statului solicitat, respectă cerințele de fond și de formă prevăzute în Tratatul privind asistența juridică în materie civilă și penală, în Convenția europeană de extrădare și în Legea nr. 302/2004, republicată și dacă semnarea acesteia de către o altă persoană decât Ministrul Justiției este sancționată cu nulitatea, potrivit normelor de drept procesual penal român.

Potrivit art. 59 din Tratatul dintre România și Republica Moldova, cererea de asistență juridică în cauzele penale trebuie să cuprindă, pe lângă datele prevăzute la art. 15 și descrierea succintă a faptelor și încadrarea lor juridică. Datele pe care trebuie să le cuprindă cererea de asistență juridică, menționate în art. 15 din Tratat sunt: denumirea autorității competente solicitante; denumirea autorității competente solicitate; indicarea cauzei în care se solicită acordarea asistenței juridice; numele și prenumele părților, calitatea procesuală, cetățenia, domiciliul sau reședința acestora, iar în cazul persoanelor juridice, denumirea și sediul lor; numele, prenumele și adresa reprezentanților părților, atunci când este cazul, obiectul cererii și datele necesare pentru îndeplinirea ei; menționarea actelor anexate la cerere. Alineatul ultim. al art. 15 prevede că cererea de asistență juridică și actele anexă vor purta ștampila oficială a autorității competente solicitante.

În continuare, în art. 67 din Tratat sunt menționate actele ce trebuie anexate la cererea de extrădare.

De asemenea, în art. 12. pct. 1 din Convenția de extrădare se prevede că cererea de extrădare se va formula în scris și va fi prezentată pe cale diplomatică. Această dispoziție a fost transpusă în art. 36 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată care prevede că cererea de extrădare, formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant se adresează Ministerului Justiției.

Din dispozițiile legale anterior menționate nu rezultă că cererea de extrădare trebuie să fie semnată, personal, de către ministrul justiției din statul solicitant.

Examinând cererea de extrădare se constată că a fost transmisă pe cale diplomatică, de către Ministerul Justiției din Republica Moldova (care potrivit art. 8 din Tratat, este organul central în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie civilă și penală), Ministerului Justiției din România, este semnată, cuprinde toate datele menționate în art. 15 din Tratat, poartă ștampila oficială a autorității competente solicitante și este însoțită de actele anexă prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată, art. 67 din Tratat și art. 12 din Convenție (sentința penală din data de 15.01.2019, prin care Judecătoria Chișinău a condamnat persoana solicitată la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea parțială a executării, aceasta urmând să execute, în concret, o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare; decizia penală din data de 28.05. 2019 a Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău prin care s-a respins apelul inculpatului, decizia din data de 4.12.2019 a Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție prin care s-a respins recursul inculpatului; dispozițiile legale aplicabile; scrisoarea de înaintare a informațiilor suplimentare; dispoziția de executare; dovada cetățeniei persoanei urmărite; dispozițiile care reglementează prescripția executării pedepsei; extras din legea nr. 210/2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25 -a de la proclamarea independenței Republicii Moldova).

În continuare, apărarea a susținut că respingerea de către judecătorul fondului a cererii de administrare de probe pentru a se verifica dacă semnătura de pe cererea de extrădare aparține Ministrului Justiției din statul solicitant, cu motivarea că o asemenea verificare a fost efectuată de Ministerul Justiției din România, în cadrul examenului de regularitate internațională, deci de puterea executivă, admițând în acest fel că îi este opozabilă, echivalează pe de o parte, cu o denegare de dreptate și cu o încălcare a dreptului de acces la justiție, iar pe de altă parte, cu o încălcare a principiului separației puterilor în stat.

Înalta Curte reține că potrivit art. 37 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, extrădarea din România se hotărăște de justiție.

Atribuțiile Ministerului Justiției sunt stabilite în conformitate cu obligațiile asumate prin tratatele la care România este parte și derivă din faptul că extrădarea este plasată în planul dreptului internațional public, cât și din faptul că încheierea și negocierea tratatelor revine puterii executive care este și cea care gestionează și relațiile internaționale ale statului.

Examenul de regularitate internațională efectuat de Ministerul Justiției prin direcția de specialitate este o procedură obligatorie, prevăzută de lege, prealabilă soluționării cererii de extrădare.

Astfel, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, „cererile se execută sau sunt transmise în vederea executării, după caz, ori de câte ori în urma controlului de regularitate efectuat se constată că acestea îndeplinesc condițiile de formă și fond prevăzute de prezenta lege, tratatele la care România este parte, precum și, dacă este cazul, de înțelegerile ori bunele practici stabilite în relația cu statul solicitat ori solicitant”.

De asemenea, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cererea de extrădare, formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, se adresează Ministerului Justiției care, în exercitarea atribuțiilor de autoritate centrală, prin direcția de specialitate, îndeplinește între alte activități, pe cele menționate la art. 37 alin. (4) lit. a)-d), respectiv: primirea cererii de extrădare; examinarea cererii de extrădare și a actelor anexate acesteia din punctul de vedere al regularității internaționale, în condițiile prev. de art. 38; transmiterea cererii de extrădare și a actelor anexate acesteia, procurorului general competent; restituirea motivată a cererii de extrădare și a actelor anexate, în cazurile prevăzute la art. 38 alin. (4).

Potrivit art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată, examenul de regularitate internațională are ca scop verificarea conformității cererii de extrădare și a actelor anexate acesteia cu dispozițiile tratatelor internaționale aplicabile, inclusiv cu declarațiile formulate de România în baza dispozițiilor unor convenții multilaterale. În concret, în cadrul examenului de regularitate internațională se verifică dacă: între România și statul solicitant există norme convenționale ori reciprocitate pentru extrădate; la cererea de extrădare sunt anexate actele prevăzute de tratatul internațional aplicabil; cererea și actele anexate sunt însoțite de traducerile prevăzute în art. 14; există una dintre limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3.

În cauză, în urma efectuării examenului de regularitate internațională, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, a constatat că persoana a cărei extrădare se cere are cetățenia Republicii Moldova; între România și Republica Moldova se aplică dispozițiile Convenției europene de extrădare – Paris, 13 decembrie 1957; extrădarea este supusă condițiilor prevăzute la art. 18-35 din Legea nr. 302/2004; din datele deținute, nu este incidentă nici una din limitele acordării cooperării judiciare prev. la art. 3 din Legea nr. 302/2004, republicată .

În consecință, constatând că cererea de extrădare îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute în Tratat, în Convenția de extrădare și în Legea nr. 302/2004, republicată și că potrivit normelor de drept procesual penal român, semnarea acesteia de către o altă persoană decât Ministrul Justiției din statul solicitant nu este sancționată cu nulitatea, Înalta Curte va respinge excepția nulității cererii de extrădare formulată de apărătorul contestatorului persoană extrădabilă.

Referitor la critica ce vizează respingerea cererii de amânare a soluționării cererii de extrădare, apărarea a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 51 și art. 52 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât informațiile comunicate de statul solicitant sunt insuficiente pentru a permite statului român să pronunțe o hotărâre în aplicarea prezentei legi. În concret, apărarea a susținut că nu există informații complete referitoare la situația juridică personală a contestatorului, în principal, în ce privește nesoluționarea, în mod definitiv și irevocabil a cererii prin care acesta a solicitat autorităților judiciare din statul solicitant să constate că fapta pentru care a fost condamnat a fost amnistiată.

Înalta Curte notează că amânarea soluționării cererii de extrădare este una din soluțiile pe care le poate pronunța instanța învestită cu judecarea cererii de extrădare, prevăzută în art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, care se dispune însă, în situația în care este necesar a se primi informații suplimentare de la statul solicitant, potrivit art. 51, adică atunci când informațiile comunicate de acesta din urmă se dovedesc insuficiente pentru a permite statului român să pronunțe o hotărâre în aplicarea prezentei legi. În această situație, instanța competentă poate să solicite complinirea informațiilor necesare, scop în care fixează un termen de două luni.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază, față de conținutul informațiilor la care face referire apărare (nesoluționarea, în mod definitiv și irevocabil a cererii prin care contestatorul a cerut instanței de judecată din statul solicitant să constate că fapta pentru care a fost condamnat a fost amnistiată), că înscrisurile depuse la dosar (Legea nr. x/2016 cu privire la amnistie în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, încheierea prin care Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana s-a pronunțat asupra cererii depusă de contestator cu privire la aplicarea prevederilor Legii de amnistie, decizia prin care instanța de recurs s-a pronunțat asupra cererii prin care contestatorul a solicitat să i se aplice legea de amnistie), oferă suficiente date pentru pronunțarea unei soluții în aplicarea Legii nr. 302/2004. Prin urmare, Înalta Curte reține că și această critică a apărării este neîntemeiată și, în consecință, urmează a o respinge, ca atare.

În ce privește critica ce vizează respingerea opoziției la extrădare și, implicit, a cererii de extrădare, apărarea a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins motivele de refuz al extrădării menționate în opoziția la extrădare. În susținerea acestei critici, apărarea a invocat dispozițiile din Tratat, din Legea nr. 302/2004, republicată și din Decizia -cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind manatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI).

Prealabil, Înalta Curte apreciază că, deși contestatorul a formulat opoziție la extrădare, argumentele sale nu se încadrează în dispozițiile art. 49 din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cărora, opoziția nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare (alin. (3), ci, dimpotrivă, observă că acesta nu și-a contestat în niciun moment identitatea, nici în declarația dată în fața procurorului la 20.02.2020 și nici în declarațiile date la instanța de fond, la datele de: 21.02.2020, cu ocazia examinării propunerii de luare a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării; 9.03.2020, când s-a acordat termen ca persoana extrădabilă, prin apărător, să depună în scris la dosar opoziția la extrădare și 19.03.2020, cu ocazia soluționării cererii de extrădare .

De asemenea, Înalta Curte, apreciază că actele și lucrările dosarului nu evidențiază existența niciunuia dintre motivele obligatorii de refuz al extrădării invocate de apărare în motivele de contestație scrise și susținute oral cu ocazia dezbaterilor, care sunt identice cu cele formulate la instanța de fond.

În concret, apărarea a invocat ca prim motiv de refuz al extrădării, cel de la art. 65 pct. 1 din Tratat care prevede că, Părțile contractante nu își extrădează proprii cetățeni. S-a susținut că, față de împrejurarea că persoana solicitată a formulat o cerere pentru dobândirea cetățeniei române, se impunea ca instanța de fond să administreze probe pentru a se vedea stadiul soluționării acesteia, pentru că în cazul în care cererea a fost/este admisă, extrădarea va fi refuzată.

Înalta Curte reține că art. 65 pct. 1 din Tratat nu este incident în cauză întrucât persoana extrădabilă este cetățean moldovean, astfel cum rezultă din adeverința nr. x din 28.02.2020 emisă de Agenția Servicii Publice a Republicii Moldova – Departamentul înregistrare și evidență a populației .

De asemenea, Înalta Curte reține că susținerea apărării în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins cererea privind solicitarea de relații cu privire la modul de soluționare a cererii de dobândire a cetățeniei române, formulată de contestator, este neîntemeiată întrucât, dispozițiile art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată nu exceptează de la extrădare persoana extrădabilă care are și cetățenia statului solicitant. Prin urmare, întrucât, așa cum s-a arătat, contestatorul persoană extrădabilă este cetățean moldovean, redobândirea de către acesta a cetățeniei române nu ar fi constituit un motiv obligatoriu de refuz al extrădării.

În continuare, Înalta Curte reține că, reglementând condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se dispune extrădarea, art. 18 din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede că pot fi extrădate din România, conform acestei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni ori sunt căutate în vederea executării unei măsuri de siguranță, a unei pedepse sau a unei alte hotărâri a instanței penale în statul solicitant. O dispoziție similară se regăsește și în art. 64 alin. (1) din Tratat care prevede că „părțile contractante se obligă să-și extrădeze reciproc, la cerere, în condițiile prezentului tratat, persoanele aflate pe teritoriul lor, pentru a fi trase la răspundere penală sau pentru executarea pedepsei”.

Din cererea de extrădare și actele anexate acesteia rezultă că persoana extrădabilă a fost condamnată de către autoritatea judiciară din statul solicitant (Judecătoria Ciocana) la pedeapsa de 1 an și 6 luni privațiune de libertate, pentru comiterea infracțiunii de huliganism, prev. de art. 287 alin. (3) din C. pen. moldovean, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea apelului și recursului declarate de aceasta . De asemenea, la data formulării cererii de extrădare, persoana solicitată se afla pe teritoriul României, fiind inițial reținută pe o perioadă de 24 de ore, în baza ordonanței de reținere din data de 20.02.2020 și ulterior arestată provizoriu, în vederea extrădării, pe o perioadă de 30 de zile, conform încheierii din data de 21.02.2020 .

Deopotrivă, Înalta Curte apreciază că în speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 19 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât contestatorul nu face parte parte din categoria persoanelor exceptate de la extrădare, nefiind cetățean român (alin. (1) lit. a) și nici solicitant de azil sau beneficiar al statutului de refugiat sau al protecției subsidiare, căruia extrădarea în țara de origine i-ar pune în pericol viața ori libertatea sau ar conduce la supunerea la tortură, tratamente inumane și degradante (alin. (1) lit. b), după cum nu se bucură în România de imunitate de jurisdicție (alin. (1) lit. c) și nici nu a fost citat, din străinătate, în vederea audierii în fața unei autorități judiciare române (alin. (1) lit. d).

În continuare, apărarea a susținut că un alt motiv de refuz al extrădării se întemeiază pe art. 65 pct. 2 lit. c) din Tratat care prevede că extrădarea va fi, de asemenea, refuzată, dacă . . . . . . . . . . . . .c) Potrivit legii uneia dintre părțile contractante, infracțiunea pentru care se cere extrădarea este amnistiată sau acțiunea penală nu poate fi exercitată ori hotărârea nu poate fi executată ca urmatre a împlinirii termenului de prescripție sau pentru alt temei legal. S-a susținut că această dispoziție din Tratat trebuie interpretată în sensul existenței unei legi și nu în sensul existenței unei hotărâri de amnistie, a unui act de aplicare a legii, așa cum a procedat instanța de fond care a respins opoziția la extrădare, ținând cont de hotărârea de respingere a cererii de amnistie formulată de contestator, care nici nu este definitivă.

Prealabil, Înalta Curte notează că și, în ipoteza în care analiza acestei critici s-ar realiza în conformitate cu dispozițiile Tratatului încheiat între România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală, așa cum a susținut apărarea (deși, așa cum s-a menționat anterior, Tratatul este aplicabil, în măsura în care dispozițiile acestuia nu contravin Convenției europene de extrădare), critica formulată de apărare nu este întemeiată.

Într-adevăr, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 293-305 art. 632, din data de 9.09.2016, a fost publicată Legea nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25- a de la proclamarea independenței Republicii Moldova . Potrivit dispozițiilor acestei legi, acordarea amnistiei este condiționată de îndeplinirea de către persoanele bănuite, învinuite, inculpate, a anumitor condiții (manifestarea unei căințe în cadrul procesului penal, comportamentul pozitiv pe timpul executării pedepsei), iar constatarea îndeplinirii acestor condiții se realizează de către organele judiciare. Astfel, în art. 1 alin. (1) din legea menționară se prevede că „Prezenta lege se aplică condiționat și exclusiv . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .” acelor persoane bănuite, învinuite și inculpate care îndeplinesc anumite condiții (manifestă căință activă în cadrul procesului penal, sunt caracterizate pozitiv pe parcursul executării pedepsei etc.), iar potrivit alin. (3) al art. 1, aplicarea oricărei modalități de liberare de pedeapsă penală, prevăzute de prezenta lege, poate avea loc doar în condițiile în care organul de urmărire penală, instanța de judecată sau judecătorul de instrucție constată întrunirea cerințelor stipulate la alin. (1).

Prin urmare, în condițiile în care organul judiciar competent al statului solicitant nu a constatat amnistiată infracțiunea pentru care contestatorul persoană extrădabilă a fost condamnat la pedeapsa pentru care a cărei executare se cere extrădarea (dimpotrivă o instanță de judecată a respins cererea acestuia cu privire la aplicarea Legii nr. 210/2016, hotărâre care nu este definitivă), se apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 65 pct. 2 lit. c) din Tratat, invocate de apărare.

Revenind la dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte reține că potrivit art. 4 din Titlul IV din Convenția europeană de extrădare (al doilea Protocol adițional la Convenție, din 17 martie 1978), care au fost preluate în Legea nr. 302/2004, republicată (art. 34), extrădarea nu se va admite pentru o infracțiune acoperită de amnistie în statul solicitat, dacă acesta avea competența să urmărească această infracțiune potrivit propriei sale legi penale.

Contestatorul persoană extrădabilă a fost condamnat pentru infracțiunea de huliganism, prevăzută de art. 287 alin. (3) din C. pen. moldovean, faptă care are corespondent în legea română, în infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 din C. pen., iar autoritatea judiciară din România avea competența să o urmărească. Această infracțiune nu este însă amnistiată potrivit legislației penale din România. În consecință, susținerea apărării în sensul respingerii cererii de extrădare pe motiv că potrivit legii statului solicitant fapta pentru care a fost condamnat contestatorul a fost amnistiată, nu poate fi primită.

În continuare, apărarea a susținut, invocând dispozițiile art. 21 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu există suspiciuni privind încălcarea de către instanțele din statul solicitant a dreptului contestatorului la un proces echitabil în condițiile în care, instanța de recurs nu s-a pronunțat pe cererea de amnistie pe care acesta a formulat-o deși, o asemenea cerere putea fi introdusă oricând, până la închiderea dezbaterilor, amnistia fiind o cauză care înlătură răspunderea penală pentru fapta săvărșită. S-a susținut că lipsirea contestatorului de un proces echitabil continuă și în prezent întrucât, așa cum rezultă din sentința din data de 12 martie 2020, „judecătorul se pronunță pentru amnistie pe cazul din legea constând în existența unei hotărâri de condamnare la momentul intrării în vigoare a legii de amnistie, când în realitate trebuia să se pronunțe pe cazul din lege vizând săvărșirea faptei înainte de intrarea în vigoare a legii de amnistie”.

În cadrul aceleiași critici, apărarea a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că persoana extrădabilă nu a invocat în fața instanțelor din statul solicitant principiul ne bis in idem. Astfel: persoana extrădabilă a invocat amnistia, cauză care înlătură răspunderea penală; nu putea invoca existența unei a două pedepse (deci nu putea invoca principiul ne bis in idem) decât după ce a fost condamnat; a invocat în fața instanțelor de apel și recurs motive de nelegalitate și netemeinicie, însă nu au fost avute în vedere de către instanțe; cu privire la verificarea încălcării dreptului la un proces echitabil, din perspectiva principiului ne bis in idem, aceasta se va face de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în urma plângerii pe care contestatorul a făcut-o împotriva Republicii Moldova. A concluzionat apărarea că lăsarea nesoluționată a unei cereri de amnistie și respingerea ei ca inadmisibilă reprezintă o încălcare a dreptului contestatorului la un proces echitabil și a accesului la justiție, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Susținerea apărării în sensul că, lăsarea nesoluționată a unei cereri de amnistie și respingerea ei ca inadmisibilă reprezintă o încălcare a dreptului contestatorului la un proces echitabil și a accesului la justiție, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este întemeiată.

În realitate, critica formulată vizează nemulțumirea apărării privind modul de interpretare de către autoritățile judiciare din statul solicitant a dispozițiilor legale referitoare la termenul în care trebuia introdusă cererea de amnistie (în cazul deciziei pronunțate de instanța de recurs) respectiv, a dispozițiilor din Legea de amnistie nr. 210/2016 (în cazul sentinței prin care a fost soluționată cererea de amnistie).

Accesul liber la justiție ca și componentă a dreptului la un proces echitabil presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, adică posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege. Nesoluționarea favorabilă de către instanță a cererii unei părți, omisiunea acesteia de a recurge la căile procedurale prevăzute de lege sau introducerea unei căi de atac după expirarea termenului prevăzut de lege, nu echivalează cu îngrădirea dreptului de acces la justiție.

În cauză, prin decizia din data de 4.12.2019, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție a respins ca inadmisibil „recursul ordinar declarat de avocata F. împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 15 ianuarie 2019 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel din Chișinău din 28 mai 2019, în privința inculpatului A., pe motiv că este vădit neîntemeiat”. Referitor la cererea de amnistie, în considerentele acestei decizii se reține că, „La data de 4 decembrie 2019, inculpatul (A., s.n.) a depus o cerere în care solicită aplicarea prevederilor Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, cu încetarea procesului penal în baza art. 287 alin. (3) C. pen.”, motivând că „s-a căit sincer de cele săvârșite, a reparat prejudiciul cauzat părții vătămate, lipsind interdicții de aplicare a legii menționate, pct. 5.1.”. Instanța de recurs a reținut că este „în imposibilitate de a se pronunța asupra cererii inculpatului privind aplicarea actului de amnistie, deoarece nu este conformă modului prevăzut de lege și este depusă peste termenul de declarare a recursului, prescris în art. 422 C. proc. pen., inculpatul nefiind lipsit de dreptul de a iniția această chestiune în procedura executării pedepsei, potrivit art. 469 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen. (pct. 5.1. din decizie)”. Rezultă că instanța de recurs (ale cărei constatări cu privire la termenul în care a fost formulată cererea de acordare a amnistiei, nu pot fi cenzurate în prezenta procedură) i-a recunoscut contestatorului persoană extrădabilă dreptul de a formula cerere prin care să se constate că fapta pentru care a fost condamnat a fost amnistiată, în procedura executării pedepsei, constatare în raport de care, nu poate fi primită susținerea apărării în sensul încălcării dreptului acestuia de acces la justiție.

Referitor la sentința pronunțată de Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) la data de 12 martie 2020, prin care s-a respins „ca fiind neîntemeiată cererea depusă de către A. cu privire la aplicarea prevederilor Legii cu privire la amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova”, Înalta Curte notează că nu are competența de a verifica temeinicia motivelor pentru care judecătorul a respins cererea contestatorului. Față de împrejurarea că această hotărâre nu este definitivă (fiind supusă recursului, așa cum se menționează în dispozitiv), contestatorul având deci posibilitatea legală de a cere instanței ierarhic superioare să verifice legalitatea și temeinicia sentinței, susținerea apărării în sensul că în continuare, prin pronunțarea acestei hotărâri, persoanei extrădabile i se încalcă dreptul la un proces echitabil, nu poate fi primită.

Susținerile apărării în sensul că avocații contestatorului au invocat amnistia, atât la judecata în primă instanță, cât și la judecata în apel (în același sens fiind și declarația dată de contestator în fața judecătorului la 21.02.2020, fila x verso, dosar instanță de fond), respectiv, că motivele de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței nu au fost avute în vedere de instanțele de control judiciar (apel și recurs), nu sunt confirmate de actele și lucrările dosarului din al căror conținut rezultă că nici la instanța de fond și nici la instanța de apel, contestatorul persoană extrădabilă, care a beneficiat de asistență juridică calificată, fiind asistat de apărător ales, (el fiind prezent în fața instanței de fond la toate termenele, cu excepția ultimului termen de judecată, aspect ce rezultă din cuprinsul declarației date în fața judecătorului, cu ocazia soluționării propunerii de luare a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, la 21.02.2020, dosar instanță de fond) nu a solicitat instanțelor de fond și apel aplicarea Legii de amnistie nr. 210/2016, deși la data de 15.01.2019 (când s-a soluționat cauza în primă instanță), respectiv la data de 28.05.2019 (când s-a soluționat cauza în apel), acest act normativ era în vigoare, fiind publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova la data de 9.09.2016 .

Din considerentele sentinței instanței de fond rezultă că la data de 17.01.2018, contestatorul, asistat de apărătorul ales, a formulat o cerere prin care a învederat faptul că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu, nu a solicitat administrarea de probe noi și a cerut examinarea cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cerere care a fost admisă de judecătorul fondului. Fiind audiat, în continuare la termenul din 9.11.2018, contestatorul a arătat că susține declarația din data de 17.01.2018 (prin care a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală), iar cererea apărătorului său ales a vizat modalitatea de individualizare a pedepsei. În fața instanței de apel, din considerentele deciziei pronunțate de această instanță rezultă că apărătorul ales al contestatorului persoană extrădabilă, a criticat sentința primei instanțe, exclusiv din perspectiva modalității de executare a pedepsei, solicitând să se dispună suspendarea condiționată a acesteia, conform art. 90 din C. pen.

În ce privește principiul ne bis in idem, Înalta Curte reține că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cooperarea judiciară internațională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfășurat un proces penal pentru aceeași faptă și dacă, printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului openal (lit. a) sau dacă, pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei grațieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părții neexecutate sau dacă s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei și a expirat termenul prevăzut la art. 82 alin. (3) din C. pen., respectiv termenul de supraveghere prevăzut la art. 84 din C. pen. fără a interveni revocarea sau anularea acestora (lit. b).

Din dispozițiile legale anterior menționate rezultă că principiul ne bis in idem se aplică situațiilor în care o persoană este urmărită penal pentru o faptă pentru care a fost, anterior, condamnată sau achitată în mod definitiv, interzicând proceduri penale paralele sau condamnări succesive pentru aceeași faptă. Contestatorul persoană extrădabilă nu se află însă, în nici una dintre ipotezele reglementate la art. 8 din Legea nr. 302/2004, republicată. Împotriva acestuia nu s-a desfășurat un proces penal finalizat cu pronunțarea unei hotărâri definitive de achitare sau de încetare a procesului penal pentru aceeași faptă, ci, la data de 8 iulie 2016, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție nr. x 9273 4942 1052 din 8.07.2016, prin care i s-a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 2.000 RON .

În continuare, invocând dispozițiile art. 21 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, care prevăd că extrădarea va fi refuzată dacă există motive serioase să se creadă că este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motiv de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de aparteneță la un anumit grup social, apărarea a susținut că persoana solicitată a fost și este urmărită politic (sentința de condamnare și încălcarea dreptului la un proces echitabil, fiind consecința opiniilor sale politice și ideologice), ca urmare a apartenenței la Platforma DA, care dezvoltă anumite orientări politice și ideologice, contrară lui G. și ai cărei membrii au fost urmăriți și condamnați politic. A mai susținut apărarea că persoana solicitată A. este întreprinzător și, în urma refuzului de a face anumite favoruri care i-au fost cerute pentru a fi lăsat să construiască, a fost urmărit, amenințat, în final, condamnat și că, datorită proceselor pe care le are cu statul Republicii Moldova, în contencios administrativ pentru diverse abuzuri/vătămări, a devenit o persoană incomodă.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 21 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, nu sunt incidente în cauză deoarece extrădarea contestatorului se solicită în scopul executării pedepsei de 1 an și 6 luni la care a fost condamnat definitiv, și nu în vederea efectuării urmăririi penale sau pedepsirii acestuia. Chiar și în ipoteza în care aceste dispoziții legale ar fi incidente, Înalta Curte apreciază că afirmațiile apărării nu sunt susținute de elemente obiective care să confirme că, în privința persoanei extrădabile există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul pedepsirii pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de aparteneță la un anumit grup social, de vreme ce, din hotărârile pronunțate în cauză rezultă că fapta de huliganism pentru care a fost trimis în judecată și condamnat definitiv (după exercitarea căilor de atac prevăzute de lege) a avut loc în cadrul unui conflict privat cu o altă persoană și că nu are caracter politic, militar sau economic.

De asemenea, Înalta Curte reține că prin sintagma „motive serioase” trebuie să se înțeleagă nu doar simpla existență a unei stări de spirit a celui în cauză, ci o situație obiectivă pe care se bazează aceasta. Așadar, susținerile apărării nu pot fi analizate în abstract, ci raportat la condițiile existente în Republica Moldova, astfel încât temerea contestatorului ar putea fi considerată un „motiv serios” doar dacă s-ar putea stabili, într- o măsură rezonabilă, că extrădarea sa este solicitată în scopul pedepsirii pe motive de opinii politice ori de apartenență la un anumit grup social, ceea ce nu este cazul în speță. Simpla apartenență a contestatorului persoană solicitată la o platformă care, potrivit susținerilor apărării dezvoltă anumite orientări politice și ideologice, contrare lui G., prin ea însăși nu se poate circumscrie noțiunii de „motive serioase” la care se referă art. 21 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În plus, statul solicitant a dat asigurări, în cuprinsul cererii de extrădare că persoana care este supusă extrădării nu poate fi trasă la răspundere penală și condamnată, supusă executării pedepsei, precum și transmisă unui stat terț spre pedepsire, pentru infracțiunea săvărșită de ea până la extrădare, pentru care ea nu a fost extrădată, dacă în privința acestei cauze lipsește consimțământul statului străin care a extrădat-o, respectiv, că această persoană poate părăsi teritoriul statului solicitant în termen de 45 de zile de la încheierea procedurii, fapt care corespunde dispozițiilor art. 14 din Convenția europeană de extrădare .

Apărarea a mai invocat ca motiv de respingere a cererii de extrădare, cel prevăzut la art. 31 din Legea nr. 302/2004, republicată, care prevede că, România nu va acorda extrădarea în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanțiile fundamentale de procedură și de protecție a drepturilor la apărare sau de un tribunal național instituit anume pentru cazul respectiv ori dacă extrădarea este cerută în vederea executării unei pedepse pronunțate de acel tribunal.

Dispoziția legală anterior menționată nu este incidentă în prezenta cauză deoarece extrădarea contestatorului persoană solicitată este cerută de statul solicitant în vederea executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare la care acesta a fost condamnată definitiv, și nu pentru judecarea sa. Nu este incidentă în cauză nici ipoteza că pedeapsa pentru a cărei executare a fost cerută extrădarea contestatorului a fost pronunțată de un tribunal care nu i-a respectat garanțiile fundamentale de procedură și de protecție a dreptului la apărare sau de un tribunal național instituit anume pentru cazul contestatorului. Așa cum rezultă din hotărârile atașate la dosar, atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel și ulterior, la instanța de recurs, contestatorului persoană solicitată i-a fost respectat dreptul la apărare, acesta fiind asistat/reprezentat de către apărător ales.

În continuare, apărarea a invocat ca motiv de respingere a cererii de extrădare, art. 32 din Legea nr. 302/2004, republicată, care prevede că în cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunțate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază că procedura de judecată a nesocotit dreptul la apărare recunoscut oricărei persoane suspectate sau acuzate de săvărșirea unei infracțiuni. Totuși, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant dă asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare. Hotărârea de extrădare îndreptățește statul solicitant fie să treacă la o nouă judecată în cauză, în prezența condamnatului, dacă acesta nu se împotrivește, fie să îl urmărească pe extrădat, în caz contrar (alin. (1).Când statul roman comunică persoanei a cărei extrădare este cerută hotărârea dată în lipsă împotriva sa, statul solicitant nu va considera această comunicare ca o notificare care atrage efecte față de procedura penală în acest stat (alin. (2).

Înalta Curte reține din sentința pronunțată de Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) că persoana extrădabilă a fost prezentă la judecată și audiată la data de 9.11.2018, în prezența apărătorului ales, ocazie cu care a declarat că susține declarația din ședința din 17.01.2018, când a înaintat o cerere privind recunoașterea în totalitate a vinovăției în săvărșirea faptelor indicate în rechizitoriu, nu a solicitat administrarea de probe noi și a cerut examinarea cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cerere care a fost admisă de instanță . Și în declarația dată în prezenta cauză, în fața judecătorului de la instanța de fond, la 21.02.2020, cu ocazia soluționării cererii de luare a măsurii arestării provizorii, contestatorul a susținut că a fost prezent în fața instanței de fond, la toate termenele de judecată, mai puțin la ultimul termen și că are cunoștință de hotărârea pronunțată împotriva sa . De asemenea, din hotărârile atașate la dosarul cauzei (sentința din data de 15 ianuarie 2019, pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, decizia din data de 28 mai 2019 pronunțată de Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău și decizia din data de 4 decembrie 2019 pronunțată de Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, dosar instanță de fond) rezultă că persoana solicitată a beneficiat de asistență juridică calificată, fiind asistată/reprezentată de apărător ales, nefiind astfel întemeiată susținerea apărării în sensul că acesteia nu i s- a respectat dreptul la apărare.

Prin urmare, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 32 din Legea nr. 302/2004, republicată, așa cum a susținut apărarea.

În ce privește Decizia – Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare (nr. 2002/584/JAI), invocată de apărare în susținerea ideii că autoritățile din statul solicitant i-au încălcat contestatorului drepturile, nu este incidentă în cauză, acest instrument juridic fiind aplicabil în relația dintre statele membre ale Uniunii Europene. Ori, Republica Moldova, nefiind țară membră a Uniunii Europene, în cauză sunt aplicabile, așa cum s-a menționat, dispozițiile Convenției europene de extrădare încheiată la Paris la data de 13.12.1957 (împreună cu Protocoalele adiționale la aceasta, din 15 octombrie 1975 și 17 martie 1978), ale Tratatului încheiat între România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală și ale Legii nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu este aplicabilă în cauză jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de apărare, în sensul că persoana solicitată riscă să sufere în statul solicitant o „denegare flagrantă de justiție” (ceea ce s-a și întâmplat având în vedere existența unei legi de amnistie) deoarece așa cum s-a arătat, nu a existat un refuz al organelor judiciare de a soluționa o cerere de amnistie, iar nemultumirea părții cu privire la soluția pronunțată nu poate echivala cu o „denegare flagrantă de justiție”.

În ce privește Hotărârea pronunțată în cauzele conexe C-404/15 și C-659/15 PPU, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost chemată să se pronunțe în legătură cu interpretarea art. 1 alin. (3), art. 5 și 6 din Decizia – Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare (nr. 2002/584/JAI), într-o chestiune care viza posibilitatea instanței de executare a mandatului european de arestare de a solicita informații de la statul solicitant în legătură cu condițiile de detenție pentru a aprecia compatibilitatea acestora cu drepturile fundamentale ale omului. Or, așa cum s-a arătat Decizia – Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare (nr. 2002/584/JAI) este instrumentul juridic internațional aplicabil în relațiile dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că hotărârea contestată este legală și temeinică, în mod corect instanța de fond reținând că cererea de extrădare îndeplinește toate condițiile legale pentru a fi admisă, nu sunt incidente motive de refuz obligatoriu sau opțional la extrădare, persoana extrădabilă nu este cetățean român și nici nu face parte din categoriile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 302/2004, republicată, iar pedeapsa de executat este mai mare de 4 luni închisoare.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 23/F din data de 19 martie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul-persoană extrădabilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.