Drepturi de autor. Particularități și condiții de obținere a certificatului de înregistrare a unor modele și desene. Recurs (NCPC, Legea nr. 129/1992)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 920/2016

NCPC: art. 261 alin. (1) pct. 5, art. 304, art. 312 alin. (1); Legea nr. 129/1992: art. 6, art. 7, art. 9, art. 10; Regulamentul de aplicare a Legii nr. 129/1992: art. 5 alin. (3), art. 10 alin. (1); Legea nr. 24/2000: art. 4 alin. (3); Constituția României: art. 107

În ceea ce privește recursul comun declarat de reclamantele SC A. SRL și SC J. SRL, deși se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele invocă în principal greșita raportare a situației de fapt din speță la dispozițiile art. 6 și 7 ale Legii nr. 129/1992 cu privire la modele nr. 1, 8 și 9 din certificat, întrucât acestea nu ar respecta condițiile noutății și a caracterului individual cerute de cele două articole.

Astfel, sunt realizate comparații între modelele nr. 1, 8 și 9 din certificatul de înregistrare nr. 15454 și modelele anterioare invocate de recurentele-reclamante, ca fiind identice, recurentele subliniind trăsăturile caracteristice ale modelelor în discuție în scopul evidențierii asemănărilor și deosebirilor dintre ele, pentru a determina modificarea concluziile la care instanța de apel a ajuns sub aspectul distinctivității modelelor anterioare față de modelele nr. 1, 8 și 9 din certificatul de înregistrare nr. 15454, ceea ce echivalează cu schimbarea situației de fapt, prin reinterpretarea probelor, în recurs.

Aceste critici nu pot fi cenzurate pe calea recursului, cale de atac extraordinară de reformare, incompatibilă cu efectul devolutiv la care se tinde prin criticile invocate.

Deși se invocă încălcarea art. 6 și 7 ale Legii nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor, recurentele-reclamante nu indică în concret în ce constă încălcarea acestor texte de lege, singurele critici care ar putea fi încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind cele referitoare la faptul că trăsăturile caracteristice ale desenelor în discuție diferă numai prin detalii nesemnificative, ceea ce înseamnă că ar putea fi considerate identice, în accepțiunea art. 6 alin. (3) al Legii nr. 129/1992.

Instanța de apel, sub acest aspect, a apreciat că trăsăturile caracteristice ale modelelor de la pozițiile 1, 8, 9 din certificatul de înregistrare 15454 diferă mai mult decât prin simple detalii nesemnificative de modelele de comparație propuse de apelantele-reclamante ca fiind distrugătoare de noutate sau de caracter individual, tipurile de floare și ornamente folosite atrăgând o impresie globală diferită a aranjamentelor florale în discuție față de cele din cataloagele anterioare invocate de apelante.

Prin urmare, instanța de apel a avut în vedere în special impresia globală diferită a aranjamentelor florale în discuție față de cele din cataloagele anterioare invocate de apelante, în raport de care a considerat că cele trei modele nu pot fi anulate, deoarece prezintă caracter de noutate și individualitate proprii.

Astfel, făcând referire la impresia globală, instanța de apel a dat prevalență astfel art. 6 alin. (4) al Legii nr. 129/1992, punând accent pe caracterul individual al celor trei modele, pe când criticile din recurs privesc art. 6 alin. (3) al aceleiași legi, referitor la noutate.

În acest context, este lipsită de relevanță o eventuală recunoaștere pe care pârâtul ar fi făcut-o, într-un alt proces, cu privire la „încorporarea” modelelor industriale protejate ale pârâtei în produsele reclamantei.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte consideră nefondat recursul comun formulat de reclamantele SC A. SRL și SC J. SRL și îl va respinge.

Analizând criticile aduse deciziei recurate de către recurentul-pârât B., Înalta Curte observă că sunt invocate două motive de recurs, respectiv cele menționate în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul menționează încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a omis analizarea anumitor argumente relevante pentru soluționarea prezentei cauze. Astfel, în opinia sa, deși instanța de apel susține că apelantul „nu ar fi adus critici concrete” privind comparațiile efectuate între desene, astfel de critici au existat, însă instanța de apel nu a explicat motivele pentru care a respins apărările apelantului privind (in)validitatea probatoriului intimatelor, nu a analizat înscrisurile noi, depuse în faza procesuală a apelului, criticile privind faptul că declarațiile extrajudiciare invocate de intimate nu puteau avea putere probatorie și nici argumentația prezentată de C.

Analizând aceste critici, Înalta Curte constată că instanța de apel a respins apelul declarat de pârât cu motivarea că nu se invocă deficiențe ale comparației propriu-zise sau ale asemănărilor găsite de tribunal, ci probleme de validitate a probatoriului; că ceea ce a stat la baza reținerii de prima instanță a neîndeplinirii de către unele din modelele înregistrate de pârâtul-apelant a condiției noutății au fost cataloagele relevante, cu privire la care noțiunea de dată certă presupune orice confirmare credibilă prin înscrisuri susținute, eventual, și de alte probe, a datei când modelul a devenit accesibil publicului, astfel cum s-a dovedit prin declarația notarială a administratorului SC K. SRL, prin facturile privind comanda tipăririi catalogului de prezentare privind anterioritatea certă a aducerii respectivelor modele la cunoștința publicului, față de data depunerii cererii de înregistrare a modelelor de către pârâtul-apelant, ca și prin comercializarea lor de către Compania SC M. SRL, anterior datei depunerii cererii de înregistrare a unor modele identice de către apelantul-pârât.

Ca atare, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., argumentând în fapt și în drept soluția pronunțată, într-o manieră care face ușor de înțeles considerentele relevante pe care le-a avut în vedere la soluționarea cauzei.

În doctrină și în jurisprudență se face constant deosebirea între criticile de nelegalitate și argumentele aduse în susținerea acestora. Argumentele, oricât de larg ar fi dezvoltate, în cererea de apel, în întâmpinare sau în notele scrise, sunt întotdeauna subsumate motivului de apel pe care îl sprijină sau îl combat. Dacă instanța de apel a grupat argumentele pentru a răspunde unui motiv de apel, printr-un considerent comun, pe care l-a apreciat ca fiind relevant în raport de probele administrate, nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul dacă nu au fost analizate toate argumentele aduse în susținerea sau combaterea sa.

Nici prezentul recurs nu specifică în concret motivul pentru care recurentul consideră că o anumită probă sau apărare pe care a invocat-o în apel ar fi avut forța probantă necesară pentru a dovedi sau pentru a fi interpretată contrar celor susținute de instanța de apel.

După ce face ample referiri la modul în care trebuie motivată o hotărâre judecătorească, atât din perspectivă teoretică, cât a jurisprudenței Curtea de Justiție a Uniunii Europene și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul menționează aspecte de ordin general, precum cele de la fila 6 a apelului, reiterează înscrisuri care nu ar fi fost analizate, fără a preciza la care anume pasaj din acestea se referă (completare la întâmpinare, note scrise) iar, atunci când face această precizare, nu menționează care ar fi relevanța acestuia în schimbarea soluției.

Spre pildă, deși invocă neanalizarea poziției C. de către instanță și ponderea pe care o astfel de opinie, datorită caracterului său tehnic, ar putea să o aibă în cadrul deciziei instanței, recurentul nu indică care sunt acele argumente, relevante în soluționarea cauzei, prezentate de C..

Singurele critici care s-ar putea analiza din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt cele care vizează lipsa de forță probantă a declarațiilor extrajudiciare întrucât ar fi fost date de persoane relativ apropiate intimatelor, cât și cele privind încălcarea prevederilor Convenției de la Haga din 1961 prin prezentarea înscrisurilor străine fără a fi apostilate.

Recurentul are în vedere imposibilitatea dovedirii datei certe prin declarațiile extrajudiciare și prin înscrisuri provenind din țări pentru care era necesară apostilarea, însă aceste argumente nu pot determina modificarea deciziei recurate de vreme ce instanța de apel nu și-a motivat opinia asupra acestui aspect întemeindu-se exclusiv pe aceste înscrisuri, ci le-a coroborat cu alte probe administrate în cauză (de exemplu cu facturi privind comanda tipăririi catalogului de prezentare, cu declarații care atestă comercializarea coroanelor de către Compania SC M. SRL, anterior datei depunerii cererii de înregistrare a unor modele identice de către apelantul-pârât). Înalta Curte consideră că, prin coroborarea probelor concludente, a putut fi stabilită situația de fapt pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția.

Astfel fiind, pentru considerentele expuse, va înlătura ca nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel a ignorat particularitatea desenelor-suporturi, aceea că se bucură de o reglementare comunitară distinctă față de coroane/aranjamente florale, dând prioritate argumentului vizibilității care nu poate fi primit cât timp există o reglementare comunitară care stabilește o clasă distinctă pentru asemenea suporturi. Se invocă și încălcarea principiul rolului activ de către instanță, care trebuia să interpreteze recunoașterea intimatelor (cu privire la existența diferențelor dintre suporturile protejate de recurentul-pârât și suporturile invocate de recurentele-reclamante) ca o renunțare din partea intimatelor la pretențiilor formulate față de desenele respective.

Acest argument adus de recurent nu subzistă întrucât reglementarea expresă a modelelor-suporturi, distinctă față de modelele coroane/aranjamente florale în care acestea vor fi asamblate, nu înlătură de plano condiția vizibilității, care este menționată expres în art. 6 alin. (6) din Legea nr. 129/1992.

Potrivit art. 6 alin. (6) din Legea nr. 129/1992, dacă un model aplicat la un produs ori încorporat într-un produs constituie o parte componentă a unui produs complex, acesta va fi considerat nou și având caracter individual numai dacă caracteristicile vizibile ale părții componente îndeplinesc ele însele condițiile privind noutatea și caracterul individual. Or, instanța de apel a subliniat că nu este îndeplinită această condiție, întrucât modelele-suporturi (ramele florale interioare, scheletele pentru coroane, elementele de fixare a florilor din plastic pe suportul coroanei, axul de legătură) constituie părți componente ale aranjamentelor florale care nu rămân vizibile pe durata utilizării normale a produsului finit.

Împrejurarea că intimatele au recunoscut că există deosebire de reglementare între modele-suporturi pe care le-au invocat în favoarea lor și cele protejate de recurent nu echivalează cu o renunțare la pretențiile față de modele respective, astfel cum susține recurentul, întrucât renunțarea reprezintă un act de dispoziție care trebuie menționat expres și neechivoc și verificat de către instanță sub aspectul existenței capacității de exercițiu din partea celui care îl invocă. Prin urmare, de vreme ce un act de dispoziție nu se prezumă, nu se poate imputa că instanța nu și-a exercitat rolul activ prin invocarea unei asemenea prezumții.

Recurentul invocă și încălcarea art. 5 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 129/1992, aprobată prin H.G. nr. 1171/2003, potrivit căruia aducerea la cunoștința publicului, în condițiile art. 10 alin. (1), a unui desen sau model industrial poate fi luată în considerare dacă există materiale de orice natură, cu dată certă.

Recurentul susține că H.G. nr. 1171/2003 este un act normativ emis în temeiul art. 107 din Constituție, motiv pentru care prevederile sale nu putea fi înlăturate de instanță pe motiv că adaugă la lege sub aspectul introducerii cerinței datei certe, astfel încât instanța de apel a introdus un mecanism pentru plasarea în timp a materialelor menite să dovedească anterioritatea, diferit de data certă.

În opinia recurentului, condiția datei certe este absolut necesară pentru dovedirea aducerii la cunoștința publicului a desenului sau modelului, astfel că, întrucât nu au dată certă, catalogul SC M. SRL și majoritatea înscrisurilor depuse de intimate ar fi trebuit să fie lipsite de putere probatorie, deoarece nu puteau fi plasate în mod veridic în timp, prin coroborarea cu declarațiile notariale obținute de intimate, deoarece declarațiile respective nu prezintă adevăruri absolute, putând fi contrazise prin probă contrarie. În aceeași măsură, fiind vorba despre informații generice, nu s-ar fi putut stabili nici certitudinea datei sau relevanța altor înscrisuri depuse de intimate în probatoriu.

Analizând această critică, Înalta Curte observă că aducerea la cunoștința publicului a unui desen sau model, în condițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, nu este condiționată de dovedirea acestui moment printr-un înscris cu dată certă, astfel încât orice adăugire la lege, printr-un act normativ cu forță juridică inferioară legii, poate fi înlăturată de instanță, dacă aceasta apreciază că respectiva condiție restrânge aplicarea legii, în aplicarea art. 4 alin. (3) al Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cu care „actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a Hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă”.

Astfel fiind, din moment ce legea nu prevede necesitatea unei date certe, instanța de apel a considerat în mod corect că noțiunea de dată certă presupune orice confirmare credibilă, prin înscrisuri susținute și de alte probe, a datei când modelul a devenit accesibil publicului.

În acest sens, data aducerii modelului industrial la cunoștința publicului de către reclamante a fost stabilită în mod corect prin coroborarea probelor administrate în cauză, astfel încât apare ca nefondată susținerea recurentului că, în absența unor înscrisuri care au dată certă, toate celelalte înscrisuri depuse de intimate ar trebui să fie lipsite de putere probatorie și că nu puteau fi coroborate cu declarațiile notariale, de vreme ce ar fi putut fi contrazise prin proba contrarie, în condițiile în care o astfel de probă nu s-a administrat.

Recurentul invocă și aplicarea eronată de către instanța de apel a prevederilor art. 9 și 10 din Legea nr. 129/1992, anterior republicării, privind noutatea modelelor sau desenelor industriale.

În opinia sa (contrară concluziilor instanței de apel, potrivit cărora desenele înregistrate de recurent nu ar îndeplini condiția de registrabilitate a noutății deoarece acestea ar prezenta asemănări cu anumite creații ale naturii), argumentul instanței de apel este nelegal întrucât, pentru determinarea caracterului de noutate, desenele industriale pot fi comparate cu alte produse, în sensul Legii nr. 129/1992, iar nu cu alte creații ale naturii.

Înalta Curte apreciază că și această susținere este lipsită de fundament deoarece instanța de apel a răspuns criticilor aduse de reclamante cu privire la aplicarea art. 6 al Legii nr. 129/1992, atunci când a afirmat că imitația fidelă a unei flori naturale nu poate face obiectul protecției exclusive, deoarece nu este îndeplinită condiția noutății.

Răspunzând unei critici privind aplicarea art. 6 al Legii nr. 129/1992, prin prisma sursei de inspirație a modelului industrial și al posibilității protecției sale din această perspectivă, instanța de apel nu a depășit limitele impuse comparației de Legea nr. 129/1992, ci a realizat o analiză în cadrul domeniului de aplicare al acestei legi.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat de apelantul-pârât B. nu este incident.

Astfel fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

Sursa informației: www.scj.ro.